BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul munciiCyberlaw
 
Corporate
DezbateriCărţiProfesionişti
POPOVICI NITU STOICA & ASOCIATII
 
Print Friendly, PDF & Email

Condiţiile legale de introducere de către asociat a unei acţiuni în constatarea nulităţii hotărârilor AGA – comentariu de jurisprudență
09.07.2014 | Alin-Ioan AXENTE


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019

Art. 132 din Legea nr. 31/1990 este un univers în sine, capturat în câteva alineate pline de tâlc, dar care s-au dovedit greu de descifrat de-a lungul anilor. Din fericire, jurisprudența națională a atins, în cele din urmă, un grad de maturitate care să dezvăluie conexiunile lăuntrice dintre aspectele de natură pur procedurală și cele de natură strict substanțială, specifice acțiunilor în materia nulității hotărârilor AGA.

Art. 132 din Legea nr. 31/1990 ar fi putut purta denumirea marginală de Teoria generală a nulității hotărârilor AGA, iar faptul că acest text de lege nu ar fi putut fi denumit altfel este incontestabil pentru orice jurist confruntat cu problemele dreptului societar.

După cum am anticipat, art. 132 din Legea 31/1990 este totuși un text ermetic și teoria generală a nulității hotărârilor AGA a fost un teritoriu greu de luat în stăpânire, mai ales de către practicienii dreptului prea puțin obișnuiți să privească hotărârile AGA ca pe un act juridic specific dreptului societar, având o reglementare specifică și, în parte, derogatorie de la teoria generală a actului juridic civil, amplu construită de dreptul comun.

Însele, instanțele de judecată s-au confruntat de foarte multe ori cu probleme reale de aplicare a prevederilor art. 132 din Legea 31/1990, mai ales în situația în care reclamantul din acțiunea în constatarea nulității hotărârii AGA se prezenta în mai multe sau chiar în toate ipostazele reglementate de către textul de lege: asociat, administrator, terț. În cele din urmă, se ajungea în majoritatea cauzelor la soluții corecte, însă preponderent pe cale empirică, magistratul dând curs unui imbold lăuntric al dreptății, lipsind rigoarea tehnicii juridice.

De menționat este și faptul că nici doctrina de specialitate nu a venit cu o construcție coerentă a teoriei generale a nulității hotărârilor AGA. Doctrina de drept comercial nu a fost interesată de problemele de tehnică juridică ridicate de către acest text, decât, eventual, sporadic și secvențial, iar pentru doctrina procesual civilă, chestiunea era una colaterală și mult prea îndepărtată de obiectul principal de cercetare.

În mod firesc, dezlegarea a putut veni doar pe cale pretoriană. Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a Civilă, prin Decizia nr. 3915/2013, o veritabilă decizie de principiu, a dat cheia lecturii art. 132 din Legea nr. 31/1990 și a dezvăluit conexiunile interne ale acestui text de lege printr-o motivare ce demonstrează că suplețea gândirii, rigoarea juridică și, în cele din urmă, bunul simț juridic sunt instrumente indispensabile în fundamentarea problemelor interdisciplinare precum cea în discuție.

Față de cele arătate mai sus, rămâne glosatorului exclusiv rolul evidențierii câtorva dintre principiile teoriei generale a nulității hotărârilor AGA, astfel cum aceasta a fost dezvăluită de către Instanța Supremă, în considerentele Deciziei nr. 3915/2013.

Principiul nr. 1 – reclamantul care justifică interes în calitate de asociat, nu se poate prevala de prevederile art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990. Asociatul este un subiect activ calificat şi nu terţ.

„Hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 132 din Legea nr. 31/1990. Astfel, în mod eronat, instanţa de apel a considerat că reclamantul are calitate procesuală activă, prevederile art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, nefiind aplicabile.
Această interpretare nesocoteşte prevederile alin. 2 al aceluiaşi art. 132 din Legea nr. 31/1990, care stabileşte condiţiile în care asociaţii pot contesta hotărârile adunării generale ale asociaţilor.
Prin modul în care legiuitorul a înţeles să legifereze art. 132 din Legea nr. 31/1990 rezultă că a dorit să facă diferenţierea clară între categoriile de persoane ce pot contesta hotărârile A.G.A. respectiv: asociaţii sau terţii („orice persoană interesată”).
Asociaţii nu pot fi consideraţi ca fiind „orice persoane interesate”, în sensul art. 132 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, ei având dreptul de a contesta hotărârile A.G.A., în condiţii restrictive, respectiv doar dacă au lipsit de la adunarea generală sau, dacă au participat, au votat în contra şi au cerut să se consemneze poziţia lor în procesul-verbal al şedinţei. În măsura în care s-ar admite că şi asociaţii se pot prevala de prevederile art. 132 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, cum susţine reclamantul, atunci alin. 2 al aceluiaşi articol ar fi lipsit de conţinut şi nu s-ar aplica niciodată.

Asociatul este un subiect activ calificat, în sensul că poate invoca orice cauză de nulitate, fie absolută, fie relativă, doar dacă îndeplineşte condiţia specială prevăzută de art. 132, respectiv de a vota contra în cadrul adunării la care a fost prezent. Or, sub acest aspect, decizia recurată care a reţinut calitatea procesuală activă a reclamantului este dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii, întrucât instanţa de apel a considerat că această condiţie specială nu-şi găseşte aplicare dacă se invocă de către asociat o cauză de nulitate absolută, fiind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin urmare, deşi reclamantul se apără susţinând că este terţă persoană, pe de altă parte, îşi justifică „interesul legitim”, pe calitatea de asociat. Contradicţia este evidentă şi contrară legii şi unei reguli elementare de drept: cel care este parte la formarea unui act juridic nu este terţ. Asociatul care a participat efectiv la adunarea asociaţilor (n.n. – şi s-a abţinut de la vot) nu este terţ.
De aici decurg două consecinţe logice:
1. Dacă reclamantul este tratat ca un terţ veritabil, el nu poate să justifice niciun interes legitim de a ataca cele două hotărâri A.G.A.;
2. Dacă încearcă să justifice un interes legitim, atunci el trebuie să se prevaleze de calitatea de asociat. Dacă invocă însă această calitate rezultă că el nu mai poate fi considerat terţ; interesul legitim al unui asociat de a ataca hotărârile A.G.A. este circumstanţiat de lege care instituie condiţia de a fi votat contra în A.G.A.”

Principiul nr. 2 – reclamantul care justifică interes în calitate de asociat, trebuie să îndeplinească toate cerinţele de procedibilitate instituite de art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990. Caracterul legitim al interesului asociatului este calificat de lege.

„În acest sens, la o coroborare atentă şi raţională a instituţiilor procesuale, se observă că art. 132 alin. 2 din Legea societăţilor comerciale operează o calificare legală a caracterului legitim al interesului în persoana asociaţilor, cu consecinţa că interesul asociaţilor care au participat la A.G.A. este prezumat legitim atât timp cât au votat împotriva adoptării hotărârilor A.G.A. atacate şi au cerut să se consemneze aceasta în procesul verbal. Interesul este nelegitim dacă aceştia nu au votat împotriva adoptării hotărârilor A.G.A. atacate.
Or, Curtea de Apel Oradea a procedat nelegal atunci când a reţinut interesul şi, implicit, calitatea procesuală activă a reclamantului în calitate de asociat, de a invoca fie şi o nulitate absolută, fără a constata că această calitate impunea verificarea cerinţei de procedibilitate, adică de a fi votat împotriva adoptării hotărârilor A.G.A., reglementate de art. 132 alin. (2) Legea societăţilor comerciale, cerinţă neîndeplinită de recurentul-reclamant.

Aşadar, asociatul poate invoca motive de nulitate absolută, asociatul poate invoca motive de nulitate absolută, dar fiind un subiect calificat, când îşi demonstrează interesul, tocmai în considerarea exclusivă a acestei calităţi, atunci trebuie să dovedească şi întrunirea condiţiei speciale prevăzute de art. 132 alin. 2 Legea societăţilor comerciale…”

Principiul nr. 3 – art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 se aplică în egală măsură acţiunilor în constatarea nulităţii absolute a hotărârilor A.G.A. şi a acţiunilor în anulare.

”Faţă de exprimarea art. 132 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 rezultă că hotărârile A.G.A. contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate de acţionari, fără a distinge între motivele de nulitate care afectează sau pot afecta hotărârea A.G.A.

Cu alte cuvinte, indiferent dacă asociatul invocă un motiv de nulitate absolută sau unul de nulitate relativă, trebuie să facă dovada îndeplinirii condiţiilor speciale, respectiv să fi lipsit de la adunare, ori să fi votat împotriva celor decise de adunarea generală şi să fi cerut să se insereze acest aspect în procesul verbal al şedinţei.”

Concluzii

În concluzie, Decizia nr. 3915/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie vine să corecteze o practică oscilantă şi, de multe ori, lipsită de fundamentare juridică. De multe ori, adoptarea unor hotărâri AGA conduce la naşterea sau continuarea unor conflicte între asociaţi sau acţionari. În scopul câştigării unui regim procedural favorabil, de-a lungul timpului, asociaţii sau acţionarii au dedus judecăţii instanţelor judecătoreşti diverse motive nulitate, pe care le clamau în bloc drept cauze de nulitate absolută.

Procedând în acest mod, se ajungea uneori în situaţia absurdă de constatare a nulităţii absolute a unei hotărâri AGA la adoptarea căreia asociatul/acţionarul reclamant participase activ (prin vot pentru) sau implicit (prin abstenţiune de la vot).

Or, nuanţarea regimului nulităţii pe care o produce art. 132 alin. (2) din Legea societăţilor comerciale nu este deloc întâmplătoare şi este specifică dinamismului activităţii comerciale. Dincolo de drepturile societare de care se bucură asociaţii/acţionarii, affectio societatis implică şi responsabilitatea acestora faţă de societatea comercială, între toţi cei legaţi prin contractul de societate şi faţă de circuitul comercial în ansamblul său.

Din această perspectivă, se justifică însăşi instituirea regimului special stabilit prin art. 132 alin. (2) din Legea societăţilor comerciale. Asociatul/acţionarul care are cunoştinţă de adoptare unei hotărâri AGA care ar înfrânge ordinea juridică este obligat să acţioneze de îndată. În sens contrar, pasivitatea acestuia ar atrage consecinţe inacceptabile pentru securitatea circuitului comercial. Între securitatea dinamică a circuitului comercial şi interesul particular al unui asociat nediligent, în mod evident protecţia forţei coercitive a statului s-a acordat securităţii dinamice a circuitului comercial.

Dacă asociatul/acţionarul se complace în pasivitate ori a participat, explicit sau implicit, la adoptarea unei hotărâri AGA, legiuitorul nu recunoaşte drept legitim interesul acestuia în introducerea acţiunii, chiar dacă, pe fond, este posibil ca hotărârea AGA să înfrângă ordinea juridică.

În practică, s-au constatat numeroase situaţii în care, cunoscând că nu îndeplinesc cerinţele de procedibilitate reglementate de art. 132 alin. (2) din Legea societăţilor comerciale, asociaţii/acţionarii clamau existenţa unor aşa-zise motive de nulitate absolută unită cu interesul lor de „orice persoană interesată” şi nu interesul de asociat/acţionar. În schimb, atunci când justificau în concret interesul procesual, reclamanţii se întemeiau pe existenţa calităţii de asociat/acţionar. Or, inconsecvenţa logico-juridică este frapantă şi este surprinzător faptul că nu a fost sancţionată în practica judiciară chiar mai devreme.

În realitate, Decizia nr. 3915/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie repune în drepturi un principiu al coerenţei juridice între regulile de procedură şi cele de fond atunci când are loc o abordare interdisciplinară a problemei nulităţii hotărârilor AGA privită din perspectiva dinamismului procesului civil.

În sinteză, prin raportare la prevederile art. 132 din Legea societăţilor comerciale, indiferent de motivul de nulitate invocat, asociatul/acţionarul AGA nu este orice terţ şi nu poate invoca incidenţa art. 132 alin. (3) din Legea societăţilor comerciale. Legiuitorul condiţionează legitimitatea interesului asociatului/acţionarului pentru formularea acţiunii de îndeplinirea cerinţelor de procedibilitate instituite de art. 132 alin. (2) din Legea societăţilor comerciale.

Decizia nr. 3915/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este o excepţională mostră de tehnică juridică şi a fost pronunţată într-un moment providenţial, întrucât practica oricum neunitară a instanţelor judecătoreşti este susceptibilă de atomizare în condiţiile în care în lumina Noului Cod de Procedură Civilă, hotărârile judecătoreşti în materia nulităţii hotărârilor AGA nu vor mai face obiectul controlului de legalitate al Instanţei Supreme pe calea recursului.

Alin Ioan AXENTE
Avocat colaborator senior
STOICA & Asociații

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate