Excepţie de neconstituţionalitate respinsă ref. dispoziţiile art. 335 din Codul de procedură penală din 1968
29 iulie 2014 | Lorina PÎRVAN
În Monitorul Oficial al României cu numărul 289 din data de 18 aprilie 2014 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 130 din 13 martie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 335 din Codul de procedură penală din 1968.
Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Zalău cu ocazia soluţionării unei cauze penale.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 335 din Codul de procedură penală din 1968 (abrogat la 1 februarie 2014 prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale), cu următorul cuprins:
„Dacă în cursul judecăţii se descoperă în sarcina inculpatului date cu privire şi la alte acte materiale care intră în conţinutul infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, instanţa dispune, prin încheiere, extinderea acţiunii penale cu privire şi la aceste acte şi procedează la judecarea infracţiunii în întregul ei.
Dacă, cu privire la unele din actele care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni, s-a pronunţat anterior o hotărâre definitivă, instanţa reuneşte cauza cu aceea în care s-a dat hotărârea definitivă, pronunţând o nouă hotărâre în raport cu toate actele care intră în conţinutul infracţiunii, şi desfiinţează hotărârea anterioară.
Instanţa este obligată să pună în discuţie actele cu privire la care s-a dispus extinderea, făcând aplicaţie în ce priveşte încadrarea juridică şi a dispoziţiilor art. 334”.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia a susţinut că dispoziţiile art. 335 din Codul de procedură penală din 1968, care reglementează extinderea acţiunii penale pentru alte acte materiale, încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitor la principiul separării şi echilibrului puterilor în stat şi ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, întrucât sunt atribuite puterii judecătoreşti prerogative care ar trebui să aparţină exclusiv puterii executive. Astfel, a aratat că, în cazul în care, în cursul judecăţii, instanţa dispune extinderea acţiunii penale cu privire la alte acte materiale, judecătorul nu mai este garantul respectării dreptului la apărare, având oarecum prefigurată vinovăţia inculpatului cu privire la actele materiale în privinţa cărora a dispus extinderea acţiunii penale. A considerat, totodată, că legiuitorul ar fi trebuit să lase la latitudinea reprezentantului Ministerului Public dacă înţelege să formuleze o cerere de extindere a acţiunii penale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea a constatat că dispoziţiile de lege criticate, deşi abrogate la momentul pronunţării Curţii, sunt supuse controlului de constituţionalitate, întrucât produc efecte juridice în cauză. Totodată, Curtea a analizat punctele de vedere ale Judecătoriei Zalău, Guvernului şi Avocatului Poporului şi a statuat că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată deoarece dispoziţiile de lege criticate nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituție invocate de autorul excepţiei, făcând trimitere la Decizia nr. 243 din 15 martie 2012, prin care a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 335 alin. (2) din Codul de procedură penală din 1968, reţinând că unitatea legală de infracţiune constă în aceea că, în anumite cazuri, deşi există mai multe acţiuni sau inacţiuni, se reţine totuşi o unitate de infracţiune dispusă de legiuitor (ca în cazul infracţiunii complexe, tâlhăria, de exemplu) pentru care se aplică o singură pedeapsă. Dispoziţiile legale criticate, însă, dispun cu privire la extinderea acţiunii penale pentru alte acte materiale care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni (infracţiunea continuată, de exemplu), pentru care legiuitorul, în acord cu art. 41 din Codul penal, optează pentru pedepsirea comună a acestora, justificând că, deşi sunt săvârşite la intervale de timp diferite, acţiunile ori inacţiunile prezintă fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni comise în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale.
Astfel, Curtea a precizat că reglementarea este menită să dea expresie actului de înfăptuire a justiţiei în mod unic, egal şi imparţial. De asemenea, este evident că textul legal criticat nu permite aplicarea sa în mod arbitrar, judecătorii fiind obligaţi să dispună extinderea acţiunii penale în toate situaţiile similare, fără ca aceasta să aibă conotaţiile reclamate.
Astfel, Curtea decide:
– Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile art. 335 din Codul de procedură penală din 1968 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
