ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
35 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Procurorul nu este magistrat

26.06.2014 | Florin-Iulian HRIB
Newsletter
Instagram
Facebook
Florin Iulian Hrib

Florin Iulian Hrib

Cap. I – Introducere

Am observat ca s-a pus batista pe tambal si nimeni nu mai trateaza acest subiect, desi ar trebui sa reflectam asupra sa cu maxima seriozitate, atentie si impartialitate. Deoarece prin destramarea celei mai mari coalitii guvernamentale din ultimul deceniu politicienii romani au ratat ocazia de a revizui Constitutia cu o majoritate confortabila, ma indoiesc ca subiectul respectiv se va lamuri in curind la nivel legislativ. Prin urmare, incerc sa readuc in discutie problematica statutului procurorului din Romania, fiindca trebuie clarificat o data pentru totdeauna, macar la nivel teoretic: procurorul este sau nu este magistrat?

In opinia subsemnatului, evident, procurorul nu este magistrat – o spun sec si raspicat, cu subiect si predicat! In ciuda pledoariilor favorabile tezei ca procurorii sint magistrati, nimic din realitatea romaneasca nu justifica acordarea demnitatii de magistrat unui procuror, fie el si absolvent de INM sau participant la procese in instanta, alaturi de judecator(i).

Cap. II – Cuprins

Precizez ca am compilat aici toate comentariile/argumentele mai relevante ale subsemnatului, postate pe JURIDICE.ro, referitoare la acest subiect sensibilo-spinos. Astfel:
a) procurorul este un fel de struto-camila. Din pacate, nu doar procurorul este asa, ci intreg aparatul pe care-l deserveste, numit, atentie!, „Ministerul Public”, ca si cum procuratura ar fi un minister condus de un ministru din cadrul guvernului sau ca si cum parchetul ar fi singurul minister ce se adreseaza publicului, celelalte fiind secrete ori private?![1]
b) coabitarea judecatorilor si procurorilor sub aceeasi umbrela numita magistratura va continua atita vreme cit in Romania nu se doreste functionarea unui stat de drept, ci a unui stat militienesc/politienesc/autoritar/totalitar, controlat de potentatii zilei.

Din nefericire, natia noastra are o traditie milenara in a-si incredinta soarta unui cerc restrins de conducatori care sa o dirijeze discretionar, indiferent ca vorbim de regi, voievozi, domnitori, presedinti etc., asa ca e greu pt. politicienii romani sa renunte la obiceiul clasic de subordonare a justitiei, deoarece se simt vaduviti de un „drept divin”, de o prerogativa innascuta, ce li s-ar cuveni implicit prin natura functiei de „os domnesc” sau de „ales al neamului” ori de „sef al statului”…

Amintiti-va ce scandal, ce tribulatii, ce orgolii s-au declansat odata cu eliminarea dreptului de arestare de catre procuror! Iar acest lucru, aparent minor, nu s-a realizat la initiativa romanilor, ci din cauza multiplelor condamnari la CEDO a Romaniei, care savirsea nenumarate abuzuri prin intermediul procurorilor.

Conform legii, procurorul nu este altceva decit un APARATOR sau ACUZATOR al persoanelor (fizice ori juridice), avind o dubla subordonare ierarhica: juridica (din partea superiorilor) si politica (din partea ministrului justitiei, care propune sefii din parchetele supreme si care face parte si din CSM, luind astfel decizii privind cariera tuturor procurorilor). Prin urmare, procurorul nu merita denumirea de „magistrat”, ci de „avocat al statului”, similar cu ceea ce in SUA se cheama „district attorney”.[2]

c) cit despre statutul procurorului, nu conteaza ce scrie pe hirtie, ci conteaza caracterul omului. Degeaba vom fi noi mai catolici decit Papa si-l facem (in lege) independent pe procuror, fiindca traditia noastra seculara va continua in acelasi mod, adica procurorii vor fi tratati la fel de catre sefi si politicieni, iar populatia ii va percepe tot ca pe niste subordonati aflati sub influenta ministrului justitiei si a procurorului general.

Eu zic ca mai bine recunoastem deschis ceea ce stie toata lumea: procurorul este doar un fel de avocat mai mare al statului – asa cum consilierul juridic este un fel de avocat mai mic al firmelor. Nu este nimic rusinos in chestiunea asta, mai ales ca exista (si vor exista in continuare) destui procurori care se (vor) bucura de mai multe drepturi si beneficii decit judecatorii (v. cazul DNA, DIICOT, CSM etc.).

Pe scurt, problema nu rezida in statutul procurorului, ci in conduita sa. Fiecare om este atit de independent pe cit vrea el sa fie.[3]

d) interesant ca anumiti judecatori militeaza pt. transformarea procurorului in magistrat… Atunci ce rost mai au judecatorii, daca scriem in lege (v. art. 3 alin. (1) si art. 75 din Legea nr. 303/2004, n. a.) ca procurorul este independent si impartial, iar urmarirea penala ofera garantii suficiente pt. tragerea la raspundere penala a infractorilor?! […]

Nu e nicio rusine sa fii numit avocat al statului (poate doar Avocatul Poporului sa fie o rusine pt. unii cetateni, dar asta-i alta poveste), mai ales cind insasi legea […] defineste expres rolul procurorului, anume acela de APARATOR al ordinii de drept si al drepturilor si libertatilor cetatenilor. In plus, chiar art. 131 din Constitutie zice ca „Ministerul Public” reprezinta interesele generale ale societatii. Or, reprezentantul/mandatarul/avocatul cuiva nu poate fi decit partinitor, adica sa actioneze in favoarea celui care il plateste sa il reprezinte. Iar prin activitatea sa de urmarire penala – eminamente netransparenta –, procurorul nu va putea oferi niciodata garantiile de impartialitate si independenta pe care, teoretic, trebuie sa le ofere un magistrat intr-o instanta de judecata.[4]

e) opinia mea constanta si ferma este ca procurorul nu poate fi niciodata egal cu judecatorul, iar mai „sus” decit judecatorul nu poate fi decit procurorul dintr-o tara bananiera, de tip securist/politist/comunist. […]

Atentie, nu vreau sa fiu inteles gresit: nu am sustinut niciodata ca procurorul trebuie sa fie un functionar obisnuit; departe de mine gindul acesta! Pur si simplu nu agreez deloc denumirea de „magistrat” pe care o revendica unii procurori cu atita ardoare. Nu titulatura de magistrat il face pe procuror independent sau impartial, ci caracterul. Nu titulatura de magistrat l-ar putea face pe procuror inamovibil, ci legea. Inteleg ca unora le este rusine cu trecutul comunist si le displace titulatura de „procuratura”, preferind sa uziteze sintagme penibile ca „ministerul public” sau „parchetul cutare”, dar mie chiar imi place cum suna cuvintul „procuratura”; este deosebit si ca sonoritate, si ca semnificatie.[5]

Faptul ca, in prezent, judecatorii si procurorii sint recrutati prin acelasi concurs de admitere la INM nu valideaza teza ca procurorii ar fi magistrati. De fapt, nici macar cei care opteaza pentru functia de judecator nu pot fi numiti magistrati, atita vreme cit insasi legea ii denumeste „auditori de justitie” – o sintagma gaunoasa si paguboasa, ce nu exprima absolut nimic (in realitate, cursantii INM-ului nu audiaza justitia, ci legi, manuale, spete etc.). Cit despre juristii cu 5 ani vechime transformati peste noapte in judecatori/procurori definitivi, am scris pe larg intr-un amplu studiu [6], asa incit nu mai reiau aici argumentele impotriva acestui mod inechitabil de recrutare a magistratilor.

Magistrat, conform DEX-ului, denumeste actualmente un „membru al corpului judiciar (judecator, procuror)”.

Judiciar, conform DEX-ului, inseamna: 1. Care tine de justitie, privitor la justitie; judecatoresc. Ex. Cronica judiciara = dare de seama asupra proceselor si dezbaterilor care au loc inaintea justitiei. 2. Facut prin autoritatea justitiei.

Justitie, conform DEX-ului, semnifica: 1. Totalitatea organelor de jurisdictie dintr-un stat; ansamblul legilor si al instantelor judecatoresti; sistemul de functionare a acestor instante. 2. Una dintre formele fundamentale ale activitatii statului, care consta in judecarea pricinilor civile sau penale si in aplicarea pedepselor prevazute de lege. Ex. A chema (sau a se prezenta) in fata justitiei = a cita (sau a se prezenta) la judecata. 3. Dreptate, echitate.

Prin urmare, la o analiza semantica succinta a definitiilor din DEX, se constata cu usurinta ca magistratul este acel membru al corpului judecatoresc care infaptuieste justitia, adica acel organ ce aplica legea in judecarea pricinilor. De aceea, in opinia mea, nici macar judecatorii rataciti pe la alte institutii publice nu pot fi numiti magistrati, stricto sensu.

Lato sensu, cutuma (cu iz comunist perpetuat, din pacate, si dupa 1990) a inclus la gramada sub aceasta eticheta nobila de magistrat si pe procuror, si pe judecatorul delegat sau detasat aiurea pe la alte autoritati, gen CSM, MJ, INM s.a.m.d., ba chiar si pe magistratii-asistenti din cadrul ICCJ, care sint sau ar trebui sa fie doar niste grefieri de sedinta.
Mai mult decit atit, intr-o perioada de trista amintire, pina si asistentii judiciari de la tribunale au fost transformati in „magistrati consultanti”, cind, de fapt, acestia nu au vreo contributie notabila la actul de justitie, fiind numiti de ministrul justitiei numai in completele specializate pe litigii de munca si asigurari sociale (DEX-ul foloseste sintagma „completuri de judecata”, dar eu prefer varianta stipulata de Legea nr. 304/2004, recte „complete de judecata”, n. a.). Mi se pare interesant/relevant si faptul ca numarul asistentilor judiciari a ramas acelasi (doi) atunci cind a fost redus, de la 2 la 1, numarul de judecatori din completele care judecau in prima instanta litigii de munca si asigurari sociale, ca si cum rolul asistentilor si necesitatea pastrarii lor in completele respective ar fi fost mai importante decit cele ale magistratilor… Desi asistentii judiciari se bucura de aceeasi stabilitate ca procurorii si de aceleasi drepturi ca judecatorii (v. art. 3 din Legea nr. 303/2004 si art. 111 din Legea nr. 304/2004, n. a.), ba chiar fac parte din anumite complete de judecata, totusi nu se lupta/agita nimeni sa-i considere magistrati…

In plus, am auzit de multe ori ca si membrii CCR sint numiti magistrati, desi legitimitatea utilizarii acestei etichete nobile in cazul lor este chiar mai subtire decit in cazul procurorilor; astfel, desi Constitutia le spune „judecatori”, este evident ca aceeasi lege fundamentala nu-i include pe membrii CCR in rindul judecatorilor de instanta care infaptuiesc justitia si, in consecinta, acesti membri nu fac parte nici din puterea judecatoreasca; iar numirea politica a membrilor CCR si, de multe ori, lipsa lor de experienta in functia de judecator, precum si inexistenta promovarii vreunui concurs/examen de admitere in magistratura constituie alte argumente ce ma indreptatesc sa-i exclud categoric din rindul magistratilor.

Tin sa amintesc aici si PAM-ul, care indeplineste functii de specialitate juridica, dar nu are nicio tangenta cu magistratura, recte cu activitatea de infaptuire a justitiei prin instantele de judecata. Aceasta categorie aparte a fost creata strict pentru a beneficia de drepturile unui judecator, fara a exercita insa atributiile specifice unui magistrat.

Mentionez si ca prevederile art. 86 din Legea nr. 303/2004 inglobeaza sub umbrela sintagmei „vechime in magistratura” diverse alte profesii mai mult sau putin juridice, precum consilier si consilier de conturi in sectia jurisdictionala a Curtii de Conturi, grefier cu studii superioare juridice, notar, cadru didactic in invatamintul juridic superior acreditat, ofiter de politie judiciara cu studii superioare juridice, expert criminalist cu studii superioare juridice, personal de probatiune cu studii superioare juridice, functionari de specialitate juridica din cadrul Parlamentului, Administratiei Prezidentiale, Guvernului, Avocatului Poporului, Consiliului Legislativ si multe altele. E suficient ca o persoana dintre cele enumerate de art. 86 din Legea nr. 303/2004 sa activeze un pic, imediat inainte de pensionare, ca procuror sau magistrat-asistent ori PAM si automat va iesi la pensie cu o vechime in magistratura mai mare decit a unui veritabil judecator de instanta.

Precizez ca art. 44 din defuncta Lege nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca acorda pretinsa “vechime in magistratura” si unor politicieni sadea, ca deputatii sau senatorii licentiati in Drept, ministrul justitiei ori secretarii de stat din cadrul MJ!

Precum se vede, romanului jurist ii place mult titulatura de magistrat si, mai ales, beneficiile aferente…

E adevarat, exista unele texte (intentionat) ambigue, atit in Constitutie, cit si in legi organice, care sugereaza ca procurorul ar fi magistrat sau stipuleaza ca procurorul este suspendat/exclus/pensionat din magistratura ori este admis/activ in magistratura, la fel ca judecatorul – a se vedea in acest sens, de pilda, art. 133 alin. (2) litera a) si alin. (3) din Constitutie, art. 1, 12, 13, 81-83¹ si 86 din Legea nr. 303/2004 sau art. 14 alin. (2), art. 18 alin. (1) si (4), art. 52 alin. (1), art. 53, art. 76 alin. (2)-(4) si art. 84 alin. (2) din Legea nr. 317/2004.
Insa art. 131 alin. (1) din Constitutie prevede ca: „In activitatea judiciara, Ministerul Public reprezinta interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor.”
Art. 4 din Legea nr. 304/2004 spune exact acelasi lucru, citez: „In activitatea judiciara, Ministerul Public reprezinta interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor.”

Chiar si art. 1 din Legea nr. 303/2004, desi pune gresit semnul egal intre magistratura si activitatea procurorilor, reia aproximativ aceeasi idee: „Magistratura este activitatea judiciara desfasurata de judecatori in scopul infaptuirii justitiei si de procurori in scopul apararii intereselor generale ale societatii, a ordinii de drept, precum si a drepturilor si libertatilor cetatenilor.”

In civil, art. 92 alin. (1) si (2) NCPC (similar cu art. 45 din vechiul Cod de procedura civila) stipuleaza: „(1) Procurorul poate porni orice actiune civila, ori de cate ori este necesar pentru apararea drepturilor si intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdictie si ale disparutilor, precum si in alte cazuri expres prevazute de lege”, respectiv: „(2) Procurorul poate sa puna concluzii in orice proces civil, in oricare faza a acestuia, daca apreciaza ca este necesar pentru apararea ordinii de drept, a drepturilor si intereselor cetatenilor.”

In penal, competentele procurorului sint ceva mai extinse, indeosebi in etapa urmaririi penale, dar in niciun caz nu egaleaza – si cu atit mai putin nu surclaseaza – atributiile judecatorului. In plus, puterea de a aresta, de a condamna, de a intrerupe executarea pedepsei inchisorii etc. apartine in exclusivitate judecatorului.

Asadar, atit din punct de vedere lingvistic, cit si din punct de vedere legal sau logic, nu se poate pune semnul egal intre judecatori si procurori. Procurorii sint doar niste aparatori/avocati ai statului, nicidecum magistrati. Atunci, de ce unii au pretentia sa fie numiti la fel ca judecatorii de instanta, recte magistrati?

Magistratura este sinonima cu puterea judecatoreasca, asa cum puterea legislativa este sinonima cu parlamentul, iar puterea executiva, cu guvernul si presedintele tarii. Or, art. 126 alin. (1) din Constitutie prevede indubitabil ca: „Justitia se realizeaza prin Inalta Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege.” Idem, art. 1 din Legea nr. 304/2004 prevede la fel de indubitabil ca: „Puterea judecatoreasca se exercita de Inalta Curte de Casatie si Justitie si de celelalte instante judecatoresti stabilite de lege.” Prin urmare, procurorii, membrii CCR, membrii CSM, PAM-ul, magistratii-asistenti si alti juristi care se cred sau se vor magistrati nu fac parte din cea de-a treia putere in stat si nu sint efectiv magistrati, ci reprezinta categorii juridice adiacente care sprijina magistratii adevarati in activitatea de infaptuire a justitiei.

In favoarea opiniei mele, citez din cap. 4 par. 3 al unui articol recent[7] scris de d-l Viorel Mihai Ciobanu, fostul meu profesor de procedura civila la Facultatea de Drept din Bucuresti si decan al acesteia in perioada studentiei subsemnatului: „In acest context, fac o marturisire a unui fapt pe care putini il cunosc: daca destinul nu facea sa fiu repartizat asistent universitar la Facultatea de Drept din Bucuresti, unde apoi mai bine de 40 de ani am servit Procedura civila, as fi ales la repartizare un post de procuror. Am crescut in curtea unei unitati de procuratura, am indragit aceasta profesie si nu pot sa inteleg ce este infamant in a sustine ca procurorul reprezinta o categorie speciala in cadrul puterii executive (sublin. subs.). Numai tulburarile de la noi din tara provocate din anul 2005, cand un fost ministru al Justitiei a modificat Legea nr. 304/2004, optand pentru o pozitie pe care o critica vehement cu cateva luni inainte, cand activa in cadrul societatii civile, pot explica aceste reactii, ca si introducerea voita a confuziei cu privire la intelesul si independenta justitiei. Am scris de mai multe ori si pe acest aspect si nu este cazul sa revin.”[7]

In defavoarea opiniei mele, citez din interviul[8] d-lui Gheorghe Muscalu, vicepresedintele CSM-ului: „Totusi nu cred ca ar trebui sa analizam anul 2013 numai prin prisma acestor date statistice deoarece el a fost un an important si din alt punct de vedere. Acea preconizata revizuire a Constitutiei, ale carei etape se realizeaza si in aceasta perioada, intr-un fel sau altul a adus o neliniste fireasca in randul procurorilor, in cadrul Ministerului Public, pentru ca se cunoaste ca in procedura de revizuire au fost vehiculate de mai multe ori idei in sensul ca locul procurorului ar trebui sa fie in alta parte decat este acum si anume in cadrul autoritatii judecatoresti. De aceea, intr-un fel sau altul, va pot spune ca la inceputul anului 2013, pana in iunie, sistemul a fost putin bulversat, iar acest lucru a rezultat foarte clar din intrebarile care mi s-au adresat permanent pe parcusul anului 2013, respectiv daca procurorii mai raman sau nu magistrati. Un sentiment de ingrijorare, o panica generala creata la nivelul procurorilor [sublin. subs.], panica ce s-a concretizat in primul rand la nivelul auditorilor de justitie sau la cel al procurorilor stagiari care au sustinut examenul de capacitate. Asadar, acestia se indreptau catre zona justitiei optand mai mult pentru functii de judecator si mai putin pentru cele de procuror si se remarca o crestere a numarului de cereri, adresate Consiliului Superior al Magistraturii, de catre procurori, pentru a deveni judecatori in conformitate cu dispozitiile legii.”

Cap. III – Incheiere

Odata cu revizuirea Constitutiei, aminata deocamdata dar inevitabila totodata, ar trebui transata si aceasta disputa in termeni clari si exacti. De asemenea, sintagma „Ministerul public” ar trebui inlocuita cu „Procuratura”, pentru acuratete si pentru a elimina orice suspiciune de subordonare politica a procurorilor fata de executiv. Ministrul justitiei ar trebui sa se ocupe strict de administrarea justitiei, fara nicio posibilitate de propunere, numire, coordonare ori sanctionare a procurorilor. E timpul sa inceteze orice tentativa de control politic asupra procurorilor si sa li se acorde independenta cuvenita, ba chiar si inamovibilitatea de care se bucura judecatorii definitivi. Iar functiile de conducere din cadrul procuraturii ar trebui ocupate prin alegeri democratice, nu prin trocuri politico-juridice ori, mai rau, prin asa-zise concursuri, cum se intimpla in prezent. Condamnarea penala definitiva, in martie 2014, a unor exponenti de virf ai procurorilor, din cauza fraudarii examenelor de la INM, organizate de CSM in octombrie 2007, demonstreaza fara dubiu ca selectia prin „concurs” a sefilor de parchete este o gluma proasta. Asa cum cetatenii isi aleg singuri liderii politici pe care-i merita, tot asa ar trebui ca si procurorii sa isi aleaga singuri conducatorii pe care-i merita. E valabil si pentru judecatori.

Orice organism viu si sanatos se autoregleaza. Daca il mentinem sub control politic, acest organism numit procuratura (idem pentru magistratura) nu se va vindeca niciodata de metehnele trecutului. Este adevarat, mentalitatile se schimba greu, dar merita incercat, altfel sistemul nu va progresa si nu se va insanatosi niciodata.

Deopotriva, ca o concluzie de final, sustin ca ar trebui sa inceteze inflatia de „magistrati pe hirtie” (mai bine zis: „magistrati de hirtie”). Beneficii salariale ori de alta natura pot fi acordate si fara etichete pompoase. Onoarea de a fi magistrat revine numai judecatorului de instanta, deoarece numai acesta este investit cu puterea de a infaptui justitia, adica de a solutiona procesele prin pronuntarea unor hotariri cu autoritate de lucru judecat. Sa-i lasam macar aceasta minima, unica si meritata mindrie.


[1] v. articolul intitulat „Despre dependenta justitiei romane”, scris de Daniela PANIOGLU si publicat pe www.juridice.ro in 27 septembrie 2011;
[2] v. articolul intitulat „Nefericita coabitare intre procurori si judecatori”, scris de Radu CHIRITA si publicat pe www.juridice.ro in 31 octombrie 2011;
[3] v. articolul intitulat „Revolta judecatorilor”, scris de Dumitru-Virgil DIACONU si publicat pe www.juridice.ro in 21 ianuarie 2013;
[4] v. articolul intitulat „Judecator al Curtii Supreme exclus din corpul magistratilor printr-o procedura disciplinara nelegala. Lipsa de independenta si impartialitate a Consiliului Superior de Justitie si a instantei de control judiciar – incalcarea art. 6 si 8 din Conventie – cauza Oleksandr Volkov c. Ucrainei”, scris de Vasile BOZESAN, Dragos CALIN, Ionut MILITARU si publicat pe www.juridice.ro in 13 februarie 2013;
[5] v. articolul intitulat „Punctul pe „I”. Despre statutul procurorului”, scris de Dumitru-Virgil DIACONU si publicat pe www.juridice.ro in 7 ianuarie 2014;
[6] v. articolul intitulat „Admiterea la INM – radiografia unui concurs inechitabil”, scris de subsemnatul si publicat initial pe www.juridice.ro in 6 februarie 2012;
[7] v. articolul intitulat „Avocatul Poporului, Curtea Constitutionala, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justitiei si Noul Cod de procedura civila”, scris de Viorel Mihai CIOBANU si publicat pe www.juridice.ro in 13 februarie 2014;
[8] v. interviul luat lui Gheorghe MUSCALU, intitulat „Despre ”cupola” care ii protejeaza pe magistrati” si publicat pe www.juridice.ro in 7 martie 2014.


Florin-Iulian Hrib
Hunedoara

©: HIF – Toate drepturile asupra acestui articol sînt rezervate autorului Florin-Iulian HRIB
Newsletter
Instagram
Facebook

Aflaţi mai mult despre , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Au fost scrise până acum 35 de comentarii cu privire la articolul “Procurorul nu este magistrat”

  1. ANONIM spune:

    Mi se pare straniu sa permiti publicarea unui articol ce reprezinta o simpla parere personala… MODERAT

    • Liviu BORDAS spune:

      Corect. Domnule Hrib, trebuia sa cereti acordul intregului popor, si abia apoi sa publicati articolul. Dar ce zic eu… Al intregii Europe!

      Stimate anonim, de libertatea de gandire si de libertatea de exprimare a propriilor idei ati auzit?

  2. ANONIM spune:

    Procurorul ca magistrat independent si impartial se poate pozitiona contra interesului statului… niciun avocat sau consilier nu se poate pozitiona procesual contrar interesului clientului… iata diferenta. Este una ce tine de esenta adoptarii unei decizii dintr un proces judiciar: independenta si impartialitatea fata de partea implicata in proces… care poate fi chiar statul. Alt argument: participarea procurorului la judecata in special in penal dar si in civil… cand vrea el… iarasi il plaseaza in randul magistraturii…

    • Mihaela MAZILU-BABEL spune:

      Doar pentru simplu fapt ca poti fi un fel de amicus curiae intr-o cauza civila, nu inseamna ca te plaseaza in randul magistraturii. Un procuror se poate pozitiona contra interesului statului? Nu inteleg.

      • ANONIM spune:

        Pai daca citeai comentariul meu intelegeai de ce am afirmat ca procurorul se poate pozitiona contrar interesului statului. Am exemplificat un caz de exemplu in care procurorul trimite in judecata o maternitate, persoana juridica ce apartine statului, cazul fiind cunoscut. Un alt exemplu: procurorul nu este obligat să pună concluzii de respingere a unei excepţiei de neconstituţionalitate a unui OUG, cum ar fi obligat să facă dacă ar fi agent al Executivului -, ci are libertatea să prezinte în instanţa constituţională concluziile pe care le consideră întemeiate potrivit legii (art. 28 alin. 4 din Legea nr. 92/1992, republicată). În oricare alt litigiu în faţa instanţelor judecătoreşti, în care este parte statul, Guvernul sau o instituţie a administraţiei publice, procurorul este liber să prezinte concluziile sale, întemeindu-se pe lege şi pe probatoriul administrat în cauză. Competenţa Ministerului Public izvorăşte din lege, iar nu din mandatul pe care l-ar avea de la vreuna dintre autorităţile statului din sfera executivă sau din puterea legiuitoare. Constituţia aşează la baza funcţionării Ministerului Public principiul “imparţialităţii” specific organelor puterii judecătoreşti. Asa zic specialistii…

        • Mihaela MAZILU-BABEL spune:

          Se pare că înțelegem greșit ce înseamnă interesul statului. Și nu înțeleg de ce un agent al executivului este obligat să pună concluzii de respingere a unei excepții de neconstituționalitate? Există vreo dispoziție care impune o astfel de obligație?

          Este în interesul statului ca atunci când statul (printr-o instituție) a greșit, să se facă totuși dreptate. Dar asta nu înseamnă că este contrară interesului statului acțiunea celui care ajută la stabilirea stării de dreptate.

  3. ANONIM spune:

    Interes inseamna avantaj, ravna castig. Ti se pare ca atunci cand statul prin maternitatea Giulesti a platit 5 milioane de euro daune pentru uciderea din culpa a nou nascutilor a fost in interesul sau?Nu confunda statul cu societatea… un avocat poate actiona contra clientului sau? De aceea sustin ca procurorul nu poate fi un avocat al statului… fiind independent si liber in adoptarea unei decizii… sau formularea unor concluzii… puterea lui izvoraste din lege nu din mandatul executivului… nefiind un prepus al guvernului… asa cum nici judecatorul nu e…

    • Mihaela MAZILU-BABEL spune:

      Stimate domnule Anonim,

      Dumneavoastra confundati interesul statului cu interesul banului. Statul de drept impune ca interesul statului sa nu fie unul de ordin economic. Aceasta viziune a fost adoptata si de catre Curtea de Justitie a Uniunii Europene care nu va permite niciodata ca statul sa pledeze un interes al lui necesar a fi protejat dar care priveste doar partea materiala, respectiv necesitatea de a nu pierde niste bani.

      Pentru interesul statului/interesul national, puteti citi: M. Nincic, The national interest and its interpretation, The Review of Politics, Vol. 61 No. 1. Winter, 1999, 29-55 sau S. Krasner, Defending the National Interest, Princeton University Press, 1978.

      Cu bine,

      • Florin-Iulian HRIB spune:

        Stimata d-na M.M. Babel, nu mai bagati fitiluri in anunturile d-lui V.C. Danilet despre admiterea la INM si in magistratura, incercind sa-l provocati sa va raspunda la glumite… 🙂 (recunosc ca pe mine m-a facut sa rid caracterizarea dvs. la adresa mea; oi fi io bun, da* nici chiar asa…).

        MODERAT

        • Florin-Iulian HRIB spune:

          Bravo, JURIDICE.ro! Promovati cenzura si incurajati impostura la cel mai inalt nivel, recte CSM. In aceste conditii, mie nu mi se pare deloc „stranie” – cum zicea anonimul care se tot zbate sa „demonstreze” ca procurorul ar fi magistrat (aiurea!) – „moderarea” opiniilor critice la adresa „prietenilor” dvs. din interes, gen MODERAT Danilet. Dimpotriva, intr-o tara bolnava ca a noastra, in care presedintele se inhaiteaza (pardon, se pupa si danseaza) cu interlopi „romi”, iar frati-su incearca sa-i scape de puscarie, reactia JURIDICE.ro mi se pare chiar fireasca, naturala si normala. 🙁

          • JURIDICE.ro spune:

            Stimate domnule Florin-Iulian HRIB, noi respectam Politica JURIDICE.ro, aceeasi de acum 10 ani: https://www.juridice.ro/politica.

            Moderam opiniile critice doar daca sunt vitriolante, asa cum a fost cazul exprimarii dumneavoastra.

            Faptul ca va exprimati usor in scris si faptul ca exprimati idei sarmante nu sunt de natura sa va permita sa depasiti cadrul dialogului civilizat.

            Imprejurarea ca ati incercat sa ocoliti moderarea noastra prin validarea unui comentariu la propriu dumneavoastra articol, comentariu care a fost totusi moderat, partial, evidentiaza o atitudine pe care nu o incurajam.

            Va multumim pentru intelegere si sper sa ramaneti alaturi de noi cu solidaritate intelectuala.

          • Mihaela MAZILU-BABEL spune:

            Ați înțeles greșit.

  4. ANONIM spune:

    Parerea mea este ca opinia dvs., dle Hrib, trebuie interpretata in primul rand prin prisma faptului ca de 10 ani incercati sa intrati in magistratura si nu reusiti… in rest… trebuie sa recumosc ca aveti idei… dar din pacate nesustinute… ca magistrat veti invata poate sa va argumentati pozitia… mai mult decat un simplu consilier juridic…

    • Florin-Iulian HRIB spune:

      Ia uite, d-le anonim/David, o idee/pozitie/opinie nesustinuta/neargumentata a unui (fost) magistrat, actualmente membru in CSM: cica interviul de admitere la INM/magistratura este o proba, citez: „de care, potrivit Regulamentului de organizare a concursurilor, vor trece doar jumatate din cei care se vor prezenta”. [Rog redactia JURIDICE.ro sa nu mai cenzureze acest fapt usor verificabil pe blogul d-lui Danilet]

      Desi unii internauti l-au contrazis argumentat, anume ca de proba interviului trec toti cei care obtin min. nota 7 [v. art. 23 alin. 3 indice 1 din regulamentul de admitere la INM sau art. 22 alin. 7 din regulamentul de admitere in magistratura], d-l Danilet insista si afirma ca: „Nici vorba, scrie in Regulament”.

      Deoarece d-l Danilet a omis sa precizeze care articol din regulamentul de admitere la INM/magistratura prevede asa ceva [in realitate, la interviul din 2013 de la INM au trecut TOTI cei care s-au prezentat la aceasta proba, nu doar jumatate, n. HIF], poate ne lamurestie d-l anonim/David cum stau lucrurile cu opiniile nesustinute/neargumentate (sic!).

      Pe de-alta parte, in calitate de „simplu consilier juridic”, cum zici d-ta, am intilnit opinii scrise in hotariri judecatoresti care fie nu erau argumentate deloc, fie te faceau sa rizi cu lacrimi citind absurditatea motivarii, fie te faceau sa te intrebi cum au luat bac*ul sau licenta acei magistrati…

      Cit despre esecurile mele la INM, nu vad ce-ti pasa, atita vreme cit eu particip la concursurile astea publice pe banii mei, nu ai statului. De altfel, asa cum repetitia este mama invataturii, consider ca perseverenta este cheia succesului. Oricum, concursurile de admitere la INM/magistratura nu au fost facute pt. a promova inteligenta, ci alte atribute umane, precum memoria, toceala, obedienta si conformismul (in special, alinierea la opiniile doctrinarilor care alcatuiesc subiectele). Eu refuz sa cumpar, sa citesc si, evident, sa invat ca papagalul niste manuale care se perima in fiecare an; concursurile de admitere la INM ar trebui sa se bazeze strict pe legislatie (cum e la SNG) – nici macar jurisprudenta obligatorie nu as include-o in tematica, fiindca asta e obligatorie doar pt. instante, nu si pt. candidati.

      Sa stii ca atitudinea mea combativa (in sensul ca imi place sa discut in contradictoriu, ca doar din pp asta se naste adevarul, nu?) si spiritul meu critic s-au nascut odata cu mine, nicidecum nu s-au ivit ca o „razbunare” sau din „frustrare”, cum crezi d-ta. Si daca tot imi tii socoteala esecurilor la INM, poti sa-i intrebi pe fostii mei profesori sau colegi de scoala si iti vor confirma imediat felul meu critic/combativ/incisiv de a gindi si vorbi, desi eram foarte linistit in comportament si mai tot timpul premiant atit in generala, cit si in liceu. Asadar, opinia mea ca procurorul nu e magistrat nu are nicio legatura cu esecurile mele la INM, cum incerci d-ta sa acreditezi ideea in mod subversiv si nesustinut/neargumentat (sic din nou!). Ba dimpotriva, eu consideram ca procurorul nu e magistrat inca dinainte sa termin facultatea.

      p.s. Intrebare pt. JURIDICE.ro: de ce simtiti nevoia sa cenzurati pina si prenumele d-lui Danilet? Eu, ca si alti autori, ma semnez deseori cu initialele prenumelui, recte F.I. Hrib. Ce e de „moderat” in chestia asta?! Sper ca nu-mi veti cenzura (total sau partial) si acest comentariu, altminteri incep sa cred ca o luati prea personal…

  5. ANONIM spune:

    In ceea ce priveste opinia dnei Mazilu cf. careia interesul statului nu ar fi unul economic… as adauga un cuvant… nu ar trebui sa fie strict economic… si e normal… ca interesul este si unul social… politic… uman… umanitar… etc… insa in c c p interesul economic acesta interfereaza cel mai mult cu justitia… si aici am in vdr in primul rand… legislatia penala in care statul e pers vatamata prin atingerea adusa sau paguba produsa bugetului sau: evaziune fiscala… spalare de bani… achizitii publice… delapidare… inselaciune… in toate aceste cazuri statul e invitat sa se constituie parte civila… sunt mii de cauze in care procurorul se pozitioneaza contra statului si dispune solutii de netrimitere in judecata… acesta conduita profesionala nu o poate adopta un angajat al executivului… ci numai un magistrat… independent… care se subordoneaza numai legii… cunosc consilieri jur din instit ale statului sau avocati care sustin opinii si concluzii nonjuridice… incorecte… in care nu cred nici ei… raspunsul este unul si acelasi… nu am cum sa ma contrez cu statul… sau fac ce mi se cere d catre client… asta e diferenta intre un magistrat si un functionar al statului sau un avocat… parerea mea… am multe argunente mai ales din practica dar nu este locul aici… cred ca in virtutea profesiei dvs aveti cunostinte teoretice solide… dar poate practica v-ar facilita intelegerea mai profunda din pct de vdr juridic si la nivel macro a unor fenomene sociale… politice sau economice…

  6. ANONIM spune:

    Discutia este oricum pur teoretica… pt ca stim solutia legiuitorului nostru… procurorul este magistrat… interesul ca acesta sa nu fie magistrat este promovat din doua directii: pe de o parte politicienii, pt ca un procuror subordonat executivului este mai usor de controlat… o critica este adusa chiar de catre unii juristi… avocati… din frustrare profesionala sau chiar judecatori mai ales de catre cei care nu au tangente cu penalul si habar nu au ce rol are procurorul in justitia din care fac si ei parte – ma refer la cei din contencios… munca… sectii civile… in opinia mea un procuror nemagistrat va determina o reducere drastica a cauzelor penale judecate… tocmai prin crearea premiselor imixtiunii politicului sau grupurilor de interese in activitatea celui care practic furnizeaza material judecatorului.., Poti citi si directivele Comisiei de la Venetia… in care se sustine nevoia independentei procurorului fata de Executiv…

    • Florin-Iulian HRIB spune:

      Daca ai fi citit cu atentie articolul meu, poate ai fi aflat ca nici eu nu-mi doresc un procuror subordonat, indiferent cui: ministrului justitiei, presedintelui, superiorilor ierarhici etc.; pur si simplu procurorul nu merita denumirea de magistrat, din motivele aratate in articol (eu chiar am subliniat/inclinat/ingrosat anumite fraze mai relevante, dar echipa juridice.ro mi-a anulat formatarea initiala a textului, ba chiar a eliminat si paragraful de subsol ce cuprindea toate abrevierile din articol, a.i. nu stiu citi dintre cititori isi vor da seama la prima vedere, de pilda, ca PAM inseamna „personal asimilat magistratilor”). Procurorul are si va avea intotdeauna un statut aparte. Nici membrii CCR nu sint magistrati – chiar art. 40 din Constitutie face distinctia respectiva – si, cu toate acestea, nu se subordoneaza nimanui, ba chiar au ajuns mai puternici decit oricare dintre exponentii celor 3 puteri consacrate intr-o democratie, ceea ce mi se pare inadmisibil si de-a dreptul periculos.

  7. ANONIM spune:

    Citeste nomenclatorul ocupatiilor din Romania… independenta in luarea deciziei incumba doar magistratului… deci sustinand ca procurorul tre sa fie independent si nesubordonat, sustii ca este magistrat… concluzionand, in lumina noilor adaugiri pe care le ai facut sustii urmtoarele: procurorul sa fie independent (asa e si judecatorul), ca asa tre sa functioneze justitia, nu? dar sa nu se numeasca magistrat… fara sa spui cum sa se numeasca… si atunci revin: unde e plusul de informatie din articolul tau? te deranjeaza strict denumirea unei functii sau modul in care impacteaza atributiile procurorului soceitatea, interesul national, economic, etc? mesajul subliminal al articolul tau il constituie tocmai faptul ca procurorul treb sa fie independent si nesubordonat, deci magistrat…

    • Florin-Iulian HRIB spune:

      Ce ai spus acum dovedeste inca o data ca nu ai citit cu atentie articolul. Eu nu am adus „adaugiri” articolului prin ultimele comentarii, ci am atras atentia asupra unui aspect pe care deja il precizasem la finalul articolului, anume ca procurorul trebuie sa fie independent si in realitate, nu doar pe hirtie, pt. a putea da solutii pe baza propriei constiinte, nu pe baza ordinelor/sugestiilor/insinuarilor/indicatiilor cuiva. Chiar si asa, independenta nu este sinonima cu magistratura. Si membrii CCR sau asistentii judiciari sint independenti in luarea deciziilor, dar asta nu-i face magistrati, cu toate ca functioneaza in complete de judecata.

      Procurorul – numit chiar asa: „procuror”, care activeaza in „procuratura” – nu este magistrat, dpdv lingvistic, legal si logic si nici nu poate fi vreodata, pt. ca un reprezentant/aparator/acuzator este, volens-nolens, partinitor. De pilda, DEX-ul defineste „parchetul” ca fiind o „institutie judiciara care functioneaza pe langa unele instante judecatoresti, cu atributia de a exercita actiunea penala si de a sustine ACUZAREA [sublin. HIF] la judecarea proceselor penale”. Asadar, procurorul nu are, prin natura functiei sale, o alta caracteristica fundamentala a magistratului, recte IMPARTIALITATEA.

      Asa cum spuneam in articol, ce rost mai au judecatorii, daca acceptam teza ca procurorul este magistrat? Desi scrie pe hirtie ca procurorul este independent si impartial – v. art. 75 din Legea 303/2004 – in realitate nu este asa si nici nu are cum sa fie prea curind. Iar daca procurorul va deveni vreodata magistrat, repet, ce rost mai au judecatorii? Va fi doar o distinctie formala, ca intre senatori si deputati, ceea ce nu-mi doresc.

      Intr-adevar, ma deranjeaza toate denumirile astea nepotrivite pt. procurori: „magistrat”, „minister public” ori „parchet”, fiindca nici macar una dintre ele nu este realista si nu surprinde esenta procurorului/procuraturii. Ambiguitatea legislativa si fandarile politicienilor cu aceasta incertitudine privind statutul procurorului vor disparea treptat, pe masura ce societatea va evolua suficient incit sa nu mai vedem simulari de procese la tv, scurgeri de stenograme si interceptari prin presa, fluturari de catuse la iesirea/intrarea in parchete/instante, indemnuri televizate ale unor procurori-sefi pt. urgentarea judecatii anumitor dosare etc.!

      Inchei cu repetarea definitiei magistratului (in viziunea mea, pt. ca nu exista deocamdata o definitie legala sau unanim acceptata in doctrina): magistrat este numai judecatorul de instanta, deoarece numai acesta este investit cu puterea de a infaptui justitia, adica de a solutiona procesele prin pronuntarea unor hotariri cu autoritate de lucru judecat. Restul e can-can… 🙂

      • Mihaela MAZILU-BABEL spune:

        Raspuns la intrebarea „ce rost mai au judecatorii, daca acceptam teza ca procurorul este magistrat?”: COMPLEMENTARITATE.

        Procurorul si judecatorul, in procedura penala, au un rol complementar. Este intre procuror si judecator o legatura sine qua non.

        • Florin-Iulian HRIB spune:

          Mai degraba, INUTILITATE, nicidecum complementaritate, ce poate fi admisa, de pilda, in cazul magistratilor-asistenti si al asistentilor judiciari, care chiar formeaza completul de judecata si complinesc activitatea judecatorilor.

          Eu m-am referit la urmatoarea situatie premisa: 1. judecatorul e magistrat; 2. procurorul nu e magistrat. Daca egalizam statutul celor doua profesii, rezulta in mod logic ca procurorul va putea face tot ce poate face in prezent judecatorul (adica sa judece, sa aresteze etc.), deci acesta din urma devine inutil; q.e.d.

          Aceeasi problema o intilnim azi in parlamentul Romaniei, unde senatorii si deputatii au aceleasi drepturi/obligatii si fac cam aceleasi lucruri, motiv pt. care sustin ca e suficient un parlament unicameral (oricum, majoritatea legilor se adopta tacit intr-o camera, a.i., practic, o singura camera lucreaza cu adevarat la dezbaterea si adoptarea unei legi).

          • Mihaela MAZILU-BABEL spune:

            Cred ca trebuie sa luati in considerare de ce este necesara existenta unei dualitati. Si balanta are doua talere. Oare de ce? un taler nu se mai numeste taler deoarece celalalt taler al balentei se inclina mai mult in jos sau mai in sus (pentru ca are o greutate mai mare pe el/in el)?

            La fel si in cazul procurorului si magistratului. Exista balanta care reprezinta cautatea dreptatii si 2 brate – magistrati -, procurorul si judecatorul. Eu asa vizualizez rolul avut in procedura penala. Da, lato sensu se pot numi amandoi magistrati. Nimeni nu zice ca procurorul este judecator. Deci procurorul nu se numeste judecator. Eu aici as fi avut o problema.

            Cat despre Parlament, s-a scris atat de mult despre de ce e mai convenabil pentru democratie ca sa ai 2 camere in loc de una – chiar daca fac acelasi lucru, in mare – incat nu are sens sa mai dezvolt eu aici. De altfel, si intr-un complet, e de preferat sa ai doi judecatori si nu doar unul.

            Cu bine,

  8. ANONIM spune:

    Frumos explicat de dna Mazilu… plastic si riguros totodata… referitor la functia acuzarii sustinuta ca fiind de esenta procurorului dl Hrib nu stie ca 80 la suta din solutiile procurorului sunt de netrimitere in judecata. Daca functia procurorului este aceea de a acuza din ce motiv intr un caz luat la intamplare de VIOL procurorul apreciind ca victima minte dispune clasarea pem motiv ca fapta nu exista? Cum se impaca acuzarea cu functia de a apara drepturile si libertatile tuturor persianelor si ordinea de drept? Raspuns: nu numai prin acuzare ci si prin a veghea la aflarea adevarului iar nicio persoana sa nu fie urmarita penal sau judecata daca este nevinovata… un alt argument rezultat chiar din lege art. 363 al. 2) CPP. In cursul judecatii, procurorul exercita rol activ, in vederea aflarii adevarului si a respectarii dispozitiilor legale. Asadar procurorul exercita functia judiciara pentru a afla adevarul nu pentru a inculpa… Pe cand avocatul conform legii… in exercitarea dreptului de aparare avocatul are dreptul si obligatia de a starui pentru realizarea liberului acces la justitie, pentru un proces echitabil si intr-un termen rezonabil… El nu are atributii de a afla adevarul… nici macar de a spune adevarul in instanta… e o mare diferenta… intre functii…

    • ANONIM spune:

      Il intreb pe Hrib… daca procurorul exercita rol activ in vederea respectarii dispozitiilor legale… cf. art. 363 asta insemna ca judecatorul e inutil? Raspuns: nu. Fiecare indeplineste functiile complementare ale profesiei de magistrat. Opinia mea…

  9. Florin-Iulian HRIB spune:

    @Mihaela+anonim: gresiti amindoi in ultimele comentarii. Talerele balantei justitiei nu se refera la judecator si procuror, ci la cintarirea impartiala a probelor si, extrapolind, la tratamentul egal al partilor din partea instantei de judecata. Or, procurorul ar trebui sa fie egal cu avocatul partilor, nicidecum cu judecatorul, care este singurul abilitat sa imparta dreptatea cu impartialitate (de-aia a fost mutat procurorul de la masa judecatorului). Iar eu nu am zis ca acuzarea ar fi „esenta procurorului”, ci APARAREA/REPREZENTAREA. Chiar si in cazurile in care este acuzator, procurorul trebuie sa stringa/administreze probe atit in favoarea, cit si in defavoarea inculpatului/suspectului – v. art. 5 NCPP; deci functia suprema a procurorului este de a apara drepturile/libertatile tuturor cetatenilor, inclusiv ale celor certati cu legea, precum si de a reprezenta interesele generale ale societatii (credeam ca definitiile amintite in articol sint suficient de clare si nu necesita alte explicatii – decit pt. cei care se opun evidentei, evident…).

    • Mihaela MAZILU-BABEL spune:

      Stimate domnule Hrib,

      Din pacate, nici wikipedia nu va da dreptate.
      Sa fii magistrat e una, sa fii judecator e alta, precum si alta e sa fii procuror. Dar atat judecatorul cat si procurorul sunt magistrati + inca ceva – acel ceva ce-i diferentiaza. Dar asta nu inseamna ca nu sunt magistrati sau ca astfel s-ar pune semnul egal intre judecator si procuror.

  10. ANONIM spune:

    Dle Hrib, faptul ca insiruiti articole din lege dar in mod trunchiat si fara legatura cu argumentele mele nu va sprijina punctul de vedere din articol, dimpotriva, v-ati indepartat mult de esenta articolului. Rezumand, ati dat o explicatie ciclica fara valoare cognitiva: Procurorul nu e magistrat pt. ca nu e magistrat… atat ati explicat… iar argumentul ca nu mai stau ambii la aceeasi masa e pueril, de parca nu pot sta magistratii si la „mese” diferite…

  11. Florin-Iulian HRIB spune:

    @anonim+Mihaela: Iar pretindeti ca am spus ceva ce nu am zis nicaieri. In realitate, am aratat ca procurorul nu este magistrat pt. ca nu are puterea de a infaptui justitia. Punct!

    Oricum, eu nu doresc sa conving un anonim sau o doamna doctorand de justetea pozitiei mele, ci doar sa-mi prezint opinia, pur si simplu; daca e gresita, viitoarea constitutie ma va contrazice; daca nu, atunci imi va da dreptate; e atit de simplu… Totusi, eu cred ca parerea dominanta a practicienilor este concordanta cu a mea, ca dovada stind chiar revocarea celor doi membri din CSM de catre aprox. 1600 de judecatori care nu au acceptat precedentul extrem de periculos ca un procuror sa fie sef peste magistrati (repet, asta se poate intimpla numai intr-o tara bananiera, de tip securist/politist/comunist).

    In fine, ca o ultima remarca in aceasta polemica, daca sinteti atit de inversunati (mai ales anonimul) impotriva opiniei mele, poate ar fi mai bine sa scrieti un articol-replica, in care sa va prezentati toate argumentele – „nepuerile” si nebazate pe „wikipedia”, desigur 🙂 – pe care, chipurile, eu le-as ignora. Bafta!

    • Mihaela MAZILU-BABEL spune:

      Stimate domnule Hrib,

      Daca ar fi intrat in domeniul meu de cercetare, mi-as fi facut timp in august si as fi scris un articol de drept comparat, in care va aratam cum functioneaza in alte state membre si in care apelam, din abundenta, si la jurisprudenta CEDO pertinenta cu privire la aceasta notiune de magistrat.

      Dar deoarece pe mine ma preocupa o cu totul alta materie, ma voi opri aici. Regret doar ca nu ati reusit sa ma convingeti, pentru ca daca reuseati, nu as mai fi acum curioasa cu privire la cum sta treaba si in alte state membre sau la nivelul CEDO. Si e lucru greu sa fii curios dar sa nu ai timp sa-ti satisfaci curiozitatea.

      Cu bine,

  12. ANONIM spune:

    Numai fracturi logice in argumentatia ta, Hrib… in afara de faptul ca un barbat nu ar trebui sa ia peste picior o doamna… ar trebui sa stii ca nu magistratul infaptuieste justitia ci judecatorul… deci confunzi justitia cu magistratura… iar afirmatia gen „gresiti amandoi” prin care tinzi sa te erijezi in detinatorul adevarului nu poate decat sa ma convinga decat de faptul ca cei care v-au respins la admiterea la magistrstura de 8 ori au avut dreptate… o gandire rigida si aroganta nu trebuie sa fie apanajul magistratului… si poate ar trebui sa stii ca ceea ce spunea Socrate ti se potriveste de minune: Stiu ca nu stiu nimic, si nici macar asta nu stiu.

  13. Florin RADU spune:

    Daca Academia Romana emite o norma potrivit careia trenul se va numi avion, degeaba noi, cand vom vedea un tren, vom spune: „uite avionul” – el tot tren ramane.
    Asa e si cu procurorul: in zadar zice legea ca e magistrat, pt. ca statutul lui il exclude din categoria magistratilor.
    Si iarasi repet: procurorii nu trebuie sa se simta inferiori cu nimic pt ca nu sunt magistrati.
    Faptul de a nu fi magistrat nu e o rusine si nici nu atrage vreo decadere, nivel de inferioritate sau altele asemenea.

    • Mihaela MAZILU-BABEL spune:

      Într-un sistem de drept, – spre deosebire de sistemul Academiei Române și cel al dicționarelor, – dacă o normă de drept stabilește un lucru și ea nu este declarată neconstituțională, atunci trenul va fi avion și degeaba se va susține că nu e avion. De altfel, dacă trenul merge cu viteza avionului, ce rost mai are să distingem – raportat la viteză, între cele două?

  14. ANONIM spune:

    Discutia devine tot mai interesanta se pare… intr adevar nu poti face o paralela intre sistemul Academiei Romane cu cel de drept, care opereaza cu o terminologie aparte, al carei inteles il depaseste pe cel strict gramatical… oricum nu ai rasp la niciunul din argumentele mele…

  15. Florin-Iulian HRIB spune:

    Daca tot a deviat discutia de la un nivel serios la un nivel mai haios, hai sa ma distrez si eu un pic:

    @Mihaela: spui ca „trenul merge cu viteza avionului”?! Unde? Poate pe planeta MERcur sau URanus, pt. ca aici, pe pamintul din Romaniaca, abia se tiraste cu viteza melcului turbat, atunci cind nu este beat… 🙂

    @Florin: fiindca ai pomenit de avioane si academicieni, mi-aduc aminte de reactia inteleptilor Academiei de stiinte din Paris in fata stradaniilor unora de a construi aparate de zbor mai grele decit aerul: „asa ceva nu e posibil”, decretau ei, insa, ai dracu* romani (Vuia, Vlaicu si Coanda)” s-au incapatinat sa le demonstreze contrariul. Nici Eminescu nu era prea simpatizat de contemporani, ba dimpotriva. Si Einstein a fost luat in deridere de crema fizicienilor vremii dupa publicarea teoriei relativitatii. Iar despre „Originea speciilor” a lui Darwin… mi-e jena sa mai amintesc ce reactii a stirnit in epoca si inca mai stirneste si in prezent. Pe scurt, nici macar geniile nu au garantia ca pot convinge opinia publica sau comunitatea stiintifica de justetea teoriilor lor. Oricum, nu trebuie sa fii geniu ca sa-ti dai seama ca in Romania progresul institutional si mental este mai lent si mai nevertebrat decit un melc. Saracul Brucan, biet comunist ratacit in tranzitie, habar n-avea cit de mult greseste in prorocirea lui ca Romania va avea nevoie de 20 de ani ca sa deprinda democratia. Fals! Romania mai are nevoie de inca 25 de ani – dupa cei 25 deja trecuti de la lovitura de stat (aia adevarata, nu fantasmagoria basista din 2012) – ca sa ajunga la nivelul din 1939, adica dinainte ca comunistii (cacofonie intentionata) sa inceapa spalarea creierelor natiei.

    @ David/anonim: comparatia cu Socrate ma flateaza; n-oi fi io atit de intelept, da* tind sa devin… 🙂

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate