Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilCyberlaw
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 
Print Friendly, PDF & Email

Definirea fiduciei vs. Trust
26.06.2014 | Daniel MOREANU


Ce este fiducia?/Definiție

Conform definiţiei date de către art. 773 Cod civil, fiducia este „operaţiunea juridică prin care unul sau mai mulţi constituitori transferă drepturi reale, drepturi de creanţă, garanţii ori alte drepturi patrimoniale sau un ansamblu de asemenea drepturi, prezente ori viitoare, către unul sau mai mulţi fiduciari care le exercită cu un scop determinat, în folosul unuia sau mai multor beneficiari”.

Aşadar, fiducia apare definită drept un raport juridic creat prin voinţa părţilor sau ope legis, prin care un constituitor/dispunător transferă/transmite drepturi privite individual sau colectiv, pentru ca acestea să fie exercitate (prin acte de conservare, administrare sau dispoziţie), conform celor stabilite de către constituitor/dispunător, de către una sau mai multe persoane determinate (denumite fiduciari), într-un anumit scop stabilit tot de către constituitor în beneficiul uneia sau mai multor persoane denumite beneficiari, determinate de la data încheierii actului de fiducie sau determinabile ulterior, conform anumitor reguli şi proceduri specifice stabilite în acest sens. Definiţia mai sus invocata are drept sursă de inspiraţie reglementarea similară franceza care, prin art. 2.011 Cod civil francez[1] statuează următoarele: „La fiducie est l’opération par laquelle un ou plusieurs constituants transfèrent des biens, des droits ou des sûretés, ou un ensemble de biens, de droits ou de sûretés, présents ou futurs, à un ou plusieurs fiduciaires qui, les tenant séparés de leur patrimoine propre, agissent dans un but déterminé au profit d’un ou plusieurs bénéficiaires”. După cum se poate lesne observa, diferenţele în ceea ce priveşte definiţia între reglementarea română şi cea franceză sunt minime. În alte privinte însă, există diferenţe unele chiar importante, care vor fi dezvoltate într-un studiu ulterior.

Definiţia legală atribuită fiduciei reflecta însă numai două dintre operaţiunile juridice intrinseci acestei structuri juridice, şi anume:
(i) transferul drepturilor privite ut singuli, respectiv ansamblul acestor drepturi, şi
(ii) exercitarea actelor de conservare, administrare şi/sau dispoziţie[2] (după cum a statuat constituitorul) de către fiduciar, în scopul determinat şi în interesul beneficiarului sau beneficiarilor (după caz).

Pentru înţelegerea completă a efectelor juridice pe care le presupune operaţiunea fiduciei apreciem drept necesară coroborarea definiţiei atribuite prin art. 773 din Codul civil cu dispoziţiile art. 791 prin care se statuează efectele juridice produse la data încetării[3]. Astfel se devoalează cea de-a treia operaţiune intrinsecă fiduciei, și anume transferul masei patrimoniale fiduciare la beneficiar sau, după caz, înapoi la constituitor.

Aşadar, disecarea definiţiei legale coroborate cu efectele care se produc la data încetării fiduciei, din orice cauză, conduce la concluzia existenţei unui număr de trei operaţiuni distincte pe care le implica fiducia: (i) transferul masei patrimoniale de la constituitor către fiduciar, care poate lua forma unui transfer definitiv sau provizoriu, după caz; (ii) conservarea, administrarea sau dispoziţia exercitată de către fiduciar asupra bunurilor respective; şi (iii) transferul masei patrimoniale de la fiduciar către beneficiar sau constituitor (după caz).

În ceea ce priveşte definiţia fiduciei, un alt aspect interesant constă în posibilitatea stabilirii unui anumit nivel de echivalență (sinonimitate) între noţiunea de fiducie şi cea de trust. În alte cuvinte, pot fi utilizate aceste două (2) noţiuni drept sinonime sau este obligatoriu/recomandabil să fie uzitate prin referirea la instrumentele juridice diferite pe care le implică? Răspunsul la această întrebare are două valențe: una de natură aparentă care decurge din analiza, exempli gratia a versiunii în limba engleză, respectiv franceză a Codului civil Quebec, ce utilizează noţiunile de trust, respectiv fiducie în descrierea mecanismului juridic respectiv, de unde se poate concluziona că aceste două noţiuni sunt similare, chiar identice. Cel de-al doilea răspuns la întrebare este de esenţă şi vizează problematica asemănărilor, respectiv deosebirilor între aceste două noţiuni/instrumente juridice. Din această ultimă perspectiva, având în vedere diferenţele substanţiale existente între aceste două noţiuni/instrumente, apreciem că între acestea nu există o relaţie de sinonimitate, trebuind a fi utilizate pentru descrierea unor instrumente juridice de factură diferită (pentru analiza deosebirilor între fiducie şi trust, a se o analiza ulterioara in aceasta privinta).

Ce este trust-ul?/Definiție

În încercarea de a răspunde la această întrebare, pornim cu o precizare care poate părea dezarmantă, dacă nu chiar neclară; în acest sens menţionăm că, în anumite lucrări pe tema trust-ului, publicate în SUA se apreciază faptul că trust-ul nu poate fi definit, pentru simplul motiv ca acesta nu poate fi încadrat într-o anumită/singură structură juridică, utilizările practice ale acestui instrument fiind extrem de vaste. Doar precizând faptul că, în conformitate cu anumite estimări, aprox. 20% din populaţia SUA deţine o anumită formă de trust (în special aşa-numitele living trusts) ajunge să înţelegem cât de extins este în realitate acest instrument juridic.

Cum însă o definiţie (chiar de natură incompletă) trebuie şi poate fi acordată, opinam ca punctul cel mai bun de plecare îl reprezintă Convenţia referitoare la legea aplicabilă trust-urilor şi recunoaşterea acestora încheiată la Haga în anul 1985[4] (denumită în continuare drept „Convenţia de la Haga”) care cuprinde în art. 2 definiţia trust-ului. Astfel, conform Convenţiei de la Haga trust-ul constituie „o relaţie de natură legală creată – inter vivos sau mortis causa – de către o persoană (settlor) când bunurile au fost plasate sub controlul (subl ns. – D. M.) trustee-ului pentru beneficiul unui beneficiar sau pentru un scop determinat”.

În încercarea de definire a trust-ului, Convenţia de la Haga stipulează care sunt caracteristicile principale pe care trebuie să le întrunească un raport juridic pentru a fi calificat drept trust, şi anume:
(i) bunurile trebuie să constituie un fond separat şi nu reprezintă parte din patrimoniul trustee-ului;
(ii) titlul asupra bunurilor care constituie trust-ul este deţinut de către trustee sau de către o altă persoană, în numele trustee-ului; şi
(iii) trustee-ul deţine puterea şi obligaţia pentru care este responsabil de a administra, utiliza sau dispune de bunuri în conformitate cu termenii statuaţi prin trust şi în baza puterilor speciale care îi sunt impuse acestuia prin lege.

La o primă vedere, observăm că definiţia atribuită fiduciei de către Codul civil întruneşte cele trei elemente apreciate drept obligatorii pentru calificarea unui trust în sensul Convenţiei de la Haga. Această situaţie este determinată, la rândul ei, de faptul că definiţia franceză atribuită fiduciei are drept sursă de inspiraţie, conform unor opinii, chiar art. 2 din Convenţia de la Haga.

În concluzie, definitiile celor doua instrumente apartinand unor sisteme de drept diferite, pun bazele diferentelor de substanta care exista intre acestea si care vor fi detaliate intr-un studiu ulterior.


[1] Cu privire la efectele asupra jurisdicției franceze a introducerii fiduciei, a se vedea J. Douglas, Trusts and their equivalents in civil law systems. Why did the French introduce the fiducie into the Civil Code in 2007? What might its effects be?, în Revista „Queensland University of Technology Law Review”, nr. 1/2013, Australia.
[2] Subliniem faptul că, în cadrul reglementării inițiale a Legii nr. 287/2009 privind codul civil, fiduciarul beneficia de puteri de „administrare”, iar nu de „exercitare” asupra masei patrimoniale fiduciare. Termenul a fost înlocuit, pe bună dreptate apreciem, prin intermediul art. 83 din Legea nr. 71 din 3 iunie 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în „Monitorul oficial al României”, partea I, nr. 409 din data de 10 iunie 2011.
[3] Încetarea fiduciei este reglementată de dispozițiile art. 790 Cod civil.
[4] Convention on the law applicable to trusts and on their recognition, emisă de către Conferința de la Haga privind Dreptul Internațional Privat (Hague Conference on Private International Law), Haga, 1985.
Conventia de la Haga a fost semnată în anul 1985, a intrat în vigoare în anul 1992 și, la începutul anului 2012, era ratificată de către un numar de 12 țări, și anume: Australia, Canada (nu în totalitate), China (doar Hong Kong), Italia, Luxemburg, Liechtenstein, Malta, Monaco, Olanda, San Marino, Elvetia și Marea Britanie. Franța este una dintre semnatarele Convenției de la Haga, dar încă nu a ratificat-o.
În ultimii ani, tot mai multe țări au adoptat trust-ul, precum: Africa de Sud, Rusia, Israel, Japonia, China etc.


Av. Daniel MOREANU

*Acesta reprezintă un extras din articolul cu titlul „Fiducia şi trust-ul. Definiţie, utilizări practice şi deosebiri principale”, publicat în Revista Institutului de Cercetări Juridice “Acad. Andrei Rădulescu” a Academiei Române – Studii și Cercetări Juridice, nr. 2/2014

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate