Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

MAE a organizat un eveniment special pentru promovarea justiţiei penale internaţionale
23.07.2014 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Drept penal
JURIDICE - In Law We Trust

Ministerul Afacerilor Externe a organizat luni, 21 iulie 2014, cu ocazia aniversării Zilei Justiţiei Penale Internaţionale, conferința de promovare a justiţiei penale internaţionale, intitulată: „Romania and the International Criminal Court: between full implementation of the Rome Statute and ratification of the Kampala Amendments”, eveniment la care a luat parte și Fatou Bensouda, procurorul Curţii Penale Internaţionale, potrivit unui comunicat.

Secretarul de Stat Bogdan Aurescu a subliniat în cadrul discursului său importanța instanței penale internaţionale, declarând: ”Curtea Penală Internaţională nu reprezintă numai o comunitate de state, ci o instituţie complet funcţională şi un actor cheie în combaterea impunităţii în raport cu cele mai grave crime care şochează comunitatea internaţională, o garanţie pentru victimele celor mai serioase atrocităţi că justiţia poate şi trebuie să funcţioneze”.

Fatou Bensoud a luat cuvântul în calitate de invitat special, declarând: ”Curtea Penală Internaţională şi-a ocupat rolul în lume ca o instituţie indispensabilă care promovează justiţia, dă o voce victimelor şi ajută la prevenirea unor crime grave, ameninţând pacea, securitatea şi bunăstarea umanităţii”. Procurorul a mulțumit României pentru sprijinul acordat: ”amintesc cu mare admiraţie şi respect contribuţia efectivă şi constantă a României la acest pas înainte al umanităţii şi vă felicit pentru sprijinul din trecut şi din prezent acordat Curţii şi cauzei justiţiei penale internaţionale”.

Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti