CEPA a publicat raportul Romania’s ‘Tipping Point’ – Advancing the Rule of Law, Governance and Public Leadership
11 iulie 2014 | JURIDICE.ro
Centrul pentru Analiza Politicilor Europene (CEPA) a dat publicității marți, 8 iulie 2014, raportul Romania’s ‘Tipping Point’ – Advancing the Rule of Law, Governance and Public Leadership, elaborat de Grupul de lucru SUA-România, potrivit unui comunicat.
Realizarea documentului a durat un an de zile și reprezintă rezultatul muncii depuse de Grupul de lucru, condus de Corina Rebegea, membru CEPA, proces care a implicat 30 de experți din mediu academic, din ONG-uri și din comunitățile de analiză a politicilor din ambele țări.
Raportul arată că oportunitățile României, dacă sunt abordate cu energie și perseverență, pot îmbunătăți considerabil performanțele economiei națională, dar și stilul de viață al cetățenilor.
Corina Rebegea, autoarea raportului, a declarat: ”România a ajuns într-un moment critic în tranziția post-comunistă. A 25-a aniversare a căderii fostului regim totalitar reprezintă un punct de cotitură. Țara a făcut progrese majore în evoluția democratică și economică, însă anumite capitole esențiale tranziției sunt încă închise. Scopul acestei analize este de a crea cadrul necesar pentru conștientizarea potențialului uriaș pe care România îl are în domenii precum: stat de drept, guvernare și leadership public”.
Wess Mitchell, președintele CEPA, consideră că: ”România este unul dintre cei mai importanți aliați strategici ai Statelor Unite în Europa Centrală. Raportul este un omagiu adus eforturilor făcute în ultimii 25 de ani și arată că progresul țării este esențial pentru atingerea obiectivului de a crea o Europa unită, liberă și pașnică. Acest demers este mai important acum ca oricând având în vedere evenimentele din Ucraina”.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro