TOP LEGAL
Print Friendly, PDF & Email

MIRCEA & ASOCIAȚII îşi consolidează echipa cu expertiză în domeniul farmaceutic
01.07.2014 | JURIDICE.ro


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019

Echipa de experți a MIRCEA & ASOCIAȚII sporește, odată cu alăturarea la această echipă a domnului Robert Ancuceanu, lector universitar la Facultatea de Farmacie a Universității Carol Davilla.  Dl. Ancuceanu deține o licență în studii farmaceutice și o licență emisă de Facultatea de Drept a Universității București. La acestea se adaugă o experiență practică solidă de peste 10 ani în domeniul farmaceutic, în cadrul Ministerului Sănătății și al Agenției Naționale a Medicamentului, inclusiv Vice-Președinte al Agenției Naționale a Medicamentului până în 2010.

Robert  Ancuceanu

Robert Ancuceanu

Pe lângă activitatea sa practică în cadrul autorităților de reglementare din domeniul farmaceutic, Robert Ancuceanu predă primul curs de reglementări în domeniul farmaceutic la Facultatea de Farmacie din cadrul Universității de Medicină ”Carol Davilla”.

Valentin Mircea, Senior Partener al MIRCEA & ASOCIAȚII a declarat cu ocazia cooptării lui Robert Ancuceanu în echipa Mircea și Asociații: ”Domnul Ancuceanu este o ”rara avis” – și expresia i se potrivește pe deplin – în ceea ce privește îmbinarea experienței practice cu o solidă și promițătoare carieră universitară, dar și îmbinarea pregătirii în domeniul farmaceutic cu cea în domeniul juridic și înțelegerea fenomenelor specifice acestui domeniu, extrem de tehnic, din toate punctele de vedere. Odată cu alăturarea domnului Ancuceanu echipei noastre, titulatura MIRCEA & ASOCIAȚII – The Experts – primește o stea în plus, de care suntem mândri și care ne face să devenim una din cele mai bune echipe din România în domeniul reglementărilor și funcționării piețelor de produse farmaceutice.”

În luna mai a acestui an şi Emanuela Matei, un reputat specialist în drept al Uniunii Europene şi în dreptul concurenței, s-a alăturat echipei MIRCEA & ASOCIAȚII. Are o experiență profesională vastă în domenii situate în sfera dreptului european. Aceste domenii includ cu precădere dreptul concurenţei, dreptul achiziţiilor publice şi al ajutoarelor de stat, drept constitutional UE, drept fiscal UE şi dreptul libertăţilor economice în UE şi SEE. Emanuela Matei deţine o licenţă în sţiinte economice cu specializarea contabilitate IFRS obținută în 2009 şi titlul de jurismaster în drept comercial UE în 2012 emis de Universitatea LUND (Suedia).  A studiat limba germană, engleză, franceză şi suedeză la nivel de liceu şi a efectuat studii universitare care au inclus cursuri de limba franceză şi daneză. Examenele de master şi licenţă au fost scrise şi susţinute în suedeză şi engleză.

Echipa MIRCEA & ASOCIAȚII urmează să se consolideze în perioada următoare prin cooptarea şi a altor experţi de vârf – juriști și economiști – în domeniul concurenței și în domeniile telecom, farmaceutic, energie și retail.

Despre MIRCEA & ASOCIAȚII

MIRCEA & ASOCIAȚII este o firmă de avocatură înființată în 2003 care oferă servicii specializate în domeniul dreptului afacerilor. Printre clienții firmei se află mari companii internaționale și românești, lideri în industriile în care acționează.

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate