PICCJ. Evaziune fiscală. Percheziții
30.07.2014 | Adrian CONDRAȘOV, Paula VÂRBAN, Adrian CONDRAȘOV

PICCJ. Evaziune fiscală. Percheziții.
Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează cercetări faţă de reprezentanţii a două societăţi comerciale de pe raza judeţului Caraş-Severin, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, existând suspiciuni că, în perioada decembrie 2013 – iulie 2014, nu ar fi înregistrat în evidenţele contabile întreaga activitate desfăşurată, prejudiciul cauzat fiind de cca. 3 milioane de lei.
În cursul zilei de astăzi, 30 iulie 2014, procurorii, cu sprijinul Direcţiei de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi al Direcţiei Generale Antifraudă, derulează percheziţii simultane în 19 locaţii din judeţul Caraş-Severin.
În cauză, procurorii beneficiază de suportul tehnic şi informativ al Serviciului Român de Informaţii.
Pe măsura derulării cercetărilor, vom informa opinia publică.
:: sursa: www.mpublic.ro
Avocat Paula VÂRBAN
Adrian CONDRAȘOV