Despre abuzul de drept și obligația exercitării drepturilor procesuale cu bună credință
7 iulie 2014 | Tiberiu PATANCIUS
In actualul context social, prezinta deosebita importanta reglementarea exercitarii cu buna credinta a drepturilor procesuale in procesul civil.
Pentru urmarirea indeplinirii acestei obligatii procesuale, sunt necesare definirea si stabilirea sferei de intindere a abuzului de drept.
Abuzul de drept – notiune
Potrivit teoriei abuzului de drept, „orice drept trebuie exercitat numai in conformitate cu menirea sa naturala si in limitele sale normale, adica in armonie cu starea contemporana a relatiilor si a uzurilor sociale”. Uzul dreptului in limitele mentionate il protejeaza pe titular impotriva oricarei responsabilitati pentru prejudiciile pe care le-ar putea determina, pe cand exercitarea de o maniera anormala, prin deturnarea dreptului de la menirea „normala” si obisnuita, constituie abuz de drept, cu consecinta obligarii la repararea prejudiciului astfel produs[1].
A fost subliniata influenta covarsitoare a obiceiului, in ce priveste calificarea abuzului de drept, prin stabilirea granitei la care dreptul exercitat inceteaza sa mai reprezinte un drept, devenind abuz[2].
S-a argumentat ca modalitatea de exercitare a unui drept nu echivaleaza cu existenta (ori cu inexistenta acestuia), intrucat prin abuzul de drept nu sunt depasite limitele externe, de ordin material ori juridic ale dreptului uzat (in aceasta ipoteza ne-am fi aflat inaintea unui act ilicit, realizat cu incalcarea dreptului) ci cu nesocotirea limitelor interne ale dreptului[3].
Conditiile abuzului de drept procedural
Daca scopul recunoasterii drepturilor procesuale pentru parti il constituie „ajutarea” instantei pentru a asigura justa solutionare a procesului, in ipoteza in care una dintre parti nu se mai inscrie acestui cadru, indeplinind acte procedurale nu in scopul de a inlesni judecata ci, dimpotriva, pentru a tergiversa solutionarea cauzei ori pentru a sicana partea adversa, se considera ca s-a savarsit un abuz de drept procesual.
Se inscrie in sfera abuzului procesual, asadar, partea care urmareste, prin exercitarea drepturilor sale procesuale, indeplinirea unor obiective aflate in distonanta cu scopul procesului, respectiv solutionarea justa si cu celeritate a cauzelor[4].
Literatura de specialitate a constatat coexistenta a doua elemente, specifice abuzului de drept procedural:
– Elementul subiectiv, materializat in exercitarea cu mala fides a dreptului procesual, fara a putea justifica un interes special si legitim dar cu intentia de a aduce atingere drepturilor partii adverse, fie prin limitarea ori intarzierea acestuia in procesul de valorificare a drepturilor sau a mijloacelor de aparare, fie prin exercitarea de presiuni, in vederea renuntarii la sustineri ori pentru a conduce la compromisuri si
– Elementul obiectiv, caracterizat prin utilizarea dreptului procesual intr-o maniera contrara scopului, finalitatii pentru care a fost reglementat de lege, actul abuziv negasindu-si o motivare legitima[5].
S-a retinut ca dispozitiile art. 723 C. proc. civ. 1865 (ca si cele ale art. 12 NCPC) „conjuga criteriul subiectiv cu cel obiectiv, in sanctionarea exercitarii abuzive a drepturilor subiective”[6].
Doctrina a identificat conditiile ce trebuiesc indeplinite cumulativ, pentru determinarea caracterului abuziv al oricarui act de procedura:
1. partea care savarseste actul abuziv este titularul dreptului procedural si are capacitate procesuala pentru a-l exercita;
2. dreptul procedural este exercitat in limitele sale externe, asa cum sunt definite de lege. Daca s-ar depasi limitele externe, actul ar fi ilegal. Distinctia intre actul ilegal si cel abuziv o constituie tocmai scopul pentru care este intocmit, daca utilizarea este conforma cu spiritul legii, asa s-a aratat mai sus;
3. este alterat scopul dreptului procedural, astfel incat acesta din urma serveste scopul celui care face abuz de drept iar nu interesul pentru care a fost reglementat de lege;
4. dreptul procedural este exercitat cu rea-credinta, titularul acestuia avand ca obiectiv prin exercitarea/intocmirea actului (respectiv, avand reprezentarea si urmarind) tocmai producerea unui rezultat vatamator partii adverse;
5. in fine, ca urmare a exercitarii abuzive a dreptului, sa fi fost incalcate drepturile procesuale ale unei alte parti (de pilda, nedepunerea in termen a raportului de expertiza, fara a exista motive intemeiate pentru intarziere, determina incalcarea dreptului partilor, la solutionarea procesului intr-un termen rezonabil)[7].
Printre actiunile si omisiunile calificate ca materializari ale abuzului procesual, amintim:
– formularea cu rea-credinta a unei cereri (principale, accesorii, aditionale, incidentale, privind exercitarea unei cai de atac) evident netemeinice, cu scopul de a sicana partea adversa ori pentru discreditarea acesteia. S-a argumentat ca prevederile art. 275 C. proc. civ. 1865 (preluate si de art. 454 NCPC) au ca obiectiv tocmai descurajarea formularii unor actiuni in scop exclusiv de sicanare a paratului[8].
– formularea cu rea-credinta a unei cereri de recuzare ori de stramutare;
– obtinerea, cu rea-credinta, a citarii prin publicitate a oricarei parti;
– contestarea, cu rea-credinta, de catre autorul ei, a scrierii sau a semnaturii unui inscris ori a autenticitatii unei inregistrari audio sau video;
– obtinerea, cu rea-credinta, a unor masuri asiguratorii (ce au pagubit partea adversa) de catre reclamant, caruia i s-a respins ulterior cererea;
– neaducerea de catre parte (din notive imputabile) a martorului incuviintat, la termenul fixat in acest scop de instanta;
– invocarea, cu rea-credinta, a exceptiei de neconstitutionalitate, in scopul exclusiv de a tergiversa judecata (ceea ce va conduce la respingerea cererii de sesizare a Curtii Constitutionale)[9];
– refuzul nejustificat al expertului desemnat, de a primi lucrarea sau nedepunerea lucrarii in termenul fixat, ori refuzul de a da lamuririle cerute;
– refuzul partii de a se prezenta la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii, in imprejurarea in care a acceptat, potrivit legii;
– refuzul ori omisiunea unei autoritati sau a altei persoane de a comunica, din motive imputabile ei, la solicitarea instantei si la termenul fixat in acest scop, datele care rezulta din actele si evidentele celor dintai.
Toate acestea, impreuna cu sanctiunea specifica (limitele minime si maxime ale amenzii), aplicabila in concreto, sunt prevazute la art. 187 si 188 NCPC.
Exercitarea drepturilor procesuale cu buna credinta:
Potrivit art. 12, alin. (1) NCPC, drepturile procesuale trebuie exercitate cu buna credinta, potrivit scopurilor in vederea caruia au fost recunoscute de lege si fara a se incalca drepturile procesuale ale altei parti.
Oranduirea art. 12 NCPC preia si dezvolta pe aceea a art. 723 C. proc. civ. 1965, fiind reglementata, suplimentar, executarea obligatiilor procesuale.
De altfel, obligatia executarii obligatiilor si a exercitarii drepturilor civile cu buna credinta si potrivit ordinei publice si a bunelor moravuri este guvernata si in normele de drept civil material, aceasta incumband atat persoanelor fizice, cat si celor juridice (potrivit art. 14, alin. 1 NCC).
Dispozitiile de mai sus se coreleaza cu cele ale art. 57 din Constitutia Romaniei, potrivit caruia cetatenii romani, cetatenii straini si apatrizii trebuie sa-si exercite drepturile si libertatile constitutionale cu buna-credinta, fara sa incalce drepturile si libertatile celorlalti.
Aceeasi norma procesuala stabileste si sarcina probei, statuand ca buna-credinta se prezuma pana la proba contrara. Asadar, persoanei care invoca reaua-credinta ii revina si sarcina probei.
Sanctionarea exercitarii de-o maniera abuziva a drepturilor procesuale, ca si pentru neindeplinirea obligatiilor (procesuale) cu bona fides, este reglementata de alin. (2) si (3) ale art. 12 NCPC, respectiv impotriva partii care a savarsit abuzul de drept pot fi dispuse urmatoarele:
a) antrenarea raspunderii pentru pagubele prejudiciile materiale si morale cauzate;
b) obligarea la plata unor amenzi judiciare.
S-a apreciat ca natura juridica a sanctiunilor sus-indicate este distincta, intrucat despagubirile indeplinesc o functie reparatorie, pe cand amenda judiciara are rol pur sanctionator, realitate fata de care, obligarea celui care a savarsit un abuz de drept la repararea prejudiciilor pricinuite (morale ori materiale) nu exclude posibilitatea aplicarii amenzii, cele doua sanctiuni putand fi cumulate[10].
Atragerea raspunderii privind prejudiciile materiale si morale se dezbate numai la solicitarea partii adverse, aceste despagubiri neputand fi acordate si din oficiu, pentru a se respecta principiul disponibilitatii. Solutionarea cererii de despagubiri revine instantei investite cu solutionarea procesului in care s-a constatat savarsirea abuzului[11].
Partea pagubita prin efectul exercitarii abuzive a dreptului ori a indeplinirii cu rea-credinta a obligatiilor are la indemana doua modalitati de a solicita repararea prejudiciului:
– fie solicita despagubiri pentru amanarea procesului, in conformitate cu dispozitiile art. 189 NCPC sau
– in imprejurarea in care actul procedural abuziv nu se inscrie in nici una dintre ipotezele descrise de art. 187 si 188 NCPC, are deschisa calea unei actiuni in despagubiri potrivit dreptului comun, fiind tinuta sa probeze existenta si intinderea prejudiciului[12].
S-a motivat ca sarcina calificarii ca abuzive a exercitarii dreptului incumba instantei de judecata, deoarece simpla respingere a unei cereri nu este apta, prin ea insasi, sa confirme un abuz[13].
[1] C. Hamangiu, I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, Tratat de Drept Civil Roman, edit. All, 1998, vol. II, pag. 35.
[2] C. Hamangiu, I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, Tratat de Drept Civil Roman, edit. All, 1998, vol. I, pag. 12.
[3] Viorel Mihai Ciobanu, Gabriel Boroi, Trian Cornel Briciu, Drept procesual civil, edit. C.H. Beck, 2011, pag. 50.
[4] Ilie Stoenescu, Savelly Zilberstein, Drept procesual civil – Teoria generala, Edit. Didactica si pedagogica Bucuresti, 1977, pag. 274.
[5] Viorel Mihai Ciobanu, Gabriel Boroi, Traian Cornel Briciu, op. cit., pag. 50-51.
[6] Ion Deleanu, Tratat de procedura civila, edit. Servo-Sat, 2000, vol. 2, pag. 83-84.
[7] Gabriel Boroi – coord, Delia Narcisa Teohari, Marius Eftimie si altii, Noul cod de procedura civila – comentariu pe articole, edit. Hamangiu, 2013, vol. I, pag. 42.
[8] Ilie Stoenescu, Savelly Zilberstein, op. cit., pag. 276.
[9] Mihaela Tabarca, Drept procesual civil, editura Universul Juridic, 2013, vol. I, pag. 93.
[10] Gabriel Boroi – coord. op. cit., pag. 43.
[11] Viorel Mihai Ciobanu, Gabriel Boroi, Traian Cornel Briciu, op. cit., pag. 52.
[12] Mihaela Tabarca, op. cit., pag. 93.
[13] Viorel Mihai Ciobanu, Traian Cornel Briciu, Claudiu Constantin Dinu, Drept procesual civil, drept executional civil, arbitraj, drept notarial, edit. National, 2013, pag. 106.
Tiberiu PATANCIUS
Avocat, Baroul Bucuresti
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
