Secţiuni » JURIDICE NEXT » Universitaria
Universitaria
GrileDezbateriCărţiStudenţi

Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara a deschis centre de înscriere în Deva, Reșița și Drobeta Turnu Severin


16 iulie 2014 | JURIDICE.ro
Secţiuni: Universitaria
JURIDICE - In Law We Trust
UNBR Caut avocat
Evenimente juridice

Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara a dat publicității vineri, 11 iulie 2014, un comunicat cu privire la deschiderea unor centre teritoriale de înscriere în localitățile Deva, Reșița și Drobeta Turnu Severin, ca urmare a acordului încheiat cu Inspectoratele Școlare Județene, în încercarea de a sprijini mediul preuniversitar.

Centrele deschise în cele trei orașe vor prelua dosarele candidaților în aceleași condiții ca în Timișoara, aceștia nemaifiind nevoiți să se deplaseze pentru a se înscrie la facultate.

Cei interesați se pot înscrie în perioada 15-17 iulie 2014, între orele 9:00-14:00 la următoarele locații:
– Deva, în cadrul Colegiului Național ”Decebal”, de pe Str. 1 Decembrie 1918, nr. 22;
– Reșița, în cadrul Colegiului Național ”Traian Lalescu”, B-dul A. I. Cuza, nr. 7;
– Drobeta-Turnu-Severin, în cadrul Colegiului Național ”Gheorghe Țițeica”, Str. Crișan, nr. 50.

Testul de evaluare a competențelor lingvistice și de raționament se va desfășura pentru toți candidații înscriși în data de 22 iulie 2014, începând cu ora 12:00 la sediul Facultății de Drept, situat în Timișoara, B-dul Eroilor, nr. 9A.

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi ciţi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice


Servicii JURIDICE.ro
Cont profesional









Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii
 
© 2003-2023 J JURIDICE.ro