ICCJ. Principiul rolului activ al judecătorului vs. principiul disponibilităţii
16 iulie 2014 | Corina CIOROABĂ
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că, în conformitate cu prevederile art. 129 alin. (4) C. proc. civ. (art. 22 NCPC), cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicaţii, oral sau în scris, precum şi să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau întâmpinare. Sub acest aspect, rolul activ al judecătorului nu trebuie să afecteze dreptul de disponibilitate al părţii, ci trebuie să se armonizeze cu iniţiativa părţilor, în scopul stabilirii adevărului. În cauza dedusă judecăţii, din modul de argumentare a soluţiei pronunţate, ar rezulta că instanţa de apel a dat eficienţă principiului disponibilităţii, respectând limitele învestirii impuse prin cererea de chemare în judecată, considerând că obiectul acţiunii a fost acela de constatare a intervenirii rezoluţiunii de drept a promisiunii de vânzare-cumpărare în baza unui pact comisoriu de grad IV. Înalta Curte a reţinut că, în realitate, judecătorul nu a exercitat un rol activ, trecând cu uşurinţă peste argumentele pe care reclamantul le-a adus în susţinerea cererii sale, în baza cărora putea să califice în mod corect cererea de chemare în judecată, ca fiind o acţiune în rezoluţiunea promisiunii de vânzare-cumpărare ca urmare a neexecutării obligaţiilor contractuale de către pârâtă. Astfel, chiar dacă prin petitul acţiunii reclamantul a solicitat „să se constate că a operat rezoluţiunea de drept”, era necesar ca instanţa să analizeze întregul conţinut al acţiunii şi să dea denumirea legală cererii intitulată greşit, dar fundamentată corect, în raport de situaţia de fapt. (Decizia nr. 2049 din 23 mai 2013 pronunţată în recurs de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect rezoluţiune contract)
