Instituția liberării condiționate a persoanei condamnate la pedeapsa închisorii prin prisma noilor reglementări

Rezumat

Instituția liberării condiționate cunoaște modificări semnificative atât sub aspectul condițiilor de acordare, cât și al procesului de reinserție socială a condamnatului, prin implicarea activă și calificată a statului, în acest sens un rol esențial revenind consilierilor de probațiune.

Orientarea europeană în această materie, dar și a legii privind executarea pedepselor este de a reglementa acordarea liberării condiționate ținând cont de conduita condamnatului pe durata executării pedepsei pentru că numai în acest fel poate fi influențată și modelată mai eficient conduita condamnatului care dobândește astfel o motivare în plus, cunoscând că o bună conduită îl aduce mai aproape de punerea în libertate.

Referitor la procesul de recuperare, după liberare, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatului îi revine nu numai obligația de a nu mai comite alte infracțiuni (verificarea acestei obligații fiind supusă unui regim de supraveghere), dar și o serie de obligații prin care se urmărește reacomodarea acestuia cu viața în colectivitate prin înlesnirea integrării sale sociale. 

Instituția liberării condiționate cunoaște modificări semnificative atât sub aspectul condițiilor de acordare, cât și al procesului de reinserție socială a condamnatului prin implicarea activă și calificată a statului, în acest sens un rol esențial revenind consilierilor de probațiune[1].

În privința condițiilor de acordare a liberării condiționate, în noua reglementare (Legea nr. 286/2009 privind Codul penal) nu s-au menținut dispozițiile art. 59 – 60 din Codul penal anterior (1969) care prevedeau că: ”se poate dispune liberarea condiționată în cazul condamnaţilor trecuţi de vârsta de 60 de ani pentru bărbaţi şi de 55 de ani pentru femei, după executarea unei treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani sau a unei jumătăţi în cazul închisorii mai mari de 10 ani”.

De asemenea, nu au fost menținute dispozițiile care creau regimuri diferențiate de acordare a liberării între condamnați pentru infracțiuni comise cu intenție sau culpă. În primul caz, rațiunea modificării urmărește reglementarea unui regim în care criteriul relevant să-l reprezinte durata pedepsei executate. În al doilea caz, forma de vinovăție cu care s-a săvârșit infracțiunea nu mai poate constitui un temei pentru fundamentarea unor regimuri diferențiate de acordare a liberării condiționate deoarece forma de vinovăție a fost valorificată în operațiunea de individualizare a pedepsei, care se reflectă în natura, durata și modul de executare a pedepsei așa cum au fost aplicate prin hotărârea de condamnare.

Liberarea condiționată în cazul pedepsei închisorii poate fi dispusă, dacă:
a) cel condamnat a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani, sau cel puţin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;
b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;
c) cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
d) instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate (art. 100 alin. 1 din Noul Cod penal).

În cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 60 de ani, se poate dispune liberarea condiţionată, după executarea efectivă a jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depăşeşte 10 ani, sau a cel puţin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în alin. (1) lit. b) – d) art. 100 din Noul Cod penal.

În calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. (1) se ţine seama de partea din durata pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz, liberarea condiţionată nu poate fi dispusă înainte de executarea efectivă a cel puţin jumătate din durata pedepsei închisorii, când aceasta nu depăşeşte 10 ani, şi a cel puţin două treimi, când pedeapsa este mai mare de 10 ani.

În calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. (2) se ţine seama de partea din durata pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz, liberarea condiţionată nu poate fi dispusă înainte de executarea efectivă a cel puţin o treime din durata pedepsei închisorii, când aceasta nu depăşeşte 10 ani, şi a cel puţin jumătate, când pedeapsa este mai mare de 10 ani.

Este obligatorie prezentarea motivelor de fapt ce au determinat acordarea liberării condiţionate şi atenţionarea condamnatului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune, dacă va mai comite infracţiuni sau dacă nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.

Intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei constituie termen de supraveghere pentru condamnat[2].

Orientarea europeană în această materie, dar și a legii privind executarea pedepselor, este de a reglementa acordarea liberării condiționate ținând cont de conduita condamnatului pe durata executării pedepsei pentru că numai în acest fel poate fi influențată și modelată mai eficient conduita condamnatului care dobândește astfel o motivare în plus cunoscând că o bună conduită îl aduce mai aproape de punerea în libertate.

Liberarea condiționată nu reprezintă un drept recunoscut condamnatului de a nu executa pedeapsa până la termen, ci un instrument juridic prin care instanța de judecată constată că nu mai este necesară continuarea executării pedepsei în regim de detenție până la împlinirea integrală a duratei stabilite prin condamnare, întrucât condamnatul, prin conduita avută pe toată durata executării pedepsei, dovedește că a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale, iar liberarea sa anticipată nu prezintă niciun pericol pentru colectivitate.

Potrivit Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, comisia pentru liberare condiționată din penitenciar formulează propuneri de liberare condiționată a persoanei condamnate, ținând seama de:
a) fracțiunea din pedeapsa efectiv executată și de partea din durata pedepsei care este considerată ca executată, pe baza muncii prestate sau a instruirii școlare și formării profesionale;
b) regimul de executare a pedepsei privative de libertate în care este repartizată;
c) îndeplinirea obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, în afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
d) conduita persoanei condamnate și eforturile acesteia pentru reintegrare socială, în special în cadrul muncii prestate, a activităților educative, moral-religioase, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, al instruirii școlare și al formării profesionale, precum și responsabilitățile încredințate, recompensele acordate și sancțiunile disciplinare aplicate;
e) antecedentele sale penale[3].

Referitor la procesul de recuperare, după liberare, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatului îi revine nu numai obligația de a nu mai comite alte infracțiuni (verificarea acestei obligații fiind supusă unui regim de supraveghere), dar și o serie de obligații prin care se urmărește reacomodarea acestuia cu viața în colectivitate prin înlesnirea integrării sale sociale.

În acest sens, pe durata termenului de supraveghere condamnatul este obligat să respecte anumite măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, orice schimbare a locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

De asemenea instanța poate impune condamnatului să execute una sau mai multe dintre următoarele obligaţii:
a) să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională;
b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate;
c) să nu părăsească teritoriul României;
d) să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanţă;
e) să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu participanţii la săvârşirea infracţiunii sau cu alte persoane, stabilite de instanţă, ori să nu se apropie de acestea;
f) să nu conducă anumite vehicule stabilite de instanţă;
g) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme[4].

În legătură cu obligațiile ce pot fi impuse condamnatului pe durata liberării condiționate se observă că acestea sunt similare sub aspectul conținutului cu pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi, însă acestea nu se vor suprapune deoarece legea interzice impunerea unor obligații ce au același conținut cu o interdicție aplicată deja cu titlu de pedeapsă accesorie.

Numai în măsura în care anumite interdicții nu au fost stabilite cu titlu de pedeapsă accesorie, iar la data liberării instanța apreciază ca utilă aplicarea unora dintre acestea, o poate face în cazul în care aceste interdicții sunt prevăzute în cadrul obligațiilor ce pot fi impuse condamnatului liberat și numai cu acest titlu.

Revocarea liberării condiționate se dispune în următoarele situații:
– dacă pe durata supravegherii persoana condamnată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse, instanţa revocă liberarea şi dispune executarea restului de pedeapsă;
– dacă după acordarea liberării cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune, care a fost descoperită în termenul de supraveghere şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă liberarea şi dispune executarea restului de pedeapsă. Pedeapsa pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor de la recidivă sau pluralitate intermediară[5].

În ceea ce privește anularea liberării condiționate, Codul penal prevede următoarele:
– dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana condamnată mai săvârşise o infracţiune până la acordarea liberării, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, liberarea se anulează, aplicându-se, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară;
– în cazul în care, în raport de pedeapsa rezultată, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 99 sau art. 100 Cod penal, instanţa poate acorda liberarea condiţionată. Dacă s-a dispus liberarea, termenul de supraveghere se calculează de la data acordării primei liberări;
– când, după anulare, instanţa dispune executarea pedepsei rezultante, partea din durata pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi neexecutată la data anulării liberării se va executa după executarea pedepsei închisorii[6].

Dacă până la expirarea termenului de supraveghere condamnatul nu a săvârşit din nou o infracţiune, nu s-a dispus revocarea liberării condiţionate şi nu s-a descoperit o cauză de anulare, pedeapsa se consideră executată[7].

Noul Cod de procedură penală prevede la art. 587 procedura de acordare a liberării condiționate astfel:
a) liberarea condiţionată se dispune, la cererea sau la propunerea făcută potrivit dispoziţiilor legii privind executarea pedepselor, de către judecătoria în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere;
b) când instanţa constată că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru acordarea liberării condiţionate, prin hotărârea de respingere fixează termenul după expirarea căruia propunerea sau cererea va putea fi reînnoită. Termenul nu poate fi mai mare de un an şi curge de la rămânerea definitivă a hotărârii;
c) hotărârea judecătoriei poate fi atacată cu contestaţie la tribunalul în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, în termen de 3 zile de la comunicare. Contestaţia formulată de procuror este suspensivă de executare;
d) o copie de pe hotărârea rămasă definitivă se comunică serviciului de probaţiune competent, precum şi unităţii de poliţie în a cărei circumscripţie locuieşte cel eliberat.

[1] Legea nr. 252/2013 privind organizarea și funcționarea sistemului de probațiune, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 512 din 14 august 2013.
[2] Art. 100 alin. (1) – (6) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările și completările ulterioare.
[3] Art. 97 alin. (3) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial nr. 514 din 14 august 2013.
[4] Art. 101 alin. (1) și (2) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările și completările ulterioare.
[5] Art. 104 alin. (1) și (2) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările și completările ulterioare.
[6] Art. 105 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările și completările ulterioare.
[7] Efectele liberării condiționate prevăzute expres la art. 106 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările și completările ulterioare.

Dan-Adrian ZURBĂU

Aveţi cont profesional JURIDICE.ro?