Expertiza CNCD în ceea ce privește declararea avocaților și notarilor mediatori de drept
19 iunie 2014 | Ilie DORIN
Consiliul National Pentru Combaterea Discriminarii confirma intr-un comunicat adresat Consiliului de Mediere din Romania ca s-ar crea o stare de discriminare daca avocatii ori notarii ar fi declarati mediatori de drept, conform unei propuneri legislative mai vechi. Propunerea legislativa stipuleaza ca “Fara indeplinirea niciunei formalitati, pot desfasura, in cadrul propriilor forme de exercitare a profesiei, toate atributiile specifice unui mediator, notarii si avocatii care indeplinesc conditia vechimii de 5 ani in profesie, calculate de la data promovarii examenului de definitivat”.
Conform comunicatului postat pe siteul oficial al Consiliului de Mediere, discriminarea ar fi intre mediatorii autorizati conform Legii Medierii nr. 192/2006 – care pentru autorizare trebuie sa indeplineasca efectiv anumite cerinte expres stipulate in lege – pe de o parte, si avocatii si notarii cu minim 5 ani vechime in profesia lor pe de alta parte.
O alta stare de discriminare s-ar crea intre avocatii si notarii cu 5 ani vechime pe de o parte si celelalte profesii juridice precum executorii judecatoresti si consilierii juridici autorizati deja ca mediatori in baza Legii medierii nr. 192/2006.
De asemenea, s-ar crea o disciminare intre avocatii care nu au 5 ani vechime in profesia de avocat si cei care au aceasta vechime, precum si intre avocatii care indiferent de vechimea in profesie s-au autorizat deja ca mediatori in conditiile legii medierii.
De asemenea, intre notari s-ar crea o discriminare care ii priveste pe cei care au o vechime de 5 ani in profesia de notar si cei care nu au aceasta vechime, precum si intre notarii indiferent de vechime in profesia de notar care s-au autorizat deja ca mediatori in conditiile prevazute expres de Legea Medierii.
Expertiza Consiliului National Pentru Combaterea Discriminarii se refera la un articol care se doreste a fi inserat in Legea medierii, fara a se tine cont de esenta medierii ca alternativa la sistemul judiciar, ca metoda de solutionare amiabila a conflictelor prin aptitudini/abilitati de comunicare si negociere, si fara a lua in considerare principiile procesului de mediere.
Dorin ILIE
Mediator
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro