Secţiuni » Arii de practică » Business » Insolvenţă
Insolvenţă
DezbateriCărţiProfesionişti
Banner BA-01
Banner BA-02
CCR Drept constituțional Insolvență RNSJ

Excepție de neconstituționalitate respinsă ref. procedura insolvenței

19 iunie 2014 | Andreea BANU

În Monitorul Oficial al României nr. 435 din data de 13 iunie 2014 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 256 din 6 mai 2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Societatea Comercială AEG-TECH S.R.L. din Brașov într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Sibiu – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 7 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, care au următorul cuprins:
„Pentru creditorii care nu au putut fi identificați în lista prevăzută la art. 28 alin. (1) lit. c), procedura notificării prevăzute la art. 61 va fi considerată îndeplinită dacă a fost efectuată prin Buletinul procedurilor de insolvență.”

În motivare, autoarea excepției de neconstituționalitate susține că prevederile legale criticate încalcă accesul liber la justiție al persoanelor care nu sunt abonate la Buletinul procedurilor de insolvență. În plus, drepturile acestor persoane sunt deduse judecății în cadrul unei proceduri de insolvență de care acestea nu sunt înștiințate. În continuare, se arată că drepturile societății creditoare asupra celei supuse procedurii insolvenței sunt bunuri în sensul Primului Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și trebuie, pe cale de consecință, să fie ocrotite în mod adecvat.

Curtea, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, reține, în primul rând, că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit art. 146 lit. d) din Constituție și dispozițiilor Legii nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

În continuare, Curtea constată că textul legal criticat a format în repetate rânduri obiect al controlului de constituționalitate prin prisma unor critici similare. Cu acele prilejuri, Curtea a statuat că accesul liber la justiție și exercitarea dreptului de apărare nu sunt drepturi absolute, legiuitorul putând să prevadă, cu justificări rezonabile și proporționale cu obiectul propus, anumite condiționări în vederea unei bune administrări a justiției, care se pot concretiza și în forma unor obligații de ordin financiar.

Referitor la citarea părților, precum și la comunicarea oricăror acte de procedură, a convocărilor și notificărilor prin Buletinul procedurilor de insolvență, Curtea apreciază că acestea sunt justificate prin specificul acestei proceduri, care presupune un număr foarte mare de părți și o mare diversitate de acte procedurale de natură să îngreuneze mult desfășurarea procedurii. Astfel, este constituită o măsură specială de soluționare cu celeritate a cauzelor.

Curtea mai reține că, așa cum a statuat anterior în Decizia nr. 1538 din 6 decembrie 2011, citarea creditorului neidentificat potrivit Codului de procedură civilă este imposibilă, întrucât nu se poate realiza fără a cunoaște denumirea părții citate.

Cu privire la critica autorului excepției în sensul lipsei de protecție a dreptului său de creanță cauzate de soluția legislativă vizată, Curtea contrazice alegațiile formulate, citând, în susținerea argumentării sale, și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauze precum Kotov împotriva Rusiei sau Pressos Compania Naviera S.A. și alții împotriva Belgiei.

Curtea constată că nu au intervenit elemente noi de natură a produce un reviriment în jurisprudența sa. Prin urmare, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate, precum și considerentele expuse în deciziile anterioare își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Astfel, Curtea decide:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Andreea BANU

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

 
Homepage J JURIDICE   Cariere   Evenimente   Dezbateri   Profesionişti   Lawyers Week   Video
 
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Sustenabilitate
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi
Drept maritim
Parteneri ⁞ 
Specialişti
Arii de practică
Business ⁞ 
Litigation ⁞ 
Protective
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul sportului
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note şi studii juridice ISSN
Note de studiu ⁞ 
Studii
Revista revistelor
Autori ⁞ 
Publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională a României
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dezlegarea unor chestiuni de drept
Recurs în interesul legii
Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
Curţi de apel
Tribunale
Judecătorii
Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Flux noutăţi
Selected
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi
RSS ⁞ 
Publicare comunicate
Proiecte speciale
Cărţi
Condoleanţe
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Povestim cărţi
Poveşti juridice
Războiul din Ucraina
Wisdom stories
Women in Law

Servicii J JURIDICE   Membership   Catalog   Recrutare   Talent Search   Comunicare   Documentare   Evenimente   Website   Logo   Foto   Video   Partnership