Medierea între și cu instituțiile și autoritățile publice
8 iulie 2014 | Adriana Viorica MIHAI
Mi-as dori sa incep prin a spune ca: activitatea de mediere continua sa patrunda in acest sector fascinant al institutiilor si autoritatilor publice, ca exista dovezi care demonstreaza succesul si beneficiile pe care le aduce, in special in economisirea de resurse publice bugetare, Din pacate, realitatea si contextul legislativ in care se situeaza medierea, contrazice aceasta afirmatie.
Disputele intre si cu institutiile si autoritatile publice implică de multe ori servicii, regulamente sau alte acțiuni care afectează relațiile dintre cetățeni, oameni politici, proprietari de afaceri, organizații non-profit și oficiali guvernamentali. Interventia mediatorului poate aduce o economie majora in gestionarea timpului, dar mai ales a bugetelor institutiilor publice. Un studiu realizat recent in Marea Britanie a aratat ca, peste 90% dintre autoritatile locale din aceasta tara, folosesc medierea in mod regulat in rezolvarea disputelor dintre functionarii publici angajati si institutia publica, precum si nemultumirile si reclamatiile venite din partea persoanelor private. Potrivit raportului, beneficiile medierii au un impact major asupra productivitatii autoritatilor publice, implicarea activa a functionarilor publici in acordarea unor servicii de calitate, precum si un feedback pozitiv din partea cetatenilor, beneficiari directi ai serviciilor oferite de institutiile publice. De asemenea, raportul precizeaza ca apelarea la metoda alternativa de mediere, intr-o perioada de austeritate sustinuta si incertitudine financiara, a generat o crestere a gradului de incredere in mecanismele alternative alaturi de cele ale justitiei.
In Romania, practica in mediere reclama cel putin o completare a legislatiei, pentru ca medierea sa functioneze si sa aiba eficienta la nivelul institutiilor si autoritatilor publice. Justitiabilul roman, angajat al unei institutii publice sau cetatean nemultumit de serviciile oferite de institutiile publice, dar si institutiile publice intre ele, ar trebui sa aiba dreptul sa aleaga cu prioritate metoda de solutionare amiabila dintre celelalte metode prevazute de lege (conciliere, arbitraj), in functie de propriile nevoi.
Necesitatea introducerii in Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, a unor reglementari clare privind medierea intre si cu institutiile si autoritatile publice este sustinuta si de Reglementarea europeana nr. 9/2001 privind modurile alternative de soluţionare a litigiilor între autorităţile administrative şi persoanele fizice, respectiv arbitraj, mediere, conciliere, care prevede ca acestea: ”pot fi initiate de partile implicate, un judecator sau declarate obligatorii prin lege; conciliatorii si mediatorii trebuie sa stabileasca intalniri separate cu fiecare parte sau simultan pentru a gasi o solutie; conciliatorii si mediatorii pot invita autoritatea administrativa sa anuleze, retraga sau sa modifice actul administrativ, pe motiv de oportunitate sau legalitate”.
Importanta unei astfel de reglementari in cuprinsul Legii medierii se desprinde si din prevederile Proiectului de Cod de Procedura Administrativa, aflat in dezbatere publica, proiect care face referire la acordul de mediere. Codul de Procedura Administrativa, prin reglementarea mijloacelor alternative de solutionare a disputelor administrative, introduce MEDIEREA ca procedura prealabila sesizarii instantei de judecata, avand un important rol atat in ceea ce priveste responsabilizarea autoritatilor publice pentru apararea drepturilor si intereselor persoanelor si interesului public, cat si evitarea litigiilor de contencios administrativ.
Este adeseori adusa in discutie problema participarii si a unei transparente reale la nivelul institutiilor si autoritatilor publice, ca factor determinant al increderii publice.
Potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, regula este ca reclamantul nu poate promova o actiune in despagubiri decat sub conditia promovarii unei actiuni principale vizand anularea actului administrativ sau obligarea autoritatii publice la rezolvarea unei cereri privitoare la un drept sau interes legitim.
Cu toate acestea, de la aceasta regula se desprind doua exceptii: prima vizeaza cererea separata in despagubiri pentru pagubele cauzate prin ordonantele Guvernului declarate neconstitutionale, si a doua exceptie, persoana vatamata are dreptul sa solicite despagubiri pe cale separata, ulterior promovarii actiunii in anularea actului administrativ de autoritate.
Am incercat sa evaluez relatiile sau raporturile cetatenilor cu institutiile sau autoritatile publice, precum si perceptia acestora fata de procedura de mediere. Concluziile analizei factuale, pe tipuri de cauze nu sunt deloc incurajatoare.
In primul rand, am remarcat ingrijorarea conducatorilor institutiilor publice de deconcentrate atunci cand, la cererea unui angajat, sunt invitati intr-o procedura de mediere. Retinerea acestor manageri de a-si asuma prin semnatura pe un acord de mediere a unei intelegeri de natura financiara, desi nu resping ideea de mediere a diferendului, vine din insasi ambiguitatea legii, care ii trimite pe un teren incomfortabil, cel al unui control al Curtii de Conturi, care ar putea aprecia negativ o intelegere amiabiala cu implicatii financiare, in lipsa unei hotarari judecatoresti.
In al doilea rand, precedentul judiciar, element de noutate al Noului Cod de Procedura Civila, pare sa nu influienteze hotararile interne ale unor institutii publice, precum Casa Nationala de Pensii Publice, hotararea acestei institutii a fost de a refuza invitatiile persoanelor fizice in incercarea de rezolvare prin mediere a neintelegerilor intervenite, urmare a modului eronat de calcul al drepturilor de pensie. Desi Casa Nationala de Pensii Publice s-a aflat in calitate de intimat in nenumarate dosare cu obiect identic – recalcularea drepturilor de pensie cu valorificarea veniturilor suplimentare evidentiate in adeverinte emise de angajator, cauze admise cu regularitate in favoarea contestatarului, aceeasi lipsa a unei prevederi exprese in lege din care sa rezulte dreptul institutiei publice de a apela la mediere, greveaza instantele si intarzie decizia in folosul cetateanului.
Nu in ultimul rand, as dori sa evidentiez disputele intervenite intre persoane fizice sau juridice si Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri din Romania. Este de notorietate faptul ca, singura cale, prin care se pot contesta procesele verbale emise de CNADNR, este instanta de judecata, desi exista situatii in care politica institutionala privind respectul fata de cetatean ar trebui sa primeze. Este vorba de situatia in care, cetateanul de buna-credinta, fost proprietar al unui autovehicul, instrainat in conformitate cu prevederile legale, este sanctionat de autoritatea publica in locul noului proprietar, care nu a indeplinit partea de formalitati ce ii revenea privind inmatricularea autovehicului si a circulat sub numele vechiului proprietar, fara sa faca dovada Rovignetei. Intentia celui sanctionat eronat, de a rezolva amiabil acest conflict, prin punerea la dispozitia autoritatii publice a documentelor din care rezulta lipsa calitatii de proprietar, este respinsa de CNADNR.
De asemenea, sanctiunea aplicata de CNADNR pentru lipsa rovignetei, privind circulatia pe drumurile publice, contine si suma ce reprezinta rovignieta pe 12 luni. Sanctiunea se mentine chiar si daca, intre timp, a fost platita rovignieta. Prin urmare, ori de cite ori vehiculul trece prin dreptul aparatului care scaneaza pentru a vedea daca exista rovignieta, detinatorul autovehiculului este sanctionat iar si iar. Toate aceste sanctiuni, vizeaza de fapt o singura contraventie, penalizata repetitiv, iar persoana fizica sau juridica nu are decat optiunea instantei de judecata.
Concluzia care se desprinde din analiza prezentata este ca, justitiabilul roman, persoana fizica sau juridica, contribuabil la bugetul public consolidat, este dublu contribuabil.
Aceasta rezulta din faptul ca, in cazul unei dispute intervenita intre justitiabilul roman si institutiile sau autoritatile publice, singura cale de rezolvare a situatiei este instanta de judecata. Prin urmare, in dubla sa calitate de contribuabil si contestatar, nemultumit de actele de autoritate ale institutiilor si autoritatilor publice, justitiabilul suporta de doua ori costurile actului de justitie; pe de o parte in calitate de contestatar, suporta costurile propriei reprezentari in fata instantelor judecatoresti, iar pe de alta parte, indirect, suporta si costurile reprezentarii institutiei publice, finantata din bani publici.
In final, intreaga societate suporta aceste costuri.
Introducerea procedurii de mediere inaintea si in cadrul proceselor in contenciosul administrativ ar putea reduce o parte a proceselor in aceasta materie, reducand cheltuielile de la bugetul de stat cu plata taxelor de timbru, daunelor si compensatiilor in cazul unor litigii generate de erori sau acte administrative nelegale.
Astfel, resursele bugetare ar putea fi directionate constructiv pentru implementarea proiectelor de modernizare si imbunatatire a calitatii serviciilor oferite de catre institutiile si autoritatile publice.
De asemenea, increderea institutiilor si autoritatilor publice in metodele alternative de mediere ar consolida increderea publica in procedura de mediere.
Adriana Viorica MIHAI
Mediator
