Societatea cu răspundere limitată, între societate de persoane şi societate de capitaluri. Discuţie asupra continuării societăţii cu succesorii. Propunere de lege ferenda

Opiniile tuturor autorilor români converg către o singură concluzie în ceea ce priveşte natura juridică a societăţii cu răspundere limitată: aceasta îmbină caracterele juridice ale societăţilor de persoane cu cele ale societăţilor de capital. Astfel, caracterul intuitu personae este reliefat de faptul că avem un capital social fracţionat în parţi sociale nenegociabile, modificarea actului constitutiv se decide cu unanimitatea voturilor asociaţilor (în situaţia în care aceştia nu au hotărât anterior în mod divers), numărul acestora este limitat la 50, dificultatea părăsirii structurii societare (cesiunea, retragerea, excluderea au reguli clare şi riguroase). Pe de altă parte, societatea cu răspundere limitată prezintă similitudini şi cu societatea pe acţiuni: răspunderea asociaţilor pentru datoriile societare este, în principiu, limitată la aporturile la capitalul social, dacă numărul asociaţilor trece de 15 vor trebui numiţi cenzori, administrarea se realizează în mod quasi similar[1].

Conform definiţiei “clasice” a societăţii cu răspundere limitată a prof. St. D. Cărpenaru, aceasta “este o societate constituită pe baza deplinei încrederi, de două sau mai multe persoane, care pun în comun anumite bunuri pentru a desfăşura o activitate comercială (producţie, comerţ sau prestare de servicii) în vederea împărţirii profitului şi care răspund pentru obligaţiile sociale în limita aportului social”[2].

Această definiţie, magistrală prin capacitatea de sinteză, surprinde întocmai caracteristicile avute în vedere de legiuitor. Dar, tocmai pornind de la această definiţie se poate înțelege ruptura care s-a creat între intenţia legiuitorului şi teoria dreptului societar, pe de o parte, şi realitate, pe de altă parte.

Astfel, se observă o covărşitoare preeminenţă a acestei forme de societate în mentalitatea întreprinzătorilor în detrimentul altor forme societare care s-ar mula mai bine in concreto pe intenţia şi strategiile asociaţilor. Prin urmare, în ceea ce priveşte viaţa societăţii cu răspundere limitată, realitatea a depăşit de mult premisele avute în vedere de legiuitor, iar numărul mare de litigii soluţionate, de multe ori, în mod irevocabil divergent de către instanţele judecătoreşti impune, în concepţia noastră, o revizuire a materiei ce reglementează această formă de persoană juridică.

Discuţie practică – continuarea societăţii cu răspundere limitată cu succesorii

Dorim să limităm analiza noastră din acest material la o singură problemă practică: dobândirea părţilor sociale prin succesiune. După cum reiese din însăşi formularea textului art. 202 din Legea nr. 31/1990, pare că legiuitorul român ar fi avut în vedere numai situaţia transmiterii părţilor sociale către succesorii în drepturi ai persoanei fizice decedate, iar nu şi aceea a transmiterii părţilor sociale în cazul lichidării persoanei juridice, iar nu şi în cazul în care s-ar vorbi despre transmiterea părţilor sociale în cazul lichidării persoanei juridice. În opinia noastră, dar şi a practicii judiciare, din păcate, reduse, o asemenea interpretare ar reprezenta o adevărată contradicţie cu alte prevederi ale Legii nr. 31/1990. De aici, necesitatea regândirii modului în care este concepută şi reglementată instituţia societăţii cu răspundere limitată.

În practică, ca asociaţi ai unei societăţi cu răspundere limitată figurează persoane juridice, române sau străine. Evident, existenţa acestora poate înceta ori pot fi subiect al reorganizării, cazuri în care are loc o transmitere universală sau cu titlu universal a patrimoniului acestora către succesorii în drepturi.

În cazul în care avem un asociat persoană juridică se pune o întrebare firească: mai putem discuta de caracterul intuitu personae al societăţii cu răspundere limitată? În cadrul organelor de conducere ale asociatului persoană juridică ori al deţinătorilor de participaţii societare pot avea oricând şi în mod liber modificări, iar intenţiile şi “afecţiunea” pe care au avut-o administratorii ori asociaţii iniţiali pot fi diametral diverse ulterior. Situaţie identică cu cea în care asociatul existent este lichidat, iar părţile sociale ale sale trec în proprietatea asociatului/asociaţilor acestuia, persoane juridice sau fizice. Cu atât mai mult, in situatia unui asociat – societate cu răspundere limitată cu asociat unic, transformarea asociatului său unic în asociat al societăţii target nu ar nesocoti affectio societatis avut în vedere iniţial. Totuşi, pentru obiectivitate, trebuie să menţionăm că interpretarea noastră nu este împărtăşită de întreaga literatură juridică, profesorul Gheorghe Piperea având o opinie mai nuanţată, considerând că această situaţie nu aduce atingere deloc caracterului intuitu personae al societăţii cu răspundere limitată[3].

Pentru a înregistra ca nou asociat succesorul în drepturi al asociatului persoană juridică, atât literatura juridică, cât şi practica Oficiul Registrului Comerţului este unanimă în a considera că ne aflăm în situaţia modificării actului constitutiv al societăţii, drept pentru care în vederea înregistrării noului asociat în registrul comerţului adunarea generală este chemată să îl accepte. Dacă art. 192 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 prevede că modificarea actului constitutiv se va face numai în urma obţinerii acordului tuturor asociaţilor (sub rezerva de a nu fi prevăzut altfel în actul constitutiv, deci o altă majoritate), art. 202 alin. (2) temperează unanimitatea, prevăzând că transmiterea părţilor sociale către persoane din afara societăţii se va face cu votul favorabil a 3/4 din capitalul social. În continuare, dacă avem de-a face cu o transmitere a părţilor sociale prin succesiune către terţi, această majoritate calificată nu mai este cerută decât în cazul exceptional în care actul constitutiv ar prevede altfel. În opinia noastră, aceste majorităţi legale diminuate sunt ele însele o dovadă că însuşi legiuitorul a simţit nevoia să excludă caracterul intuito personae al societăţii cu răspundere limitată în aceste situaţii specifice tocmai în argumentarea unei “elasticităţi’ mai mari a vieţii societare, ori, în ultimul caz, inclusiv a unei identităţi de voinţă a asociatului persoană juridică cu aceea a asociatului său unic/majoritar.

Dar iarăşi suntem nevoiţi să ilustrăm o altă dispoziţie legală combatantă a concluziei derivate din prevederile legale mai sus analizate. Astfel, art. 229 din Legea nr. 31/1990 prevede că societatea cu răspundere limitată se dizolvă prin falimentul, incapacitatea, excluderea, retragerea sau decesul unuia dintre asociaţi, dacă numărul asociaţilor s-ar reduce la unul singur, cu excepţia cazului în care în actul constitutiv există clauză de continuare cu moştenitorii sau când asociatul rămas hotărăşte continuarea existenţei societăţii sub forma unui SRL unipersonal. Remarcăm astfel că, în acest din urmă caz, legiuitorul a acoperit prin noţiunile uzitate ambele situaţii descrise de noi (asociaţi persoane juridice şi persoane fizice), spre deosebire de nefericitul art. 202 alin. (3) unde vorbeşte doar despre “succesiune”.

Pentru un tratament echitabil al succesorului, în cazul în care acestuia nu i-ar fi recunoscută calitatea de asociat, art. 202 alin. (3) teza ultimă prevede că societatea este obligată la plata părţii sociale către succesori, conform ultimului bilanţ contabil aprobat.

În cazul în care avem de-a face cu asociaţi de rea-credinţă, care nu au dorit continuarea cu succesorii asociatului abuzând de poziţia recunoscută de lege, ne putem găsi în situaţia în care succesorul ar deveni din asociat un simplu creditor chirografar, ceea ce l-ar transforma, într-o succesivă insolvenţă a societăţii, într-un probabil titular de drept iluzoriu, cunoscută fiind apetenţa actuală pentru planuri de reorganizare în care creanţele creditorilor chirografari sunt “şterse” brutal sau chiar în totalitate.

Date fiind argumentele prezentate, considerăm că, de lege ferenda, s-ar impune aplicarea unui tratament juridic distinct între situaţia succesorilor persoanei fizice sau aceea a succesorilor în drepturi ai unei persoane juridice. În cel din urmă caz, fiind greu de acceptat că şi asocierea cu o persoană juridică ar fi una intuitu personae (cu excepţia cazului în care actul constitutiv ar fi setat într-o manieră diversă), opinăm că legiuitorul ar trebui să statueze că transferul părţilor sociale deţinute de o societate se va realiza, în cazul lichidării sau reorganizării acesteia, prin excluderea cenzurării de către adunarea generală.

Or, expressis verbis, în cazul unei asocieri într-un SRL de persoane juridice sau de persoane juridice şi de persoane fizice, caracterul intuitu personae trebuie dedus eminamente din voinţa asociaţilor, concretizată în actul constitutiv, iar nu din textul (interpretabil) al legii. Este, până la urmă, o adaptare minoră a concepţiei de societate cu răspundere limitată la realitatea juridică.

[1] Ioan Schiau, Titus Prescure, Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990. Analize şi comentarii pe articole, Ed. Hamangiu, 2007, p. 576.
[2] Stanciu D. Cărpenaru, Tratat de drept comercial român. Conform Noului Cod civil, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p. 364.
[3] St. D. Cărpenaru, Gh. Piperea, S. David, Legea societăţilor. Comentariu pe articole, Ediţia 5, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2014, p. 700. Trebuie remarcată propunerea de lege ferenda făcută în această lucrare (pagina 651): aplicarea regulilor de funcţionare ale societăţilor pe acţiuni inclusiv societăţilor cu răspundere limitată a căror cifră de afaceri depăşeşte o anumită cifră de afaceri.

Roberto TURCHETTO
Adrian-Petru STEPAN
Boscolo&Partners Timişoara

Aveţi cont profesional JURIDICE.ro?