Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

PICCJ. Luare de mită, trafic de influență. Percheziții
18.07.2014 | Adrian CONDRAȘOV, Paula VÂRBAN, Adrian CONDRAȘOV

Secţiuni: Comunicate parchete, Drept penal
JURIDICE - In Law We Trust

PICCJ. Luare de mită, trafic de influență. Percheziții.

Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează cercetări într-o cauză penală față de cadre didactice universitare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă, existând suspiciuni că, în cursul lunilor iunie – iulie a.c., ar fi solicitat și primit bani de la studenți pentru a le facilita promovarea unor examene de an, inclusiv a examenului de licență.

În cursul zilei de astăzi, 18 iulie 2014, procurorii derulează percheziţii simultane în trei locaţii din București.
Acţiunea este efectuată cu sprijinul Direcţiei de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, Direcției Generale Anticorupție, precum şi cu suportul tehnic şi informativ al Serviciului Român de Informaţii.

Pe măsura derulării cercetărilor, vom informa opinia publică.

:: sursa: www.mpublic.ro

Avocat Paula VÂRBAN
Adrian CONDRAȘOV

Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti