Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Instigarea urmată de desistare sau de împiedicarea producerii rezultatului


10 iunie 2014 | Oana PITICAȘ

UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro

Noul Cod Penal a respectat în linii mari configuraţia participaţiei penale, aşa cum a fost aceasta conturată de legiuitorul Codului Penal de la 1969. Ca formă a participaţiei penale, instigarea cunoaşte însă anumite modificări, datorate, în primul rând, aparentei dezincriminări a instigării neurmate de executare şi sancţionării în anumite situaţii a instigării nereuşite, în al doilea rând.

Legislaţia penală în vigoare defineşte contribuţia specifică instigatorului prin raportare la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, aşa cum o făcea şi codul anterior. Au fost preluate, de asemenea, dispoziţiile referitoare la tratamentul sancţionator al participaţiei, cele referitoare la circumstanţele personale şi reale, precum şi cele cu privire la cauzele de nepedepsire a participanţilor. Ce s-a modificat însă de la 1 februarie 2014 este eliminarea din partea generală a instigării neurmate de executare. Se impune o precizare prealabilă: instigarea neurmată de executare, aşa cum a fost aceasta reglementată în fostul art. 29, avea ca premisă o instigare izbutită, reuşită sau, cum a mai fost definită în doctrină[1], cu efect pozitiv. Instigarea nereuşită, existentă atunci când instigatul nu acceptat hotărârea de a săvârşi fapta prevăzută de legea penală, nu avea relevanţă şi nu intra în sfera ilicitului penal. Acest aspect a fost scos în evidenţă într-o hotărâre mai veche a fostului Tribunal Suprem[2], în care s-a menţionat că „dacă persoana instigată nu a fost determinată să comită fapta prevăzută de legea penală, ne aflăm în faţa unei simple încercări, a unei tentative de a determina, care nu cade sub incidenţa legii penale (cu excepţia cazului în care este incriminată distinct, ca o infracţiune autonomă)”.

Instigarea neurmată de executare se aplica, printre altele, în situaţia în care autorul trecea la executarea faptei la care a fost instigat, dar ulterior se desista sau împiedica producerea rezultatului. Tratamentul sancţionator aplicabil instigatorului era însă diferit, după cum actele îndeplinite de autor până în momentul desistării sau împiedicării producerii rezultatului realizau conţinutul unei alte infracţiuni sau nu. Astfel, în prima situaţie, instigatorul era considerat participant la infracţiunea efectiv săvârşită de autor şi răspundea penal potrivit tratamentului sancţionator aplicabil instigării neurmate de executare, indiferent care era pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea la care s-a instigat. În cea de-a doua situaţie, instigatorul răspundea penal în calitate de autor al infracţiunii de instigare neurmată de executare, potrivit regimului sancţionator reglementat în art. 29, dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea la care s-a instigat era închisoare mai mare de doi ani.

Odată cu eliminarea textului de lege menţionat, problema răspunderii penale a instigatorului devine neclară. Din punctul meu de vedere, în situaţia în care, în urma unei instigări reuşite, autorul trece la executarea faptei, dar se desistează sau împiedică producerea rezultatului, iar actele îndeplinite până în acest moment nu realizează conţinutul unei alte infracţiuni, instigatorul va răspunde ca participant la tentativa efectiv săvârşită, în măsura în care aceasta este incriminată, potrivit regimului sancţionator specific participaţiei. Dacă tentativa nu este incriminată, instigatorul nu va răspunde penal în calitate de participant, întrucât nu s-a săvârşit nicio faptă prevăzută de legea penală la care să putem raporta existenţa participaţiei. Cu toate acestea, instigatorul ar putea, cel puţin teoretic, să răspundă ca autor al infracţiunii din art. 370 Noul Cod Penal, încercarea de a determina săvârşirea unei infracţiuni, în măsura în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea la care s-a instigat este detenţiunea pe viaţă sau închisoare mai mare de 10 ani. Din punct de vedere practic însă, în cazul infracţiunilor cu un asemenea pericol social, tentativa este de regulă incriminată, motiv pentru care instigatorul va rămâne nesancţionat de cele mai multe ori. Ar mai trebui făcută o menţiune: infracţiunea din art. 370 are în vedere atât instigarea reuşită, cât şi instigarea nereuşită. Pe cale de consecinţă, Noul Cod aduce instigarea nereuşită în sfera ilicitului penal, într-o incriminare de sine stătătoare, având ca raţiune pericolul social crescut al infracţiunii la care s-a instigat.

Chiar dacă în doctrină există şi opinia contrară[3], în sensul nesancţionării instigatorului într-o asemenea situaţie, consider că se impune interpretarea de mai sus, întrucât abrogarea fostului art. 29 a urmărit doar revenirea la tratamentul sancţionator al participaţiei, nicidecum netragerea la răspundere penală a instigatorului. A gândi altfel şi a nu sancţiona instigatorul, deşi există o tentativă pedepsită de lege, înseamnă a nesocoti raţiunea participaţiei penale. Câtă vreme există o faptă prevăzută de legea penală, poate exista participaţie, chiar dacă autorul beneficiază de o cauză de nepedepsire, ce produce însă numai efecte in personam.

Dacă actele îndeplinite de autor până în momentul desistării sau împiedicării producerii rezultatului realizează conţinutul unei alte infracţiuni, instigatorul va răspunde ca participant la acea infarcţiune, potrivit regulilor de la participaţia proprie sau improprie, după caz[4].


[1] C. Mitrache, Drept Penal român. Partea generală, ediţia a VII-a, Editura Universul Juridic, Bucureşti 2010, p. 322.
[2] Trib. Suprem, secţia penală, decizia nr. 2809/ 1972, în R. R. D. nr. 2/ 1973, p. 168, din Codul Penal, Ediţie îngrijită şi adnotată de Georgina Bodoroncea, Irina Kuglay, Lavinia Lefterache, Ionuţ Matei, Iuliana Nedelcu, Francisca Vasile, Editura C. H. Beck, Bucureşti 2007, p. 54-55.
[3] G. Paraschiv, C. Ungureanu, Instigarea în Noul Cod Penal, R. D. P. nr. 1/ 2006.
[4] M. Udroiu, Drept Penal. Partea generală, Noul Cod Penal, Editura C. H. Beck, Bucureşti 2014, p. 168.


Oana PITICAȘ

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi citi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii