Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

MJ. Proiect privind efectuarea de investigații financiare în cauze transnaționale cu componentă de recuperare a produselor infracțiunilor


8 iulie 2014 | JURIDICE.ro
Secţiuni: Drept penal, Dreptul Uniunii Europene
JURIDICE - In Law We Trust
UNBR Caut avocat
Evenimente juridice

Ministerul Justiției a dat publicității luni, 7 iulie 2014, un comunicat privind obținerea finanțării din partea Comisiei Europene pentru implementarea proiectului „Noi instrumente operaționale pentru organele de cercetare penală și autoritățile judiciare din Uniunea Europeană în scopul efectuării de investigații financiare în cauze transnaționale cu componentă de recuperare a produselor infracțiunilor”, ce va fi implementat de Ministerul Justiției, prin Oficiul Național de Prevenire a Criminalităţii şi Cooperare pentru Recuperarea Creanţelor provenite din Infracţiuni (ONPCCRCI), în parteneriat cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi cu Fundaţia Germană pentru Cooperare Juridică Internaţională (IRZ, Germania).

Obiectivul proiectului îl reprezintă creşterea eficienţei activității specialiştilor implicaţi în lupta împotriva criminalităţii economice şi financiare, prin perfecţionarea profesională a acestora cu privire la cele mai noi metode de investigare, depistare şi confiscare a produselor infracţiunilor, precum şi prin elaborarea unui ghid operaţional, ca instrument util destinat practicienilor. Totodată, vor fi formulate recomandări cu privire la aplicarea unor mecanisme pentru o mai bună punere în aplicare a legislaţiei europene, precum şi cu privire la utilizarea intensivă în viitor a instrumentelor de cooperare între partenerii din statele membre UE implicate în proiect.

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi ciţi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice


Servicii JURIDICE.ro
Cont profesional









Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii
 
Privacy
Politica
Utilizare
Publicare
Despre noi
Secţiuni
Servicii
Contact
© 2003-2023 J JURIDICE.ro