Excepție de neconstituționalitate admisă ref. la procedura de informare privind avantajele medierii
26 iunie 2014 | JURIDICE.ro
În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 464 din data de 25 iunie 2014 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 266/2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 200 din Codul de procedură civilă, precum şi celor ale art. 2 alin. (1) şi (12) şi art. 601 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-un dosar aflat pe rolul al Judecătoriei Craiova – Secţia civilă și vizează următoarele prevederi:
– art. 200 din Codul de procedură civilă intitulat „Verificarea cererii şi regularizarea acesteia”;
– art. 2 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator: „Dacă legea nu prevede altfel, părţile, persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligate să participe la şedinţa de informare privind avantajele medierii, inclusiv, dacă este cazul, după declanşarea unui proces în faţa instanţelor competente, în vederea soluţionării pe această cale a conflictelor în materie civilă, de familie, precum şi în alte materii, în condiţiile prevăzute de lege.”;
– Art. 601 din Legea nr. 192/2006: „(1) În litigiile ce pot face, potrivit legii, obiect al medierii sau al altei forme alternative de soluţionare a conflictelor, părţile şi/sau partea interesată, după caz, sunt ţinute să facă dovada că au participat la şedinţa de informare cu privire la avantajele medierii, în următoarele materii: (…)”
În ceea ce priveşte critica referitoare la art. 200 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că acest text de lege a mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare, Curtea respingând ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate cu un atare obiect.
Cu privire la textul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 192/2006, Curtea remarcă că acesta se referă la obligaţia părţilor de a participa la şedinţa de informare privind avantajele medierii, iar alin. (12) al aceluiaşi articol prevede sancţiunea inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată pentru situaţia în care reclamantul nu şi-a îndeplinit această obligaţie. În aceste condiţii, Curtea constată că introducerea obligativităţii informării asupra medierii este în contradicţie cu art. 21 din Legea fundamentală.
Astfel, Curtea reţine că în preambulul Directivei 2008/52/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 mai 2008 privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă şi comercială se prevede că „medierea ar trebui să constituie o procedură voluntară, în sensul că părţile sunt ele însele responsabile de procedură şi o pot organiza după cum doresc şi încheia în orice moment”.
În acest context, Curtea constată că, deşi atât legislaţia naţională, respectiv Legea nr. 192/2006 şi Codul de procedură civilă [art. 227 alin. (2) teza finală], cât şi Directiva 200/52/CE a Parlamentului European şi a Consiliului consacră medierea ca fiind o procedură facultativă, alternativă şi informală, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 prevede că părţile sunt obligate să participe la şedinţa de informare privind avantajele medierii, sub sancţiunea inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată. Aşa fiind, deşi medierea este facultativă, totuşi şedinţa de informare privind avantajele medierii este obligatorie.
Curtea apreciază că art. 2 alin. (1) din Legea nr. 192/2006, prin care părţile sunt obligate la parcurgerea procedurii de informare asupra medierii, răstoarnă prezumţia irefragabilă „nemo censetur ignorare legem”. Astfel, dacă legea, în speţă Legea nr. 192/2006 este publicată în Monitorul Oficial al României, potrivit acestui adagiu, cetăţeanul beneficiază de prezumţia de cunoaştere a legii. Ca atare, nu este justificată o procedură specială de informare asupra conţinutului unei atare legi. Prin urmare, această obligaţie contravine dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, care prevăd că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea accesului liber la justiţie. Obligativitatea participării la informarea despre avantajele medierii reprezintă o îngrădire a accesului liber la justiţie, deoarece se constituie într-un filtru pentru exercitarea acestui drept constituţional, iar prin sancţiunea inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, acest drept este nu doar îngrădit, ci chiar interzis.
Întrucât pot exista situaţii în care persoanele fizice sau juridice doresc ca soluţionarea conflictului să se facă exclusiv de către instanţa de judecată, Curtea constată că prin reglementarea legală criticată nu le este permis acestora să aprecieze singuri dacă au sau nu nevoie de această informare. Prin urmare, Curtea consideră că procedura prealabilă obligatorie a informării asupra avantajelor medierii apare ca fiind o piedică în calea realizării şi obţinerii de către cetăţean a drepturilor sale în justiţie. Mai mult, o procedură constând în informarea asupra existenţei unei legi apare, neîndoielnic, ca o încălcare a dreptului de acces la justiţie, ce pune asupra justiţiabilului o sarcină inoportună, cu atât mai mult cu cât procedura se rezumă la o simplă obligaţie de informare, şi nu la încercarea efectivă de soluţionare a conflictului prin mediere, astfel încât participarea părţilor la şedinţa de informare în faţa mediatorului este una cu caracter formal.
Având în vedere cele reținute mai sus, Curtea constată că obligaţia instituită în sarcina părţilor, persoane fizice sau persoane juridice, de a participa la şedinţa de informare privind avantajele medierii, sub sancţiunea inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, este o măsură neconstituţională, fiind contrară dispoziţiilor art. 21 din Constituţie.
Având în vedere prevederile art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, care prevede că, În caz de admitere a excepţiei, Curtea se va pronunţa şi asupra constituţionalităţii altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate prevederile menţionate în sesizare, Curtea îşi extinde controlul de constituţionalitate şi asupra prevederilor art. 2 (12) din Legea nr. 192/2006, care instituie sancţiunea inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată în caz de neîndeplinire a obligaţiei de a participa la şedinţa de informare privind medierea, constatând că și acestea sunt neconstituţionale şi contravin art. 21 din Constituţie care consacră accesul liber la justiţie.
În ceea ce priveşte prevederile art. 601 din Legea nr. 192/2006, Curtea reţine că prin această reglementare legiuitorul a circumstanţiat materiile în care părţile sunt ţinute să facă dovada participării la şedinţa de informare. Astfel, în cazul în care părţile vor opta pentru mediere, în scopul rezolvării diferendelor existente între ele, acestea se vor prezenta la şedinţa de informare cu privire la avantajele medierii doar în situaţia în care vor considera necesară participarea la o astfel de şedinţă, pentru informaţii şi lămuriri cu privire la avantajele medierii. Participarea la şedinţa de informare nu va mai reprezenta însă o obligaţie pentru părţi, ci o opţiune voluntară a persoanelor interesate să recurgă la o asemenea metodă alternativă, facultativă, de soluţionare a conflictelor. Aşa fiind, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 601 din Legea nr. 192/2006 este neîntemeiată.
În principal, pentru considerentele de mai sus, Curtea admite excepţia de neconstituţionalitate şi constată că prevederile art. 2 alin. (1) și (12) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator sunt neconstituţionale.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
