Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilCyberlaw
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 
Print Friendly, PDF & Email

Principalele deosebiri dintre fiducie şi trust
24.07.2014 | Daniel MOREANU


Există o diferenţă esenţială între sistemul de drept civil şi sistemul de common law în ceea ce priveşte regimul juridic al proprietăţii. Astfel, sistemul de common law statuează o aşa-numită teorie a sciziunii proprietăţii (split ownership) care presupune că dreptul de proprietate este divizat în două părţi: titlul legal (legal title) este atribuit trustee-ului, în timp ce beneficiarul deţine titlul echitabil (equitable title)[1]. Această dihotomie a dreptului de proprietate a reprezentat întotdeauna impedimentul major de adoptare a trust-ului în cadrul sistemelor de drept bazate pe existenţa unor coduri civile care recunosc existența exclusiv a titlului legal[2].

Trust-ul reprezintă o diviziune a proprietăţii, în timp ce fiducia reprezintă o diviziune a patrimoniului. Drept consecinţă, în urma încheierii trust-ului, în sistemul de drept anglo-saxon se recunoaşte atât trustee-ului cât şi beneficiarului existenţa unui titlu de proprietate (şi anume, legal title în cazul trustee-ului şi equitable title în cazul beneficiarului). Aceasta reprezintă diferenţa de substanţă între trust şi fiducie, ce îşi are sorgintea în sistemele de drept diferite din care acestea îşi extrag seva.

Dacă în ceea ce priveşte diferenţa antemenționată se poate susţine faptul că aceasta are un caracter teoretic, următoarea distincţie majoră între trust şi fiducie produce consecinţe cât se poate de practice şi limitează, în acelaşi timp, de o manieră substanţială utilizarea practică a fiduciei. Această diferenţă constă în interdicţia expresă statuată, sub sancţiunea nulităţii absolute[3], de a se constitui liberalităţi indirecte în folosul beneficiarului. Motivaţia interzicerii fiduciei-liberalitate de către legiuitorul francez a fost determinată de riscul utilizării acestei forme pentru a evita plata taxelor şi impozitelor aferente transferului cu titlu gratuit, precum donaţiile şi liberalităţile. În practică însă, această interdicţie va însemna că scopul de caritate sau al gratificării unor membri ai familiei, pentru care trust-ul este utilizat în multe situaţii în practica sistemelor de drept de common law, nu vor putea constitui temeiul juridic al încheierii contractului de fiducie.

O altă deosebire substanţială constă în faptul că, în timp de fiducia trebuie să fie încheiată, sub sancţiunea nulităţii absolute, prin contract/act scris în formă autentică, încheierea trust-ului nu este supusă acestei cerinţe de solemnitate, semnarea în formă scrisă reprezentând doar o condiţie ad probationem. Spre exemplu, în Marea Britanie trust-ul nu trebuie să îmbrace forma scrisă, cu excepţia trust-urilor referitoare la terenuri, în timp ce Uniform Trust Code[4] din SUA statuează faptul că trust-ul poate fi încheiat şi verbal.

În cazul trust-ului, settlor-ul/grantor-ul (echivalentul constituitorului) poate fi în acelaşi timp şi trustee, aceste instrumente purtând denumirea de self-declared trusts, pe când, deşi literatura de specialitate cunoaşte opinii diverse, apreciem că această ipoteză nu este permisă în cazul fiduciei de către reglementarea românească intrată în vigoare în anul 2011.

În timp ce fiducia trebuie să fie expresă şi reprezintă un contract, trust-ul nu constituie un contract, fiind un act unilateral al constituitorului. Persoana desemnată drept trustee poate refuza împuternicirea. În dreptul Marii Britanii, în ipoteza în care nu se poate numi sau desemna un trustee (moarte, imposibilitate, refuz, incapacitate, contrarietate de interese) acesta este desemnat de către tribunal, din cadrul unui corp de funcţionari denumit public trustee.

Fiducia trebuie înregistrată, sub sancţiunea nulităţii absolute, la organul fiscal competent şi, în cazul în care masa patrimonială fiduciară conţine drepturi reale imobiliare, la autoritatea publică locală, obligaţie care nu subzistă în cazul trust-ului.

O altă deosebire importantă constă în faptul că, în timp ce fiducia nu poate fi încheiată prin testament, ci doar prin acte inter vivos, trust-ul poate fi constituit prin acte mortis causa.

Pentru constituirea fiduciei este necesar acordul fiduciarului, pe când, în cazul trust-ului, un asemenea consimţământ, din partea trustee-ului, nu este necesar.

Calitatea de fiduciar o pot avea numai instituţiile de credit, societăţile de investiţii şi de administrare a investiţiilor, societăţile de servicii de investiţii financiare, societăţile de asigurare şi de reasigurare, precum şi notarii sau avocaţii, pe când în cazul trust-ului calitatea de trustee poate fi deţinută de către orice persoană fizică sau juridică.

Conform legislaţiei româneşti a fiduciei, calitatea de fiduciar se poate suprapune cu calitatea de beneficiar. În schimb, spre exemplu, Uniform Trust Code din SUA impune obligaţia ca un trust să nu aibă aceeaşi persoană drept unic trustee şi unic beneficiar, în acelaşi timp, determinată de teoria split ownership, menţionată mai sus, în conformitate cu care un trust nu poate exista decât dacă există o divizare între titlul legal şi cel echitabil.

Spre deosebire de fiducie, care are o durată limitată în timp, trust-urile nu sunt limitate, ba chiar aşa-numitele charitable trusts pot fi perpetue.

Spre deosebire de fiducia reglementată de către Codul civil care are, în principiu, un caracter irevocabil atât timp cât nu a fost acceptată de către beneficiar, trust-urile pot fi atât revocabile, cât şi irevocabile. Regulă generală din Uniform Trust Code din SUA este că trust-ul este revocabil, cu excepţia cazului în care contractul prevede altfel în acest sens.

Deosebirile, dintre care unele de substanţă, mai sus menţionate, dezvăluie, aşadar, o diferenţă esenţială între instituţia fiduciei şi cea a trust-ului, ce determină consecinţe dintre cele mai importante, atât de natură strict teoretică/doctrinară, cât mai ales în ceea ce priveşte valențele practice ale acestor instrumente juridice. Prin urmare, opinăm că nu se poate pune semnul egalităţii între fiducie şi trust, care, chiar dacă se bazează pe concepte similare, comportă unele diferenţe de substanţă. Notăm însă, în acelaşi timp, faptul că există sisteme de drept civil care au preluat tale quale instrumentul trust-ului, dintre care menţionăm Liechtenstein sau Panama.


[1] Cu privire la aspectele de natură istorică în privința apariției trust-ului, la diferența între sistemul de drept common law și equity, a se vedea R. Constantinovici, „Equity” si „Trust”, în Revista „Dreptul” nr. 1/2004, București, p. 204-211;
[2] Cu privire la elementele de natura istorică aferente trust-ului, precum și analiza trăsăturilor acestuia în cadrul sistemului de common law, a se vedea P. J. Loughlin, The domestication of the trust bridging the gap between common law and civil law, SUA, 2003;
[3] A se vedea art. 775 Cod civil, statuat după modelul art. 2.013 Cod civil francez;
[4] În SUA există Uniform Trust Code (UTC) edictat din anul 2004, care a fost implementat în legislația statală de către un număr important dintre statele federale. Utilizarea trust-urilor se realizează, în principal, pentru următoarele două scopuri: 1. asset management și 2. estate tax avoidance. În SUA, există două tipuri de trust: testamentary trusts („trust in a will”) și inter vivos trusts. Anterior edictării UTC, la fel cum legislația statului Delaware era utilizată drept model de către alte state în ceea ce privește company law, în privința trust-ului legislația statului Massachusetts era utilizată drept punct de referință și model în acest sens.
Precizăm că SUA reprezintă o jurisdicție de common law, cu excepția statului Louisiana; pentru mai multe detalii în acest sens, a se vedea K. Venturatos Lorio, Louisiana trusts: the experience of a civil law jurisdiction with the trust, în Revista „Louisiana Law Review”, nr. 5/1982, SUA.


Av. Daniel MOREANU

Acesta reprezintă un extras din articolul cu titlul „Fiducia şi trust-ul. Definiţie, utilizări practice şi deosebiri principale”, publicat în Revista Institutului de Cercetări Juridice “Acad. Andrei Rădulescu” a Academiei Române – Studii și Cercetări Juridice, nr. 2/2014

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate