Varia
JURIDICE

ŢUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII a lansat al doilea volum al primei culegeri de speţe din România în domeniul corecţiilor financiare privind proiectele derulate cu fonduri europene


30 iunie 2014 | JURIDICE.ro
Secţiuni: VARIA
JURIDICE - In Law We Trust
UNBR Caut avocat
Evenimente juridice

Ediţia din acest an a culegerii cuprinde 130 de speţe, reprezentând hotărâri judecătoreşti definitive şi nedefinitive ale instanţelor de judecată având ca obiect anularea proceselor-verbale/notelor de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare (creanţe bugetare) formulate de către beneficiarii finanţării (autorităţi locale şi judeţene).

Continuând eforturile de a colecta şi analiza fenomenul corecţiilor financiare în România, care au culminat cu lansarea, în 2013, a primei culegeri de speţe privind hotărâri judecătoreşti în această materie, ŢUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII readuce în discuţie impactul aplicării de corecţii financiare şi necesitatea unui control mult mai eficient al finanţărilor europene. Lucrarea este editată în co-autorat cu Institutul pentru Politici Publice (IPP).

„Hotărâri ale instanțelor de judecată în cauze privind corecții financiare în proiectele cu finanţare din fonduri structurale” prezintă într-o manieră sistematică jurisprudenţa la nivelul instanţelor din România, redând cu fidelitate conţinutul hotărârilor judecătoreşti în litigii referitoare la corecţii financiare stabilite în urma adoptării unor procese-verbale/note de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare (creanţe bugetare). Mai mult, ediţia din acest an explicitează, cu speţe concrete, ce înseamnă corecţie financiară, atât în opinia autorităţilor centrale, cât şi a instanţelor de judecată, precum şi pentru ce au fost aplicate corecţiile financiare şi care sunt consecinţele financiare.

Toate hotărârile instanţelor intrate în posesia echipei ŢUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII au permis realizarea unei baze de date extrem de vaste, integrând practic documentele furnizate de autorităţile locale către IPP şi având ca sursă de documentare şi informaţiile publice disponibile pe site-ul oficial al instanţelor de judecată[1].

Potrivit autorilor, eforturile de creştere a ratei naţionale de absorbţie a fondurilor structurale nu vor avea finalitate în condiţiile în care, deşi există fonduri prin Programul de Asistenţă Tehnică, structurile centrale nu previn şi nu sprijină constructiv beneficiarii locali să deprindă proceduri competitive de achiziţii publice şi să evite nereguli devenite deja fenomen naţional.

Cristina Ana_Tuca Zbarcea & Asociatii

Cristina Ana

Mai mult, autorii au atras atenţia că practica autorităţilor de management în ce priveşte elaborarea de procese-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare este neunitară. „Prezenta culegere arată că, în mod regretabil, şi practica instanţelor de judecată în materie de corecţii financiare este cel puţin la fel de neunitară, aceasta fiind, de altfel, o critică generală şi îndelungată la adresa instanţelor judecătoreşti, care se regăseşte cvasi-permanent în toate rapoartele Comisiei Europene în ce priveşte sistemul judiciar, aferente Mecanismului de Cooperare şi Verificare” a declarat Cristina Ana, Coordonatorul Departamentului de Fonduri Structurale al ŢUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII.

„Hotărâri ale instanțelor de judecată în cauze privind corecții financiare în proiectele cu finanţare din fonduri structurale” reprezintă un instrument de lucru în folosul autorităţilor publice centrale şi locale, al judecătorilor şi celorlalţi practicieni în domeniul fondurilor europene, instrument menit să contribuie la acoperirea vidului din practica instanţelor de judecată referitoare la corecţiile financiare. Din cele 130 de speţe ce fac obiectul cercetării, şi care au fost publicate în culegere, 85% sunt hotărâri nedefinitive ale instanţelor judecătoreşti, iar 15% sunt hotărâri definitive. Analiza Departamentului de Fonduri Structurale al ŢUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII examinează care sunt etapele procesuale uzuale în contestarea/anularea unui proces-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare/creanţelor bugetare şi condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru suspendarea titlului de creanţă (corecţia financiară). De asemenea, studiul evidenţiază problemele de practică neunitară în ceea ce priveşte competenţa materială a instanţelor de judecată în materia fondurilor europene, analizează soluţionarea excepţiei procedurale a neretroactivităţii OUG nr. 66/2011[2], precum şi admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, invocarea de către instanţă a lipsei calităţii procesuale active şi renunţarea la judecată (în baza OG nr. 14/2013[3]).

Dan Borbely_Tuca Zbarcea & Asociatii

Dan Borbely

„În eşantionul de hotărâri judecătoreşti analizat şi publicat în culegere, achiziţiile publice reprezintă, aşa cum era de aşteptat, cel mai sensibil domeniu din punct de vedere al greşelilor efectuate în utilizarea fondurilor europene, constituind şi cea mai importantă cauză a neeligibilităţii cheltuielilor efectuate”, a precizat Dan Borbely, Avocat asociat la ŢUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII.

Ancuta Pop_Tuca Zbarcea & Asociatii

Ancuța Pop

„De asemenea, aproape jumătate din hotărârile judecătoreşti incluse în culegere, pronunţate în urma analizei pe fond a argumentelor părţilor privind existenţa/neexistenţa neregulilor în cadrul procedurilor de achiziţii publice s-a câştigat în instanţă”, a adăugat şi Ancuţa Pop, Avocat senior la ŢUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII care a făcut parte din echipa redacţională a culegerii.

În concluzie, din toată analiza efectuată asupra speţelor publicate în prezenta culegere, rezultă că „vasta majoritate a acestora a privit nereguli constatate în legătură cu proceduri de achiziţii publice şi a fost tranşată pe fond, majoritatea cu respectarea dispoziţiilor legale imperative privind competenţa instanţelor judecătoreşti şi că 49% din hotărârile pronunţate au fost favorabile beneficiarilor finanţării care au contestat procesul – verbal/nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiarea punctat Cristina Ana, Coordonatorul Departamentului de Fonduri Structurale al  ŢUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII.

ŢUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII şi Institutul pentru Politici Publice (IPP) îşi exprimă astfel sprijinul pentru găsirea unor soluţii imediate pentru ca practicile de aplicare a corecţiilor în fonduri europene să fie uniforme, şi nu abuzive, asupra bugetelor locale, din care autorităţile locale trebuie să dezvolte proiecte de investiţii pentru comunităţi.

Departamentul de Fonduri Structurale al firmei reuneşte experienţa avocaţilor ŢUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII în ceea ce priveşte asistenţa tehnică în domenii precum achiziţiile publice, proiectele de mediu, infrastructura, ajutoare de stat/concurenţă, restructurări de personal/dreptul muncii, precum şi asistenţa şi reprezentarea autorităţilor de management ori participanţilor în diverse proceduri de atribuire a contractelor de achiziţie publică.

Principalele obiective ale Departamentului de Fonduri Structurale sunt reprezentate de proiectele de asistenţă tehnică implementate în beneficiul autorităţilor de management din programele operaţionale, precum şi acordarea de asistenţă necesară pregătirii, obţinerii finanţării şi implementării proiectelor finanţate în cadrul programelor amintite, cât şi reprezentarea în faţa instanţelor de judecată a părţilor în legătură cu litigii survenite în cadrul proiectelor finanţate din fonduri europene.

Departamentul de Fonduri Structurale lucrează în strânsă cooperare cu Departamentul de Litigii al ŢUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII în ce priveşte procedurile din cadrul proiectelor finanţate din fonduri europene. Echipa de peste 40 de avocaţi din cadrul departamentului de litigii şi arbitraje interne şi internaţionale reprezintă clienţi la toate nivelurile sistemului jurisdicţional românesc, de la tribunalele de primă instanţă până la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi în proceduri în faţa Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor, a Autorităţilor de Management, precum şi în proceduri complexe de arbitraj în baza regulilor Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional (Camera de Comerţ şi Industrie a României), ICC, UNCITRAL şi ICSID. ŢUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII este cotată în fruntea clasamentului realizat de directorul internaţional Legal 500 în ceea ce priveşte capacitatea de soluţionare a disputelor.


[1] Portalul instanțelor de judecată;
[2] OUG nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, Publicată în Monitorul Oficial al României nr. 461/2011, Partea I;
[3] OG nr. 14/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare – suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecţiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislaţia din domeniul achiziţiilor publice.


Cuvinte cheie: , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi ciţi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice


Servicii JURIDICE.ro
Cont profesional









Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii
 
© 2003-2023 J JURIDICE.ro