Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
DezbateriCărţiProfesionişti
 


2 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Problema filiației copilului născut din gestația pentru altul tranșată de CEDO: aplicarea de către judecătorul național a art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului și a principiului interesului superior al copilului
08.07.2014 | Lavinia TEC

La data de 26 iunie 2014, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat două hotărâri – cauzele Mennesson c/Franța și Labassee c/Franța prin care a tranșat problema stabilirii filiației în cazul copiilor născuți în urma gestației pentru altul raportat la art. 8 din Convenție și la principiul interesul superior al copilului consacrat de art. 3 din Convenția internațională privind drepturile copilului.

Dincolo de efectele pe care le vor produce în dreptul francez, bulversat din nou prin aceste soluții ale Curții Europene, celor două hotărâri trebuie să li se acorde atenția cuvenită de către magistrații și avocații români întrucât România este aminită de CEDO în aceste două cazuri. Trebuie însă să menționăm faptul că cele două hotărâri nu sunt încă definitive.

În propriul studiu de drept comparat, care include 35 de state părți la Convenție, CEDO a constatat că România se încadrează alături de Andora, Bosnia-Herțegovina, Ungaria, Irlanda, Letonia, Lituania, Malta, Monaco și San Marino în categoria statelor în care nu există o reglementare relativă la gestația pentru altul, astfel că aceasta fie este interzisă în temeiul unor dispoziții generale, fie nu este tolerată, fie legalitatea ei este incertă[1]. Totodată, Curtea reține că în România, precum și în alte 10 state – Andora, Germania, Bosnia-Herțegovina, Lituania, Moldova, Monaco, Muntenegru, Serbia și Turcia, este exclusă posibilitatea ca părinții de intenție să obțină recunoașterea juridică a legăturii de filiație cu un copil născut din gestația pentru altul, practicată în străinătate, în mod legal.

Având în vedere rezultatul studiului de drept comparat al Curții, precum și faptul că în premieră o instanță din România a tranșat problema filiației în cazul gestației pentru altul prin raportare la art. 8 din Convenție și principiul interesului superior al copilului, apreciem că este utilă prezentarea soluțiilor pronunțate de Curte în cele două cauze menționate supra și a soluției instanței naționale[2] pentru a releva, pe de o parte, concepția Curții asupra aplicării art. 8 și a principiului interesului superior al copilului, iar pe de altă parte, modul în care judecătorul național a înțeles să aplice in concreto Convenția europeană a drepturilor omului și Convenția internațională a drepturilor copilului.

I. Hotărârile MENNESSON c/ FRANȚA și LABASSE C/FRANȚA

1. Soluțiile Curții Europene

1.1. Cauza Mennesson c/Franța

În cauza Mennesson c/Franța, reclamanți au fost soții Mennesson care, după mai multe tentative eșuate de fertilizare in vitro cu proprii gameți, din cauza infertilității soției, au decis să recurgă la fecundarea in vitro cu gameții soțului a unui ovul obținut de la o donatoare în vederea implantării embrionilor fecundați în uterul altei femei. În scopul realizării acestui proiect parental, reclamanții s-au deplasat în California, unde aceste modalități sunt prevăzute de lege, și au încheiat o convenție de gestație pentru altul. Conform dreptului californian, mama purtătoare nu a fost remunerată pentru gestație, dispunând de resurse financiare superioare față de cele de care dispuneau reclamanții. Cu toate acestea, reclamanții i-au achitat toate cheltuielile ocazionate de convenție. După realizarea procedurilor medicale, la 1 martie 2000 a fost constatată sarcina gemelară. Ulterior, la data de 14 iulie 2000, o instanță din California, sesizată de  reclamanți, mama purtătoare și soțul acesteia, a stabilit că cei doi copii care se vor naște în următoarele 4 luni vor avea ca ”tată genetic” pe reclamant și ca ”mamă legală” pe reclamantă. De asemenea, prin  hotărâre s-a dispus efectuarea mențiunilor în actul de naștere, stipulându-se că reclamanții trebuie înregistrați ca tată și mamă. La data de 25 octombrie 2000 s-au născut gemenele față de care s-a stbilit filiația conform dreptului californian. Actele de naștere al celor două gemene s-au întocmit conform hotărârii instanței californiene. La începutul lunii noiembrie 2000, reclamantul a solicitat Consulatului francez din Los Angeles transcrierea actelor de naștere în registrele de stare civilă franceze și înscrierea copiilor pe pașaportul său pentru a putea intra pe teritoriul Franței împreună cu ei. Serviciul consular a refuzat înscrierea și, suspectând existența unei convenții de gestație pentru altul, a sesizat Parchetul din Nantes. Însă administrația federală americană a eliberat pașapoarte americane celor două gemene, în care reclamanții erau menționați ca fiind părinții lor, astfel că toți cei patru au putut intra pe teritoriul Franței în noiembrie 2000. Între timp, la 25 noiembrie 2002, Parchetul a dispus retranscrierea actelor de naștere în registrele serviciului central de stare civilă din Nantes de către consulatul Franței din Los Angeles.

Cu toate acestea, la 16 mai 2003, Parchetul a chemat în judecată pe părinții reclamanții solicitând anularea transcrierii actelor de naștere și transcrierea hotărârii de anulare pe marginea actelor anulate. În motivarea cererii s-a invocat faptul că este nulă convenția prin care o femeie se angajează să conceapă și să poarte un copil pe care-l va abandona la naștere și că această convenție contravine pincipiilor de ordine publică al indisponibilității corpului uman și al indisponibilității stării civile. Prima instanță a respins cererea ca inadmisibilă pentru lipsa de interes a Ministerului Public în promovarea acțiunii, soluția fiind menținută de Curtea de Apel din Paris. Însă Curtea de Casație – prima cameră civilă – a  casat și a anulat decizia Curții de Apel, motivând că Ministerul Public are interes în promovarea acțiunii în anularea transcrierilor atât timp cât din constatările curții de apel reieșea că mențiunile înscrise în actele de stare civilă nu puteau să rezulte decât dintr-o convenție de gestație pentru altul. Prin urmare, cauza a fost trimisă spre rejudecare la Curtea de Apel din Paris. În rejudecare, aceasta a schimbat hotărârea primei instanțe și a admis cererea Ministerului Public. Hotărârea a fost atacată la Curtea de Casație, reclamanții invocând, pe de o parte, nerespectarea principiului interesului superior al copilului, în sensul art. 3 par. 1 din Convenția internațională privind drepturile copilului și dreptul lor de a li se recunoaște o filiație stabilă, și, pe de altă parte, încălcarea art. 8 din Convenție privit izolat dar și combinat cu art. 14 din Convenție. Pe lângă aceste motive, reclamanții au susținut că hotărârea străină de recunoaștere a filiației unui copil față de un cuplu care a încheiat o convenție valabilă de gestație pentru altul cu o mamă purtătoare nu este contrară ordinii publice internaționale, cum a reținut instanța de apel, întrucât aceasta nu se confundă cu ordinea publică internă. Curtea de Casație a respins recursul, menținând soluția Curții de Apel din Paris.

După epuizarea procedurilor interne, cei doi soți, resortisanți francezi, și cele două gemene, resortisante americane, au formulat o cerere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului invocând faptul că primii doi nu au posibilitatea de a obține recunoașterea filiației legal stabilite în străinătate față de gemenele născute din gestația pentru altul, încălcându-se astfel principiul interesului superior al copilului și dreptul la respectarea vieții lor private și de familie prevăzut de art. 8 din Convenție. Pe lângă încălcarea art. 8, reclamanții au invocat și încălcarea art. 14, 6 alin. 1, 12 și 41 din Convenție, care exced analizei noastre.

Pronunțându-se asupra admisibilității cererii[3], Curtea amintește faptul că dreptul la respectarea vieții de familie prevăzut de art. 8 din Convenție presupune existența unei familii, condiție îndeplinită chiar și atunci când există legături familiale de facto caracterizând aplicarea acestui articol[4], precum și în cazul existenței unei vieți familiale în fapt[5]. Ceea ce prezintă importanță pentru caracterizarea unei familii în sensul art. 8 este caracterul real concret al relației dintre cei interesați. Or, în speță, este cert că cei doi soți reclamanți se ocupă de creșterea, întreținerea, educarea celor două gemene, comportându-se ca și veritabili părinți.

În ceea ce privește ”viața privată”[6], acest concept include aspecte legate de identitatea fizică și socială a individului[7]. De asemenea, Curtea afirmă că filiația intră în sfera de aplicare a dreptului la respectarea vieții private, după cum rezultă din cauzele în care Curtea a examinat problema compatibilității cu acest drept a imposibilității de stabilire a unei legături juridice între un copil și un părinte biologic și a subliniat că respectarea vieții private cere ca fiecare să-și poată stabili detaliile identității sale de ființă umană. Ca și în cauzele examinate deja, Curtea a apreciat că și în cauza Mennesson c/Franța există o relație directă între viața privată a copiilor născuți din gestația pentru altul și determinarea juridică a filiației lor.

Pronunțându-se pe fondul cauzei, Curtea a avut de analizat următoarele probleme de dreptul european al drepturilor omului: a) existența/inexistența unei ingerințe în dreptul reclamanților, majori și minori, la respectarea dreptului lor la viața familială; b) justificarea/nejustificarea ingerinței, conform art. 8 pct. 2 din Convenție.

a ) Cu privire la existența unei ingerințe

Curtea ajunge la concluzia că, în speță, refuzul autorităților franceze de recunoaștere juridică a legăturii familiale care-i unește pe soții Mennesson și gemenele Mennesson trebuie analizată ca o ”ingerință” în dreptul lor la viața de familie și viața privată.

b) Cu privire la justificarea ingerinței

Pentru a soluționa această problemă, Curtea a verificat dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: (i) ingerința este prevăzută de lege, (ii) pentru un scop legitim, (iii) fiind ”necesară” ”într-o societate democrată”.

(i) Ingerința prevăzută de lege

Verificând această condiție, Curtea amintește faptul că, potrivit jurisprudenței sale[8], sintagma ”prevăzută de lege” din art. 8 pct. 2 impune pe de o parte ca măsurile incriminate să aibă un temei legal în dreptul intern, iar pe de altă parte ca legea să fie accesibilă și previzibilă pentru justițiabil. Or, în speță, având în vedere că nulitatea absolută a convenției de gestație pentru altul este expres prevăzută în Codul civil francez iar Codul penal incriminează gestația pentru altul, precum și substituția voluntară, simulația și disimularea care au ca efect atingerea stării civile a unui copil, Curtea constată că această cerință este îndeplinită.

(ii) Scopul legitim

Cu privire la scopul legitim al ingerinței, Curtea declară că nu este convinsă de argumentul invocat de Guvernul francez, care a susținut că măsurile legale impuse au scopul de a asigura apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor. Curtea constată că legislația franceză nu stabilește că fapta francezilor de a recurge la gestația pentru altul într-o altă țară unde este legal practicată constituie infracțiune în dreptul penal francez.

Cu toatea acestea, Curtea admite că, având în vedere concepția legiuitorului francez asupra problematicii gestației pentru altul, prohibită în mod expres, prin care se urmărește protecția copiilor și a mamelor purtătoare, Guvernul francez poate considera că ingerința litigioasă este justificată prin două scopuri legitime: protecția sănătății și protecția drepturilor și libertăților altuia.

(iii) Caracterul necesar al ingerinței într-o societate democratică

Analiza acestei condiții reprezintă miezul problemei tranșate de Curte.

Poziția Guvernului francez față de caracterul necesar al ingerinței a fost aceea că legiuitorul francez a decis să nu autorizeze gestația pentru altul din preocuparea sa de a interzice orice posibilitate de comercializare a corpului uman, de a garanta principiul indisponibilității corpului uman și al stării civile și de a prezerva interesul superior al copilului. Totodată, Guvernul francez a invocat faptul că, fiind un subiect de ordin moral și etic și lipsind un consens asupra gestației pentru altul între statele părți, trebuie să li se recunoască acestora o marjă largă de apreciere în acest domeniu, inclusiv în materia efectelor filiației. Din perspectiva Guvernului francez, faptul că soții Mennesson locuiesc pe teritoriul francez împreună cu gemenele Mennesson, având o viață de familie care se desfășoară normal în temeiul stării civile americane a copiilor, al căror interes superior este prezervat, demonstrează că ingerința în dreptul la respectarea vieții private și a vieții de familie este ”extrem de proporționată” cu scopurile urmărite.

Examinând condiția caracterului necesar al ingerinței într-o societate democratică, Curtea se pronunță asupra următoarelor aspecte: 1) întinderea marjei de apreciere a statelor; 2) lipsa unui consens în Europa asupra gestației pentru altul; 3) respectarea/violarea dreptului la viața de familie al reclamanților majori – soții Mennesson; 4) respectarea/violarea dreptului la viață privată al reclamanților minori – gemenele Mennesson.

1) Cu privire la întinderea marjei de apreciere de care dispun statele părți

Curtea reține că întinderea marjei de apreciere de care dispun statele părți Convenție variază în funcție de circumstanțe, domenii și context. Însă, Curtea arată că atunci când nu există un consens între statele membre ale Consiliului Europei, mai ales atunci când particularitatea cauzei este dată de incidența unor chestiuni delicate de ordin moral sau etic, întinderea marjei de apreciere este mare[9]. În schimb, atunci când în cauză este incident un aspect particular important al existenței sau identității individului, marja de apreciere lăsată statelor este restrânsă[10].

2) Lipsa unui consens între statele europene asupra gestației pentru altul

Curtea a avut la dispoziție un studiu de drept comparat, incluzând 35 de state, fiind structurat pe două paliere: unul referitor la gestația pentru altul și altul referitor la posibilitatea recunoașterii filiației biologice în cazul copiilor concepuți și născuți în temeiul convenției de gestație pentru altul.

Cu privire la gestația pentru altul, studiul relevă următoarele[11]:
– Gestația pentru altul este interzisă în mod expres în 15 state: Austria, Elveția, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Islanda, Italia, Moldova, Muntenegru, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia și Turcia;
– Gestația pentru altul nu este reglementată și, prin urmare, este interzisă fie în temeiul unei dispoziții generale, fie nu este tolerată, fie legalitatea ei este incertă în 10 state: Andora, Bosnia-Herțegovina, Irlanda, Letonia, Lituania, Malta, Monaco, România, San Marino și Ungaria;
– Gestația pentru altul neremunerată sau altruistă este expres autorizată în 7 state: Albania, Georgia, Grecia, Olanda, Regatul Unit, Rusia și Ucraina; totuși, aceasta poate avea și caracter patrimonial în Georgia, Rusia și Ucraina;
– Gestația pentru altul pare să fie tolerată în 4 state în care nu există nicio reglementare în acest sens: Belgia, Cehia, Luxemburg și Polonia.

Cu privire la posibilitatea părinților de intenție de a obține recunoașterea sau stabilirea juridică a filiației cu un copil născut din gestația pentru, practicată în străinătate, fie prin exequatur, fie prin transcrierea directă a hotărârii judecătorești străine sau a actului de naștere străin în registrele de stare civilă, fie prin adopție, concluziile studiului sunt următoarele[12]:
– Recunoașterea juridică a filiației între părinții de intenție și copiii rezultați din gestația pentru altul practicată legal într-un alt stat este posibilă în 13 state: Albania, Cehia, Estonia, Georgia, Grecia, Irlanda, Olanda, Regatul Unit, Rusia, Slovenia, Spania, Ucraina, Ungaria;
– Recunoașterea juridică a filiației între părinții de intenție și copiii rezultați din gestația pentru altul practicată legal într-un alt stat pare să fie posibilă în alte 11 state în care gestația pentru altul este interzisă sau nu este prevăzută de lege: Austria, Belgia, Elveția, Finlanda, Islanda, Italia, Malta, Polonia, San Marino, Suedia, Luxemburg;
– Recunoașterea juridică a filiației între părinții de intenție și copiii rezultați din gestația pentru altul practicată legal într-un alt stat este exclusă în 11 state: Andora, Bosnia-Herțegovina, Germania, Letonia, Lituania, Moldova, Monaco, Muntenegru, România, Serbia și Turcia.

Chiar dacă nu există un consens în aceste privințe, alegerile operate de statele părți la Convenție fac obiectul controlului Curții, pentru a verifica dacă există un just echilibru între interesele statelor și cele ale indivizilor direct vizați de soluțiile legale adoptate de state. Curtea arată că de fiecare dată când în cauză este situația unui copil, principiul interesului superior al acestuia trebuie să primeze[13].

3) Dreptul reclamanților majori la respectarea vieții de familie

Cu privire la această chestiune, Curtea constată că judecătorii francezi au examinat aplicarea Convenției in concreto, raportat la situația din speță, respectând hotărârea pronunțată de Curte în cauza Wagner și J.M.W.L.[14]. În urma acestui examen atent, având în vedere că imposibilitatea transcrierii actelor de stare civilă californiene nu îi împiedică pe soții Mennesson să-și desfășoare viața de familie alături de gemene pe teritoriul Franței, Curtea de Casație franceză a ajuns la concluzia că în speță dreptul la viața de familie al soților Mennesson, prevăzut de art. 8 din Convenție, a fost respectat. Curtea apreciază că, procedând în această manieră, Curtea de Casație franceză a menajat un just echilibru între interesele reclamanților majori și interesele statului.

Reiterând argumentele Curții de Casație, Curtea Europeană apreciază că dreptul la respectarea vieții de familie al reclamanților majori, soții Mennesson, nu a fost violat.

4) Dreptul reclamanților minori la respectarea vieții private

În examinarea respectării dreptului la viața privată al reclamanților minori, gemenele Mennesson, Curtea arată că, în accepțiunea Convenției și în lumina jurisprudenței CEDO – Miculik c/ Croația, Jaggi c/ Elveția, respectarea vieții private presupune ca fiecare să-și poată stabili detaliile identității sale de ființă umană, incluzând filiația sa.

În speță, Curtea a observat că, fără a ignora identitatea gemenelor ca fiind copiii soților Mennesson conform dreptului californian, Franța le neagă această calitate în ordinea sa juridică internă. Or, în opinia Curții, această contradicție aduce atingere identității celor două gemene în cadrul societății franceze prin incertitudinea juridică în care se găsesc cele două minore. Această incertitudine juridică atinge, pe de o parte, naționalitatea gemenelor, care este un element al identității persoanei, chiar dacă art. 8 din Convenție nu garantează dreptul de a dobândi o anumită naționalitate[15]. Astfel, deși tatăl gemenelor este cetățean francez, naționalitatea acestora este incertă în absența recunoașterii în ordinea juridică franceză a filiației stabilite în dreptul californian. Pe de altă parte, nerecunoașterea legăturii de filiație cu tatăl biologic, stabilită conform dreptului californian, are ca efect lipsa calității de moștenitoare legale a celor două gemene, acestea putând avea doar calitatea de moștenitoare testamentare, situație care le dezavantajează în mod evident.

Chiar dacă prin alegerea soluției legale – nerecunoașterea în dreptul francez al legăturii de filiație între părinții de intenție și copiii concepuți prin gestația pentru altul practicată în mod legal în străinătate -, Franța urmărește descurajarea propriilor resortisanți să recurgă la gestația pentru altul în străinătate, Curtea subliniază că efectele acesteia nu îi ating doar pe părinți, ci și pe copii. Or, dreptul minorilor la viața privată, care include determinarea substanței identității sale, adică a filiației, este semnificativ afectat de soluția legală adoptată de Franța.  Prin urmare, în cauză se pune problema compatibilității acestei soluții cu principiul interesului superior al copilului, după care trebuie să se orienteze toate deciziile în cauzele cu minori.

Curtea subliniază că particularitatea analizei compatibilității soluției legale franceze cu principiul interesului superior al copilului este dată de faptul că unul dintre părinții de intenție – tatăl – este în același timp și părinte biologic. Or, având în vedere importanța filiației biologice ca element al identității fiecărei persoane – așa cum a statuat CEDO în hotărârea Jaggi c/ Elveția -, în opinia Curții, nu se poate pretinde că este conform interesului unui copil de a-l priva de legătura juridică atunci când realitatea biologică a fost stabilită, iar copilul și părintele revendică recunoașterea deplină a acesteia.

Curtea mai reține că jurisprudența prohibitivă a Curții de Casație franceze constituie un obstacol nu doar în calea recunoașterii legăturii juridice dintre tatăl biologic și gemene prin transcrierea actelor de naștere străine, ci și în calea recunoașterii de paternitate sau a adopției ori  prin efectul posesiei de stat.

Prin urmare, având în vedere consecințele grave ale restricției asupra identității persoanei și dreptului la respectarea vieții private, care constituie un obstacol atât la recunoașterea cât și la stabilirea în dreptul intern al legăturii de filiație față de tatăl lor biologic, Curtea a apreciat că Franța a depășit ceea ce-i permitea marja de apreciere. De asemenea, ținând cont de greutatea principiului interesului superior al copilului atunci când sunt puse în balanță interesele în prezență, Curtea a apreciat că dreptul gemenelor minore la respectarea vieții lor private a fost încălcat.

1.2. Hotărârea Labassee c/Franța

Situația de fapt care a generat cauza Labassee c/Franța este asemănătoarea cu cea din cauza Mennesson c/ Franța, menționată supra.

Reclamanții, soții Labbassee, au hotărât să recurgă la gestația pentru altul din cauza unor probleme de infertilitate de care suferea doamna Labassee. La data de 20 iunie 2000, cei doi au încheiat în SUA un contract cu International Ferility Center for Surrogacy. Apoi, la data de 29 octombrie 2000 au încheiat un alt contract cu același institut și cu dl. și dna. L., în temeiul căruia cea din urmă se angaja să poarte un embrion provenit din ovocitul unei donatoare anonime și gameții dlui. Labbasse. La data de 27 octombrie 2002 se naște minora Juliette Labbasse în Minnesota, SUA. La data de 31 octombrie 2001, pronunțându-se asupra cererii dnei. L., Tribunalul statului Minnesota a constatat că scopul sarcinii acesteia era acela de a da naștere unui copil biologic legat de dl. Labbasse – reclamant în fața Curții – și că aceasta nu înțelege să-și păstreze drepturile părintești, care încetează odată cu pronunțarea hotărârii judecătorești. La aceeași dată, aceeași instanță s-a pronunțat asupra unei a doua cereri, formulată de dl. și dna. L, constatând că dl. Labbasse este tatăl biologic al fetiței, că numele acesteia este Juliette Monique Labbasse, că ocrotirea legală și fizică a fost acordată dlui. Labbasse, acesta fiind autorizat să se întoarcă în Franța împreună cu minora, și că dlui. și dnei. L nu li se recunoștea sau acorda niciun drept de vizită, aceștia renunțând în mod expres la drepturile lor asupra copilului. La data de 1 noiembrie 2003 se emite în Minnesota actul de naștere al minorei, în care se menționa că este fiica soților Labassee

În Franța, cei doi soți s-au lovit de refuzul autorităților franceze de a transcrie actul de naștere al copilului întocmit în Minnesota și de a recunoaște filiația stabilită conform dreptului statului Minnesota, în care este autorizată gestația pentru altul. Motivarea refuzului a fost identică cu cea invocată în cazul soților Mennesson: nulitatea absolută a convenției de gestație pentru altul în dreptul francez.

După epuizarea procedurilor judiciare interne, soții Labasse și fiica lor au formulat o cerere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin care au reclamat violarea de către Franța a dreptului lor la respectarea vieții private și a vieții de familie, consacrat de art. 8 din Convenție și art. 41 din Convenție.

Argumentele statului francez și soluția Curții în această cauză sunt similare cu cele expuse în cauza Mennesson, motiv pentru care nu le vom reitera.

1.3. Concluzii asupra celor două hotărâri

a) O soluție previzibilă având în vedere ideologia Curții în materia drepturilor personalității

În mod evident, cele două hotărâri reflectă ideologia – cunoscută și vehement criticată, mai ales în doctrina franceză – a Curții Europene a Drepturilor Omului: necesitatea existenței unei duble concilieri. Pe de o parte, în viziunea Curții, trebuie să existe o conciliere între interesele statelor și cele ale indivizilor, iar pe de altă parte, între universalitatea drepturilor omului și diversitatea culturilor europene.

Urmându-și ideologia, Curtea, deși recunoaște că statele părți ale Convenției au libertatea de a alege o soluție legală sau alta în funcție de cultura lor, mai ales atunci când în discuție sunt aspecte de ordin etic, moral, religios, dă dovadă de o mare severitate sau exigență față de statul francez și de o mare indulgență față de reclamanți. Aceasta este poziția Curții ori de câte ori sunt în discuție drepturile personalității, fiind puternic influențată de dezvoltarea individualismului și a activității umane. În acest sens menționăm următoarele hotărâri ale Curții: Mazurek c/Franța[16], privind drepturile succesorale ale copilului adulterin, în care Curtea a constatat că acesta din urmă este discriminat în mod nejustificat față de copilul legitim; B c/Franța[17] și Goodwin c/ Regatul Unit[18], privind rectificarea judiciară a stării civile a transsexualilor; KA c/ Belgia[19], privind autonomia personală, care justifică dreptul de a suporta acte de tortură sadomasochistă desconsiderând demnitatea persoanei; B. și L. c/ Regatul Unit[20], în care Curtea a statuat că art. 12 din Convenție, care recunoaște dreptul unui bărbat și unei femei de a se căsători și întemeia o familie, nu poate împiedica o uniune incestuoasă.

b) Triumful interesului superior al copilului

În concursul dintre necesitatea protecției copilului față de abandon, care se pretinde că este unul dintre efectele gestației pentru altul, și a mamei purtătoare, împotriva exploatării sale, invocată de Franța și interesul superior al copilului născut prin gestația pentru altul în stabilirea identității sale fizice și sociale, a detaliilor identității, precum filiația biologică, invocat de reclamanți, Curtea a înclinat balanța în favoarea celui din urmă. Așa cum am mai spus-o cu un alt prilej, în concursul dintre drepturile majorilor și cele ale minorilor, acestea din urmă vor triumfa, grație principiului interesului superior al copilului, consacrat de Convenția internațională privind drepturile copilului. Copiii nu pot fi privați de dreptul la respectarea vieții private și de familie alături de părinții săi biologici, indiferent că gestația pentru altul este prohibită și/sau are caracter comercial.

Totodată se observă faptul că s-a constatat încălcarea art. 8 doar în ceea ce-i privește pe reclamanții minori, nu și pe cei majori.

c) Triumful filiației biologice

Hotărârile contribuie la dezvoltarea conceptului de viață privată al copilului. Curtea a statuat că filiația este un detaliu al identității fizice și sociale a individului, intrând în sfera de aplicare a art. 8. Filiația biologică transmite descendența/asecendența și istoria unei familii, atingând dreptul la succesiune și naționalitatea copilului. De aceea, filiația biologică este un detaliu semnificativ, luat în considerare de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

II. Efectele hotărârilor în dreptul  statelor părți la Convenție

Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este creatoare, având efect direct vertical și orizontal în dreptul intern.

Efectul vertical al Convenției constă în faptul că statele părți la Convenție răspund pentru încălcarea Convenției. Efectul orizontal constă în faptul că statele părți au obligația de a asigura garantarea respectării Convenției în relațiile dintre particulari. Astfel, instanțele trebuie să cenzureze textele legale considerate incompatibile cu un articol din Convenție.

Cele două hotărâri produc efecte în dreptul intern francez, Franța fiind parte în aceste litigii, dar având în vedere caracterul creator al jurisprudenței Curții, produc efecte și față de celelalte state, inclusiv România, menționată în studiul de drept comparat efectuat de Curte. Astfel, mai întâi vom analiza efectele hotărârilor în dreptul francez, apoi în dreptul nostru.

1. Efectele celor două hotărâri în dreptul francez

Dreptul francez va fi bulversat de cele două hotărâri pentru că, tranșând problema filiației biologice în materia gestației pentru altul, lovită de nulitate absolută, efectele hotărârilor se extind și asupra filiației biologice incestuoase, reglementate restrictiv în Franța.

Pe lângă nulitatea gestației pentru altul, Codul civil francez dispune că un copil născut dintr-un incest absolut nu-și poate stabili filiația decât față de unul dintre părinți. Odată stabilită filiația maternă sau paternă, orice acțiune în stabilirea filiației față de celălalt părinte este inadmisibilă și orice recunoaștere este nulă.

Totodată, pe rolul CEDO se află încă trei cereri formulate împotriva Franței, care vizează filiația în cazul gestației pentru altul și care așteaptă să fie soluționate: Laborie c/ Franța ( nr. 44024/13); Foulon c/ Franța ( nr. 9063/14); Bouvet c/Franța ( 1nr. 10410/14).

Observând cu atenție cele două dictum-uri ale Curții constatăm următoarele:
a) Curtea nu obligă Franța să autorizeze gestația pentru altul;
b) Curtea obligă Franța să reglementeze posibilitatea recunoașterii filiației în cazul gestației pentru altul practicată în mod legal în străinătate, asigurând în această manieră respectarea dreptului copilului la viața privată și viața de familie, incluzând dreptul la dobândirea unei cetățenii și dreptul la succesiune;
c) Hotărârile afectează inclusiv reglementarea franceză a raporturilor de drept internațional privat.

2. Efectele celor două hotărâri în dreptul român

a) În așteptarea unei reglementări…

După cum am văzut, România este menționată de Curte în studiul de drept comparat efectuat asupra gestației pentru altul și al posibilității obținerii recunoașterii filiației copilului născut din gestația pentru altul.

Referitor la primul aspect, România este inclusă pe lista statelor în care lipsește o reglementare în materia gestației pentru altul, astfel că această operațiune fie este interzisă în temeiul unor dispoziții generale, fie nu este tolerată, fie legalitatea sa este incertă.

În ceea ce privește cel de-al doilea aspect vizat de studiu, România face parte din grupul de state în care stabilirea filiației biologice a copiilor născuți prin gestația pentru altul pare să fie imposibilă.

Prin urmare, până la reglementarea expresă a gestației pentru altul, incluzând regimul filiației în această ipoteză ori până la adoptarea unor reguli clare privind regimul juridic al filiației în acest caz, instanțele naționale sunt ținute de cele două dictum-uri ale Curții Europene. Astfel, ele sunt obligate să soluționeze cauzele care au ca obiect stabilirea filiației copiilor născuți din gestația pentru altul aplicând in concreto art. 8 din Convenție și principiul interesului superior al copilului, indiferent că a această operațiune are sau nu caracter altruist sau că este ori nu autorizată de lege.

b) … o instanță națională a anticipat soluțiie Curții

În țara noastră, Curtea de Apel Timișoara a pronunțat în premieră o hotărâre în care a tranșat filiația unor gemeni născuți din gestația pentru altul aplicând în mod corespunzător art. 8 din Convenție și principiul interesului superior al copilului[21]. Dezvoltarea motivării Curții relevă armonizarea soluției instanței naționale cu cele două dictum-uri ale Curții și maniera exemplară în care judecătorul național și-a îndeplinit misiunea de a aplica prioritar Convenția privind drepturile omului și Convenția internațională privind drepturile copilului, conform art. 4 din Codul civil român.

În acest context – al lipsei reglementării gestației pentru altul și al filiației copiilor născuți prin această metodă în dreptul intern și al celor două dictum-uri ale Curții – apreciem că prezentarea sumară a soluției Curții de Apel Timișoara poate fi un instrument util pentru magistrați, avocați, justițiabili în rezolvarea unor litigii asemănătoare, găsind în ea argumente juridice prețioase.

1) Acțiunea introductivă

În urma complicaţiilor apărute la naşterea copilului, doamna N.C. a suferit o intervenţie chirurgicală (histerectomie totală) în cadrul căreia i-a fost extirpat în totalitate uterul, astfel cum reiese din biletul de ieșire din spital. Întrucât anexele uterine (ovarele și trompele) au rămas neafectate, doamna N.C. era în continuare aptă de a procrea din punct de vedere hormonal. Singura modalitate de a avea alți copii, pe care și-i dorea împreună cu soțul său, N.A., era prin intermediul tehnicii de fertilizare in vitro și embriotransfer în uterul unei mame purtătoare. În acest scop, soții N.C.și N.A. au dat o declaraţie acord pentru procedura FIV, care a fost înregistrată la clinica unde s-au făcut procedurile. Soți V.D și V.A. au dat declaraţii notariale prin care au consimţit la efectuarea procedurii fertilizării in vitro. În baza acestor declaraţii de consimțământ autentice, la data de 12 martie 2011 s-a efectuat procedura fertilizării in vitro, cu gameţii cuplului N, iar în data de 14 martie 2011 s-a efectuat embriotransferul în uterul mamei purtătoare V.D. În urma acestui procedeu de fertilizare in vitro s-a obţinut o sarcină gemelară, în urma căreia la data de 11 noiembrie 2011 s-au născut gemenii V.G. şi V.D. Ca urmare a declarării naşterii, soții V.D. și V.A. au fost trecuţi, în calitate de părinţi, în certificatele de naştere ale celor doi minori. Imediat după naștere, minorii au rămas la spital împreună cu mama biologică, iar de la data externării, au fost duși în căminul soților N., părinții biologici. Astfel, de la momentul naşterii minorii au locuit împreună cu părinţii biologici şi cu sora lor, primul copil al soților N, fiind cunoscuţi în familie şi în societate drept copiii soţilor N. Aceștia din urmă s-au ocupat în fapt de creşterea, întreţinerea materială, dezvoltarea fizică, intelectuală, respectiv de sănătatea minorilor.

În vederea recunoașterii adevărului biologic, cei doi minori și mama purtătoare au formulat o acțiune civilă în contradictoriu cu părinții biologici și soțul mamei purtătoare, înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr. 5101/325/2012, învestind instanța de judecată cu următoarele:
– o acțiune în contestarea filiației față de mama purtătoare, raportat la disp. art. 421 C. civ, cu capătul de cerere accesoriu având ca obiect acțiunea în stabilirea maternității față de mama biologică, raportat la disp. art. 422 C. civ;
– o acțiune în tăgada paternității față de prezumptivul tată, soțul mamei purtătoare, raportat la disp. art. 433 C. civ coroborat cu art. 414 alin. 2 C. civ.,
– o acțiune în stabilirea paternității față de tatăl biologic, raportat la dispoziţiile art. 408 alin. 3 coroborat cu art. 425 C. civ.;
– capete de cerere accesorii având ca obiect:  modificarea numelui minorilor, exercitarea autorității părintești în comun de către părinții biologici, obligarea părinților biologici la întreținerea în natură a minorilor, raportat la dispoziţiile art. 438 C. civ., precum și modificarea certificatelor de naștere ale minorilor raportat la dispoziţiile art. 100 alin. 3 C. civ.

În motivarea acțiunii lor, reclamanții au mai invocat art. 3 pct. 1 din Convenția internațională privind drepturile copilului, art. 2 din Legea nr. 272/2004, respectiv art. 263 din Codul Civil, care consfințesc principiul interesului superior al copilului; încălcarea principiului autonomiei personale, consacrat de CEDO, și consacrat de art. 60 NCC (dreptul de a dispune de sine însuși) combinat cu principiul interesului superior al copilului; art. 8 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, care consacră dreptul copilului la identitate; art. 8 din CEDO  privitor la viața privată, art. 30-31 din Legea nr. 272/2004, dispoziții  care  proteguiesc dreptul copilului la viaţă de familie; art. 6 din CEDO, art. 21 din Constituția României privind liberul acces la justiție, respectiv art. 4 alin. 2 din Legea nr. 303/2004 (art. 304 pct. 9 C. pr. civ.); jurisprudență CEDO, printre care următoarele cauze: Wagner c. Luxembourg; cauza S. H. și alții c. Austriei; cauza Pini și alții c. României; cauza  A.M.M. contra României 26 mai 2012; cauza Gaskin c. Regatului-Unit; cauza Mikulić c. Croației.

a) Soluția primei instanțe

Judecătoria Timișoara, secția civilă, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de către reclamanți, reținând că în dreptul românesc filiația față de mamă se stabilește potrivit regulii de drept comun prevăzută de art. 408 C. civ., din punct de vedere juridic fiind considerată mamă femeia care dă naștere copilului, în speță mama surogat, indiferent de proveniența materialului genetic. Pentru aceste considerente instanța găsește ca neîntemeiată cererea reclamanților privind contestarea maternității pe care o respinge, iar drept consecință instanța respinge toate celelalte capete de cerere, calificându-le drept accesorii. Prima instanță a respins capătul de cerere având ca obiect stabilirea filiației a minorilor față de mama biologică, având în vedere că potrivit art. 435 C. civ., atât timp cât cererea de contestare a filiației materne față de reclamantă nu a fost admisă, nu se poate stabili pe nicio cale, o altă filiație. „De asemenea, având în vedere că vor fi respinse cele două petite menționate mai sus, instanța va respinge și cererea de constatare a faptului că nu pârâtul V. A. este tatăl minorilor, cerere accesorie, formulată pentru situația admiterii celor două capete de cerere menționate mai sus, și totodată din aceleași considerente, văzând art. 435 alin. 1 C. civ. va respinge și cererea de stabilire a filiației paterne a minorilor față de pârâtul N.A. […]”. De asemenea, prima instanță a considerat că gestația pentru altul la care au apelat părinții biologici, consimțită de mama purtătoare este imorală și încalcă ordinea publică.

Astfel, prima instanță arată că: ”deși în România procrearea medicală asistată, prin folosirea mamei surogat se efectuează, dovadă fiind și cazul în speță, ea nu este reglementată legal, neînscriindu-se nici în limitele Legii nr. 95/2006. Prin Noul Cod civil, […], se încearcă aducerea în cadrul legal a reproducerii umane asistate medical, însă reglementarea nu acoperă toate situațiile, ea referindu-se numai la procedeul terțului donator (art. 441-447 C.civ.) fără nicio mențiune la cea cu gameții cuplului beneficiar”. Totodată, instanța reține că „este absolut necesar pentru recunoașterea ei (n.n. procedura fertilizării in vitro cu mamă purtătoare) cu efecte asupra stabilirii filiației materne în altă modalitate decât potrivit regulii de drept comun, prevăzute de art. 408 C.civ., reglementarea ei juridică”. Mai mult, se arată că „până la reglementarea ei în legislația internă, soluția găsită, în practică de părinții donatori de materie genetică, a fost cea a adoptării copiilor născuți prin tehnica respectivă”.   

De asemenea, în motivarea soluției sale de respingere a acțiunii, prima instanță arată că toate părțile implicate în acest proces ar fi trebuit să-și pună problema situației juridice a minorilor, privitoare la părințiilor, anterior recurgerii la o astfel de procedură de reproducere umană asistată medical. Atunci când au înțeles să uzeze de procedura respectivă, și-au asumat toate consecințele juridice ale deciziei lor, cunoscând foarte bine că, potrivit legislației interne, regula la stabilirea filiației față de mamă, existentă și la momentul fertilizării in vitro era că femeia care va naște copiii, va fi și mama acestora.

Hotărârea primei instanțe a fost criticată în apel pentru mai multe motive, între care și următoarele:
– deși prima instanță reține corect în considerentele sentinței că în speță ne aflăm sub incidența unei situații de fapt nereglementată juridic în România (nici de dispozițiile Legii nr. 85/2006, respectiv nici de prevederile NCC), în mod greșit aceasta face aplicarea în speță a dispozițiilor art. 408 din Codul civil. Această soluție intră în mod flagrant în contradicție cu art. 1 NCC. Acesta stabilește pentru prima dată în Codul civil ierarhia izvoarelor dreptului civil și modul de acțiune al acestora;
– dispozițiile art. 4 din NCC instituie în sarcina judecătorului național o obligație suplimentară constând în aplicarea cu prioritate a pactelor și a tratatelor internaționale privind drepturile omului, la care România este parte, înlăturând chiar aplicarea dispozițiilor de drept intern contrare legislației internaționale în materie. Astfel, prima instanță era obligată să constate că prin aplicarea la situația de fapt dedusă judecății a dispozițiilor art. 408 din NCC, vor fi încălcate dispozițiile cuprinse în tratatele internaționale respectiv: art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează dreptul oricărei persoane la viață familială, și art. 3  din Convenția cu privire la drepturile copilului (adoptată la 20 noiembrie 1998 de Adunarea Generală a Națiunilor Unite, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990) care consacră principiul interesului superior al copilului. În mod greșit reține prima instanță că aceste principii nu sunt încălcate „deoarece situația legală a celor doi minori nu rămâne nereglementată juridic, legislația internă stabilind reguli de stabilire a filiației atât față de mamă, cât și față de tată, aplicabile și în cazul lor”. Apare aici o contradicție a judecătorului fondului care, la începutul motivării hotărârii reține că situația din speță este nereglementată juridic, apoi susține că situația legală(?!) a minorilor nu rămâne nereglementată juridic (?!), existând reguli de drept intern aplicabile și în cazul lor (care? există vreo regulă de drept care interzice omului să decidă când și cum să devină părinte?);
– prima instanță reține că principiul interesului superior al copilului este respectat în situația în care minorilor le-a fost stabilită o filiație, fără a conta dacă această filiație este cea adevărată, bazată pe legătura de sânge, sau o filiație artificială, creată sub imperiul aplicării greșite a unor dispoziții de drept incompatibile cu starea de fapt, încălcându-se în acest mod principiul identității genetice. Or, un astfel de raționament nu poate fi acceptat, întrucât tocmai principiul interesului superior al copilului instituie imperativul stabilirii adevăratei legături de filiație dintre minori și familia biologică, acesta fiind și considerentul pentru care au fost reglementate legal acțiunile în posesie de stat prin intermediul cărora seurmărește în speță stabilirea pe cale judiciară a identității părinților biologici ai minorilor;
– totodată, existând o legătură directă între stabilirea filiaţiei şi viaţa privată a minorilor, prima instanță în mod greșit a reținut că prin aplicarea la situația de fapt a art. 408 din NCC nu este încălcat art. 8 din CEDO care consacră dreptul oricărei peroane la viață familială, acesta fiind înțeles în sensul larg de integrare a minorilor în familia adevărată, cea biologică.

Așadar, prima instanță a ignorant Convenția europeană a drepturilor omului,  jurisprudența CEDO și principiul interesului superior al copilului. De fapt, preocupându-se de moralitatea părinților care au apelat la această procedură, prima instanță a uitat că era chemată să soluționeze o cauză în care în discuție erau drepturile unor părți vulnerabile, copiii.

b) Soluția instanței de apel

Împotriva hotărârii primei instanțe s-a declarat apel. În fața instanței de apel s-a administrat proba cu expertiza medicală ADN, concluziile fiind următoarele: există 100% șanse ca pârâții N.A. și N.C. să fie părinții biologici și 0% șanse ca reclamanta V.A., mama purtătoare, și soțul acesteia, pârâtul V.A. să fie părinții biologici ai celor doi gemeni. Reținând aceată probă, instanța de apel a admis în parte apelul reclamanților, respectiv a admis toate petitele referitoare la filiația față de tatăl biologic și consecințele acesteia. În schimb, a respins apelul cu privire la aceleași petite referitoare la mama biologică, săvârșind o discriminare între tatăl biologic și mama biologică raportat la concluziile identice ale expertizei ADN în ceea ce privește filiația față de ei.

Instanța de apel și-a motivat hotărârea invocând faptul că art. 412 C. civ. nu permite contestarea filiației față de mamă decât dacă în locul mamei ar apărea alta decât cea care a născut copiii, ceea ce, a apreciat instanța, nu este cazul în speță. De asemenea, instanța de apel a înlăturat aplicarea principiilor interesului superior al copilului și  al autonomiei  personale, motivând că posibilitatea înlăturării filiației față de mamă este reglementată în legislația română, chiar în art. 421 C. civ.

c) Soluția instanței de recurs

Împotriva hotărârii instanței de apel, reclamanții au declarat recurs invocând art. 304 pct. 9 și 7 C. pr. Civ.

Critica soluției a vizat problema maternității, primele două instanțe refuzând să tranșeze această problemă în favoarea filiației biologice, considerând că principiul ”mater simper certa est…” este un obstacol peste care nu se poate trece. Deși s-a invocat faptul că în cauzele cu minori judecătorul trebuie să se orienteze după principiul interesului superior al copilului, iar stabilirea adevărului biologic și recunoașterea lui juridică este în interesul superior al minorilor, instanța de apel a ignorant aceste argumente.

Instanța de recurs a admis recursul, a constatat că reclamanta V.D. nu este mama biologică a gemenilor, ci această calitate o are pârâta N.C, a dipus efectuare cuvenitelor mențiuni în actele de naștere ale reclamanților minori, menținând în rest celelalte dispoziții referitoare la paternitate.

În motivarea soluției, instanța de recurs reține următoarele:
” Este adevărat că potrivit adagiului mater simper certa est, pater incertus consacrat și în actualul Cod civil în art. 408 alin. 1, filiația față de mamă se stabilește prin faptul pozitiv și simplu al nașterii însă acest lucru nu poate avea, în mod evident, în vedere decât ipoteza procedurii firești în care procrearea și nașterea rezultă din participarea aceleiași mame nu și atunci când – ca și în cazul de față – ea nu participă la procreare ci doar la naștere.
O atare situație – neprevăzută de lege dar permisă se datorează, pe de o parte, diversificării și evoluției mai rapide a tehnicilor de reproducere umană asistată medical în raport cu legea, a cărei elaborare este supusă unui parcurs sinuos și îndelungat iar, pe de altă parte, interesului subânțeles al statului de a asigura certitudinea descendenței unei persoane, identificarea ei ca aparținând unei anume familii, fie ea și monogamă precum și interzicerea comerțului cu embrioni.
Acest interes general nu poate însă prima interesului vital al unei persoane de a avea acces la informații despre adevărata sa identitate biologic și dreptului ei de a-și asuma public această identitate, câtă vreme acest lucru nu contravine dreptului și interesului altor persoane, ordinii de drept sau bunelor moravuri.

(…)

Lipsa din legislația internă a instituției juridice care să reglementeze expres consecințele sociale și juridice ale unei maternități rezultate altfel decât din simplul fapt al nașterii și supunerea discuției în prezenta cauză a protecției unui drept fundamental al copilului minor – și anume dreptul său la viață privată sub aspectul anterior menționat – nu împiedică instanța în a găsi rezolvarea juridică corectă a acestei situații decât cu riscul unei denegări de justiție dimpotrivă, o obligă pe aceasta la raportarea la Constituție (art. 20 alin. 2) și la Codul civil (art. 4 alin. 2) care conferă prioritate în materie pactelor și tratatelor internaționale la care România este parte.
Imposibilitatea juridică pentru reclamanții minori de a le fi recunoscută maternitatea față de mama biologic – adică adevărata lor identitate – aduce atingere, în primul rând, astfel cum s-a menționat, dreptului lor la viață privată, garantat de art. 8 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Chemată să statueze asupra convenționalității în materie a diverselor sisteme de drept național, Curtea de la Strasbourg s-a pronunțat deja în sensul că dreptul oricărei persoane de a-și cunoaște și stabili ascendența reală este o componentă a dreptului său la viață privată garantat de art. 8 al Convenției. ”

Astfel, în vederea aplicării art. 8 din Convenție, instanța de recurs face trimitere în mod corect la jurisprudența Curții Europene dezvoltată în jurul conceptului de viață privată: cauza Pascaud c/ Franța, Jaggi c/ Elveția, Mikulic c/Croația, Gaskin c/ Regatul Unit, Kroon c/Olanda.

Apoi, Curtea de Apel Timișoara arată că:
”(…) atât timp cât consecințele gestației pentru altul vizează dreptul fundamental la viață privată al celor implicați – și în primul rând al copiilor minori astfel rezultați – nu-și găsesc rezolvarea justă și echitabilă în dreptul intern, prin prisma dispozițiilor prioritare ale Convenției Europene și a celorlalte acte internaționale în materie semnate și ratificate de statul român, instanțele române nu pot refuza dreptul reclamanților minori la recunoașterea adevăratei lor identități genetice decât cu riscul ignorării văditului lor interes superior, la al cărui respect obligă toate actele normative în domeniul protecției drepturilor copilului ( în special art. 49 alin. 1 din Constituție, art. 3 pct. 1 din Legea nr. 18/1990 pentru ratificarea Convenției privind drepturile copilului, art. 1 alin 2, art. 2 alin. 1 , alin. 1 ind. 1 și alin. 3 din Legea nr. 272/2004, art. 263 C. civil).
Ingerința statului în drepturile reclamanților minori la viață privată, manifestată prin persistența în omisiunea de a stabili un cadru legal pentru toate procedurile de reproducere umană asistate medical – pe care, în fapt le acceptă -, sub pretextul protecției unui interes superior, de ordin general, este disproporționat.
Această concluzie este permisă, nu numai de considerentele de ordin teoretic, respectiv de menționata jursiprudență a Curții de la Strasbourg exprimată în aplicarea art. 8 al Convenției (care conferă întâietate protecției interesului și drepturilor individului) ci și de datele particulare ale cauzei deduse judecății.”

Analizând datele particulare le speței, instanța de recurs reține că:
”S-a dovedit și aceea că părinții biologici dispun de toate garanțiile morale și materiale necesare creșterii, îngrijirii și educării minorilor, astfel încât nu există nici din acest punct de vedere vreun risc pentru autoritățile statului de a fi nevoite să sprijine material acești copii sau de a-și asuma costul protecției lor instituționalizate.
Totodată, lipsa probelor care să dovedească că înțelegerea părților adulte a fost justificată  de beneficii de ordin material sau de altă natură pentru mama purtătoare (care este sora mamei biologice și care s-a supus unui astfel de sacrificiu altruist) și soțul acesteia, permite îndreptățita concluzie că, și sub acest aspect, ea a fost conformă ordinii de drept și bunelor moravuri.
Nu lipsit de importanță este și aspectul că deși niciuna din instanțele anterioare nu a constatat nulitatea/ineficacitatea convenției încheiate între soții V. și N., s-au recunoscut doar în parte efectele acesteia, respectiv doar în ceea ce privește stabilirea filiației minorilor față de tatăl biologic, fiind refuzată, pe baza unei prezumții legale ce contrazice toate evidențele, recunoașterea acelorași efecte față de mama lor biologică.
Acceptarea de către tribunal doar a unei jumătăți de adevăr a determinat ca tatăl biologic să fie trecut în actele de naștere a minorilor, alături de mătușa lor ca mamă, ceea ce este de natură a compromite public demnitatea lor și de a genera discuții neavizate dar stânjenitoare despre aparenta lor promiscuitate familială.
Curtea constată, în plus, că nu se poate susține, în mod rezonabil, că soluția legală de rezolvare a problemei maternității față de mama biologică a minorilor este recurgerea la procedura adopției lor, în calitatea lor de fii legitimi ai soțului mamei, în primul rând, pentru că rațiunea adopției este aceea de a găsi o familie de substituție pentru cei născuși și rămași fără familia de origine și nu aceea de a naște copii pentru a le găsi o familie de integrare”.

Așadar, în absența unei reglementări exprese a gestației pentru altul și a regimului filiației în această ipoteză, instanța națională a procedat  la rezolvarea problemei filiației copiilor născuți din gestația pentru altul aplicând art. 8 din Convenție și principiul interesului superior al copilului, soluția fiind în deplină armonie cu jurisprudența CEDO, mai ales cu hotărârile Mennesson c/Franța și Labassee c/Franța.


[1] Hotărârea pronunțată în cauza Mennesson c/Franța, nr. 65192/11, par. 41 și, respective, hotărârea pronunțată în cauza Labassee c/Franța, nr. 65941/11, par. 31.
[2] Decizia civilă nr. 1196/ 26.09.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 5101/1325/2012.
[3] Par. 45 din hotărârea pronunțată în cauza Mennesson c/Franța.
[4] X,Y și Z C/Regatul Unit, 22 aprilie, 1997.
[5] Wagner și J.M.W.L. c/Luxemburg, 28.06.2007.
[6] Par. 46 din hotărârea pronunțată în cauza Mennesson c/Franța.
[7] Mikulic c/Croația, Jaggi c/Elveția.
[8] Rotaru c/România, nr. 28341/95. Sabanchiyeva și alții c/Rusia, nr. 38450/05.
[9] Wagner și J.M.W.L, 28 iunie 2007, par. 128. Negropontis-Giannisis, 3 mai 2011, par. 69.
[10] S.H., 1 aprilie 2010, par. 94.
[11] A se vedea par. 41 din hotărârea Mennesson c/ Franța.
[12] A se vedea par. 42 din hotărârea Mennesson c/ Franța.
[13] Wagner și J.M.W.L., precitată, par. 133-134; .E.B. c/ Franța, cauza nr. 43546/02, par. 76.
[14] Precitată, par. 135.
[15] Genovse c/Malta, nr. 53124/09, 11.10.2011, par. 33.
[16] 1 februarie 2000.
[17] 25 martie 1992.
[18] 11 iulie 2002.
[19] 17 februarie 2005.
[20] 13 februarie 2005.
[21] Precitată, nota 2.


Conf. dr. Lavinia TEC
Facultatea de Drept
Universitatea de Vest din Timișoara


Aflaţi mai mult despre , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Au fost scrise până acum 2 de comentarii cu privire la articolul “Problema filiației copilului născut din gestația pentru altul tranșată de CEDO: aplicarea de către judecătorul național a art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului și a principiului interesului superior al copilului”

  1. estasori spune:

    Bravo Curții Europene a Drepturilor Omului ! Felicitări judecătorilor de la Curtea de Apel Timișoara şi a altora care au pronunțat sau vor pronunța astfel de hotărâri. Dacă știința medicală evoluează de ce legislația să rămână pe loc sau să se opună? Este un nonses. Dreptul nu trebuie să fie rigid ci trebuie să se plieze după evoluția omenirii nu să îmbrățișeze INVOLUȚIA.

  2. Iulia VUCMANOVICI spune:

    Pentru acuratete: in cauza KA c/ Belgia, privind autonomia personală, s-a constatat ca NU au fost incalcate art. 7 si art. 8 CEDO, reclamate ca fiind nerespectate in cauza. Asadar, NU se justifică dreptul de a suporta acte de tortură sadomasochistă, desconsiderându-se demnitatea persoanei.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.