Studenţi la drept. Universitaria
GrileDezbateriCărţiStudenţi
 
Print Friendly, PDF & Email

Mugur Isărescu, doctor Honoris Causa al Academiei Navale ”Mircea cel Bătrân” din Constanța
10.06.2014 | JURIDICE.ro


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019

Academia Navală ”Mircea cel Bătrân” din Constanța i-a acordat joi, 5 iunie 2014, titlul de Doctor Honoris Causa lui Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, potrivit unui comunicat.

În continuare, discursul academicianului Mugur Isărescu:

”Domnule Rector,
Distinși membri ai Senatului Academiei Navale ”Mircea cel Bătrân”,
Stimate cadre didactice,
Dragi studenți,
Doamnelor și domnilor,

Mulțumesc Senatului Academiei Navale ”Mircea cel Bătrân” și dumneavoastră, domnule Rector, pentru înaltul titlu academic de Doctor Honoris Causa acordat.

Sunt onorat de aprecierile cuprinse în Laudatio și emoționat de ceremonia specifică acestei instituții de învățământ superior militar.

Uniforma și tradiția marinei militare, împreună cu spiritul și rigorile mediului academic se împletesc într-o Academie Navală cu o personalitate distinctă în peisajul universitar românesc.

Amintind de tradiții, putem vorbi de școală de marină în România începând cu anul 1872, când la Galaţi se înființează Şcoala Specială pentru Subofiţerii şi Ofiţerii din Corpul Flotilei.

Indiferent de reorganizările și denumirile succesive avute de instituția dumneavoastră, Academia Navală ocupă un loc de marcă în rândul instituţiilor de învăţământ superior din România, de mai bine de nouă decenii.

Astăzi, Academia Navală ”Mircea cel Bătrân” din Constanța, are aproximativ 2000 de studenți și un portofoliu de 9 programe de studii de licenţă, 3 specializări la nivel de master şi peste 20 de programe de formare continuă. Academia pregătește absolvenți care nu mai sunt “călători pe drumuri de apă”, ci adevărați manageri ai industriei de transport maritim, cei care utilizează și apără comunicațiile fluviale și maritime.

Un loc special în formarea dar și în inimile absolvenților Academiei Navale îl ocupă bricul ”Mircea”, construit in 1882 si botezat așa de Ion Ghica, în acele timpuri ambasadorul României la Londra. Unul dintre acești absolvenți, cel care a cultivat pentru prima dată în literatura română jurnalul de bord și schița marină sub pseudonimul Jean Bart, spunea că bricul: ”A fost un simbol. O afirmare a suveranităţii noastre pe apă – „Mircea” era România” .

Acest simbol al Marinei române a predat ștafeta, în 1939, unei nave școală care poartă același nume, ”Mircea”, navă pe care am sărbătorit-o la cei 75 de ani printr-o medalie omagială și un album filatelic.

Și pentru că m-am referit la un simbol al Marinei, trebuie să știți că există o legătură veche de peste 120 de ani între Banca Națională a României și navigatori – tabloul pictorului Eugeniu Voinescu, o marină de mari dimensiuni reprezentând portul Constanța, este prezent de la începutul anilor 1890 în Sala Consiliului de Administrație din Palatul Vechi.

Am prezentat câteva repere despre trecut, despre tradiții, despre legături speciale. Doresc să vorbesc acum despre prezent, despre legătura Băncii Naționale a României cu mediul universitar. Sediul central și toată rețeaua teritorială a BNR găzduiesc evenimente științifice, culturale, activități specifice proiectelor adresate studenților și profesorilor lor.

De peste cinci ani, în acest demers avem ca parteneri universitățile, Ministerul Educației Naționale, Academia Română dar și pe dumneavoastră, studenți și cadre didactice care beneficiați dar și multiplicați mesajele și cunoștințele obținute în cadrul proiectelor.

Demarat în anul 2009, proiectul “BNR – Zilele Porţilor deschise pentru studenţii economişti” s-a dezvoltat de la un parteneriat cu 4 universități și 120 de participanți, ajungând astăzi la 23 de universități (Academia Navală ”Mircea cel Bătrân” a intrat de curând în acest parteneriat) și peste 1600 de participanţi, beneficiari direcți ai seminariilor interactive susţinute de lectorii BNR. Mesajele transmise de membrii CA prin intermediul conferințelor publice, care au avut loc în universitățile partenere, au fost audiate și multiplicate în acești ani de peste 11.500 de reprezentanți ai mediului academic, financiar-bancar, de afaceri și mass-media.

Începând cu anul 2012, un alt proiect, “Academica BNR”, se derulează în parteneriat cu Academia Română, Ministerul Educaţiei Naţionale și Consiliul Naţional al Rectorilor adresându-se managementului academic dar și formatorilor noii generaţii de specialişti şi viitori lideri ai României, propunându-și consolidarea dialogului dintre banca centrală, universitate şi comunitatea academică.

În data de 26 octombrie 2013 Banca Naţională a României a găzduit sesiunea de deschidere a Adunării Generale a Asociației Internaționale a Universităților de Marină (International Association of Maritime Universities), forum ce reunește conducerile celor 56 de instituții de învățământ superior de marină din lume.

La acest eveniment au participat Președintele României, rectori, președinți sau delegați de la Universități Maritime ce acoperă toate zonele geografice, inclusiv reprezentanţi ai Nippon Foundation (organizație non-profit la nivel mondial, care distribuie granturi pentru dezvoltarea maritimă globală, asistența socială, sănătate publică și educație).

Credem ca succesul acţiunilor noastre – indiferent de domeniu – este asigurat de cooperarea şi consultarea între diverşii actori instituţionali, mediul de afaceri, mediul academic, întreaga comunitate, în spiritul principiului lui Seneca: “Ataşează-te de cei care te pot face mai bun, primeşte pe cei pe care, la rândul tău, îi poţi face mai buni”.

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate