ICCJ. Drepturile patrimoniale ale asociatului retras din societate
10.07.2014 | Corina CIOROABĂ

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că retragerea asociatului din societatea cu răspundere limitată face parte dintre modalităţile de încetare a raporturilor de asociere şi constă în părăsirea voluntară a societăţii, cu consecinţa încetării calităţii de asociat şi a răscumpărării de către societate a părţilor sociale ale asociatului retras. Drepturile asociatului retras, care se cuvin pentru părţile sale sociale, se stabilesc prin acordul asociaţilor, iar în cazul în care asociaţii nu se înţeleg cu privire la drepturile mai sus menţionate, acestea vor fi stabilite de instanţa judecătorească. Înalta Curte a precizat că drepturile patrimoniale ale asociatului retras din societate se calculează în raport de valoarea reală a activului şi pasivului de la data retragerii. În speţă, Înalta Curte a apreciat că este necesară efectuarea unei expertize contabile pentru stabilirea valorii reale a activului şi pasivului societăţii la data retragerii recurentei din societate, urmând a se stabili drepturile ce se cuvin acesteia în raport de cota din capitalul social pe care a deţinut-o. (Decizia nr. 3802 din 7 noiembrie 2013 pronunţată în recurs de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect retragere asociat din societate)