Secţiuni » Sistemul judiciar
Sistemul judiciar
Banner BA-01
Servicii JURIDICE.ro
Banner BA-02
RNSJ Sistemul judiciar Studii

Abaterile disciplinare ale magistraților (II). Încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii

18 iunie 2014 | Ioan GÂRBULEȚ, Ioan GÂRBULEȚ, Paula-Andrada COȚOVANU

Abaterea disciplinară constând în ”încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii” reglementată de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, nu constituie o noutate în materie, întrucât ea a existat și înainte de modificările aduse prin Legea nr. 24/2012, inclusiv în Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, şi are în vedere toate acţiunile sau inacţiunile judecătorului sau procurorului prin care se nesocotesc normele legale referitoare incompatibilităţi şi interdicţii.

Incompatibilitățile și interdicțiile magistraților pot fi structurate în mai multe categorii. Astfel, în privința incompatibilităților vom avea incompatibilitatea funcției de judecător sau de procuror cu oricare alte funcții publice sau private, respectiv incompatibilitatea funcției de judecător sau de procuror cu exercitarea efectivă a acestor funcții, iar în privința interdicțiilor, vom avea interdicţii de natură profesională; interdicţii de natură comercială; interdicţii de natură politică; interdicţii de natură socială; interdicţii privind exercitarea altor funcții și interdicţii referitoare la demnitatea funcției.

Legiuitorul nu impune nicio condiție pentru existenţa abaterii disciplinare sub aspectul elementului material, astfel că, în momentul în care s-a încălcat un text legal care reglementează incompatibilitățile sau interdicțiile aplicabile magistraților, abaterea disciplinară este săvârșită.

În acest context, trebuie să avem în vedere și dispozițiile art. 99 lit. i) prima ipoteză din Legea nr. 303/2004, care reglementează tot o abatere disciplinară strâns legată de cea analizată, și anume nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa.

Apreciem că abaterea disciplinară reglementată de art. 99 lit. b) din Legea 303/2004 are un caracter general, în sensul că acoperă toate incompatibilitățile și interdicțiile aplicabile magistraților, în timp ce abaterea disciplinară reglementată de art. 99 lit. i), are un caracter special și se aplică doar în situațiile în care judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa și omite a face declarație de abținere.

1. Consideraţii generale

Abaterea disciplinară ce are ca obiect ”încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii” este reglementată în prezent de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Cu toate că prin Legea nr. 24/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii[1] s-au adus modificări importante în privință răspunderii disciplinare a magistraților, această abatere disciplinară nu este nouă, întrucât ea a existat și înainte de aceste modificări legislative, fiind prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004[2].

De asemenea, menționăm că această abatere disciplinară exista și sub imperiul Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească[3], fiind reglementată în decursul timpului în diferite texte de lege. Astfel, la data intrării în vigoare a legii, această abatere disciplinară denumită ”încălcarea altor prevederi ale legii, referitoare la incompatibilități și interdicții privind pe magistrați”, a fost reglementată în art. 94 lit. j). După republicarea legii în 30 septembrie 1997, acest text de lege a devenit art. 122 lit. j) care a fost păstrat până la abrogarea acestui act normativ. La apariția Legii nr. 303/2004, ea a fost reglementată în art. 97 lit. a), text care s-a menținut până la republicarea legii în 13 septembrie 2004, când a devenit art. 99 lit. a).

Activitatea de înfăptuire a justiţiei într-un stat de drept trebuie să se întemeieze pe un ansamblu de principii care să garanteze stabilirea adevărului şi garantarea legii în toate cauzele supuse judecății. Înfăptuirea unor asemenea obiective implică și cerința ca în exercitarea atribuțiilor lor judecătorii să fie imparțiali, spre a se exclude orice influență sau ingerință asupra actului de justiție[4].

Așa cum este reglementată în prezent, abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004 se prezintă sub două modalități:
– prima modalitate se referă incompatibilităţile privind judecătorii şi procurorii;
– cea de-a doua modalitate se referă interdicțiile privind judecătorii şi procurorii.

Distincția făcută de către legiuitor este extrem de importantă întrucât noțiunile de incompatibilitate și de interdicție nu sunt sinonime, acestea fiind reglementate prin norme juridice diferite.

Trebuie să reamintim că, în general, răspunderea disciplinară este compusă dintr-un sistem de norme juridice ce au drept scop sancţionarea acelor fapte, comise cu vinovăţie, prin care sunt nerespectate una sau mai multe obligaţii de serviciu, stabilite în sarcina unei persoane, indiferent de modalitatea de încadrare a acesteia. Antrenarea răspunderii disciplinare presupune îndeplinirea următoarelor condiţii:
– existenţa unei valori sociale lezate, constând în obligaţiile de serviciu şi normele de conduită stabilite prin legi şi regulamente;
– existenţa unui subiect al abateri disciplinare, respectiv o persoană care desfăşoară o activitate, indiferent de modalitatea de încadrare a acesteia;
– existenţa unei fapte prin care sunt nerespectate una sau mai multe obligaţii de serviciu;
– existenţa unei legături de cauzalitate dintre fapta comisă şi rezultatul produs;
– vinovăţia persoanei care comite abaterea disciplinară, manifestată atât sub forma intenţiei, cât şi sub forma culpei. Pentru a interveni răspunderea disciplinară nu este necesar producerea unui prejudiciu material, ca rezultat direct sau indirect al abaterii disciplinare comise de acea persoană, fiind suficient ca abaterea să se fi produs ca faptă concretă ce a avut drept consecinţă încălcarea cu vinovăţie a obligaţiilor de serviciu sau a normelor de conduită. De asemenea, răspunderea disciplinară este independentă de celelalte forme de răspundere şi are un caracter personal, astfel că acest tip de răspundere nu poate fi angajată pentru fapta altei persoane[5].

În cazul magistraților, toate aceste considerente sunt pe deplin valabile, întrucât legile justiției[6] nu definesc abaterea disciplinară, ci doar arată faptele care constituie abateri disciplinare precum și procedura de cercetare și soluționare a acțiunii disciplinare.

2. Elementele constitutive ale abaterii disciplinare

Pentru ca o faptă să poată fi calificată ca abatere disciplinară, în doctrină, s-a apreciat că trebuie să întrunească anumite elemente constitutive, asemănătoare ca structură cu cele ale infracțiunii, și anume: obiectul, latura obiectivă, subiectul și latura subiectivă[7].

Așa cum am arătat și cu un alt prilej[8], pentru a fi antrenată răspunderea disciplinară a unui magistrat este necesar ca acesta să încalce obligaţiile de serviciu sau normele de conduită stabilite prin legi şi regulamente, să existe o legătură de cauzalitate între fapta comisă şi valoarea socială lezată, iar această faptă să fie comisă cu vinovăție, fie sub forma intenţiei, fie sub forma culpei.

2.1. Obiectul abaterii disciplinare

2.1.1. Obiectul juridic

În general, obiectul abaterii disciplinare îl constituie obligaţiile de serviciu sau normele de conduită stabilite prin legi şi regulamente, pe care toți judecătorii și procurorii trebuie să le respecte și care sunt vătamate prin fapta ilicită. În acest sens, trebuie să reamintim că potrivit art. 98 alin. 1 din Legea nr 303/2004, judecătorii şi procurorii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum şi pentru faptele care afectează prestigiul justiţiei.

În cazul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, obiectul juridic al acesteia îl constituie relațiile sociale protejate prin normele legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii.

Înainte de a analiza care sunt aceste prevederi legale, trebuie să definim conceptele de incompatibilitate și de interdicție.

În limbajul comun, prin incompatibilitate se înțelege interzicerea prevăzută de lege de a cumula două funcții, două atribuții care, prin caracterul lor, sunt contradictorii[9].

Incompatibilitatea reprezintă interdicţia necondiţionată impusă unui demnitar sau funcţionar public de a exercita anumite funcţii sau calităţi concomitent cu demnitatea sau funcţia publică, datorită unei prezumţii absolute de conflict de interese care ar izvorî din deţinerea simultană a acestora. Situaţiile de incompatibilitate sunt stabilite de lege nominal şi specific, pentru fiecare demnitate sau funcţie fiiind stabilite toate celelalte funcţii şi calităţi pe care oficialul nu le poate deţine[10].

În accepțiunea noastră, s-a arătat că în sens general incompatibilitatea judecătorului constă în imposibilitatea acestuia de a mai îndeplini, concomitent, și alte funcții sau servicii, iar în sens restrâns, cu privire la un proces determinat, incompatibilitatea este situația expres prevăzută de lege când un judecător nu poate lua parte la judecarea acelui proces[11].

În privința interdicțiilor, în literatura juridică s-a susținut că interdicțiile privind magistrații constituie ”măsuri de protecție a judecătorului, dar și a justițiabilului” și că acestea au rolul de a garanta independența magistraturii față de partidele politice, indiferent dacă acestea sunt la guvernare sau în opoziție” iar respectarea lor constituie un element de natură a asigura prestigiul justitiei”[12].

Interdicțiile sunt obligații negative impuse judecătorilor și procurorilor în scopul de a garanta independența și imparțialitatea lor[13].

Așadar, interdicţiile magistraților pot fi considerate ca fiind acele măsuri prevăzute de lege prin care se interzice săvârşirea unor fapte sau acte de către un judecător sau procuror.

Incompatibilitatea magistraților, fiind o instituție extrem de importantă în mecanismul de funcționare al justiției, a fost reglementată chiar în prima lege de organizare judecătorească.

Astfel, în art. 207 din Legea din 11 aprilie 1864 s-a prevăzut că ”orice funcționaru sau agentu judecătorescu este oprit de a pleda sau înfățișa părți înaintea justiției…..”, iar prin art. 119 din Legea de organizare judecătorească din iulie 1865 se preciza că ”nici unu judecătoru….procuroru, nu pot face comerciu”. Aceste dispoziții legale au fost dezvoltate ulterior prin art. 92 – 95 din Legea de organizare judecătorească din anul 1888, conform cărora ”cumulul de funcțiuni judecătoresci este interdis”, iar ”funcțiunile de ordine judecătorească…..sunt incompatibile cu funcțiile administrative, cu funcțiunile publice supuse unei compatibilități pecuniare; cu mandatul în Adunările legislative sau comunale; cu serviciu salarizat de particulari; cu profesiunea de advocat; cu starea militară sau eclesiastică”. De asemenea, era ”interdis…de a exercita fie prin el însusi, fie sub numele soției sale, fie prin persoană interpusă, orice fel de comerciu; de a fi agent de afaceri; de a participa la direcțiunea sau la administrațiunea unei societăți….”, magistrații neputând fi ”însărcinați cu apărarea verbală sau scrisă a părților în justiție….”. Aceleași dispoziții se regăsesc și în art. 71-74 din Legea de organizare judecătorească din anul 1890, în art. 117-120 din Legea de organizare judecătorească din anul 1909 și art. 125-128 din Legea de organizare judecătorească din anul 1924. Această din urmă lege a consacrat în premieră, în art. 128, interdicția pentru magistrați a activităților politice: ”sub nici un cuvânt magistrații pot adera la acțiuni politice și a lua parte la manifestările cu acest caracter”. Legea de organizare judecătorească din anul 1938 a impus incompatibilitatea funcției de magistrat cu alte funcții publice sau private, iar Legea nr. 726/1943 de organizare judecătorească statua că ”funcțiunea de magistrat este incompatibilă cu orice activitate străină de cea judecătorească, cu starea militară și cu cea eclesiastică”[14].

În opinia noastră, atunci când analizăm această abatere disciplinară, trebuie avute în vedere următoarele dispoziții legale sau regulamentare:
art. 125 alin. 2 și art. 132 alin. 2 din Constituția României, care prevăd că funcția de judecător sau de procuror este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior;
art. 40 alin. 3 din Constituția României, potrivit căruia nu pot face parte din partide politice judecătorii Curţii Constituţionale, avocaţii poporului, magistraţii, membrii activi ai armatei, poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică.
art. 5 alin. 1 și 2 din Legea nr. 303/2004, care prevăd că funcţiile de judecător, procuror, magistrat-asistent şi asistent judiciar sunt incompatibile cu orice alte funcţii publice sau private, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior, precum şi a celor de instruire din cadrul Institutului Naţional al Magistraturii şi al Şcolii Naţionale de Grefieri, în condiţiile legii. Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să se abţină de la orice activitate legată de actul de justiţie în cazuri care presupun existenţa unui conflict între interesele lor şi interesul public de înfăptuire a justiţiei sau de apărare a intereselor generale ale societăţii, cu excepţia cazurilor în care conflictul de interese a fost adus la cunoştinţă, în scris, colegiului de conducere al instanţei sau conducătorului parchetului şi s-a considerat că existenţa conflictului de interese nu afectează îndeplinirea imparţială a atribuţiilor de serviciu.
art. 7 alin. 1 din Legea nr. 303/2004, potrivit căruia judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi, personalul de specialitate juridică asimilat acestora şi personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor nu pot fi lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii.
art. 8 alin. 1 din Legea nr. 303/2004, care prevede că, judecătorilor şi procurorilor le este interzis: să desfăşoare activităţi comerciale, direct sau prin persoane interpuse; să desfăşoare activităţi de arbitraj în litigii civile, comerciale sau de altă natură; să aibă calitatea de asociat sau de membru în organele de conducere, administrare sau control la societăţi civile, societăţi comerciale, inclusiv bănci sau alte instituţii de credit, societăţi de asigurare ori financiare, companii naţionale, societăţi naţionale sau regii autonome; să aibă calitatea de membru al unui grup de interes economic;
– art. 9 din Legea nr. 303/2004, conform căruia judecătorii şi procurorii nu pot să facă parte din partide sau formaţiuni politice şi nici să desfăşoare sau să participe la activităţi cu caracter politic. Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca în exercitarea atribuţiilor să se abţină de la exprimarea sau manifestarea, în orice mod, a convingerilor lor politice.
– art. 10 din Legea nr. 303/2004, care prevede că judecătorii şi procurorii nu îşi pot exprima public opinia cu privire la procese aflate în curs de desfăşurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul. Judecătorii şi procurorii nu pot să dea consultaţii scrise sau verbale în probleme litigioase, chiar dacă procesele respective sunt pe rolul altor instanţe sau parchete decât acelea în cadrul cărora îşi exercită funcţia şi nu pot îndeplini orice altă activitate care, potrivit legii, se realizează de avocat. Judecătorilor şi procurorilor le este permis să pledeze, în condiţiile prevăzute de lege, numai în cauzele lor personale, ale ascendenţilor şi descendenţilor, ale soţilor, precum şi ale persoanelor puse sub tutela sau curatela lor. Chiar şi în asemenea situaţii însă judecătorilor şi procurorilor nu le este îngăduit să se folosească de calitatea pe care o au pentru a influenţa soluţia instanţei de judecată sau a parchetului şi trebuie să evite a se crea aparenţa că ar putea influenţa în orice fel soluţia.
art. 101 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, care prevede că, funcţia de judecător şi procuror este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior;
– art. 102 din Legea nr. 161/2003,potrivit căruia magistraţilor le este interzis: să desfăşoare activităţi de arbitraj în litigii civile, comerciale sau de altă natură; să aibă calitatea de asociat, membru în organele de conducere, administrare sau control la societăţi civile, societăţi comerciale, inclusiv bănci sau alte instituţii de credit, societăţi de asigurare sau financiare, companii naţionale, societăţi naţionale ori regii autonome; să desfăşoare activităţi comerciale, direct sau prin persoane interpuse; să aibă calitatea de membru al unui grup de interes economic;
– art. 105 din Legea nr. 161/2003, conform căruiamagistraţilor le este interzis să participe la judecarea unei cauze, în calitate de judecător sau procuror: dacă sunt soţi sau rude până la gradul IV inclusiv între ei; dacă ei, soţii sau rudele lor până la gradul IV inclusiv au vreun interes în cauză. Aceste dispoziţii se aplică şi magistratului care participă, în calitate de judecător sau procuror, la judecarea unei cauze în căile de atac, atunci când soţul sau ruda până la gradul IV inclusiv a magistratului a participat, ca judecător sau procuror, la judecarea în fond a acelei cauze;
art 202 din Legea nr. 62/2011 a dialogului soial, potrivit căruia nu pot declara grevă: procurorii, judecătorii, personalul militar şi personalul cu statut special din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, al Ministerului Administraţiei şi Internelor, al Ministerului Justiţiei şi din instituţiile şi structurile din subordinea sau coordonarea acestora, inclusiv al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, al Serviciului Român de Informaţii, al Serviciului de Informaţii Externe, al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, personalul angajat de forţele armate străine staţionate pe teritoriul României, precum şi alte categorii de personal cărora li se interzice exercitarea acestui drept prin lege.
art. 4 din Legea nr. 62/2011, conform căruia persoanele care deţin funcţii de demnitate publică conform legii, magistraţii, personalul militar din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Protecţie şi Pază, Serviciul de Informaţii Externe şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, unităţile şi/sau subunităţile din subordinea ori coordonarea acestora nu pot constitui şi/sau adera la o organizaţie sindicală.
– art. 9 și 10 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, potrivit cărora judecătorii şi procurorii trebuie să fie imparţiali în îndeplinirea atribuţiilor profesionale, fiind obligaţi să decidă în mod obiectiv, liberi de orice influenţe. Judecătorii şi procurorii trebuie să se abţină de la orice comportament, act sau manifestare de natură să altereze încrederea în imparţialitatea lor. În caz de incompatibilitate, judecătorii şi procurorii sunt datori să se abţină, potrivit legii;
art. 21 alin (1) din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, conform căruia judecătorii şi procurorii nu pot cumula această calitate cu nici o altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior;
– art. 41 – 44 din Noul Cod de procedură civilă, care reglementează toate cazurile de incompatibilitate absolută, abținerea și recuzarea judecătorului și procurorului;
– 24 – 27 din vechiul Cod de procedură civilă, care reglementează cazurile de incompatibilitate, abținerea și recuzarea judecătorului și procurorului;
– art. 64 – 67 din Noul Cod de procedură penală, care reglementează incompatibilitatea, abținerea și recuzarea judecătorului și procurorului;
– art. 46 – 51 din vechiul Cod de procedură penală, care de asemenea reglementează cazurile de incompatibilitate, abținerea și recuzarea judecătorului și procurorului;

În acest context, trebuie avute în vedere mai multe dispoziții dintr-o serie de documente internaționale, după cum urmează:
– norma nr. 3 din Principiile de la Bangalore privind conduita judiciară[15], conform căreia, integritatea este esenţială pentru îndeplinirea adecvata a funcţiei judiciare. Judecătorul trebuie să se asigure că în ochii unui observator rezonabil conduita sa este ireproşabilă. Atitudinea și conduita unui judecător trebuie să reafirme încrederea publicului în integritatea corpului judiciar. Justiţia nu doar trebuie făcută, trebuie să se și vadă că s-a făcut justitie;
– principiul nr. 2, nr. 8 și nr. 9 din documentul intitulat Principiile fundamentale ale independenței justiției[16], potrivit cărora judecătorii trebuie să soluţionează în mod imparţial cauzele deduse judecăţii, în baza faptelor şi în conformitate cu legea, fără niciun fel de restricţii, influenţe neadecvate, sugestii, presiuni, ameninţări sau amestecuri, fie ele directe sau indirecte, din partea nimănui, indiferent din partea cui ar veni şi pe ce motiv.

În conformitate cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, membrii sistemului judiciar sunt ca şi ceilalţi cetăţeni ce au dreptul la libertate de expresie, credinţă, asociere şi adunare; aceasta având în vedere că în exercitarea acestor drepturi, judecătorii va trebui să se comporte într-o astfel de manieră care să le păstreze demnitatea funcţiei şi imparţialitatea şi independenţa sistemului judiciar.

Judecătorii vor fi liberi să formeze sau să se alăture asociaţiilor de judecători sau altor organizaţii ce le reprezintă interesele, le promovează pregătirea profesională şi le protejează independenţa judiciară;
– art. 7 din Carta universală a judecătorului[17], care prevede că judecătorul nu trebuie să deţină nicio altă funcţie, publică sau privată, remunerată sau neremunerată, care nu este pe deplin compatibilă cu atribuţiile şi statutul unui judecător. Judecătorul nu trebuie să fie subiectul unor numiri în afara instanţei fără consimţământul acestuia;
– principiul nr. 4 pct. 4.2. din Carta europeană cu privire la statutul judecătorului[18], care prevede că judecătorul este liber să exercite activități neprevăzute de mandat, printre care și cele care sunt expresia dreptului său de cetățean. Aceasta libertate nu poate fi limitată decât în masura în care activitățile sunt incompatibile cu încrederea în imparțialitatea și independența judecătorului sau cu disponibilitatea necesară pentru soluționarea cu atenție și într-un termen rezonabil a afacerilor care îi sunt supuse spre examinare. Exercitarea unei activități retribuite neprevăzute de mandat, alta decât activitatea literară și artistică, trebuie să facă obiectul unei autorizări prealabile obținute în condițiile fixate de statut;
principiul nr. IV din Recomandarea nr. R (94)12 a Comitetului Miniștrilor a Consiliului Europei[19], conform căreia judecătorii pot forma asociaţii, fie individual, fie împreuna cu alt organism, ce au ca principal obiect protejarea independenţei şi a intereselor magistraţilor;
– art. 1 lit. d) din Recomandarea nr. R (95)5 a Comitetului Miniștrilor a Consiliului Europei privind introducerea și îmbunătățirea funcționării sistemelor și procedurilor de apel în materie civilă și comercială[20], potrivit căruia judecătorilor din instanţele superioare nu trebuie să li se permită participarea la instrumentarea unui caz în care aceştia au fost implicaţi la o instanţă inferioară.

Trebuie să precizăm că obiectul juridic este un factor preexistent oricărei abateri disciplinare, astfel inexistența acestuia conduce la inexistența abaterii disciplinare.

2.1.2. Obiectul material

În cadrul răspunderii disciplinare, abaterile săvârșite de către judecători sau procurori nu au obiect material, asemănător celui din dreptul penal, întrucât fapta ilicită a magistratului lezează relațiile sociale reglementate prin textele de lege arătate mai sus, nefiind îndreptată împotriva unui lucru sau a unei persoane.

Din conținutul legal al abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, lipsesc referirile cu privire la obiectul acestei abateri disciplinare, însă el poate fi dedus din textele de lege indicate mai sus.

2.2. Subiectul abaterii disciplinare

2.2.1. Subiectul activ

În principiu, prin subiect al abaterii disciplinare se înțelege persoana fizică implicată în raporturi de muncă sau de serviciu care comite o faptă ilicită, calificată de lege ca fiind abatere disciplinară.

Prin urmare, existența abaterii disciplinare este condiționată de calitatea specială a subiectului activ, respectiv: angajat la o societate comercială, funcționar, polițist, cadru militar etc.

În cazul abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, pot avea calitatea de subiect activ următorii:
– judecătorii;
– procurorii;
– magistrații-asistenți ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie[21];
– inspectorii judiciari[22];
– membrii Consiliului Superior al Magistraturii[23];
– asistenții judiciari[24].

Așa cum am arătat și cu un alt prilej[25], în cazul judecătorilor, procurorilor, magistraților-asistenți ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inspectorilor judiciari și membrilor Consiliului Superior al Magistraturii cercetarea disciplinară se efectuează de către Inspecția Judiciară, iar sancțiunea se aplică de secțiile Consiliului Superior al Magistraturii în funcție de calitatea persoanei (judecător sau procuror), însă, în cazul asistenților judiciari, sancţiunile disciplinare se aplică de către ministrul justiţiei, chiar dacă le sunt aplicabile dispozițiile legale prevăzute pentru judecători şi procurori. Totodată, învederăm faptul că auditorilor de justiție nu li se aplică dispozițiile legale privind judecătorii şi procurorii, răspunderea disciplinară a acestora fiind reglementată în mod separat, în art. 18 din Legea nr. 303/2004[26].

De asemenea, am arătat că în jurisprudență s-ar putea pune în discuție dacă persoanele juridice (tribunalele, curțile de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție, Inspecția Judiciară, Consiliul Superior al Magistraturii) pot avea calitatea de subiect activ al abaterii disciplinare, întrucât, în dreptul penal, persoana juridică poate fi trasă la răspundere penală, întrucât are calitatea de subiect activ al infracțiunii. Am susținut că, așa cum este reglementată în prezent răspunderea disciplinară a magistraților prin Legea nr. 303/2004, persoanele juridice nu pot răspunde disciplinar, chiar în ipoteza în care acestea nu și-au respectat obligațiile prevăzute în legi sau regulamente, întrucât răspunderea disciplinară este o răspundere strict personală, aplicabilă în cazul încălcării unor norme de conduită, fiind greu de presupus ca o persoană juridică să poată încălca astfel de norme.

Și în acest caz, ca dealtfel în cazul tuturor abaterilor disciplinare, condițiile generale ce trebuie îndeplinite de magistrați pentru a fi subiect activ pot fi desprinse din economia dispozițiilor art. 14, art. 33 alin. 1, art. 66 alin. 3 din Legea nr. 303/2004 și art. 110 din Legea nr. 304/2004 și se referă la capacitatea de exercițiu, responsabilitate și libertatea de voință și acțiune.

a) Capacitatea de exercițiu

Conform art. 37 și art. 38 din Codul civil, capacitatea de exercițiu este aptitudinea persoanei de a încheia singură acte juridice civile. Capacitatea de exercițiu deplină începe la data când persoana devine majoră. Persoana devine majoră la împlinirea vârstrei de 18 ani[27].

Așadar, una din condițiile numirii în funcția de judecător sau procuror este aceea a dobândirii capacității de exercițiu deplină, care începe la de vârsta de 18 ani.

Fiind o condiție sine qua non a calității de magistrat, pierderea capacității de exercițiu conduce la eliberarea din funcția de judecător sau procuror, astfel că săvârșirea unei fapte ilicite în lipsa capacității de exercițiu depline nu poate fi considerată abatere disciplinară.

b) Responsabilitatea

Această condiție nu este prevăzută în mod expres de lege,însă ea rezultă din art. 14 alin. 2 lit. e) din Legea nr. 303/2004, care stabilește regula potrivit căreia pentru a dobândi calitatea de judecător sau procuror persoana trebuie să fie aptă, din punct de vedere medical şi psihologic, pentru exercitarea funcţiei.

Responsabilitatea a fost definită ca fiind aptitudinea unei persoane de a-și da seama de faptele sale, de semnificația socială a acestora precum și de a-și putea determina și dirija în mod conștient voința în raport cu aceste fapte[28].

Starea de responsabilitate a unei persoane presupune că aceasta posedă inteligență, rațiune etc., care o fac capabilă să să înțeleagă caractelul ilicit al faptei sale și îi oferă posibilitatea de se abține de la comiterea unor acțiuni sau inacțiuni contrare legii.

Aprecierea responsabilităţii depinde de evaluarea capacităţii psihice, care, la rândul ei, este caracterizată prin modalităţile sale de discernământ.

În lipsa responsabilității persoana nu poate fi subiect activ al abaterii disciplinare.

Responsabilitatea nu trebuie confundată cu răspunderea disciplinară, deoarece responsabilitatea este o categorie pshiologică, în timp ce răspunderea disciplinară este o categorie juridică.

În privința responsabilității magistraților, nu poate exista îndoială că aceștia nu ar avea discernământ, în sensul legii, întrucât o persoană iresponsabilă[29] nu ar putea ocupa o astfel de funcție, însă, în acest context, responsabilitatea magistraților trebuie privită și sub un alt aspect.

Punctul VII (b) din Principiile Commonwealth privind cele trei puteri ale statului de drept (Principiile Latimer House, 2003), care reglementează responsabilitatea judecătorească, prevede că judecătorii sunt responsabili faţă de Constituţie şi lege, pe care trebuie să le aplice în mod în mod onest, independent şi cu integritate. Principiile responsabilităţii şi independenţei judiciare stau la baza încrederii publice în sistemul judiciar şi a importanţei puterii judecătoreşti ca unul dintre cei trei piloni pe care se întemeiază o formă de guvernământ responsabilă. În plus faţă de prevederea unor proceduri adecvate privind excluderea din profesie a judecătorilor pe motive de incapacitate sau comportament necorespunzător, necesare pentru a susţine principiul independenţei puterii judecătoreşti, orice procedură disciplinară trebuie să se desfăşoare în mod echitabil şi obiectiv. Procedurile disciplinare care ar putea avea ca efect excluderea din profesie a unui judecător ar trebui să includă măsuri de protecţie adecvate care să asigure caracterul echitabil[30]

c) Libertatea de voință și acțiune

Pentru ca un magistrat să fie subiect activ al abaterii disciplinare și să răspundă pentru comiterea acesteia este necesar ca pe lângă cele două condiții analizate mai sus să o îndeplinească și pe a treia, respectiv aceea de a decide liber și neconstrâns asupra comiterii abaterii disciplinare.

Libertatea de voință și acțiune presupune ca judecătorul sau procurorul să decidă în mod liber asupra săvârșirii faptei ilicite, având totodată libertatea de acțiune potrivit propriei voințe. În situația în care magistratul este constrâns fizic sau moral să comită abaterea disciplinară, fapta nu-i este imputabilă, fiind comisă fără vinovăție.

În acest context se poate discuta și despre independența judecătorului. Astfel, s-a arătat că independenţa justiţiei nu este un privilegiu sau o prerogativă personală a fiecărui judecător. Ea este responsabilitatea impusă fiecărui judecător care îi permite să soluţioneze o cauză în mod onest şi imparţial în baza legii şi a probelor, fără presiuni sau influenţe externe şi fără frică de vreo imixtiune. Esenţa principiului independenţei justiţiei este libertatea deplină a judecătorului de a judeca şi soluţiona cauzele deduse instanţei; nimeni din afară – nici guvernul, nici grupurile de presiune, niciun individ sau chiar niciun alt judecător – nu ar trebui să se amestece, sau să încerce să se amestece, în modul în care un judecător conduce o cauză şi ia o decizie.Independenţa justiţiei se referă atât la independenţa individuală cât şi la cea instituţională necesară în procesul decizional. Independenţa justiţiei este aşadar atât o stare de spirit cât şi un set de reguli instituţionale şi operaţionale. Cel dintâi aspect se referă la independenţa judecătorului în fapt; cel de-al doilea aspect se referă la definirea relaţiilor dintre puterea judecătorească şi alţii, mai cu seamă celelalte puteri din stat, cu scopul de a asigura independenţa atât în realitate, cât şi în aparenţă. Relaţia dintre aceste două aspecte ale independenţei justiţiei este aceea conform căreia un judecător poate avea acea stare de spirit, însă dacă instanţa pe care o prezidează nu este independentă de celelalte puteri din stat în privinţa aspectelor esenţiale pentru funcţionarea sa, judecătorul nu poate spune că este independent[31].

În opinia noastră, participația, așa cum este ea reglementată în dreptul penal, nu este aplicabilă în cadrul răspunderii disciplinare, deoarece, pe de-o parte, legea civilă nu reglementează o astfel de instituție, iar pe de altă parte, răspunderea disciplinară fiind o răspundere pur personală, fiecare faptă a judecătorului sau procurorului se apreciază în concret, în calitate de autor al acesteia.

Așadar, în cazul abaterii disciplinare analizate, dacă un magistrat comite o faptă care încalcă prevederile legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii împreună cu un alt magistrat, instigă sau este complicele acestuia, el nu va răspunde disciplinar în calitate de coautor, instigator sau complice la abaterea disciplinară comisă de un alt judecător sau procuror, ci, în funcție de acțiunile sau inacțiunile sale, va putea răspunde doar în calitate de autor pentru ceea ce a săvârșit în mod concret.

2.2.2. Subiectul pasiv

Subiectul pasiv al acestei abateri disciplinare este statul, în calitate de reprezentant general al societății și care este interesat în cea mai mare măsură de păstrarea nealterată a obligaţiilor de serviciu sau a normelor de conduită referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii, așa cum sunt ele stabilite prin legi şi regulamente.

2.3. Latura obiectivă a abaterii disciplinare

2.3.1. Elementul material

Elementul material al laturii obiective al abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004 constă în încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilități și interdicții de către subiectului activ.

Prin încălcarea prevederilor legale se înțelege nesocotirea, nerespectarea, violarea normelor care reglementează incompatibilitățile și interdicțiile privitoare la judecători și la procurori.

Așadar, sub aspectul elementului material această abatere disciplinară se comite prin săvârșirea uneia dintre cele două activități: încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilități sau încălcarea prevederilor legale referitoare la interdicții.

Pentru existența abaterii disciplinare este suficient ca magistratul să comită o faptă care se încadrează în una din cele două modalități. În cazul în care comite mai multe fapte prin care se încalcă mai multe prevederi legale privitoare la incompatibilități sau unele privitoare la incompatibilități iar altele la interdicții, nu vom avea atâtea abateri disciplinare câte fapte au fost comise, ci o singură abatere disciplinară, comisă prin mai multe acte materiale, acest aspect urmând să fie avut în vedere la individualizarea sancțiunii disciplinare.

Din analiza textelor de lege care reglementează obiectul acestei abateri disciplinare rezultă că incompatibilitățile și interdicțiile judecătorului sau procurorul pot fi structurate în mai multe categorii. Astfel, în privința imcompatibilităților vom avea:
– incompatibilitatea funcției de judecător sau de procuror cu oricare alte funcții publice sau private;
– incompatibilitatea funcției de judecător sau de procuror în exercitarea efectivă a acestei funcții,

În privința interdicțiilor vom avea:
– interdicţii de natură profesională;
– interdicţii de natură comercială;
– interdicţii de natură politică;
– interdicţii de natură socială;
– interdicţii privind exercitarea altor funcții;
– interdicţii referitoare la demnitatea funcției.

La rândul lor, fiecare categorie care se referă la incompatibilități și interdicții se împarte în mai multe subcategorii, care în continuare vor fi analizate în detaliu.

2.3.1.1 Incompatibilitățile judecătorului și procurorului

2.3.1.1.1.Incompatibilitatea funcției de judecător sau de procuror cu orice altă functie publică sau privată

Incompatibilitatea funcției de judecător sau de procuror cu orice altă functie publică sau privată este reglementată în mai multe texte de lege.

Astfel, potrivit art. 125 alin. 2 din Constituția României, funcția de judecător este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior. De asemenea, conform art. 132 alin. 2 din același act normativ, funcția de procuror este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior.

Totodată, art. 5 alin. 1 din Legea nr. 303/2004, prevede că funcţiile de judecător, procuror, magistrat-asistent şi asistent judiciar sunt incompatibile cu orice alte funcţii publice sau private, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior, precum şi a celor de instruire din cadrul Institutului Naţional al Magistraturii şi al Şcolii Naţionale de Grefieri, în condiţiile legii.

Această incompatibilitate este reglementată și în art. 101 din Legea nr. 161/2003privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, care prevede că funcţia de judecător şi procuror este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.

Dispoziții asemănătoare sunt prevăzute și în art. 21 alin. (1) din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, conform căruia judecătorii şi procurorii nu pot cumula această calitate cu nici o altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.

Așadar, conform acestor texte de lege magistratul nu poate exercită nicio altă funcție publică sau privată în afară de cea de judecător sau procuror.

În opinia noastră această incompatibilitate este absolut firească, întrucât funcția de magistrat, prin rolul și importanța ei într-un stat de drept, nu poate fi substituită unei alte funcții publice sau private.

Totuși, de la această regulă legiuitorul a prevăzut o excepție, permițând judecătorilor și procurorilor să exercite funcții didactice în învăţământul superior.

Soluția aleasă este firească, întrucât exercitarea unor funcții în cadrul învăţământului superior, nu aduce atingere activităţii desfăşurate de judecător sau procuror, nu afectează în niciun fel independența justiției sau a magistratului, ci dimpotrivă, ridică prestigiul acestei profesii.

În doctrină[32], s-a arătat că între textul constituțional și cel al Legii nr. 161/2003, pe de o parte și textul din Legea nr. 303/2004 există o contradicție, întrucât primele permit magistraților să ocupe funcții didactice în invătămantul superior, pe când ultimul permite magistraților să ocupe și funcții de instruire în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii şi al Şcolii Naţionale de Grefieri, instituții care nu se află în sistemul național de învățământ, acest din urmă text fiind neconstituțional.

Nu îmbrățișăm acest punct de vedere, întrucât, pe de o parte, textul constituțional se referă la ”funcțiile didactice din învătămantul superior”, or funcțiile de instruire din cadrul Institutului Naţional al Magistraturii şi al Şcolii Naţionale de Grefieri sunt tot funcții didactice, iar, pe de altă parte, cele două instituții nominalizate sunt instituții de învătămantul superior. Chiar dacă acestea nu sunt integrate în sistemul național de învățământ, în sensul clasic al termenului, acest fapt nu constitie un impediment, întrucât dispozițiile constituționale nu fac nicio distincție în această privință, prevăzând în mod expres ”…… cu exceptia funcțiilor didactice din învătămantul superior”.

Prin urmare, desfășurarea de activități didactice în cadrul învățământului superior de către un magistrat nu constituie abatere disciplinară.

O altă întrebare care se poate ridica în acest context este aceea de a știi dacă un judecător sau procuror care deține funcțiile de rector, decan, șef de departament etc. în cadrul unei instituții de învățământ superior comite abaterea disciplinară prevăzută în art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, în modalitatea analizată.

În opinia noastră, magistratul care deține funcții de conducere în învățământul superior, desfășoară activități incompatibile cu funcția de judecător sau procuror, și prin urmare comite abaterea disciplinară prevăzută în art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, în modalitatea analizată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 213 alin. 1 din Legea nr. 1/2011 a educației naționale[33], în instituţiile de învăţământ superior funcţiile didactice sunt: asistent universitar; lector universitar/şef de lucrări; conferenţiar universitar; profesor universitar, iar conform art. 207 alin. 2 din același act normativ, funcţiile de conducere în instituţiile de învăţământ superior de stat sau particulare sunt următoarele: rectorul, prorectorii, directorul general administrativ, la nivelul universităţii; decanul, prodecanii, la nivelul facultăţii; directorul de departament, la nivelul departamentului.

Prin urmare, observăm că atât dispozițile constituționale cât și cele legale citate mai sus, se referă la ”funcțiile didactice din învătămantul superior” și nicidecum la ”funcțiile de conducere din învătămantul superior”, cele două noțiuni nefiind sinonime conform legii educației naționale.

Mai mult, dacă avem în vedere atribuțiile pe care le exercită rectorul, decanul, directorul de departament în universități și facultăți[34], precum și procedura de alegere și condițiile de ocupare a acestora, înțelegem rațiunea pentru care legiuitorul a stabilit că judecătorul sau procurorul poate să desfășoare doar ”funcții didactice” și nicidecum alte tipuri de funcții în cadrul învățământului superior.

În această ipoteză trebuie să avem în vedere și Hotărârea nr. 821 din 4 septembrie 2008 a Plenului Consiliului Suprior al Magistraturii[35], prin care s-a stabilit că judecătorii care au calitatea de cadru didactic, pot ocupa, potrivit dispozițiilor constituționale și legale, numai funcții de execuție în structurile unei universități sau facultăți, precum și în structurile unei instituții de cercetare în domeniul juridic, hotărâre care chiar dacă a fost emisă în baza vechii legislații este de actualitate și în prezent.

O altă întrebare care s-a ridicat în doctrină și în jurisprudență a fost aceea de a știi dacă funcția de judecător național este compatibilă cu cea de judecător într-un alt stat membru al Uniunii Europene, atunci când această funcție nu este exercitată concomitent.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, chemat să decidă sub acest aspect, urmare a solicitării Tribunalului Bucureşti, la data de 29.01.2009 a apreciat că funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, indiferent că exercitarea acesteia are loc în România sau în alt stat din Uniunea Europeană, având în vedere că dispoziţiile art.5 alin.(1) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare nu fac trimitere la funcţiile desfăşurate pe teritoriul României.

În doctrină[36] , această soluție a fost criticată, arătând-se că nu poate exista nicio incompatibiltate și niciun conflict de interese între a fi judecător într-o țară a Uniunii Europene și a fi judecător în România, stat membru al Uniunii Europene, atâta timp cât această activitate nu se desfășoară concomitent, exemplificându-se, în acest sens, cazul unui judecător suedez, care mai mulți ani a fost judecător de instrucție în Franța, după care a revenit în Suedia și a ocupat în continuare postul de judecător.

2.3.1.1.2.Incompatibilitatea funcției de judecător sau de procuror cu exercitarea efectivă a acestor funcții

Cea de-a doua categorie de incompatibilități se referă la exercitarea efectivă afuncției de judecător sau de procuror.

Cazurile de incompatibilitate a funcției de judecător sau de procuror în exercitarea efectivă a acestor funcții sunt reglementate atât de dispozițiile Codului de procedură civilă, cât și de cele ale Codului de procedură penală.

În doctrină, sub acest aspect, incompatibilitatea a fost analizată din mai multe perspective. Astfel, s-a arătat că incompatibilitatea se înfățișează ca situația de inadecvare în care se află unul din subiecții procesuali oficiali față de o cauză penală și care constituie un impediment în ceea ce privește participarea acestuia la rezolvarea acelei cauze penale[37].

De asemenea, s-a susținut că incompatibilitatea poate fi considerată o instituție prin intermediul căreia o anumită persoană care face parte dintr-un organ judiciar este împiedicată să participe la activitatea procesuală dintr-o cauză penală concretă, în vederea înlăturărilor suspiciunilor care planează asupra obiectivității și imparțialității modului de rezolvare a cauzei de către persoana respectivă[38].

Totodată, s-a arătat că incompatibilitatea reprezintă situația în care un judecător este oprit, în cazurile expres determinate de lege, să participe la soluționarea unei cauze civile concrete[39].

Tot în acest context, s-a susținut că incompatibilitatea nu trebuie considerată ca o incompetență, ci numai ca o situație specială în care se află un subiect oficial față de o cauză penală. Astfel, ar fi posibil ca unul dintre cei mai buni judecători ai unei instanțe să nu poată participa la rezolvarea unui dosar penal, deoarece s-ar afla în vreunul din cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege[40].

Incompatibilitatea nu trebuie confundată nici cu compunerea sau constituirea formațiunii de judecată din cadrul instanței: alcătuirea formațiunii de judecată evocă aptitudinea sau vocația oricărui judecător, auxiliar sau procuror de a face parte dintr-un complet de judecată sau de a participa în condițiile legii la constituirea lui; dimpotrivă, incompatibilitatea evocă inaptitudinea unui anume magistrat de a face parte dintr-un complet de judecată sau de a participa la constituirea acestuia. Altfel spus, acel judecător este un iudex inabilus sau un iudex suspectus în raport cu o anumită cauză sau în raport cu partea dintr-o cauză determinată[41].

2.3.1.1.2.1. Incompatibilități reglementate de Codul de procedură civilă

a) Întrucât la data de 15 februarie 2013 a intrat în vigoare un nou Cod de procedură civilă, iar conform art. 25 din acest act normativ și art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare, pentru început vom analiza incompatibilitățile prevăzute de Noul Cod de procedură civilă, astfel:
– Cazuri de incompatibilitate absolută. Judecătorul care a pronunţat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre prin care s-a soluţionat cauza nu poate judeca aceeaşi pricină în apel, recurs, contestaţie în anulare sau revizuire şi nici după trimiterea spre rejudecare. De asemenea, nu poate lua parte la judecată cel care a fost martor, expert, arbitru, procuror, avocat, asistent judiciar, magistrat-asistent sau mediator în aceeaşi cauză (art. 41);
– Alte cazuri de incompatibilitate absolută. Judecătorul este, de asemenea, incompatibil de a judeca în următoarele situaţii:
1. când şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţie în cauza pe care a fost desemnat să o judece. Punerea în discuţia părţilor, din oficiu, a unor chestiuni de fapt sau de drept, potrivit art. 14 alin. (4) şi (5), nu îl face pe judecător incompatibil;
2. când există împrejurări care fac justificată temerea că el, soţul său, ascendenţii ori descendenţii lor sau afinii lor, după caz, au un interes în legătură cu pricina care se judecă;
3. când este soţ, rudă sau afin până la gradul al patrulea inclusiv cu avocatul ori reprezentantul unei părţi sau dacă este căsătorit cu fratele ori cu sora soţului uneia dintre aceste persoane;
4. când soţul sau fostul său soţ este rudă ori afin până la gradul al patrulea inclusiv cu vreuna dintre părţi;
5. dacă el, soţul sau rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv ori afinii lor, după caz, sunt părţi într-un proces care se judecă la instanţa la care una dintre părţi este judecător;
6. dacă între el, soţul său ori rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv sau afinii lor, după caz, şi una dintre părţi a existat un proces penal cu cel mult 5 ani înainte de a fi desemnat să judece pricina. În cazul plângerilor penale formulate de părţi în cursul procesului, judecătorul devine incompatibil numai în situaţia punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva sa;
7. dacă este tutore sau curator al uneia dintre părţi;
8. dacă el, soţul său, ascendenţii ori descendenţii lor au primit daruri sau promisiuni de daruri ori alte avantaje de la una dintre părţi;
9. dacă el, soţul său ori una dintre rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv sau afinii lor, după caz, se află în relaţii de duşmănie cu una dintre părţi, soţul ori rudele acesteia până la gradul al patrulea inclusiv;
10. dacă, atunci când este învestit cu soluţionarea unei căi de atac, soţul sau o rudă a sa până la gradul al patrulea inclusiv a participat, ca judecător sau procuror, la judecarea aceleiaşi pricini înaintea altei instanţe;
11. dacă este soţ sau rudă până la gradul al patrulea inclusiv sau afin, după caz, cu un alt membru al completului de judecată;
12. dacă soţul, o rudă ori un afin al său până la gradul al patrulea inclusiv a reprezentat sau asistat partea în aceeaşi pricină înaintea altei instanţe;
13. atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa. Dispoziţiile aratate mai sus privitoare la soţ se aplică şi în cazul concubinilor (art. 42).

În acest context, trebuiesc menționate și dispozițiile art. 105 din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora, magistraţilor le este interzis să participe la judecarea unei cauze, în calitate de judecător sau procuror dacă sunt soţi sau rude până la gradul IV inclusiv între ei sau dacă ei, soţii sau rudele lor până la gradul IV inclusiv au vreun interes în cauză, aceste dispoziții aplicându-se şi magistratului care participă, în calitate de judecător sau procuror, la judecarea unei cauze în căile de atac, atunci când soţul sau ruda până la gradul IV inclusiv a magistratului a participat, ca judecător sau procuror, la judecarea în fond a acelei cauze.

Pentru înlăturarea stării de incompatibilitate legiuitorul a prevăzut anumite remedii procedurale, respectiv abținera[42] și recuzarea[43].

Totodată, trebuie să reamintim dispozițiile art. 45 și 46 din Noul Cod de procedură civilă, conform cărora, în cazurile prevăzute la art. 41, judecătorul nu poate participa la judecată, chiar dacă nu s-a abţinut ori nu a fost recuzat, această neregularitatea putând fi invocată în orice stare a pricinii. De asemenea, pot fi recuzaţi numai judecătorii care fac parte din completul de judecată căruia pricina i-a fost repartizată pentru soluţionare[44].

De asemenea, conform art 10 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, în caz de incompatibilitate, judecătorii şi procurorii sunt datori să se abţină, potrivit legii.

b) În privința incompatibilităților reglementate de vechiul Cod de procedură civilă, trebuie să avem în vedere dispozițiile art. 25 din Noul Cod de procedură civilă, conform căruia procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi. Procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanţe, potrivit legii sub care au început. În caz de trimitere spre rejudecare, dispoziţiile legale privitoare la competenţă, în vigoare la data când a început procesul, rămân aplicabile. În cazul în care instanţa învestită este desfiinţată, dosarele se vor trimite din oficiu instanţei competente potrivit legii noi.

De asemenea, trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 76/2012, care prevede că procesele începute prin cereri depuse, în condiţiile legii, la poştă, unităţi militare sau locuri de deţinere înainte de data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă rămân supuse legii vechi, chiar dacă sunt înregistrate la instanţă după această dată.

Totodată, conform art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, procesele în primă instanţă, precum şi căile de atac în materia contenciosului administrativ şi fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, a competenţei instanţelor legal învestite se judecă de instanţele devenite competente potrivit Legii nr. 2/2013.

Prin urmare, potrivit acestor dispoziții legale, chiar în situația în care a intrat în vigoare un nou Cod de procedură civilă, dispozițiile din vechiul Cod se vor aplica în continuare un interval mare de timp, până la finalizarea tuturor proceselor și executărilor silite începute în baza legii vechi.

Astfel, în contextul abaterii disciplinare analizate, va trebui să avem în vedere și dispozițiile privind incompatibilitățile reglementate în art. 24 – 27 din vechiul Cod de procedură civilă[45].

Nu are relevanța natura relațiilor pe care un judecător le-ar avea cu partea, fiind suficientă, pentru existența abaterii disciplinare, crearea aparenței unei relații apropiate care ar putea da naștere unei îndoieli legitime cu privire la respectarea de către judecător a obligației de a judeca în mod imparțial[46].

Nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei abateri disciplinare în condițiile în care un judecător a soluționat o contestatie la executare și o cerere de încuviințare a executării silite între aceleași părți, întrucât între cele două cauze nu există identitate de obiect și de cauză, iar procedura de judecată nu era aceeași[47].

Judecătorul nu a respectat cerința aparenței de imparțialitate obiectivă, atunci când a soluționat cererea de recuzare formulată împotriva completului din care făcea parte și soția sa, astfel că a comis abaterea disciplinară referitoare la incompatibilități și interdicții. Chiar dacă nu se poate indica existența unui interes al judecătorului recuzat, prin prisma situației sale personale judecătorul fiind învestit cu soluționarea cerereri de recuzare a completului din care făcea parte și soția sa, se pune problema afectării dreptului de acces la un tribunal imparțial, drept consacrat prin prevederile art. 6 alin. 1 din Convenție, nefiind suficient ca judecătorul să considere că este obiectiv în soluționarea cauzei, ci este necesar ca să fie perceput în acest sens de părți[48].

Sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare constând în încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilități și interdicții, în situația în care un judecător a pronunțat două noi hotărâri judecătorești în același dosar ce a fost trimis spre rejudecare, ca urmare a casării unei sentințe pronunțate tot de către el[49].

Fapta judecătorului de a soluționa două dosare în condițiile în care a acordat uneia dintre părțile implicate în cele două cauze consultanță și sprijin moral în rezolvarea diverselor probleme ale societății și a participat la evenimente organizate de aceasta, constituie abaterea disciplinară care reglementează încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilități și interdicții[50].

De asemenea, fapta judecătorului care a participat la soluţionarea cererii de preschimbare a termenului de judecată într-o cauză comercială, în condiţiile în care administratorul contestatoarei era socrul său, iar unul dintre asociaţii respectivei societăţi comerciale era soţia sa, constituie abaterea disciplinară care reglementează încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilități și interdicții[51].

2.3.1.1.2.2. Incompatibilități reglementate de Codul de procedură penală

Potrivit art. 64 din Noul Cod de procedură penală, judecătorul este incompatibil dacă:
a) a fost reprezentant sau avocat al unei părți ori al unui subiect procesual principal, chiar și în altă cauză;
b) este rudă sau afin, până la gradul al IV-lea inclusiv, ori se află într-o altă situație dintre cele prevăzute la art. 177 din Codul penal cu una dintre părți, cu un subiect procesual principal, cu avocatul ori cu reprezentantul acestora;
c) a fost expert sau martor, în cauză;
d) este tutore sau curator al unei părți sau al unui subiect procesual principal;
e) a efectuat, în cauză, acte de urmărire penală sau a participat, în calitate de procuror, la orice procedură desfășurată în fața unui judecător sau a unei instanțe de judecată;
f) există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorului este afectată.

Nu pot face parte din același complet de judecată judecătorii care sunt soți, rude sau afini între ei, până la gradul al IV-lea inclusiv, ori se află într-o altă situație dintre cele prevăzute la art. 177 din Codul penal.

Judecătorul care a participat la judecarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiași cauze într-o cale de atac sau la rejudecarea cauzei după desființarea ori casarea hotărârii.

Judecătorul de drepturi și libertăți nu poate participa, în aceeași cauză, la procedura de cameră preliminară, la judecata în fond sau în căile de atac. Judecătorul care a participat la soluționarea plângerii împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată nu poate participa, în aceeași cauză, la judecata în fond sau în căile de atac.

Judecătorul care s-a pronunțat cu privire la o măsură supusă contestației nu poate participa la soluționarea contestației.

De asemenea, trebuie să precizăm că dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. a)—d) și f) se aplică și procurorului, dispozițiile art. 64 alin. (1) se aplică și magistratului-asistent, iar dispozițiile art. 64 alin. (2) se aplică și procurorului și magistratului-asistent când cauza de incompatibilitate există între ei sau între vreunul dintre ei și judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau unul dintre membrii completului de judecată. Procurorul care a participat ca judecător într-o cauză nu poate, în aceeași cauză, să exercite funcția de urmărire penală sau să pună concluzii la judecarea acelei cauze în primă instanță și în căile de atac (art. 65 din Noul Cod de procedură penală).

Și în acest caz, pentru înlăturarea stării de incompatibilitate[52], legiuitorul a prevăzut două remedii procedurale, respectiv abținera și recuzarea. Astfel, persoana incompatibilă este obligată să declare, după caz, președintelui instanței, procurorului care supraveghează urmărirea penală sau procurorului ierarhic superior că se abține de a participa la procesul penal, cu arătarea cazului de incompatibilitate și a temeiurilor de fapt care constituie motivul abținerii. Declarația de abținere se face de îndată ce persoana obligată la aceasta a luat cunoștință de existența cazului de incompatibilitate (art. 66 din Noul Cod de procedură penală)..

În cazul în care persoana incompatibilă nu a făcut declarație de abținere, părțile, subiecții procesuali principali sau procurorul pot face cerere de recuzare, de îndată ce au aflat despre existența cazului de incompatibilitate. Cererea de recuzare se formulează doar împotriva persoanei din cadrul organului de cercetare penală, a procurorului sau a judecătorului care efectuează activități judiciare în cauză. Este inadmisibilă recuzarea judecătorului sau a procurorului chemat să decidă asupra recuzării (art. 67 alin. 1 și 2 din Noul Cod de procedură penală).

Conform art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispozitii procesual penale[53], legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepţiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi, astfel că, în cazul Noului Cod de procedură penală legiuitorul a avut o abordate total diferită decât în cazul Noului Cod de procedură civilă.

Totuși, având în vedere că Noului Cod de procedură penală a intrat de putin timp în vigoare și având în vedere că abaterile disciplinare se prescriu în termen de doi ani, va trebui, cel puțin pentru o perioadă de timp, să avem în vedere și incompatibilitățile prevăzute de vechiul Cod de procedură penală[54].

Fapta judecătorului care a soluționat dosare penale și civile, în care calitatea de apărător al uneia dintre părți aparținea unei doamne avocat, iar judecătorul se afla într-o relație de prietenie intimă cu aceasta, relație devenită una de concubinaj, hotărând în favoarea părții reprezentate de doamna avocat, întrunește elementele constitutive ale abaterii disciplinare privind încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilitați și interdicții[55].

De asemenea, fapta prim-procurorului care a efectuat un control de legalitate și de temeinicie a unei soluții într-un dosar penal în care era cercetată soția sa, a afectat aparența de imparțialitate la care sunt obligați magistrații, întrucât, conform art. 64 alin. 3 din din Legea nr. 304/2004, viza de legalitate pe care o efectuează primul procuror nu poate fi asimilat unui act pur formal, ci reprezintă o activitate similară celei de judecată la care face trimitere legiuitorul prin dispozițiile art. 48 alin. 1 lit. d) din vechiul Cod de procedură penală cu trimitere la art. 49 alin. 2 din același act normativ[56].

Tot în acest context, trebuie să avem în vedere și dispozițiile art. 99 lit. i) prima ipoteză din Legea nr. 303/2004, care reglementează o abatere disciplinară strâns legată de cea analizată de către noi, și anume nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa.

În acest caz, se ridică întrebarea ce abatere disciplinară săvârșește magistratul în condițiile în care acesta se află în stare de incompatibilitate însă nu formulează declarație de abținere.

Într-o opinie[57], s-a susținut că dacă magistratul se află în vreunul din cazurile de incompatibilitate prevăzute în Codul de procedură penală sau civilă, care prevăd şi mijloacele procedurale pentru remedierea situaţiei, respectiv, abţinerea şi recuzarea, încadrarea juridică se va face potrivit dispoziţiilor art. 99 lit. i), iar dacă se află în vreunul din cazurile prevăzute în capitolul II din Legea 303/2004 intitulat „incompatibilităţi şi interdicţii” sau în cele prevăzute de Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, încadrarea juridică se va face potrivit dispoziţiilor art. 99 lit. b).

Într-o altă opinie[58], s-a arătat că nu poate fi acceptatăsoluţia potrivit căreia încadrarea juridică se va face diferit, în funcţie de actul normativ în care este prevăzut cazul de incompatibilitate pentru că dispoziţiile art. 5-11 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor se referă în principal la interdicţii, iar singura incompatibilitatea prevăzută expres (conflictul între interesul magistratului şi interesul public de înfăptuire a justiţiei sau de apărare a intereselor generale ale societăţii are prevăzută, corelativ, şi obligaţia magistratului de a se abţine, iar dispoziţiile art. 105 din Legea 161/2003, referitoare la incompatibilităţile judecătorului şi procurorului, se completează cu dispoziţiile din Codul de procedură civilă şi Codul de procedură penală în materia abţinerii şi recuzării. Prin urmare, şi în aceste cazuri de incompatibilitate prevăzute în cele două legi speciale, remediul procedural îl reprezintă tot abţinerea sau recuzarea.

În opinia noastră, abaterea disciplinară reglementată de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004 are un caracter general, în sensul că acoperă toate incompatibilitățile și interdicțiile aplicabile magistraților, în timp ce abaterea disciplinară reglementată de art. 99 lit. i), are un caracter special și se aplică doar în situațiile în care judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa și omite a face declarație de abținere. Într-un studiu viitor vom analiza în detaliu toate elementele abaterii disciplinare reglementată de art. 99 lit. i), precum și asemănările și deosebirile existente între cele două incriminări.

2.3.1.2 Interdicțiile judecătorului și procurorului

În doctrină s-a susținut că interdicțiile privind magistrații constituie ”măsuri de protecție a judecătorului dar și a justițiabilului[59]” şi că acestea au rolul de a „garanta independenţa magistraturii faţă de partidele politice, indiferent dacă acestea se află la guvernare sau în opoziţie” iar respectarea lor constituie ”un element de natură a asigura prestigiul justiţiei[60]”.

2.3.1.2.1. Interdicţii de natură profesională

Această primă categorie de interdicţii este reglementată în art. 10 din Legea nr. 303/2004 şi se manifestă sub următoarele forme:

a) interdicţia magistratului de a-şi exprima opinia cu privire la procese aflate în curs de desfăşurare sau cu privire cauzele aflate pe rolul parchetului. Astfel, potrivit art. 10 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 judecătorii şi procurorii nu îşi pot exprima public opinia cu privire la procese aflate în curs de desfăşurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.

Pentru a fi aplicabilă această interdicţie, sunt necesare întrunirea cumulativă a două condiţii:

– exprimarea publică a opiniei. Această primă condiție este prevăzută în mod expres de textul de lege și poate fi realizată prin intermediul mass-media, în cadrul unei conferinţe, în cadrul unei adunări generale etc.

Apreciem că se încalcă această interdicție și în cazul în care magistratul își exprimă opinia într-un cadru privat, însă aceasta ajunge la cunoştinţa publicului, indiferent de mijolace, întrucât publicitatea este realizată.

În situația în care judecătorul sau procurorul îşi exprimă opinia într-un cadru privat, iar aceasta nu ajunge la cunoştinţa publicului, atitudinea sa nu poate fi apreciată ca abatere disciplinară.

– opinia să fie exprimată în legătură cu procese aflate în curs de desfăşurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul. Nu are nicio importanță pe rolul cărei instanțe sau parchet se află cauza, întrucât această interdicție are un caracter general, magistratului fiindu-i interzis, în principiu, exprimarea publică a unei opinii cu privire la o cauză care se află în curs de soluționare, tocmai în virtutea obligației de rezervă pe care trebuie să o aibă orice magistrat.

După soluţionarea în mod definitiv a unei cauze, opinia exprimată de magistrat în legătură cu aceasta nu poate fi apreciată ca abatere disciplinară în modalitatea analizată de către noi.

b) interdicţia magistratului de a îndeplinii activităţi specifice profesiei de avocat.Potrivit art. 10 alin. 2 din Legea nr. 303/2004, judecătorii şi procurorii nu pot să dea consultaţii scrise sau verbale în probleme litigioase, chiar dacă procesele respective sunt pe rolul altor instanţe sau parchete decât acelea în cadrul cărora îşi exercită funcţia şi nu pot îndeplini orice altă activitate care, potrivit legii, se realizează de avocat.

Aşadar, pentru a fi aplicabilă această interdicţie sunt necesare îndeplinirea în mod cumulativ a următoarelor condiţii:

– existenţa unei probleme litigioase. Nu are importanţă dacă problema litigioasă se află pe rolul altor instanţe sau parchete decât acelea în cadrul cărora judecătorul sau procurorul îşi exercită funcţia, după cum nu are niciun fel de importanţă dacă această problemă vizează fondul cauzei sau doar o excepţie procedurală. Ceea ce trebuie avut în vedere este existența unei probleme litigioase.

Având în vedere această dispoziție expresă a legii, în situația în care judecătorii sau procurorii acordă consultaţii scrise sau verbale în probleme necontencioase[61], în principiu, aceștia nu comit abaterea disciplinară în modalitatea analizată de noi, întrucât lipsește condiția existenţei unei probleme litigioase;

– acordarea de consultaţii scrise sau verbale ori desfăşurarea de către judecător sau procuror a unei alte activităţi care, potrivit legii, se realizează de avocat. Conform art. 3 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată[62], activitatea avocatului se realizează prin: consultaţii şi cereri cu caracter juridic; asistenţă şi reprezentare juridică în faţa instanţelor judecătoreşti, a organelor de urmărire penală, a autorităţilor cu atribuţii jurisdicţionale, a notarilor publici şi a executorilor judecătoreşti, a organelor administraţiei publice şi a instituţiilor, precum şi a altor persoane juridice, în condiţiile legii; redactarea de acte juridice, atestarea identităţii părţilor, a conţinutului şi a datei actelor prezentate spre autentificare; asistarea şi reprezentarea persoanelor fizice sau juridice interesate în faţa altor autorităţi publice cu posibilitatea atestării identităţii părţilor, a conţinutului şi a datei actelor încheiate; apărarea şi reprezentarea cu mijloace juridice specifice a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice în raporturile acestora cu autorităţile publice, cu instituţiile şi cu orice persoană română sau străină; activităţi de mediere; activităţi fiduciare desfăşurate în condiţiile Codului civil etc.

De asemenea, potrivit art. 89 din Statutul profesiei de avocat[63], consultaţiile juridice pot fi acordate, în scris sau verbal în domenii de interes pentru client, precum: redactarea și/sau furnizarea către client, prin orice mijloace, după caz, a opiniilor juridice și informaţiilor cu privire la problematica solicitată a fi analizată; elaborarea de opinii legale; elaborarea proiectelor de acte juridice (contracte, convenţii, statute etc.) și asistarea clientului la negocierile referitoare la acestea; elaborarea proiectelor de acte normative; participarea în calitate de consultant la activitatea organelor deliberative ale unei persoane juridice, în condiţiile legii; orice alte consultaţii în domeniul juridic.

Astfel, termenul de ”consultație juridică”, este definit de art. 89 din Statutul profesiei de avocat și constă în activitățile menționale la acest text de lege.

Prin urmare, în situația în care unui magistrat i se solicită opinia cu privire la o problemă de drept, fară ca acesta să facă demersuri specifice profesiei de avocat (acordarea de sfaturi juridice, punerea la punct a unor strategii de apărare, formularea de cererii, negocierii cu părțile etc.), nu încalcă interdicția reglementată de art. 10 alin. 2 din Legea nr. 303/2004.

În privința acestei interdicții legiuitorul face o derogare. Astfel, conform art. 10 alin. 3 teza I din Legea nr. 303/2004, judecătorilor şi procurorilor le este permis să pledeze, în condiţiile prevăzute de lege, numai în cauzele lor personale, ale ascendenţilor şi descendenţilor, ale soţilor, precum şi ale persoanelor puse sub tutela sau curatela lor.

Dispoziții asemănătoare sunt prevăzute și în art. 11 alin. 1 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor.

Așadar, textul de lege prevede în mod expres cazurile în care un judecător sau procuror poate să pledeze în justiţie, însă, şi în aceste cazuri, legiuitorul a impus anumite restricţii, precizând „chiar şi în asemenea situaţii însă judecătorilor şi procurorilor nu le este îngăduit să se folosească de calitatea pe care o au pentru a influenţa soluţia instanţei de judecată sau a parchetului şi trebuie să evite a se crea aparenţa că ar putea influenţa în orice fel soluţia” (art. 10 alin. 3 teza a II-a din Legea nr. 303/2004).

În acest context, trebuie să avem în vedere și dispozițiile art. 106 din Legea nr. 161/2003. Conform acestui text de lege, judecătorul care devine avocat nu poate pune concluzii la instanţa unde a funcţionat, timp de 2 ani de la încetarea calităţii de judecător. Procurorul care devine avocat nu poate acorda asistenţă juridică la organele de urmărire penală din localitatea unde a funcţionat, timp de 2 ani de la încetarea calităţii de procuror.

Fapta judecătorului de a oferii explicații unui potențial justițiabil cu privire la etapele ce trebuie urmate atât pentru restituirea temporară a permisului de conducere cât și pentru înregistrarea contestației pe rolul instanței, precum și implicarea sa în înregistrarea plângerii contravenționale la instanța de judecată, activități care sunt specifice funcției de avocat, întrunește elementele constitutive ale abaterii disciplinare privind incompatibilitățile și interdicțiile[64].

Fapta procurorului care a sfătuit un prieten cum să procedeze atunci când va fi chemat de procurori în două dosare penale, în care era cercetat pentru mai multe infracțiuni de corupție, precum și îndrumarea acestuia de a solicita efectuarea unei noi expertize în cauză, precizându-i motivele cererii și obiecțiunile care să le formuleze la raportul de expertiză întocmit anterior, constituie o încălcare a interdicției impuse de art. 10 alin. 2 din Legea nr. 303/2004[65].

De asemenea, s-a reținut că fapta procurorului care timp de mai multe luni a participat la rezoluțiunea unui antecontract de vânzare cumpărare, acordând uneia dintre părți asistență juridică, a participat la încheierea unui contract de vânzare cumpărare prin care două societăți comerciale au vândut, respectiv au cumpărat un teren, ocupându-se de închiderea rolului fiscal și de obținerea actelor cadastrale și a acordat consultanță juridică unei persoane în vederea redactării unei plângeri împotriva ordonanței procurorului constituie o încălcare a dispozițiilor art. 10 alin. 2 din Legea nr. 303/2004[66].

c) interdicţia magistratului de a desfăşura activităţi de arbitraj.Această interdicţie este reglementată în art. 8 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 303/2004, potrivit căruia judecătorilor şi procurorilor le este interzis să desfăşoare activităţi de arbitraj în litigii civile, comerciale sau de altă natură. O dispoziţie cu acelaşi conţinut este prevăzută şi în art. 102 lit. a) din Legea nr. 161/2003.

Arbitrajul este definit de art. 514 din Noul Cod de procedură civilă, potrivit căruia este o jurisdicţie alternativă având caracter privat. În administrarea acestei jurisdicţii, părţile litigante şi tribunalul arbitral competent pot stabili reguli de procedură derogatorii de la dreptul comun, cu condiţia ca regulile respective să nu fie contrare ordinii publice şi dispoziţiilor imperative ale legii.

Prin urmare, având în vedere definirea noțiunii de arbitraj, este firesc ca niciun magistrat să nu poată desfăşura astfel de activităţi, indiferent de natura cauzei.

Întrebarea care se poate ridica în doctrina sau în jurisprudență este aceea de a știi dacă magistratul poate desfăşura activităţi de mediere?

Medierea reprezintă o modalitate de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane specializate în calitate de mediator, în condiţii de neutralitate, imparţialitate, confidenţialitate şi având liberul consimţământ al părţilor. Medierea se bazează pe încrederea pe care părţile o acordă mediatorului, ca persoană aptă să faciliteze negocierile dintre ele şi să le sprijine pentru soluţionarea conflictului, prin obţinerea unei soluţii reciproc convenabile, eficiente şi durabile (art. 1 din Legea nr. 192/2006).

Așadar, având în vedere definiția legală a medierii, în opinia noastră, magistrații nu pot desfășura activități de mediere, întrucât această activitate este incompatibilă cu funcția de judecător sau procuror.

Totuși, conform art. 6 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și profesia de mediator[67], organele judiciare informează părţile asupra posibilităţii şi a avantajelor folosirii procedurii medierii şi le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluţionarea conflictelor dintre ele, însă această informare nu se confundă cu activitatea propiu-zisă de mediere.

2.3.1.2.2. Interdicţii de natură comercială

Această categorie de interdicţii sunt reglementate de art. 8 din Legea nr. 303/2004 şi art. 102 din Legea nr. 161/2003, manifestându-se sub următoarele forme:

a) judecătorilor şi procurorilor le este interzissă desfăşoare activităţi comerciale, direct sau prin persoane interpuse(art. 8 lit. a) din Legea nr. 303/2004 şi art. 102 lit. c) din Legea nr. 161/2003).

Trebuie să precizăm că la data de 1 octombrie 2011 a intrat în vigoare Noul Cod civil, care în privința raporturilor juridice de drept privat a înlocuit sistemul dualist întemeiat pe Codul civil și Codul comercial cu un sistem unitar, întemeiat pe Noul Cod civil. Astfel, au fost înlocuite noțiunile de comerciant și fapte de comerț cu cel de profesionist și de întreprindere.

Art. 3 C. civ. prevede că dispozițiile Codului civil se aplică şi raporturilor dintre profesionişti, precum şi raporturilor dintre aceştia şi orice alte subiecte de drept civil. Sunt consideraţi profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere, iar prin exploatarea unei întreprinderi se înțelege exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ.

Aşadar, conform Noului Cod civil desfăşurarea unei activităţi organizate şi sistematizate califică această activitate ca având caracter profesional, iar persoana care o realizează are calitatea de profesionist, astfel că exploatarea unei întreprinderi constituie forma juridică de desfăşurare a oricarei activităţi cu caracter profesional.

Întrucât Legea nr. 303/2004 şi din Legea nr. 161/2003 nu au fost puse în acord cu Noul Cod civil, toate trimiterile făcute la comerciant sau acte de comerţ trebuie considerate ca fiind făcute la profesionist și întreprindere.

Raţiunea unei astfel de interdicţii este evidentă. Funcţia de judecător şi procuror fiind incompatibilă cu orice alte funcţii publice sau private, legiuitorul a interzis în mod expres ca aceştia să desfăşoare în mod direct sau prin intermediul altor persoane (copii, părinţi, soţi, prieteni etc.), orice fel de activităţi comerciale, atât în timpul programului de lucru cât şi în afara lui.

b) judecătorilor şi procurorilor le este interzis să aibă calitatea de asociat sau de membru în organele de conducere, administrare sau control la societăţi civile, societăţi comerciale, inclusiv bănci sau alte instituţii de credit, societăţi de asigurare ori financiare, companii naţionale, societăţi naţionale sau regii autonome(art. 8 lit. c) din Legea nr. 303/2004 şi art. 102 lit. b) din Legea nr. 161/2003).

Aşadar, potrivit legii, magistratul nu poate deţine nicio astfel de calitate sau funcţie, întrucât astfel de persoane fac acte specifice profesioniştilor, activitate incompatibilă cu cea desfăşurată de un judecător sau procuror.

De la această regulă sunt prevăzute două excepții. Prima dintre acestea este reglementată de dispozițiile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 303/2004, care prevede că prin derogare de la prevederile alin. (1) lit. c), judecătorii şi procurorii pot fi acţionari sau asociaţi ca urmare a legii privind privatizarea în masă.

În doctrină[68], s-a propus abrogarea acestui text, considerându-se că această dispoziție este o dovadă de inconsecvență întrucât nu este relevant modul în care a fost dobândită calitatea de acționar sau asociat, ci efectele negative pe care le generează cu privire la activitatea magistratului care deține o astfel de calitate.

În acest context se poate ridică următoarea întrebare: Poate judecătorul sau procurorul să abiă calitatea de acționar la o societate comercială, întrucât textul de lege se referă doar la calitatea de ”asociat” nu și la cea de ”acționar”?

În opinia noastră răspunsul la această întrebare nu poate fi decât negativ, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 1 din Legea nr. 31/1990 prin asociat se înțelege persoana fizică sau juridică, română sau de altă cetăţenie sau naţionalitate, care se poate asocia în vederea efectuării de acte de comerţ şi constitui societăţi comerciale, cu respectarea dispoziţiilor legale. Indiferent de provenienţa română sau străină a capitalului, societăţile comerciale cu sediul în România sunt persoane juridice române.

Prin urmare, din textul de lege rezultă în mod neechivoc că denumirea de „asociat” este o denumire generică pentru orice persoană care participă la constituirea unei societăţi comerciale, însă, în cadrul anumitor forme societare, se utilizează anumite denumiri specifice: acționar în cadrul sociețăților pe acțiuni, acţionari comanditari și acţionari comanditaţi, în cazul societăţii în comandită pe acţiuni, asociat comanditar și asociat comanditat, în cazul societăţii în comandită simplă, asociați în cadrul unei societăţi cu răspundere limitată, astfel că judecătorul sau procurorul nu poate să abiă calitatea de acționar la o societate comercială.

De asemenea, un alt argument în sprijinul opiniei noastre îl găsim în art. 8 alin. 2 din Legea nr. 303/2004, care prevede că prin derogare de la prevederile alin. (1) lit. c), judecătorii şi procurorii pot fi acţionari sau asociaţi ca urmare a legii privind privatizarea în masă, astfel, legiuitorul atunci când a vorbit de calitatea de „asociat” s-a referit la toate formele și denumirile specifice orcărei societăţi civile, societăţi comerciale, inclusiv bănci sau alte instituţii de credit, societăţi de asigurare ori financiare, companii naţionale, societăţi naţionale sau regii autonome.

Cea de-a doua excepție este prevăzută de art. 11 alin. 3 din Legea nr. 303/2004 și art. 6 alin. 3 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor. Potrivit acestor texte de lege, care au o reglementare relativ asemănătoare, judecătorii şi procurorii pot fi membri ai societăţilor ştiinţifice sau academice, precum şi ai oricăror persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial.

S-a susținut că textul art. 8 lit. c) din Legea nr. 303/2004 este în contradicție cu textul art. 6 alin. 3 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, opinându-se că magistrații nu pot deține funcțiile prevăzute în Codul deontologic[69].

Nu îmbrățișăm acest punct de vedere, întrucât art. 6 alin. 3 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor are o reglementare aproape identică cu dispoziţia din art. 11 alin. 3 din Legea nr. 303/2004, iar derogarea legiuitorului de de la interzicerea unor astfel de activităţi s-a făcut prin lege, nu prin Codul deontologic.

c) judecătorilor şi procurorilor le este interzis să aibă calitatea de membru al unui grup de interes economic(art. 8 lit. d) din Legea nr. 303/2004 şi art. 102 lit. d) din Legea nr. 161/2003).

Potrivit art. 118 alin. 1 – 4 din Legea nr. 161/2003, grupul de interes economic reprezintă o asociere între două sau mai multe persoane fizice sau juridice, constituită pe o perioadă determinată, în scopul înlesnirii sau dezvoltării activităţii economice a membrilor săi, precum şi al îmbunătăţirii rezultatelor activităţii respective. Grupul de interes economic este persoană juridică cu scop patrimonial, care poate avea calitatea de comerciant sau necomerciant. Numărul membrilor unui grup de interes economic nu poate fi mai mare de 20. Activitatea grupului trebuie să se raporteze la activitatea economică a membrilor săi şi să aibă doar un caracter accesoriu faţă de aceasta[70].

Aşadar, având în vedere definiţia legală a grupului de interes economic, interdicţia impusă magistraţilor de a face parte dintr-un asemenea grup este firească, deoarece activităţile desfăsurate de către un asemenea grup sunt incompatibile cu funcţiile de judecător şi procuror.

2.3.1.2.3. Interdicţii de natură politică

a) interdicţia magistratului de a face parte din partide sau formaţiuni politice

Această interdicție are o natură constituțională, astfel că nu pot face parte din partide politice judecătorii Curţii Constituţionale, avocaţii poporului, magistraţii, membrii activi ai armatei, poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică (art. 40 alin. 3 din Constituția României).

Totodată, interdicția este regelementată și de prima ipoteză a art. 9 alin. 1 din Legea nr. 303/2004, potrivit căruiajudecătorii şi procurorii nu pot să facă parte din partide sau formaţiuni politice.

De asemenea, conform art. 103 alin 2 din Legea nr. 161/2003, magistraţii nu pot să facă parte din partide politice ori să desfăşoare activităţi cu caracter politic.

Aşadar, din toate aceste texte de lege rezultă în mod indubitabil că judecătorii şi procurorii nu pot face parte din partide sau formaţiuni politice

b) interdicţia magistratului de a desfăşura sau participa la activităţi cu caracter politic

Judecătorii şi procurorii nu pot să desfăşoare sau să participe la activităţi cu caracter politic (art. 9 alin. 1 ipoteza a doua din Legea nr. 303/2004).

În acest sens sunt și dispozițiile art. 4 alin 2 și 3, art. 5 alin. 2 și art. 6 alin. 1 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, conform cărora judecătorii şi procurorii nu pot milita pentru aderarea altor persoane la o formaţiune politică, nu pot participa la colectarea fondurilor pentru formaţiunile politice şi nu pot permite folosirea prestigiului sau a imaginii lor în astfel de scopuri. Judecătorii şi procurorii nu pot să acorde nici un fel de sprijin unui candidat la o funcţie publică cu caracter politic.

De asemenea, judecătorii şi procurorii nu pot participa la reuniuni publice cu caracter politic sau la emisiuni audiovizuale cu caracter politic.

c) interdicţia magistratului de a-și exprima convingerile politice

Această interdicție este reglementată de art. 9 alin. 2 din Legea nr. 303/2004, potrivit căruiajudecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca în exercitarea atribuţiilor să se abţină de la exprimarea sau manifestarea, în orice mod, a convingerilor lor politice.

Totodată, conform art. 103 alin 3 din Legea nr. 161/2003, magistraţii au obligaţia ca, în exercitarea atribuţiilor, să se abţină de la exprimarea sau manifestarea convingerilor lor politice.

De asemenea, judecătorii şi procurorii nu se pot servi de actele pe care le îndeplinesc în exercitarea atribuţiilor de serviciu pentru a-şi exprima sau manifesta convingerile politice (5 alin. 1 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor).

În doctrină[71], s-a apreciat că în cazul în care soţul/soţia unui judecător sau procuror este politician activ, magistratul trebuie să menţină o separaţie suficientă de conduita membrilor familiei sale pentru a asigura că percepţia publicului nu este în sensul că ar sprijini un candidat politic. Soţul/soţia poate frecventa adunări politice, însă judecătorul nu îl/o poate însoţi. În casa judecătorului nu pot fi organizate astfel de întruniri. Dacă soţul/soţia insistă asupra organizării unor astfel de evenimente, el trebuie să ia toate măsurile rezonabile pentru a se disocia, inclusiv în scopul de a nu fi văzut de participanţi, dacă este necesar prin părăsirea incintei pe durata întrunirilor. Orice contribuţii politice făcute de soţ/soţie trebuie efectuate din fondurile proprii, menţinute separat, şi nu, de exemplu, dintr-un cont comun cu judecătorul. Trebuie menţionat că astfel de activităţi nu aduc beneficii imaginii publice a sistemului judiciar sau a administrării justiţiei. Pe de altă parte, într-un astfel de caz, prezenţa magistratului împreună cu soţul/soţia la o întrunire pur ceremonială, protocolară, de exemplu deschiderea Parlamentului sau o recepţie cu ocazia vizitei unui şef de stat, poate să nu fie improprie, în funcţie de circumstanţele concrete.

2.3.1.2.4. Interdicții de natură socială

a) interdicţia magistratului de a declara grevă

Această interdicție este reglementată de art. 202 din Legea nr. 62/2011 a dialogului soial[72], care prevede că nu pot declara grevă: procurorii, judecătorii, personalul militar şi personalul cu statut special din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, al Ministerului Administraţiei şi Internelor, al Ministerului Justiţiei şi din instituţiile şi structurile din subordinea sau coordonarea acestora, inclusiv al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, al Serviciului Român de Informaţii, al Serviciului de Informaţii Externe, al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, personalul angajat de forţele armate străine staţionate pe teritoriul României, precum şi alte categorii de personal cărora li se interzice exercitarea acestui drept prin lege.

Prin grevă se înţelege orice formă de încetare colectivă şi voluntară a lucrului într-o unitate (art. 181 din Legea nr. 62/2011).

În opinia noastră această interdicție este justificată prin importanța și natura funcției de magistrat, precum și prin consecințele pe care le-ar putea genera în toate domeniile de activitate încetarea activității de către judecători și procurori.

Acest text de lege este în concordanță și cu pct. 34 din Avizul nr. 3 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, unde se apreciază că în privința magistraților se pot impune restricţii privind dreptul la grevă.

Prin urmare, apreciem că fapta magistratului care încetează lucrul timp de mai multe ore într-o zi sau pe parcursul mai multor zile, arătând în mod neechivoc că protestează faţă de anumite măsuri luate de către conducerea instanţei sau de alte autorităţi ale statului (suspendă şedinţa de judecată, nu desfăşoară nicio activitate la birou etc.), comite abaterea disciplinară analizată de noi sub aspectul interdicţiei magistratului de a declara grevă.

c) interdicţia magistratului de a constitui sau adera la o organizaţie sindicală

În conformitate cu dispozițiile art. 4 din Legea nr. 62/2011, persoanele care deţin funcţii de demnitate publică conform legii, magistraţii, personalul militar din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Protecţie şi Pază, Serviciul de Informaţii Externe şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, unităţile şi/sau subunităţile din subordinea ori coordonarea acestora nu pot constitui şi/sau adera la o organizaţie sindicală.

Acest text de lege nu concordă cu pct. 34 din Avizul nr. 3 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, în care se apreciază că prin libertatea de expresie şi de opinie, judecătorii îşi pot exercita dreptul de a intra în sindicate.

Totuși, dreptul de asociere al magistraților nu este în totalitate suprimat, legislația internă permițând judecătorului să fie membru al oricăror persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial (art. 11 alin. 3 ipoteza a doua din Legea nr. 303/2004) .

Acest din urmă text de lege este în concordanță cu o serie de documente internaționale în acest domeniu. Astfel, potrivit art. 12 din Carta Universală a judecătorului, dreptul la asociere profesionalăal judecătorilor trebuie recunoscut, pentru a permite judecătorilor să fie consultaţi mai ales asupra regulilor statutare ale acestora, aspra eticii şi a altor chestiuni, asupra problemelor justiţiei, şi pentru a permite apărarea intereselor lor legitime.

În conformitate cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, membrii puterii judecătoreşti au, la fel ca şi ceilalţi cetăţeni, dreptul la libertatea de exprimare, credinţă, asociere şi adunare, cu condiţia, totuşi, ca în exercitarea acestor drepturi judecătorii să se comporte întotdeauna în aşa fel încât să menţină demnitatea funcţiei lor şi imparţialitatea şi independenţa justiţiei. Judecătorii sunt liberi să pună bazele şi să se alăture unor asociaţii de judecători sau altor organizaţii care să le reprezinte interesele, care să promoveze pregătirea lor profesională şi care să protejeze independenţa justiţiei (Principiile nr. 8 și nr. 9 din Principiile fundamantale ale Națiunilor Unite privind independența judecătorilor) .

De asemenea, principiul nr. 4 al Recomandării nr. (94) 12 prevede că judecătorii trebuie să fie liberi de a crea asociaţii având, singure sau în colaborare cu alte organe, sarcina de a conserva independenţa lor şi de a le proteja interesele.

În acest context se poate ridica următoarea întrebare: Comite vreo abatere disciplinară sau încalcă normele Codului deontologic magistratul care, în numele asociației profesionale, expune un punct de vedere, formulează o sesizare, adoptă o anumită poziție etc., care ar putea fi apreciate ca încălcări ale prevederilor legale referitoare la incompatibilități și interdicții privind judecătorii și procurorii?

În opinia noastră, nu poate fi atrasă raspunderea disciplinară sau încălcarea normelor Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor, de către magistratul care în numele asociației profesionale adoptă o anumită poziție și care ar putea fi apreciată ca încălcări ale prevederilor legale referitoare la incompatibilități și interdicții privind judecătorii și procurorii, întrucât poziția exprimată nu este a judecătorului sau procurorului privit în mod individual, ci al asociației profesionale care are personalitate juridică și constituie un subiect de drept distinct, astfel că nu poate fi angajată răspunderea disciplinară pentru fapta altuia, însă nici asociația profesională nu răspunde, întrucât persoanele juridice nu răspund disciplinar.

În acest sens, apreciem că în mod corect s-a reținut că libertatea de asociere ar fi iluzorie si pur teoretică dacă organele statului pot face oricând abstracție de existența juridică a asociațiilor, de drepturile și libertățile distincte care îi sunt acesteia recunoscute de Convenția europeană a drepturilor omului și dreptul intern, îndreptându-se cu sanctiuni pentru faptele și actele persoanei colective împotriva membrilor ei, priviți individual. Asociațiile sunt recunoscute ele însele ca subiecte de drept distinct, fiind excesivă confuzia între acestea și persoanele care o compun. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenta sa, garantează protecția prevazută de art 10 din Convenție și a ideilor și opiniilor exprimate de formele asociative, ca fiind un exercitiu colectiv al libertatii de exprimare. Ca atare, atât legislația internă cât și Convenția recunosc dreptul distinct al asociațiilor legal constitite de a fi subiecte de drept și în această calitate de a avea drepturi și obligații, având o existență separată și autonomă față de membrii care o compun, luați individual. Asociația își exercită dreptul la opinie, fie și critică, în nume propriu, sub protecția dreptului intern și a dispozițiilor corespunzătoare din Constituția României și Convenția europeană a drepturilor omului[73].

Totuşi, în condiţiile în care magistratul cu ocazia prezentării punctului de vedere al asociaţiei profesionale din care face parte, face alte afirmaţii, care ar putea fi considerate abateri disciplinare, atunci, pentru aceste afirmaţii, ar putea fi atrasă răspunderea disciplinară în mod individual.

2.3.1.2.5. Interdicţii privind exercitarea altor funcții

Potrivit art. 7 alin. 1 din Legea nr. 303/2004, judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi, personalul de specialitate juridică asimilat acestora şi personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor nu pot fi lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii.

Aşadar, legea instituie interdicţia magistratului de a fi lucrător, informator sau colaborator al serviciilor de informaţii.

Pentru verificarea acestor situații, legiuitorul a prevăzut că persoanele indicate mai sus completează, anual, o declaraţie autentică, pe propria răspundere potrivit legii penale, din care să rezulte că nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii, iar Consiliul Suprem de Apărare a Ţării verifică, din oficiu sau la sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii ori a ministrului justiţiei, realitatea acestor declaraţii.

Încălcarea acestei interdicții conduce la eliberarea din funcţia de judecător sau procuror.

În acest context trebuie avută în vedere și obligația magistratului prevăzută în art. 6 din Legea nr. 303/2004, conform căruiajudecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi, personalul de specialitate juridică asimilat magistraţilor şi personalul auxiliar de specialitate sunt obligaţi să facă o declaraţie autentică, pe propria răspundere potrivit legii penale, privind apartenenţa sau neapartenenţa ca agent sau colaborator al organelor de securitate, ca poliţie politică. Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii verifică declaraţiile prevăzute mai sus. Rezultatele verificărilor se ataşează la dosarul profesional.Dispoziţiile Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică[74] se aplică în mod corespunzător.

Așadar, magistrații sunt obligați prin lege să facă o declaraţie autentică, pe propria răspundere potrivit legii penale, în sensul că au avut sau nu calitatea de lucrător al Securităţii[75] sau de colaborator al acesteia[76].

Din interpretarea dispozițiile art. 6 și art. 7 din Legea nr. 303/2004, rezultă că doar persoanele care sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii nu pot avea calitatea de magistrat, nu și pesoanele care au fost lucrători al Securităţii sau de colaboratori ai acesteia. În acest caz, rezultatele verificărilor se ataşează la dosarul profesional al magistratului, astfel că, cel puțin sub acest aspect, nu poate fi antrenată răspunderea disciplinară.

Totuși, apreciem că în situația în care un magistrat ar fi descoperit că a fost lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia se poate pune în discuție buna reputație a acestuia, astfel că în acest caz ar putea fi declanșată procedura prevăzută de art. 76 din Legea nr. 317/2004, privind verificarea sesizărilor referitoare la buna reputaţie a judecătorilor şi procurorilor în funcţie[77], care poate fi făcută de către Inspecţia Judiciară, din oficiu sau la solicitarea oricărei persoane interesate.

2.3.1.2.6. Interdicţii referitoare la demnitatea funcției

Potrivit art. 104 din Legea nr. 161/2003, magistraţilor le este interzisă orice manifestare contrară demnităţii funcţiei pe care o ocupă ori de natură să afecteze imparţialitatea sau prestigiul acesteia.

Fapta judecătorului care în repetate rânduri a expediat pe adresa altui judecător scrisori şi mesaje de ameninţare, telefonic sau prin SMS, fapte ce au creat o semnificativă stare de teamă a judecătorului ameninţat dar şi convingerea că mesajele menţionate vizează activitatea sa profesională, sunt de natură să afecteze demnitatea profesiei de magistrat, precum şi imparţialitatea şi prestigiul acesteia[78].

Simpla relație de prietenie a unei doamne judecător cu un avocat nu poate constitui în sine un act contrar demnității funcției sau o atingere adusă imparțialității ori prestigiului acesteia în lipsa unor elemente care să demonstreze afectarea negativă a comportamentului profesional în realizarea actului de justiție, mai ales în condițiile în care colegiul de conducere al tribunalului a respins cererea formulată de judecător în baza art. 5 alin. 2 din Legea nr. 303/2004 privind existența unui conflict de interese, precum și cererea de abținere formulată întruna din cauze unde avocatul reprezenta interesele unei părți[79].

Fapta judecătorului care a manifestat o atitudine favorabilă demersului inițiat de un senator în sensul de a obține informații despre două dosare penale aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție și despre persoanele care asigurau componența completelor de judecată învestite cu soluționarea respectivelor dosare, a încălcat dispozițiile art. 104 din Legea nr. 161/2003, întrucât nu a acționat în conformitate cu demnitatea și prestigiul funcției de magistrat, fiind astfel afectate imparțialitatea și prestigiul justiției în ansamblul său[80].

De asemenea, fapta procurorului care în spaţiul public, a făcut afirmaţii referitoare la sistemul de justiţie care, în opinia sa, ar fi „prins în propriile nonvalori”, cât şi aprecieri privind „starea de lehamite şi de dezgust faţă de un guvern absolut incompetent şi ticălos”; s-a adresat celorlalţi magistraţi cu îndemnul „de a-i da jos pe aceşti criminali ai ţării”, cât şi opiniei publice căreia i-a adresat îndemnuri mobilizatoare de genul „hai să terminăm odată cu corupţia, cu hoţia şi să instaurăm un guvern nepătat politic, un guvern cinstit, un guvern de oameni care sunt în stare să-şi dea şi viaţa pentru cei din jurul lor”, constituie manifestări de natură să afecteze imparţialitatea sau prestigiul funcţiei de magistrat, în sensul prevăzut de art.104 din Legea nr.161/2003, întrucât pune la îndoială nu doar experienţa, ci şi pregătirea profesională a corpului magistraţilor[81].

Legiuitorul nu impune nicio condiție pentru existenţa abaterii disciplinare sub aspectul elementului material, astfel că în momentul în care s-a încălcat un text legal care reglementează incompatibilitățile sau interdicțiile aplicabile magistraților, abaterea disciplinară este săvârșită.

Într-o speță[82], s-a decis că fapta judecătorului de a avea calitatea de acţionar la o bancă comercială nu întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare referitare la incompatibilități și interdicții, întrucât aceasta nu a produs niciun rezultat dăunător, în sensul afectării independenţei şi imparţialităţii sale, cu atât mai mult cu cât în activitatea de judecată, desfăşurată de la numirea sa în funcţie nu a soluţionat cauze în care banca la care este acţionar să fie parte şi nici nu a recurs la serviciile oferite de bancă, reținând-se totodată că numărul şi valoarea acţiunilor deţinute, raportate la valoarea capitalului social al băncii, nu-i conferă magistratului calitatea de decident în politicile băncii.

Într-o altă speță[83], s-a decis că simpla calitate de asociat într-o societate comercială a cărei activitate era întreruptă temporar, prin ea însăşi, nu este de natură să atragă răspunderea disciplinară a procurorului, cu atât mai mult cu cât, acesta nu a obţinut venituri, nu a desfăşurat activităţi de comerţ şi nu a soluţionat vreo cauză în care societatea să aibă vreun interes

În opinia noastră aceste două soluții sunt greșite pentru următoarele considerente:
– textul art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004 nu prevede îndeplinirea niciunei condiții pentru existența abaterii disciplinare, cu atât mai puțin cele invocate în cele două spețe (nu a soluţionat cauze în care banca la care este acţionar, numărul şi valoarea acţiunilor deţinute, activitatea societății comerciale era întreruptă temporar, nu a obţinut venituri nu a desfăşurat activităţi de comerţ, nu a soluţionat vreo cauză în care societatea să aibă vreun interes);
– impunerea interdicțiilor privind exercitarea de activități specifice profesioniştilor, prevăzute de art. 8 lit. c) din Legea nr. 303/2004 şi art. 102 lit. b) din Legea nr. 161/2003 au în vedere efectuarea de acte privind exploatarea unei întreprinderi, or această activitate este incompatibilă cu cea desfăşurată de un judecător sau procuror. Tocmai de aceea legiuitorul a stabilit că magistrații nu pot fi acționari sau asociați la societăți comerciale, fără niciun fel de distincție, întrucât cele două activități sunt incompatibile;

– nu se poate susține că nu s-a produs niciun rezultat dăunător, din moment ce norma nr. 3 din Codul de conduită judiciară prevede că judecătorul trebuie să se asigure că în ochii unui observator rezonabil conduita sa este ireproşabilă, iar atitudinea și conduita unui judecător trebuie să reafirme încrederea publicului în integritatea corpului judiciar. De asemenea, potrivit art. 7 din Statutul Universal al Judecătorilor judecătorul nu poate deține nicio altă funcție publică sau privată, remunerată sau nu, care nu este compatibilă cu atribuțiile și statutul său, astfel că prin încălcarea acestor interdicţii este afectată atât imaginea publică a judecătorului sau procurorului în cauză, cât și a justiției în ansamblul său.

În situaţia în care, cu acelaşi prilej, se săvârşesc mai multe acţiuni sau inacţiuni ce determină existenţa elementului material al abaterii disciplinare, nu putem vorbi despre atâtea abateri disciplinare câte acte materiale s-au comis, ci despre o singură abatere disciplinară, săvârşită prin mai multe acte matriale care au încălcat prevederile legale referitoare la incompatibilități și interdicții.

Ne întemeiem acest punct de vedere pe faptul că actele materiale au loc în baza aceleiaşi rezoluţii a magistratului de a comite abaterea disciplinară, precum şi pe faptul că în cazul abaterilor disciplinare, în principiu, subiectul pasiv este statul.

În opinia noastră, în mod greșit s-a reținut că fapta procurorului care pe parcursul mai multor luni a participat la rezoluțiunea unui antecontract de vânzare-cumpărare, acordând uneia dintre părți asistență juridică, a participat la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare prin care două societăți comerciale au vândut, respectiv au cumpărat un teren, ocupându-se de închiderea rolului fiscal și de obținerea actelor cadastrale și a acordat consultanță juridică unei persoane în vederea redactării unei plângeri împotriva ordonanței procurorului întrunesc elementele constitutive ale două abateri disciplinare privitoare la interdicțiile magistraților, întrucât acordarea consultațiilor juridice a avut loc în același interval de timp, nefiind vorba despre acțiuni distincte, iar subiectul pasiv este același, respectiv statul și nu persoanele cărora le-a acordat consultanță juridică[84].

Trebuie să precizăm faptul că în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în repetate rânduri a analizat imparțialitatea unui magistrat, definind principiul imparțialității ca fiind absența prejudecăților sau a părerilor preconcepute.

Astfel, în cauza Hauschildt împotriva Danemarcei[85], Curtea a apreciat că existenţa imparţialităţii, în sensul conferit de articolul 6 paragraful 1, se determină prin aplicarea unui test subiectiv, constând în examinarea convingerilor personale ale unui judecător anume într-o cauză dată şi, în acelaşi timp, pe baza unui test obiectiv, al cărui scop este de a stabili dacă judecătorul a oferit garanţii suficiente pentru a elimina orice dubiu legitim în cauza respectivă. Din punct de vedere obiectiv, chiar şi aparenţele pot fi importante. Ceea ce este important este încrederea pe care instanţele de judecată trebuie să o inspire publicului într-o societate democratică, astfel orice judecător cu privire la care există un motiv legitim care să îndreptăţească temerea că ar putea să nu fie imparţial trebuie să se retragă.

În cauza Wettstein împotriva Elveţiei[86], Curtea a apreciat că existenţa unor relaţii ale magistratului cu una dintre părţi poate crea o aparenţă de imparţialitate.

În cauza Piersack împotriva Belgiei[87], instanța europeană a apreciat că imparţialitatea poate fi apreciată sub diverse aspecte, distingându-se un demers subiectiv, ce tinde a determina ceea ce judecătorul gândeşte în forul său interior într-o cauză anume, şi un demers obiectiv, cu scopul de a cerceta dacă acesta a oferit garanţii suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privinţa sa.

Graniţa dintre cele două noţiuni nu este însă ermetică, din moment ce nu numai conduita unui judecător poate, din punct de vedere al unui observator exterior, să atragă îndoieli obiectiv justificate cu privire la imparţialitatea sa, ci poate fi vorba şi despre convingerea sa personală[88].

În cauza Steulet împotriva Elveţiei[89], Curtea a arătat căse distinge între două tipuri de situaţii susceptibile a reprezenta o lipsă de imparţialitate a judecătorului. Primul, de ordin funcţional, priveşte cazurile în care conduita personală a judecătorului nu este deloc discutabilă, ci – spre exemplu – exercitarea de către aceeaşi persoană a unor funcţii diferite în cadrul procesului judiciar, suscită dubii obiectiv justificate cu privire la imparţialitatea instanţei. Al doilea tip de situaţii este de ordin personal, raportându-se la conduita judecătorilor într-o cauză anume. O astfel de conduită poate fi suficientă pentru a ridica unele temeri legitime şi obiectiv justificate, dar ea poate ridica o problemă în egală măsură şi în cadrul demersului subiectiv.

2.3.2. Urmarea imediată

Urmarea imediată a acestei abateri disciplinare constă în deteriorarea încrederii şi a respectului opiniei publice faţă de funcţia de magistrat, cu consecinţa afectării imaginii justiţiei, ca sistem şi serviciu public.

2.3.3. Legătura de cauzalitate

Între încălcările ce formează elementul material al acestei abateri disciplinare şi afectarea imparţialităţii justiţiei ca sistem şi serviciu în apărarea ordinii de drept, trebuie să existe o legătură de cauzalitate, care nu trebuie dovedită, întrucât ea rezultă din însăşi fapta comisă (ex re).

2.4. Latura subiectivă a abaterii disciplinare.

Latura subiectivă ca element constitutiv al abaterii disciplinare, reprezintă atitudinea psihică a judecătorului sau procurorului care a săvârşit o faptă ilicită faţă de aceasta şi urmările acestei fapte.

Ca trăsătură a abaterii disciplinare, vinovăţia se poate prezentă sub forma intenţiei (directă sau indirectă) sau sub forma culpei (cu prevedere sau fără prevedere).

În cazul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, vinovăţia magistratului se raportează la afectarea imparțialității și a aparenței de imparțialitate impuse de dispoziţiile legale şi regulamentare indicate mai sus.

Această abatere disciplinară poate fi comisă cu intenție sau din culpă.

În jurisprudență[90], s-a reținut că abaterea disciplinară referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii poate fi comisă doar cu intenție, în sensul că judecătorul are reprezentarea faptului că încalcă principiul independenței și imparțialității ce guvernează activitatea magistraților, prevede rezultatul faptei sale, constând în afectarea actului de justiție, urmărind sau acceptând eventualitatea producerii lui.

Nu îmbrățișăm acest punct de vedere, întrucât în opinia noastră, această abatere disciplinară poate fi comisă și din culpă: De exemplu, judecătorul sau procurorul studiind superficial o cauză nu observă că se află întruna din incompatibilitățile sau interdicțiile prevăzute de lege și efectuează un anumit act, cu toate că legea îi interzice în mod expres acest lucru. În această situație, nu poate fi vorba despre intenție (directă sau indirectă) întrucât judecătorul sau procurorul nu prevede în niciun fel rezultatul faptei sale, cu toate că trebuia şi putea să-l prevadă (culpă fără prevedere).

Ne aflăm în sitația comiterii abaterii disciplinare cu intenţie directă atunci când judecătorul sau procurorul prevede rezultatul încălcărilor sale, urmărind producerea lui prin nerespectarea prevederilor legale referitoare la incompatibilități și interdicții.

Procurorul care a acordat consultanță juridică unor persoane a săvârșit abaterea disciplinară cu vinovăție, sub forma intenției directe, întrucât acesta a acceptat atribuirea unei calități incompatibile cu funcția sa[91].

De asemenea, s-a reţinut că vinovăţia procurorului în săvârşirea faptei, sub forma intenţiei directe, este dovedită şi rezultă din modul în care acesta a înţeles să-şi expună, în mod public, opiniile personale în legătură cu evenimentele politice în derulare la acel moment, opinii concretizate într-un mesaj exprimat în mod direct. Procurorul s-a prevalat, în mod voit, de calitatea magistrat, pentru a atrage atenţia asupra sa într-o emisiune televizată, în cadrul căreia a intervenit de o manieră contrară demnităţii impuse de natura funcţiei, a făcut afirmaţii grave şi generale în cadrul acesteia, care au pus la îndoială imparţialitatea şi prestigiul funcţiei de procuror şi a întregului corp profesional[92].

În situaţia în care judecătorul sau procurorul prevede rezultatul încălcărilor sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea încălcării prevederilor legale privitoare la incompatibilități și interdicții, vorbim despre comiterea abaterii disciplinare cu intenţie indirectă.

S-a reţinut că vinovăția judecătorului sub forma intenției indirecte rezultă din faptul că deși știa că își petrecuse un concediu și se întâlnise de mai multe ori cu administratorul unei societăți comerciale nu s-a abținut de la soluționarea cauzelor în care societatea comercială administrată de această persoană avea calitatea de parte, acceptând eventualitatea afectării aparenței de imparțialitate precum și a încrederii cetățenilor în actul de justiție[93].

De asemenea, s-a reținut că vinovăția prim-procurorului sub forma intenției indirecte rezultă din efectuarea unui control de legalitate și de temeinicie a unei soluții într-un dosar penal în care era cercetată soția sa, astfel că acesta a prevăzut rezultatul faptei sale și, deşi nu l-a urmărit, a acceptat producerea lui[94].

În situația în care judecătorul sau procurorul prevede rezultatul încălcărilor sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilități și interdicții nu se vor produce, ne aflăm în prezenţa unei culpe cu prevedere (uşurinţă).

În situaţia în care judecătorul sau procurorul nu prevede rezultatul încălcărilor sale, deşi trebuia şi putea să prevadă că acestea aduc atingere prevederilor legale referitoare la incompatibilități și interdicții, vorbim de comiterea abaterii disciplinare din culpă fără prevedere (greşeală).

Totodată, apreciem că mobilul care a determinat acţiunea judecătorului sau procurorului şi scopul urmărit de aceştia nu condiţionează existenţa laturii subiective a acestei abateri disciplinare, acestea putând fi avute în vedere la individualizarea sancţiuni aplicate.

3. Forme. Modalităţi. Regim sancţionator

3.1. Forme

Abaterea disciplinară reglementată de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 poate fi săvârşită printr-o acţiune sau printr-o inacţiune, prin care se încalcă prevederile legale referitoare la incompatibilități și interdicții privind magistrații.

În opinia noastră, această abatere disciplinară poate fi comisă printr-o inacţiune atunci când magistratul omite să acționeze potrivit dispozițiilor legale. De exemplu, nu aduce la cunoștiința colegiului de conducere faptul că se află într-o situaţie dintre cele reglementate de art. 5 alin. 2 dinLegea nr. 303-2004.

Abaterea disciplinară se consumă în momentul în realizării acţiunii/inacţiunii prevăzute de norma legală şi a producerii rezultatului, prin care se afectează imparțialitatea sau aparența de imparțialitate a judecătorului sau procurorului în cauză, dar şi a întregii justiţii, ca sistem şi serviciu în apărarea ordinii de drept.

3.2. Modalităţi

Abaterea disciplinară constând în încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii, poate fi comisă în două modalităţi simple, după cum urmează:
– încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi;
– încălcarea prevederilor legale referitoare la interdicţii.

3.3. Regim sancţionator

Abaterea disciplinară prezentată mai sus poate fi sancţionată cu una din sancţiunile disciplinare prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004[95], individualizarea sancţiunii urmând a fi făcută de către secţiile Consiliului Superior al Magistraturii, după caz, în raport cu gravitatea abaterii disciplinare şi cu circumstanţele personale ale judecătorului sau procurorului.

Potrivit art. 53 din Legea nr. 317/2004, în cazul în care s-a dispus excluderea din magistratură a unui judecător sau a unui procuror, hotărârea irevocabilă[96] se transmite Preşedintelui României, în vederea emiterii decretului de eliberare din funcţie.

În toate cazurile însă, recursul suspendă executarea hotărârii Secţiei Consiliului Superior al Magistraturii de aplicare a sancţiunii disciplinare.


[1] Publicată în M. Of. Partea I, nr. 51 din 23 ianuarie 2012.
[2] În forma anterioară apariției Legii nr. 24/2012, art. 99 lit a) din Legea nr. 303/2004 avea următorul conținut: ”Constituie abateri disciplinare: a) încălcarea prevederilor legale referitoare la declarațiile de avere, declarațiile de interese, incompatibilități și interdicții privind judecătorii și procurorii”
[3] Publicată în M. Of. nr. 197 din 13 august 1992.
[4] A se vedea, I. Leş, Tratat de drept procesual civil, Volumul I. Principii și instituții generale. Judecata în fața primei instanțe, Editura Universul Juridic, București, 2014, p. 395.
[5] A se vedea I. Gârbuleţ, Răspunderea disciplinară a executorului judecătoresc, Revista română de executare silită nr. 1/2011, p.24-25;
[6] Este vorba de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor; Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară; Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii precum și de toate regulamentele adoptate în aplicarea acestor legi.
[7] A se vedea Al. Țiclea, Răspunderea disciplinară. Teorie și jurisprudență, Ed. Universul Juridic, București, 2014, p. 37.
[8] A se vedea I. Gârbuleț, P. A. Coțovanu, Abaterile disciplinare ale magistraţilor. (I) Manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu, pe www.juridice.ro
[9] dexonline.ro
[10] A se vedea, E. Iorga, G. Fusu-Plaiasu, A. Moraru, Ghid pentru procedurile de sesizare a neregulilor în procesul de achiziții publice și sesizarea conflictelor de interese, a incompatibilităților, faptelor de corupție și îmbogățirii ilicit, pe www.crj.ro
[11] A se vedea I. Deleanu, Tratat de procedură civilă, Volumul I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 351-352.
[12] A se vedea, I. Popa, Tratat privind profesia de magistrat în România, Ed. Universul Juridic, București, 2007, p. 334
[13] A se vedea M.N. Costin, I. Leş, M.Şt. Minea, C.M. Costin, S. Spinei, Dicţionar de procedură civilă, ed. a 2-a, Ed. Hamangiu, 2007, p. 498.
[14] A se vedea, I. Popa, op. cit., p 324-325.
[15] Proiectul de la Bangalore al Codului de conduită judiciară din anul 2001, a fost adoptat de Grupul judiciar de întărire a integrităţii magistraţilor și a fost revăzut la masa rotundă a preşedinţilor de tribunal, care a avut loc la Palatul Păcii din Haga, în data de 25-26 noiembrie 2002.
[16] Principiile de bază ale independenței justiției au fost adoptate la Congresul al VII–lea al Naţiunilor Unite referitor la Prevenirea Infracţiunilor şi la Tratamentul Infractorilor, care a avut loc la Milano din 26 august până la 6 septembrie 1985 şi aprobat prin rezoluţiile Adunării Generale 40/32 din 29 noiembrie 1985 şi 40/146 din 13 decembrie 1985.
[17] Aprobată la reuniunea Consiliului Central al Asociaţiei Internaţionale a Judecătorilor, Taiwan, 17 noiembrie 1999.
[18] Carta europeană privind statutul judecătorilor a fost adoptată de participanţii din ţările europene şi de două asociaţii internaţionale ale judecătorilor, care s-au reunit la Strasbourg, în perioada 8-10 iulie 1998, confirmată de reuniunea preşedinţilor instanţelor supreme din ţările Europei Centrale şi de Est, care a avut loc la Kiev, în perioada 12-14 octombrie 1998, şi reconfirmată de reprezentanţii ministerelor justiţiei din 25 de ţări europene, care s-au reunit la Lisabona, în perioada 8-10 aprilie 1999.
[19] Adoptată de Comitetul de Miniştrii în data de 13 octombrie 1994 la cea de-a 516a întâlnire a secretarilor de stat.
[20] Adoptată de Comitetul de Miniştrii la 7 februarie 1995 la a 528-a reuniune a delegaţilor de miniştri.
[21] Potrivit art. 66 alin. 3 și 4 din Legea nr. 303/2004, condiţiile generale de numire a magistraţilor-asistenţi sunt cele prevăzute pentru funcţia de judecător şi procuror. Dispoziţiile prezentei legi privind incompatibilităţile şi interdicţiile, formarea profesională continuă şi evaluarea periodică, drepturile şi îndatoririle, precum şi răspunderea disciplinară a judecătorilor şi procurorilor se aplică în mod corespunzător şi magistraţilor-asistenţi;
[22] În conformitate cu dispozițiile art. 71 alin. 1 și 2 din Legea nr. 317/2004, pe durata exercitării mandatului de inspector-şef, inspector-şef adjunct şi inspector judiciar, judecătorii şi procurorii sunt suspendaţi de drept din funcţiile pe care le ocupă la instanţe şi parchete. Judecătorii şi procurorii cu funcţii de conducere sunt obligaţi să opteze între funcţia de conducere şi cea de inspector judiciar, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de a ocupa în continuare funcţia de inspector judiciar. După cele 30 de zile, postul de conducere sau de inspector judiciar pentru care nu s-a făcut opţiunea devine vacant de drept. Dispoziţiile referitoare la sancţiunile şi abaterile disciplinare, precum şi procedura disciplinară se aplică în mod corespunzător inspectorilor judiciari
[23] Conform art. 56 alin. 1 și 2 din Legea nr. 317/2004, membrii Consiliului Superior al Magistraturii care au calitatea de judecător sau procuror răspund civil, disciplinar şi penal, în condiţiile legii. Prevederile art. 45 – 49 se aplică în mod corespunzător
[24] Art. 113 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, prevede că asistenților judiciari li se aplică dispoziţiile legale privind abaterile şi sancţiunile disciplinare, precum şi motivele de eliberare din funcţie prevăzute de lege pentru judecători şi procurori.
[25] A se vedea I. Gârbuleț, P. A. Coțovanu, Abaterile disciplinare ale magistraţilor. (I) Manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu, pe www.juridice.ro
[26] Art. 18 din Legea nr. 303/2004 are următorul conținut: ”(1) Abaterile disciplinare ale auditorilor de justiţie de la îndatoririle ce le revin potrivit legii sau Regulamentului Institutului Naţional al Magistraturii se sancţionează disciplinar. (2) Constituie abateri disciplinare: a) desfăşurarea de activităţi publice cu caracter politic sau manifestarea convingerilor politice în exercitarea atribuţiilor ce le revin; b) atitudinile ireverenţioase faţă de colegi, personalul de instruire şi de conducere al Institutului Naţional al Magistraturii, precum şi faţă de persoanele cu care intră în contact în perioada efectuării stagiului; c) absenţele nemotivate de la cursuri, dacă acestea depăşesc 8 ore într-o lună. (3) Sancţiunile disciplinare aplicabile auditorilor de justiţie sunt: a) avertismentul; b) diminuarea bursei cu până la 15% pe o perioadă de la o lună la 3 luni; c) diminuarea bursei proporţional cu numărul absenţelor nemotivate, dacă acestea depăşesc 8 ore într-o lună; d) exmatricularea din Institutul Naţional al Magistraturii. (4) Avertismentul se aplică, în scris, de directorul Institutului Naţional al Magistraturii şi poate fi contestat la consiliul ştiinţific al institutului. (5) Sancţiunile prevăzute la alin. (3) lit. b), c) şi d) se aplică de Consiliul ştiinţific al Institutului Naţional al Magistraturii. (6) Hotărârile consiliului ştiinţific prevăzute la alin. (5) pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ şi fiscal competentă. (7) În cazul exmatriculării din Institutul Naţional al Magistraturii, cel sancţionat este obligat să restituie indemnizaţia şi cheltuielile de şcolarizare. (8) Procedura de constatare a abaterilor şi de aplicare a sancţiunilor disciplinare se stabileşte prin Regulamentul Institutului Naţional al Magistraturii”.
[27] Pentru amănunte privind capacitatea de exercițiu, a se vedea E. Chelaru în Fl. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coordonatori), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012, p. 43-54.
[28] A se vedea C. Mitrache, C.Mitrache, Drept penal român. Partea generală. Ediția a VII-a revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2009, p. 122.
[29] Conform art. 28 din Noul Cod penal iresponsabilitatea este definită ca fiind fapta neimputabilă prevăzută de legea penală săvârşită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu putea să-şi dea seama de acţiunile sau inacţiunile sale ori nu putea să le controleze, fie din cauza unei boli psihice, fie din alte cauze.
[30] The Commonwealth este o asociaţie voluntară a 54 de state care care se sprijină una pe alta şi colaborează în vederea realizării obiectivelor comune în democraţie şi dezvoltare. Principiile Commonwealth stabilesc relaţiile dintre parlament, sistemul judiciar şi puterea executivă în ţările membre. Ele au fost agreate de miniştrii de justiţie şi aprobate de şefii de guverne din Commonwealth la întâlnirea de la Abuja, Nigeria, din 2003. Detalii la www.thecommonwealth.org, apud C. Danileț, Răspunderea magistraților. Standarde internaționale, pe cristidanilet.files.wordpress.com/2007/07/raspunderea-magistratilor1.pdf.
[31] A se vedea lucrarea Principiile de la Bangalore privind conduita judiciară. Comentariu asupra Principiilor de la Bangalore privind conduita judiciară. Editura C.H. Beck, 2010, p 41, traducere C. Danileț.
[32] A se vedea, I. Popa, op. cit., p. 326.
[33] Publicată în M. Of. nr. 18 din 10 ianuarie 2011.
[34] Potrivit art. 213 alin. 6 din Legea nr. 1/2011, rectorul reprezintă legal universitatea în relaţiile cu terţii şi realizează conducerea executivă a universităţii. Rectorul este ordonatorul de credite al universităţii și are următoarele atribuţii: realizează managementul şi conducerea operativă a universităţii, pe baza contractului de management; negociază şi semnează contractul instituţional cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului; încheie contractul de management cu senatul universitar; propune spre aprobare senatului universitar structura şi reglementările de funcţionare ale universităţii; propune spre aprobare senatului universitar proiectul de buget şi raportul privind execuţia bugetară; prezintă senatului universitar, în luna aprilie a fiecărui an, raportul prevăzut la art. 130 alin. (2). Senatul universitar validează raportul menţionat, în baza referatelor realizate de comisiile sale de specialitate. Aceste documente sunt publice; conduce consiliul de administraţie; îndeplineşte alte atribuţii stabilite de senatul universitar, în conformitate cu contractul de management, Carta universitară şi legislaţia în vigoare.
Decanul reprezintă facultatea şi răspunde de managementul şi conducerea facultăţii. Decanul prezintă anual un raport consiliului facultăţii privind starea facultăţii. Decanul conduce şedinţele consiliului facultăţii şi aplică hotărârile rectorului, consiliului de administraţie şi senatului universitar. Atribuţiile decanului sunt stabilite în conformitate cu prevederile Cartei universitare şi cu legislaţia în vigoare (art. 213 alin. 9).
Directorul de departament realizează managementul şi conducerea operativă a departamentului. În exercitarea acestei funcţii, el este ajutat de consiliul departamentului, conform Cartei universitare. Directorul de departament răspunde de planurile de învăţământ, de statele de funcţii, de managementul cercetării şi al calităţii şi de managementul financiar al departamentului (art. 213 alin. 11).
[35] www.csm1909.ro
[36] A se vedea A. Florescu, D. Călin, Exercitarea funcției de judecător în România și în alt stat din Uniunea Europeană. Compatibilitate, Revista Forumul Judecătorilor nr. 1/2009, p. 110 – 111.
[37] A se vedea, T. Pop, Drept procesual penal, vol. II, Tipografia Națională, Cluj, 1946, p. 271.
[38] A se vedea, G. Gr. Theodoru, L. Moldovan, Drept procesual penal, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1979, p. 56.
[39] A se vedea, I. Leş, Tratat de drept procesual civil, Volumul I. Principii și instituții generale. Judecata în fața primei instanțe, Editura Universul Juridic, București, 2014, p. 396.
[40] A se vedea, I. Neagu, Tratat de procedură penală. Partea generală. Ed. a II-a, revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2010, p. 395.
[41] A se vedea I. Deleanu, Tratat de procedură civilă, Volumul I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 353.
[42] Art. 43 din Noul Cod de procedură civilă, care reglementează abținerea, are următorul conținut: ”(1) Înainte de primul termen de judecată grefierul de şedinţă va verifica, pe baza dosarului cauzei, dacă judecătorul acesteia se află în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute la art. 41 şi, când este cazul, va întocmi un referat corespunzător. (2) Judecătorul care ştie că există un motiv de incompatibilitate în privinţa sa este obligat să se abţină de la judecarea pricinii. (3) Declaraţia de abţinere se face în scris de îndată ce judecătorul a cunoscut existenţa cazului de incompatibilitate sau verbal în şedinţă, fiind consemnată în încheiere”.
[43] Art. 44 din Noul Cod de procedură civilă, care reglementează recuzare, are următorul conținut: ” (1) Judecătorul aflat într-o situaţie de incompatibilitate poate fi recuzat de oricare dintre părţi înainte de începerea oricărei dezbateri. (2) Când motivele de incompatibilitate s-au ivit ori au fost cunoscute de parte doar după începerea dezbaterilor, aceasta trebuie să solicite recuzarea de îndată ce acestea îi sunt cunoscute”.
[44] Pentru o analiză detaliată a cazurilor de incompatibilitate în Noul Cod de procedură civilă, a se vedea, I. Leş, Tratat de drept procesual civil, Volumul I. Principii și instituții generale. Judecata în fața primei instanțe, Editura Universul Juridic, București, 2014, p. 396- 418; A se vedea I. Deleanu, Tratat de procedură civilă, Volumul I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 351-366.
[45] Aceste texte de lege au următorul conținut:”Art. 25 – Judecătorul care ştie că există un motiv de recuzare în privinţa sa este dator să înştiinţeze pe şeful lui şi să se abţină de la judecarea pricinii. Art. 26 – Abţinerea se propune de judecător şi se judecă potrivit normelor prevăzute de art. 30, 31 şi 32. Art. 27 – Judecătorul poate fi recuzat: 1. când el, soţul său, ascendenţii ori descendenţii lor au vreun interes în judecarea pricinii sau când este soţ, rudă sau afin, până la al patrulea grad inclusiv, cu vreuna din părţi; 2. când el este soţ, rudă sau afin în linie directă ori în linie colaterală, până la al patrulea grad inclusiv, cu avocatul sau mandatarul unei părţi sau dacă este căsătorit cu fratele ori sora soţului uneia din aceste persoane; 3. când soţul în viaţă şi nedespărţit este rudă sau afin a uneia din părţi până la al patrulea grad inclusiv, sau dacă, fiind încetat din viaţă ori despărţit, au rămas copii; 4. dacă el, soţul sau rudele lor până la al patrulea grad inclusiv au o pricină asemănătoare cu aceea care se judecă sau dacă au o judecată la instanţa unde una din părţi este judecător; 5. dacă între aceleaşi persoane şi una din părţi a fost o judecată penală în timp de 5 ani înaintea recuzării; 6. dacă este tutore sau curator al uneia dintre părţi; 7. dacă şi-a spus părerea cu privire la pricina ce se judecă; 8. dacă a primit de la una din părţi daruri sau făgăduieli de daruri ori altfel de îndatoriri; 9. dacă este vrăjmăşie între el, soţul sau una din rudele sale până la al patrulea grad inclusiv şi una din părţi, soţii sau rudele acestora până la gradul al treilea inclusiv”.
[46] Hotărârea nr. 12J din 19 iunie 2013, Secţia pentru judecători a C.S.M., pe www.csm1909.ro
[47] Hotărârea nr. 2J din 29 februarie 2012, Secţia pentru judecători a C.S.M., pe www.csm1909.ro
[48] Hotărârea nr. 5J din 13 iunie 2012, Secţia pentru judecători a C.S.M., pe www.csm1909.ro
[49] Hotărârea nr. 4J din 8 iunie 2011, Secţia pentru judecători a C.S.M., pe www.csm1909.ro
[50] Hotărârea nr. 6J din 21 septembrie 2011, Secţia pentru judecători a C.S.M., pe www.csm1909.ro
[51] Hotărârea nr. 8J din 5 octombrie 2011, Secţia pentru judecători a C.S.M., definitivă prin decizia civilă nr. 97 din 20 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe www.csm1909.ro
[52] Pentru o analiză detaliată a cazurilor de incompatibilitate în Noul Cod de procedură penală, a se vedea, I. Neagu, M. Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea generală, Editura Universul Juridic, București, 2014, p. 380-403.
[53] Publicată în M. Of. nr. 515 din 14 august 2013.
[54] În vechiul Cod de procedură penală, incompatibilitatea magistraților era reglementată astfel: ”Art. 46 Rudenia între judecători. Judecătorii care sunt soţi, rude sau afini între ei, până la gradul al patrulea inclusiv, nu pot face parte din acelaşi complet de judecată. Art. 47 Judecător care s-a pronunţat anterior (1) Judecătorul care a luat parte la soluţionarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiaşi cauze într-o cale de atac sau la judecarea cauzei după desfiinţarea hotărârii cu trimitere în apel sau după casarea cu trimitere în recurs. (2) De asemenea, nu mai poate participa la judecarea cauzei judecătorul care şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţia care ar putea fi dată în acea cauză. Art. 48 Alte cauze de incompatibilitate (1) Judecătorul este de asemenea incompatibil de a judeca, dacă în cauza respectivă: a) a pus în mişcare acţiunea penală sau a dispus trimiterea în judecată ori a pus concluzii în calitate de procuror la instanţa de judecată, a soluţionat propunerea de arestare preventivă ori de prelungire a arestării preventive în cursul urmăririi penale; b) a fost reprezentant sau apărător al vreuneia din părţi; c) a fost expert sau martor; d) există împrejurări din care rezultă că este interesat sub orice formă, el, soţul sau vreo rudă apropiată. e) soţul, ruda sau afinul său, până la gradul al patrulea inclusiv, a efectuat acte de urmărire penală, a supravegheat urmărirea penală, a soluţionat propunerea de arestare preventivă ori de prelungire a arestării preventive, în cursul urmăririi penale; f) este soţ, rudă sau afin, până la gradul al patrulea inclusiv, cu una dintre părţi sau cu avocatul ori mandatarul acesteia; g) există duşmănie între el, soţul sau una dintre rudele sale până la gradul al patrulea inclusiv şi una dintre părţi, soţul sau rudele acesteia până la gradul al treilea inclusiv; h) este tutore sau curator al uneia dintre părţi; i) a primit liberalităţi de la una dintre părţi, avocatul sau mandatarul acesteia. (2) Judecătorul este incompatibil de a participa la judecarea unei cauze în căile de atac, atunci când soţul, ruda ori afinul său până la gradul al patrulea inclusiv a participat, ca judecător sau procuror, la judecarea aceleiaşi cauze. Art. 49 Incompatibilitatea procurorului, a organului de cercetare penală, a magistratului-asistent şi a grefierului (1) Dispoziţiile art. 46 se aplică procurorului şi magistratului-asistent sau, după caz, grefierului de şedinţă, când cauza de incompatibilitate există între ei sau între vreunul dintre ei şi unul dintre membrii completului de judecată. (2) Dispoziţiile privind cazurile de incompatibilitate prevăzute în art. 48 alin. 1 lit. b) – i) şi alin. 2 se aplică procurorului, persoanei care efectuează cercetarea penală, magistratului-asistent şi grefierului de şedinţă. (3) Procurorul care a participat ca judecător la soluţionarea cauzei în primă instanţă nu poate pune concluzii la judecarea ei în căile de atac. (4) Persoana care a efectuat urmărirea penală este incompatibilă să procedeze la refacerea acesteia, când refacerea este dispusă de instanţă.
[55] Hotărârea nr. 13J din 14 noiembrie 2012, Secţia pentru judecători a C.S.M., pe www.csm1909.ro
[56] Hotărârea nr. 3P din 4 aprilie 2012, Secţia pentru procurori a C.S.M., definitivă prin decizia nr. 393 din 1 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe www.csm1909.ro
[57] A se vedea C. Sutiman, Abateri disciplinare care vizează incompatibilități și interdicții, în cadrul Conferinţei privind răspunderea disciplinară a magistraţilor, Bucureşti 13-14 martie 2012.
[58] A se vedea T Manea, Despre abaterile disciplinare privind incompatibilități, interdicții și abțineri, pe www.juridice.ro;
[59] A se vedea I. Deleanu, Tratat de procedură civilă, vol. I, Editura All Beck, Bucureşti, 2005, p. 99, apud I. Popa, op. cit., p. 334
[60] A se vedea I. Leş, Consideraţii privind statutul judecătorilor din perspectiva unei noi organizări a Consiliului Superior al Magistraturii în lumina Legii nr. 161/2003, Curierul Judiciar, nr. 6/2003, p. 101-112, apud I. Popa, op. cit., p. 334
[61] A se vedea art. 527-540 din Noul Cod de procedură civilă.
[62] Republicată în M. Of. nr. 872 din 28 decembrie 2010.
[63] Adoptat prin Hotărârea nr. 64 din 3 decembrie 2011 a Uniunii Naționale a Barourilor din România și publicat în M. Of. nr. 898 din 19 decembrie 2011.
[64] Hotărârea nr. 14J din 14 noiembrie 2012, Secţia pentru judecători a C.S.M., pe www.csm1909.ro
[65] Hotărârea nr. 2P din 4 aprilie 2012, Secţia pentru procurori a C.S.M., pe www.csm1909.ro
[66] Hotărârea nr. 9P din 20 noiembrie 2012, Secţia pentru procurori a C.S.M., pe www.csm1909.ro
[67] Publicată în M. Of. nr. 441 din 22 mai 2006
[68] A se vedea I. Popa, op. cit., p. 336
[69] A se vedea I. Popa, op. cit., p. 336-337.
[70] Constituirea grupului de interes economic, înmatricularea grupului de interes economic, efectele încălcării cerinţelor legale de constituire a grupului de interes economic, funcţionarea grupurilor de interes economic, modificarea actului constitutiv, dizolvarea, fuziunea şi divizarea grupului de interes economic, lichidarea grupului de interes economic, insolvenţa grupului de interes economic, interdicţiile și sancţiunile sunt reglementate de art. 120 – 230 din Legea nr. 161/2003.
[71] A se vedea, Asociația Magistraților din România, Codul deontologic al magistraților. Ghid de aplicare. Editura Hamangiu, București, 2007, p. 23 (Proiect coordonat de Florin Costiniu).
[72] Publicată în M. Of. nr. 322 din 10 mai 2011.
[73] A se vedea A. Neascu, Amicus curiae pentru Dana Gârbovan și dreptul la asociere al judecătorilor, pe www.juridice.ro
[74] Având în vedere că Legea nr. 187/1999 a fost abrogată, aceste dispoziții trebuie considerate ca fiind făcute la O.U.G. 24/2008 privind accesul la propriu dosar și deconspirarea securității.
[75] Prin lucrător al Securităţii se înțelege orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945–1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, în scopul susţinerii puterii totalitar comuniste (art. 2 lit. a din O.U.G. nr. 24/2008).
[76] Prin colaborator al Securităţii se înțelege persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu este considerată colaborator al Securităţii, potrivit prezentei definiţii, iar actele şi documentele care consemnau aceste informaţii sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani nu sunt avute în vedere de prezenta definiţie (art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008).
[77] Art. 76 din legea nr. 317/2004 are următorul conținut: ”(1) Verificarea sesizărilor referitoare la buna reputaţie a judecătorilor şi procurorilor în funcţie se face de către Inspecţia Judiciară, din oficiu sau la solicitarea oricărei persoane interesate. (2) Raportul de inspecţie întocmit în urma verificărilor privind buna reputaţie se comunică magistratului care face obiectul sesizării şi persoanei care a înaintat sesizarea, în termen de 15 zile de la întocmire, în vederea formulării de obiecţii. (3) Raportul de inspecţie prevăzut la alin. (2), împreună cu obiecţiile formulate, se înaintează secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii. Pe baza raportului şi a obiecţiilor formulate, secţia corespunzătoare adoptă hotărârea privind constatarea îndeplinirii sau a neîndeplinirii de către magistrat a condiţiei de bună reputaţie ori, dacă apreciază că obiecţiile sunt întemeiate, dispune, în scris şi motivat, retrimiterea raportului în vederea completării verificărilor, cu indicarea în mod expres a aspectelor ce trebuie completate. Hotărârea prin care se constată neîndeplinirea condiţiei de bună reputaţie cuprinde şi propunerea de eliberare din funcţie, în temeiul art. 65 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (4) Pe parcursul procedurii de verificare şi constatare a îndeplinirii condiţiei de bună reputaţie, secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, din oficiu sau la propunerea inspectorului judiciar, poate dispune suspendarea din funcţie a magistratului, până la finalizarea procedurii, dacă exercitarea în continuare a funcţiei ar putea afecta desfăşurarea cu imparţialitate a procedurilor de verificare sau dacă aceste proceduri sunt de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiţiei. (5) Hotărârea secţiei prevăzută la alin. (3) poate fi atacată cu contestaţie la Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în termen de 15 zile de la comunicare, iar hotărârea plenului poate fi atacată cu recurs la Secţia de contencios administrativ a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în acelaşi termen. Hotărârea instanţei este irevocabilă. (6) Hotărârea irevocabilă prin care se constată neîndeplinirea condiţiei de bună reputaţie se comunică Preşedinţiei României, în vederea emiterii decretului de eliberare din funcţie.
[78] Hotărârea nr. 10J din 26 octombrie 2006, Secţia pentru judecători a C.S.M., definitivă prin dec. nr. 9 din 4 iunie 2007 a Î.C.C.J., pe www.csm1909.ro
[79] Hotărârea nr. 2J din 9 martie 2011, Secţia pentru judecători a C.S.M., pe www.csm1909.ro
[80] Hotărârea nr. 8J din 9 iunie 2010, Secţia pentru judecători a C.S.M., pe www.csm1909.ro. Prin decizia nr. 23 din 22.11.2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat în cauză și a respins acțiunea disciplinară ca rămasă fără obiect, întrucât judecătorul sancționat s-a pensionat.
[81] Hotărârea nr. 5P din 2 mai 2012, Secţia pentru procurori a C.S.M., pe www.csm1909.ro
[82] Hotărârea nr.2J din 28.01.2009, Secţiei pentru judecători a CSM, definitivă prin nerecurare, pe www.csm1909.ro
[83] Rezoluţia nr.46/CDP/2011 din 23 noiembrie 2011, pronunţată de Comisia de Disciplină pentru Procurori, apud T Manea, Despre abaterile disciplinare privind incompatibilități, interdicții și abțineri, pe www.juridice.ro; C. Sutiman, Abateri disciplinare care vizează incompatibilități și interdicții, în cadrul Conferinţei româno-franceze privind răspunderea magistraţilor, Bucureşti 16 mai 2011.
[84] Hotărârea nr. 9P din 20 noiembrie 2012, Secţia pentru procurori a C.S.M., pe www.csm1909.ro
[85] Hotărârea din 24 mai 1989.
[86] Hotărârea din 21 decembrie 2000.
[87] Hotărârea din 1 octombrie 1982. A se vedea în același sens cauza Grieves împotriva Regatului Unit Hotărârea din 16 decembrie 2003.
[88] Cauza Kyprianou împotriva Ciprului, Hotărârea din 16 decembrie 2003.
[89] Hotărârea din 26 aprilie 2011.
[90] Hotărârea nr. 5J din 13 iunie 2012, Secţia pentru judecători a C.S.M., pe www.csm1909.ro; Hotărârea nr. 5P din 2 mai 2012, Secţia pentru procurori a C.S.M., pe www.csm1909.ro
[91] Hotărârea nr. 9P din 20 noiembrie 2012, Secţia pentru procurori a C.S.M., pe www.csm1909.ro
[92] Hotărârea nr. 5P din 2 mai 2012, Secţia pentru procurori a C.S.M., pe www.csm1909.ro
[93] Hotărârea nr. 12J din 19 iunie 2013, Secţia pentru judecători a C.S.M., pe www.csm1909.ro. În prezent, apreciem ca această abatere poate fi încadrată în dispoziţiile art. 99 lit. i) din Legea nr. 303-2004.
[94] Hotărârea nr. 3P din 4 aprilie 2012, Secţia pentru procurori a C.S.M., definitivă prin decizia nr. 393 din 1 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe www.csm1909.ro
[95] Art. 100 din Legea nr. 303/2004 are următorul conținut: ”Sancţiunile disciplinare care se pot aplica judecătorilor şi procurorilor, proporţional cu gravitatea abaterilor, sunt:
a) avertismentul;
b) diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu până la 20% pe o perioadă de până la 6 luni;
c) mutarea disciplinară pentru o perioadă de până la un an la o altă instanţă sau la un alt parchet, situate în circumscripţia altei curţi de apel ori în circumscripţia altui parchet de pe lângă o curte de apel;
d) suspendarea din funcţie pe o perioadă de până la 6 luni;
e) excluderea din magistratură”.
[96] Potrivit art. 8 din Legea nr. 76/2012, de la data intrarii in vigoare a Codului de procedura civilă, referirile din cuprinsul actelor normative la hotararea judecatoreasca „definitivă și irevocabilă” sau, dupa caz, „irevocabilă” se vor întelege ca fiind făcute la hotărârea judecătorească „definitivă”.


Judecător dr. Ioan GÂRBULEȚ
Inspector judiciar
Judecător Paula-Andrada COȚOVANU
Inspector judiciar

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

 
Homepage J JURIDICE   Cariere   Evenimente   Dezbateri   Profesionişti   Lawyers Week   Video
 
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Sustenabilitate
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi
Drept maritim
Parteneri ⁞ 
Specialişti
Arii de practică
Business ⁞ 
Litigation ⁞ 
Protective
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul sportului
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note şi studii juridice ISSN
Note de studiu ⁞ 
Studii
Revista revistelor
Autori ⁞ 
Publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională a României
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dezlegarea unor chestiuni de drept
Recurs în interesul legii
Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
Curţi de apel
Tribunale
Judecătorii
Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Flux noutăţi
Selected
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi
RSS ⁞ 
Publicare comunicate
Proiecte speciale
Cărţi
Condoleanţe
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Poezii
Povestim cărţi
Poveşti juridice
Războiul din Ucraina
Wisdom stories
Women in Law

Servicii J JURIDICE   Membership   Catalog   Recrutare   Talent Search   Comunicare   Documentare   Evenimente   Website   Logo   Foto   Video   Partnership