Secţiuni » Arii de practică » Protective » Dreptul muncii
Dreptul muncii
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
11 comentarii

Acțiunea salariatului în obligarea angajatorului la plata contribuției de asigurări sociale. Interes. Calitate procesuală (de obicei) activă. Temei juridic. Termen de prescripție
24.06.2014 | Cecilia JABRE

Secţiuni: Dreptul muncii, Dreptul securitatii sociale, RNSJ, Studii
JURIDICE - In Law We Trust

Stimati cititori, 

Aseara, am purtat o lunga si ziditoare discutie cu un prieten. Fost, de azi. Avocat intr-un barou. Paralel, parca. Zic “fost” nu pentru ca, in decursul revarsarii unei parti din talentul sau si a intregii sinceritati, m-as fi simtit jignita (sinceritatea nu ma jigneste niciodata), sau ca, Doamne fereste, as fi aflat ceva nou.

Bref, tema centrala tratata cu pasiune a fost inexistenta ramurii de drept in care profesez, faptul ca dreptul social este o inventie, iar cei care, desigur, nu sunt in stare de altceva si ar muri de foame fara salariul de judecator primit de la Tribunal, Sectia a VIII-a conflicte de munca si asigurari sociale, sunt, fireste, pur si simplu niste nultitati, care nu fac nimic, dar, zau, nimic, in magistratura.

S-a antamat si problematica hazlie a imprejurarii ca eu sunt o anonima, ceea ce, printre atatea nulitati, este totusi o performanta. Anonimatul provine atat din insignifianta hotararilor pe care le pronunt, cat si din faptul ca sunt un nimeni (aici domnul a tinut probabil sa adere la o capsula a timpului, unde, daca nu erai presedinte de instanta sau barem de sectie, erai un nimeni).

Astfel, vrand sa fiu si eu cineva, intr-un acces de orgoliu anonim, va voi inoportuna cu un nou articol, relaxat, al acestei ramuri de drept de mana a II-a sau a III-a (tot roman, ca si civilul.) Cand am zis “roman”, m-am referit la cifrele care marcheaza rangul, normal ca nu la spiritul roman care exprima vechimea si nobletea dreptului civil.

Adevarat, cand se poate face referire oricand la Legea celor XII Table si doctrina milenara a civilului, cand se poate dezbate etern probleme care au cel putin doua solutii si motivari corecte (dar in medie au trei), atunci ma resemnez sa va invit la o lectura de-a dreptul banala. De fapt, o anexa embrionara a unei lecturi juridice.

* * *

Actiunea salariatului in obligarea angajatorului la plata contributiei de asigurari sociale. Interes. Calitate procesuala (de obicei) activa. Temei juridic. Termen de prescriptie

Acest gen de actiuni este destul de des intalnit in practica, ele fiind introduse de catre salariati, cu mult curaj, de regula, dupa incetarea contractelor individuale de munca, aspect evident de inteles, fie in contextul unor revendicari mai ample impotriva fostului angajator (caz in care sunt aceste pretentii sunt inserate, de obicei, cu caractere mici la finalul actiunii sau sunt pierdute intr-un noian de pretentii), fie cu ocazia depunerii dosarelor de pensionare sau a primirii deciziilor de pensie care contin, invariabil, o pensie mult mai mica decat cea la care se considera indreptatit fostul salariat.

1. Interesul

Desigur, interesul salariatului in promovarea unei astfel de actiuni nu este dat de dorinta nobila si irezistibila de ocrotire a bugetului asigurarilor sociale de stat, ci de nevoia de protejare a propriilor drepturi si interese, o astfel de actiune avand fie rol preventiv, fie reparator.

Mai exact, salariatul, cunoscand situatia economico-financiara sau comportamentul fiscal neglijent/discutabil/deplorabil al angajatorului, anticipeaza ca neplata contributiilor individuale de asigurari sociale “il va afecta la iesirea la pensie” si, chiar daca, fiind inca “tanar si in putere”, mai are de asteptat pana la binemeritata pensie, acesta doreste totusi sa adopte un comportament activ, preventiv si sa “ia din timp toate masurile necesare”.

Evident, exista si situatia, foarte frecventa de altfel, a fostilor salariati- actuali pensionari, care nu si-au pus de-a lungul timpului problema comportamentului fiscal al fostilor angajatori, dar care, cu ocazia primirii deciziilor de pensionare, constata ca organele de pensii nu le-au luat in calcul anumite perioade sau anumite venituri, pe motiv ca nu s-a platit contributia individuala de asigurari sociale, aspect care, evident, provoaca intriga si revolta si constituie un imbold la rememorare si actiune.

Pe scurt, interesul este dat de nevoia de protejare a dreptului la o pensie corecta, care sa reflecte veniturile reale obtinute pe parcursul activitatii, presupunandu-se ca neplata contributiilor va influenta cuantumul pensiei, cu alte cuvinte ca perioadele in care angajatorul nu a achitat contributia nu vor fi considerate stagii de cotizare de catre casele teritoriale de pensii.

Dar este aceasta presupunere corecta, in raport cu cadrul legislativ?

Legea nr. 263/2010 (in vigoare de la 01.01.2011) 

Cum articolul de fata se refera la salariati, deci la persoane care au raporturi de munca/raporturi de serviciu intemeiate pe contracte individuale de munca/acte administrative de numire in functie, ei se vor incadra in categoria asiguratilor prevazuti de art. 6, alin. (1), pct. I, lit. a) si b) si pct. II din Legea nr. 263/2010.

Potrivit art. 48, alin. (1) din Legea nr. 263/2010, in sistemul public de pensii, stagiul de cotizare se constituie din insumarea perioadelor pentru care s-a datorat contributia la bugetul asigurarilor sociale de stat de catre angajator si asigurat sau, dupa caz, s-a datorat si platit de catre asiguratii prevazuti la art. 6 alin. (1) pct. IV si alin. (2).

Se observa deci ca textul face distinctie intre doua categorii mari de asigurati, respectiv intre persoanele care obtin venituri in general dependente si a caror contributie se retine la sursa, de catre platitorul venitului (asiguratii prevazuti de art. 6, alin. 1, pct. I, II, III si V) si persoanele care desfasoara profesii liberale sau diverse forme de activitati economice independente ori care se asigura voluntar facultativ/suplimentar (art. 6, alin. 1, pct. IV si alin. 2).

Astfel, in cazul primei categorii de asigurati, a asiguratilor “dependenti”,  art. 48, alin. 1 din Legea nr. 263/2010 prevede ca stagiul de cotizare este format din perioadele pentru care s-a datorat contributia, fiind deci indiferent daca ea sa platit sau nu efectiv, in timp ce in cazul celei de-a doua categorii de asigurati, a celor “independenti”, stagiul este format din perioadele pentru care s-a datorat si platit contributia.

Diferenta esentiala dintre cele doua categorii de asigurati este ca persoanele din prima categorie, desi datoreaza contributia individuala de asigurari sociale, in general nu pot controla modul de declarare, calcul si de plata a acesteia, aceste operatiuni fiind exercitate de catre platitorii veniturilor (angajatorii, ca regula), in timp ce persoanele din cea de-a doua categorie indeplinesc direct toate operatiunile de mai sus, avand deci un control si o responsabilitate totala asupra acestora.

Tratamentul juridic diferit al celor doua situatii este subliniat si de prevederile art. 45, alin. 1 din acelasi act normativ care, referindu-se doar la a doua categorie de asigurati, arata care sunt consecintele neplatii contributiei, in sensul ca “perioadele in care persoanele asigurate pe baza de declaratie individuala de asigurare sau contract de asigurare sociala nu au achitat contributia de asigurari sociale datorata nu se valorifica la stabilirea pensiilor pana la achitarea acesteia, inclusiv a dobanzilor si penalitatilor de intarziere aferente”.

Cum pentru asiguratii din prima categorie nu exista o dispozitie identica/similara/vag asemanatoare, rezulta, inca o data, ca acestia nu vor suferi efectele negative ale neplatii contributiei de catre angajatorii lor, astfel incat consecinta imediata este ca vor beneficia de stagiu de cotizare cu ocazia stabilirii pensiei.

Legea nr. 19/2000 (in vigoare in perioada 01.04.2001-01.01.2011)

Vechea (deja) lege moderna a pensiilor continea dispozitii cvasi-identice cu (cat de ?) noua Lege nr.263/2010, singura diferenta, neesentiala de altfel, fiind data de numerotarea articolelor.

Astfel, art.5 al legii enumera, in proportie covarsitoare, aceleasi categorii de asigurati, cu impartirea lor in aceleasi doua mari grupe (dependenti, independenti), iar art.37, alin.1, urmarind aceeasi linie de fidelitate, prezinta aceleasi garantii privind valorificarea stagiului de cotizare, chiar si in lipsa platii efective a contributiilor de asigurari sociale de catre angajatori.

Ca atare, prin raportare la aceste doua legi, ar aparea ca temerile salariatilor sunt cu totul nejustificate, ei neavand altceva de facut decat sa lase cu incredere mecanismele administratiei sa isi urmeze cursul lor firesc.

Cum insa realitatea bate legea, cursul lin si previzibil al rotitelor administratiei este inlocuit de talazuri naprasnice si cataracte abisale, care il naucesc pe indraznetul, dar (vai!) mult prea naivul navigator si il fac sa naufragieze in bratele (primitoare?) ale justitiei.

Mai exact, desi textele legale citate mai sus sunt foarte clare si linistitoare pentru actualii/viitorii pensionari, de (prea) multe ori, acestia sa vad confruntati cu diverse forme de refuz de stabilire/recalculare a pensiei din partea caselor teritoriale de pensii, pe motiv ca (ati ghicit) pentru anumite perioade, angajatorul nu a achitat contributia de asigurari sociale, astfel incat respectivele perioade nu pot fi considerate stagii de cotizare.

Si cum interesul in promovarea unei actiuni nu este o chestiune abstracta, aplicabila si analizabila intr-un mediu social ideal, ci una cat se poate de concreta si izvorata dintr-o realitate cat se poate de vie si neignorabila, cred ca va fi destul de dificil pentru un judecator, oricat de exigent, procedural si desprins de prozaicul cotidian ar fi, sa respinga o astfel de cerere de chemare in judecata ca lipsita de interes, dovada fiind si faptul ca numai dupa indelunga straduinta s-ar putea gasi in jurisprudenta o solutie in acest sens.

2. Calitatea procesuala activa + Temeiul juridic

Cum, in cazurile pe care le tratam, debitorul obligatiei de declarare, calcul si plata a contributiei este intotdeauna cunoscut, acesta fiind angajatorul care, nici chiar depunand cel mai mare efort de imaginatie nu ar putea totusi sa isi invoce propria lipsa de calitate procesuala pasiva, rezulta ca singura necunoscuta a ecuatiei nematematice de judecatii ar ramane persoana creditorului, adica titularul calitatii procesuale active.

Mai exact, obisnuita aparare a paratului-angajator este aceea ca respectiva contributie de asigurari sociale se datoreaza catre Bugetul asigurarilor sociale de stat, astfel incat numai casele teritoriale de pensii sau organele fiscale ar putea pretinde plata voluntara sau silita a contributiei, nu insa si salariatul, a carui sarcina principala este de a presta muncal si nu de a chestiona comportamentul fiscal al angajatorului.

Cu alte cuvinte, angajatorul se intreaba “Cu ce drept, ne trage pe noi la raspundere salariatul, pentru plata/neplata contributiilor?”.

Intr-adevar, cu ce drept?

Pentru a identifica dreptul, trebuie sa determinam raporturile juridice dintre parti.

Dintre care parti?

Da, intr-adevar, dintre care parti, deoarece contributia de asigurari sociale este o piesa in care joaca trei personaje, cu aparitia episodica si a unui al patrulea. Si cum intre personaje multe se creaza relatii multe, intre cele trei personaje ale noastre vor exista si trei raporturi juridice.

I. Astfel, intre salariatul nostru si casa teritoriala de pensii/organul fiscal va exista un raport juridic de dreptul asigurarilor sociale, care in cazul de fata, se manifesta ca o specie a raporturilor juridice de drept fiscal, deoarece atat potrivit art. 41, alin. (1), art. 43, art. 44, alin. (2) si art. 44, alin. (5) din Legea nr. 263/2010, cat si potrivit art. 2, alin. (2) C.fiscal, creantele provenind din contributii de asigurari sociale sunt considerate creante fiscale.

Evident, in cadrul acestui raport juridic, salariatul are calitatea de debitor al contributiei individuale de asigurari sociale (potrivit art. 31, alin. (2) si art. 27, alin. 1, lit. a) din Legea nr. 263/2010), iar casa teritoriala de pensii (in privinta declararii obligatiilor, potrivit art. 7 si 8 din Legea nr. 263/2010) si organele fiscale din subordinea Agentiei Nationale de Adminstrare Fiscala (in privinta calcului si platii contributiilor, potrivit art. 41, alin. (1) din aceeasi lege) au calitatea de creditori.

Cum chestiunea declararii contributiilor (depunerea declaratiei nominale de asigurare) nu intereseaza articolul de fata, ne vom raporta numai la obligatiile de calcul si plata fata de organul fiscal teritorial.

Numai ca cele doua personaje, desi au nevoie unul de celalalt, isi refuza comunicarea, unul privind semet, iar celalalt tacand plin de obida. Unul n-ar da, celalalt n-ar cere. Aici, piesa pare compromisa.E nevoie de un al treilea personaj, de mijloc, care sa puna lucrurile in miscare si firul epic la treaba.

Intra in scena angajatorul

Fiind un mijlocitor, un fel de traducator, angajatorul actioneaza si pentru unul si pentru celalalt. E ca un fel de petitoare. Cu diferenta ca el nu primeste (comsioane, renume), ci da (in general penalitati si dobanzi).

Fiind la mijloc, angajatorul, intra in relatii si cu unul si cu celalalt.

Ce-l leaga pe angajator de salariat? Contractul individual de munca.

Ce-l leaga pe angajator de organul fiscal? Legea.

Ce raport se leaga intre angajator si salariat? Un raport juridic de dreptul muncii.

Ce raport se leaga intre angajator si organul fiscal? Un raport juridic de drept fiscal.

Ce au in comun aceste doua raporturi juridice? Destul de putine.

II. Dupa cum aratam, intre salariat si angajator, se leaga un singur raport juridic, de dreptul muncii, cu un singur izvor si anume contractul individual de munca.

Ca atare, orice drepturi sau obligatii s-ar pune in discutie, ele nu ar putea izvori decat din acest raport juridic si in interiorul lui trebuie cautate.

Deci, naste cumva raportul juridic de dreptul muncii vreo obligatie a angajatorului de a plati contributia individuala de asigurari sociale, in numele si pe seama salariatului si vreun drept corelativ al salariatului de pretinde executarea acestei obligatii?

Da, naste. Ca orice nastere normala. La termen. La termenul de 25 a lunii urmatoare celei pentru care se face plata contributiei.

Astfel, potrivit art. 40, alin. 2, lit. f)  C.muncii (in toate variantele, de la aparitia Codului muncii pana in prezent), una din principalele obligatii care ii revin angajatorului, in cadrul raportului juridic de dreptul muncii, este “să plătească toate contribuţiile şi impozitele aflate în sarcina sa, precum şi să reţină şi să vireze contribuţiile şi impozitele datorate de salariaţi, în condiţiile legii”.

Fiind o obligatie a uneia din parti, ea isi are corespondentul intr-un drept corelativ al celeilalte parti, adica in dreptul salariatului de a pretinde sa se execute aceasta obligatie. Caci nu exista obligatie fara drept corelativ si nici debitor fara creditor aferent. Asa cum albul nu este alb, decat prin raportare la negru.

Da, spune carcotasul, dar angajatorul nu este obligat sa plateasca contributia catre salariat, ci catre organul fiscal, asa ca de ce ar fi salariatul creditorul aceste obligatii?

Al carei obligatii? Caci salariatul nu pretinde plata catre sine a contributiei, ci plata catre un tert, respectiv catre organul fiscal.

Cum, un fel de stipulatie pentru altul sau un fel de mandat?

De ce nu, caci definitiv in numele si pe seama cui plateste angajatorul? In numele si pe seama salariatului, conform art. 31, alin. 2 si art. 32, alin. 1 din Legea nr. 263/2010.

Adica ce este angajatorul? Un fel de promitent sau de mandatar? Iar salariatul un fel de stipulant sau de mandant?

Da, dar numai un fel.Pentru ca spre deosebire de mandatar, angajatorul nu poate renunta la mandat, iar salariatul nu poate revoca mandatul, la fel cum spre deosebire de beneficiarul stipulatiei, organul fiscal nu poate refuza executarea prestatiei, iar salariatul nu poate revoca stipulatia.

Si in continuare, deosebirile sunt multe. Dar in articolul nostru, ele nu conteaza.

Conteaza doar ca asa cum stipulantul are impotriva promitentului, iar  mandantul  va avea impotriva mandatarului nostru nerenuntator, o actiune in executarea contractului, asa va avea si salariatul impotriva angajatorului dreptul de a-i pretinde sa plateasca contributia in folosul organului fiscal.

III. Dupa dupa de asemenea aratam, intre angajator si organul fiscal se naste un raport juridic de drept fiscal, izvorat din lege, automat si imediat dupa nasterea primului raport juridic, cel de drepul muncii,  in temeiul caruia angajatorul are obligatia de a calcula, retine si vira contributia individuala de asigurari sociale datorate de salariat, iar organul fiscal are dreptul corelativ de a pretinde si la nevoie de a o executa silit (art. 44, alin. (5) din Legea nr. 263/2010).

Cum insa acest raport nu intereseaza articolul de fata, el nu va fi dezvoltat.

3. Termenul de prescriptie

Ei, da, acum e deja usor.

Dupa ce am lamurit ca angajatorul este atomul de oxigen ce are 2 legaturi cu doi atomi de hidrogen, devine limpede ca fiecare din cele raporturi juridice va fi guvernat de reguli proprii, specifice ramurii de drept din care fac parte.

Astfel, actiunea in executarea contractului individual de munca, introdusa de salariat impotriva angajatorului se va inscrie in categoria celor prevazute de art.268, alin.2 C.muncii (adica alte actiuni decat cele enumerate de alin.1) si va fi guvernata de un termen de prescriptie de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune, adica incepand cu data de 25 a lunii urmatoare celei pentru care trebuie platita contributia.

Deci nu de termenul de 5 ani, invocat adesea de parti, pe motiv ca suntem in prezenta unei creante bugetare.

Da, suntem in prezenta unei creanta bugetare, dar titularul ei este organul fiscal, si da, exista un termen de prescriptie de 5 ani, dar el se aplica masurilor de executare silita intreprinse de organul fiscal si vizeaza numai raportul juridic dintre acesta si angajator.

Cecilia JABRE
Judecător, TRIBUNALUL BUCUREȘTI

Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

11 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti