Întrebare preliminară cu privire la reducerea bazei de impozitare în cazul anulării unui contract de leasing imobiliar. UPDATE: decizia finală

7 aprilie 2016: După ce Curtea de Justiție a declarat în data de 2 iulie 2015 că:

1) Articolul 2 alineatul (1), articolul 14 și articolul 24 alineatul (1) din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie interpretate în sensul că, în situația în care un contract de leasing privind un imobil prevede fie transferul proprietății în favoarea utilizatorului la scadența acestui contract, fie punerea la dispoziție în favoarea utilizatorului a atributelor esențiale ale proprietății asupra acestui imobil, utilizatorului respectiv transferându‑i-se majoritatea avantajelor și a riscurilor inerente dreptului de proprietate asupra imobilului, iar valoarea actualizată a ratelor fiind practic identică cu valoarea de piață a bunului, operațiunea care rezultă dintr‑un astfel de contract trebuie să fie asimilată unei operațiuni de achiziție a unui bun de capital.

2) Articolul 90 alineatul (1) din Directiva 2006/112 trebuie interpretat în sensul că nu permite unei persoane impozabile să reducă baza sa de impozitare atunci când aceasta din urmă a încasat efectiv toate plățile în schimbul prestației pe care a furnizat‑o sau atunci când, fără să fi intervenit rezoluțiunea ori anularea contractului, cealaltă parte la contract nu mai datorează prețul convenit.

3) Principiul neutralității fiscale trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca, pe de o parte, o prestație de leasing care privește bunuri imobile și, pe de altă parte, cesiunea acestor bunuri imobile către un terț (față de contractul de leasing) să facă obiectul unei impozitări distincte în scopuri de taxă pe valoarea adăugată, în măsura în care aceste operațiuni nu pot fi considerate că formează o prestație unică, aspect care trebuie apreciat de instanța de trimitere.

Instanța de trimitere supremă din Slovenia admite în data de 7 ianuarie 2016 calea de atac extraordinară și trimite cauza spre rejudecare:

25. SEU je o teh vprašanjih izdalo sodbo v zadevi C-209/2014. Ne glede na dana napotila SEU v tej sodbi, je naloga Vrhovnega sodišča, da v obravnavani zadevi opravi pravne kvalifikacije, ki so potrebne za rešitev spora (25. točka obrazložitve sodbe SEU).

The ECJ delivered a judgment regarding these questions in case C-209/2014. Notwithstanding the instructions given by the ECJ in this judgment, it is the duty of the Supreme Court to carry out all the relevant legal classifications necessary to resolve the dispute in the main proceedings (recital 25. of the judgment).

39. SEU je v odgovoru na prvo vprašanje za predhodno odločanje v tem kontekstu med drugim podalo stališče, da se člen 90(1) Direktive o DDV – razen v primerih razveljavitve ali razveze pogodb, v katerih so stranke znova postavljene v položaj, v katerem so bile pred sklenitvijo pogodbe, in davčni zavezanec nima več svoje terjatve – nanaša le na položaje, v katerih druga pogodbena stranka terjatve, ki jo je dolžna izpolniti na podlagi te pogodbe, ne izpolni oziroma jo izpolni le delno (glej v tem smislu sodbo Almos Agrárkülkereskedelmi, C-337/13, točki 23 in 24).

In this context, the ECJ in its answer to the first question among others stated that Art. 90(1) of the VAT Directive – except in cases of annulation or dissolution of contracts, where the parties are again put in the position they were in before the conclusion of the contract, and the taxable person no longer has its claim – only refers to situations, in which the other contract party, which is obliged to do so based on the contract, does not fulfill the claim or only fulfills it partially (see in that sense Almos Agrárkülkereskedelmi, C-337/13, para. 23 in 24).

40. Po mnenju Vrhovnega sodišča gre v obravnavni zadevi za takšno situacijo, ko druga pogodbena stranka, A., obveznosti, ki jo je bila dolžna izpolniti na podlagi Pogodb o finančnem leasingu, ni izpolnila oziroma jo je izpolnila le delno.

The situation in the present case, in the opinion of the Supreme Court, is such, that the other contracting party, A., did not fulfill, or only partially fulfilled its obligation/the other party’s claim.

:: decizia finală

* * *

17 iunie 2014: Judecătorul suprem din Slovenia se întreabă cu privire la reducerea bazei de impozitare în cazul anulării unui contract de leasing imobiliar. (C-209/14)

Situația de fapt:
1. restituirea în posesia finanțatorului, din cauza neplății obligațiilor utilizatorului, a bunului care face obiectul leasingului (bunul imobil), în vederea vânzării ulterioare și a compensării în temeiul contractului de leasing, deși aceasta are loc după ajungerea la termen a tuturor ratelor de leasing
2. situație de „anulare, […] refuz […] sau […] neplată totală sau parțială” după livrare
3. contrapartidă a executării contractului și a livrării de bunuri
4. suma aferentă opțiunii de cumpărare, care reprezintă partea cea mai mare din obligațiile rezultate din contractele de leasing financiar și pe care utilizatorul o achită finanțatorului, astfel încât, din cauza neplății obligațiilor, finanțatorul a redobândit posesia asupra obiectului leasingului, l-a vândut unui terț și a plătit utilizatorului diferența în plus față de prețul de cumpărare, rezultată din această vânzare, din care, în situația financiară finală, a scăzut și suma aferentă opțiunii de cumpărare
5. despăgubiri pentru denunțarea contractului,achitate pentru a acoperi prejudiciul produs prin neîndeplinirea obligațiilor utilizatorului, care nu au o legătură directă cu vreo prestare de servicii cu titlu oneros și cărora, ca atare, nu li se aplică TVA
6. principiul neutralității TVA-ului
7. finanțatorul achită de două ori TVA-ul aferent ieșirilor, și anume, prima dată, cu ocazia încheierii contractelor de leasing financiar (inclusiv pentru suma aferentă opțiunilor de cumpărare, care a reprezentat partea cea mai mare din valoarea contractului) și, a doua oară, din cauza neplății obligațiilor utilizatorului, la vânzarea (ulterioară) a bunului imobil către un terț având în vedere că prin situația financiară finală, obligația de a plăti TVA-ul rezultat din a doua livrare a fost trecută în sarcina utilizatorului.

Dispoziții incidente: articolul 2 alineatul (1), articolul 14, articolul 24 alineatul (1) și articolul 90 alineatul (1) din Directiva 2006/112/CE

Mihaela MAZILU-BABEL
Adina Mihalache (update decizie finală)
Masterand, Facultatea de Drept, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iașia

Aveţi cont profesional JURIDICE.ro?