Excepţie de neconstituţionalitate respinsă ref. la soluţionarea plângerii împotriva unei ordonanţe a procurorului de netrimitere în judecată
27 iunie 2014 | Lorina PÎRVANÎn Monitorul Oficial al României cu numărul 141 din data de 26 februarie 2014 a fost publicată Decizia Curţii Constituţionalenr. 20 din 21 ianuarie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 alin. 2, 3, 31 şi 4 şi ale art. 2781 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală.
Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Piteşti – Secţia penală cu ocazia soluţionării plângerii împotriva unei ordonanţe a procurorului de netrimitere în judecată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278 alin. 2, 3, 31 şi 4 şi ale art. 2781 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:
– Art. 278 alin. 2, 3, 31 şi 4: „În cazul când măsurile şi actele sunt ale prim-procurorului ori ale procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau ale procurorului şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori au fost luate sau efectuate pe baza dispoziţiilor date de către aceştia, plângerea se rezolvă de procurorul ierarhic superior.
[…] În cazul rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau al ordonanţei ori, după caz, al rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei de pe ordonanţă sau rezoluţie, persoanelor interesate, potrivit art. 228 alin. 6, art. 246 alin. 1 şi art. 249 alin. 2.
Rezoluţiile sau ordonanţele prin care se soluţionează plângerile împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor de neîncepere a urmăririi penale, de clasare, de scoatere de sub urmărire penală ori de încetare a urmăririi penale, se comunică persoanei care a făcut plângerea şi celorlalte persoane interesate.
Dispoziţiile art. 275-277 se aplică în mod corespunzător.”;
– Art. 2781 alin. 1 şi 2: „După respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278, la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă. Plângerea poate fi făcută şi împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu.
În cazul în care prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori procurorul ierarhic superior nu a soluţionat plângerea în termenul prevăzut în art. 277, termenul prevăzut în alin. 1 curge de la data expirării termenului iniţial de 20 de zile.”
În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei a invocat încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil în ceea ce priveşte componenta referitoare la claritatea şi previzibilitatea normei juridice, a prevederilor art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât persoana nemulţumită trebuie să se adreseze aceluiaşi procuror ierarhic superior care a verificat soluţia procurorului de netrimitere în judecată şi nu a infirmat-o.
Totodată, autorul arată că, în măsura în care procurorul ierarhic superior celui care a dat soluţia de netrimitere în judecată nu soluţionează plângerea în termen de 40 de zile de la primirea acesteia, persoana nemulţumită este decăzută din dreptul de a se mai plânge instanţei, fiind evident că persoana nemulţumită nu are de unde să ştie ce soluţie va fi dată plângerii sale de procurorul ierarhic superior. De asemenea, arată că, în situaţia în care plângerea adresată procurorului ierarhic superior este admisă doar în parte, persoana nemulţumită ar trebui, pe de o parte, să se adreseze superiorului acestuia pentru aspectele infirmate de procurorul ierarhic superior, dar soluţionate de acesta tot prin netrimitere în judecată, iar, pe de altă parte, pentru aspectele menţinute de procurorul ierarhic superior ar trebui să se adreseze instanţei de judecată, ceea ce este cu totul nefiresc.
În urma analizei excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea a constatat că dispoziţiile de lege criticate în prezenta cauză au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederile art. 21 din Constitutie, invocate şi în cauza de faţă, şi cu motivări similare, Curtea statuând, în mod constant, că textele de lege criticate nu încalcă liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ci dau expresie acestor garanţii constituţionale.Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 278 din Codul de procedură penală privind plângerea împotriva actelor procurorului constituie norme de procedură prin care legiuitorul, în temeiul competenţei sale constituţionale, stabilită de art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, şi dând expresie principiului controlului ierarhic ce guvernează activitatea procurorilor, în conformitate cu art. 132 alin. (1) din Constituţie, a creat posibilitatea ca eventualele măsuri eronate luate de procuror să fie îndreptate de către procurorul ierarhic superior celui care a emis actul atacat. Contrar susţinerilor autorului excepţiei, nu se aduce astfel atingere liberului acces la justiţie, câtă vreme legiuitorul a asigurat posibilitatea cenzurării actelor procurorului de către instanţele judecătoreşti. În acest sens, art. 2781 alin. 1 din Codul de procedură penală reglementează plângerea la instanţa de judecată împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale date de procuror.
De asemenea, Curtea a statuat că dispoziţiile art. 2781 alin. 1 din Codul de procedură penală reprezintă concretizarea prevederilor constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil. Astfel, faptul că legiuitorul a prevăzut că pot fi atacate la instanţa de judecată toate categoriile de acte ale procurorului prin care nu s-a dispus trimiterea în judecată reprezintă tocmai o garanţie a dreptului părţilor la un proces echitabil, prin instituirea acestei modalităţi de verificare de către instanţa de judecată a activităţii procurorului şi a soluţiilor acestuia.
Pentru motivele arătate, nu poate fi reţinută nici încălcarea prevederilor art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
De altfel, autorul excepţiei nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, ci este nemulţumit, în realitate, de modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 278 alin. 2, 3, 31 şi 4 şi ale art. 2781 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală de către organele de urmărire penală şi de instanţa de judecată. Astfel, Curtea a arătat că modul de interpretare şi aplicare nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de aceasta, ci sunt de competenţa instanţei de judecată investite cu soluţionarea litigiului.
Astfel, Curtea decide:
– Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile art. 278 alin. 2, 3, 31 şi 4 şi ale art. 2781 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
