Privire critică asupra modului de receptare şi popularizare a jurisprudenţei CEDO în doctrina şi jurisprudenţa românească, în materia efectelor juridice ale tehnicilor de reproducere umană asistată medical (RUAM) cu privire la filiaţia copiilor născuţi prin metode artificiale de reproducere umană
1 august 2014 | Lidia BARAC
Studiul de faţă are legătură cu un studiu precedent[1], care atrage atenţia asupra implicaţiilor juridice ale tehnicilor de RUAM, în general.
În egală măsură, acesta este generat de două studii/articole[2], de tip doctrinar, care vizează probleme similare, subordonate, însă, în mod evident, susţinerii unei soluţii jurisprudenţiale aparţinând Curţii de Apel Timişoara, și care a făcut obiectul reflecţiilor studiului nostru iniţial.
Din capul locului, trebuie să admitem că, problema utilizării tehnicilor de RUAM este una extrem de controversată în Europa şi nu numai, şi nu doar din punct de vedere al consecinţelor juridice pe care le generează asemenea metode, de exemplu, în domeniul filiaţiei copiilor astfel născuţi, cât şi din perspectiva diferenţelor culturale existente între statele lumii, diferenţe care aduc în discuție, deopotrivă, probleme de sănătate publică, de etică şi morală publică, religie, ordine publică, drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, etc.
O asemenea constatare şi precizare dă dreptul la multiple opinii doctrinare, dezbaterile generate de tema tehnicilor de RUAM şi consecinţelor acestora în planul Dreptului, chiar contradictorii, neputând fi, decât benefice evoluţiei Dreptului şi, dacă se poate, identificării celor mai bune/optime soluţii, apte să influenţeze legiuitorul în opera sa de elaborare a legislaţiei naţionale, într-un domeniu atât de convulsiv şi controversat.
Există, însă, şi în acest domeniu al opiniilor „libere” o rigoare. Ea ţine de ceea ce, îndeobşte, numim bună-credinţă, imperativ care exclude dezinformarea, atunci când opinia exprimată se centrează pe o anume ipoteză, pretins a fi reală, ea rezultând dintr-un fapt oarecare produs, ca atare, în realitatea obiectivă sau dintr-o hotărâre judecătorească, pronunţată fie de o instanţă română, fie de Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg. În rest, libertatea de exprimare nu are graniţe în materie doctrinară juridică.
Întrucât ne propunem să analizăm posibilele efecte ale hotărârilor (nedefinitive), pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în data de 26 iunie 2014 – cauzele Mennesson c. Franţei şi Labassee c. Franţei – asupra concluziilor exprimate în studiul nostru iniţial[3], evident din dorinţa de a amenda concluziile exprimate în respectivul studiu, după caz, devine imperios necesară nu doar prezentarea circumstanţelor cauzelor Mennesson şi Labassee, ci şi o scurtă reiterare a naturii şi obiectului acţiunii cu care au fost investite instanţele timişorene şi, evident, a considerentelor deciziei pronunţate în recurs la Curtea de Apel Timişoara.
Acest „remember” este cu atât mai necesar, cu cât autoarea studiului „Problema filiaţiei copilului născut din gestaţia pentru altul…”, menţionat, consideră că dezlegarea dată de Curtea Europeană în cauzele Mennesson şi Labassee „demonstrează” cu, supra-măsură legalitatea/legitimitatea deciziei Curţii de Apel Timişoara, în discuţie, atribuind magistraţilor implicaţi în cauză un real rol de vizionari în Drept.
Dar, având în vedere că starea de fapt şi considerentele hotărârilor judecătoreşti, pronunţate de toate cele trei instanţe timişene au fost pe larg expuse în studiul nostru, iniţial[4], din 3 martie 2014, ne rezumăm la a sublinia că, instanţele române în cauză au fost investite cu o acţiune al cărui scop prinicpal viza modificarea stării civile a doi copii (gemeni), născuţi prin intermediul unei tehnici de RUAM – mamă surogat, în data de 11 noiembrie 2011, deci sub imperiul Noului Cod civil, din perspectiva art. 6 alin. (6) C. civ.
În acest context, reclamanţii au contestat maternitatea şi paternitatea gemenilor solicitând stabilirea unei noi filiaţii şi modificarea actelor de stare civilă ale gemenilor în cauză, cu consecinţa modificării Registrelor de stare civilă în care s-au făcut cuvenitele menţiuni, la momentul naşterii copiilor în discuţie.
În alte cuvinte, actele de naştere ale minorilor gemeni în cauză au fost emise de organele administrative de stare civilă, în conformitate cu practica administrativă în domeniu, la rândul ei conformă Dreptului român în vigoare la data naşterii celor doi copii şi, implicit, cu luarea în considerare a dispoziţiilor Noului Cod civil, care reglementează Reproducerea Umană Asistată Medical, printr-un set de norme imperative, incluse în Secţiunea a 2-a Capitolul II din Noul Cod civil (art. 441–447).
Pentru detalii, relative la circumstanţele cauzei judiciare cu care au fost investite instanţele timişorene, invităm cititorii să relectureze studiul nostru precedent.
I. Circumstanţele cauzei Mennesson c. Franţei
Întrucât, cele două cauze, Mennesson c. Franţei şi Labassee c. Franţei, obiect al hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului, pronunţate în data de 26 iunie 2014, ridică probleme aproape identice, în conţinut, ne vom referi, exclusiv, la cauza Mennesson.
A. Starea de fapt
Soții Dominique și Sylvie Mennesson, cetățeni francezi, – având în vedere infertilitatea obiectivă a doamnei Sylvie M. și exigențele dreptului francez, care interzice tehnica de RUAM, apelând la o mamă surogat (mamă purtătoare), fapta fiind încriminată ca infracțiune în Codul penal francez, în timp ce, convențiile de gestație pentru altul sunt declarate nule, în mod expres de către Codul civil francez – se deplasează în California, apelând la metoda RUAM în discuție, reglementată în Dreptul californian, astfel că, la data de 25 octombrie 2000 se nasc, pe teritoriul statului californian, minorii Valentina și Antonius, cu precizarea că, gameții au fost donați de domnul D. Mennesson, iar ovulele de o terță persoană (altă femeie), care și-a asumat, astfel, rolul de mamă purtătoare.
Pentru reglementarea raporturilor de filiație și pentru culegerea efectelor filiației în discuție, soții Mennesson apelează la Curtea Supremă din California, care, conform Dreptului californian, atestă calitatea de „tată genetic‟ al reclamantului, domnul Mennesson, și de „mamă legală‟ a reclamantei Sylvie Mennesson, dispunând înregistrările corespunzătoare în actele de naștere ale celor doi copii, context în care minorilor în cauză li se eliberează certificat de naștere, care atestă filiația lor în conformitate cu hotărârea pronunțată de instanța de judecată californiană.
Ulterior acestor operațiuni, tatăl biologic al copiilor, domnul Dominique Mennesson se adresează Consulatului francez din Los Angeles, solicitând transcrierea certificatului de naștere în registrele stării civile franceze și includerea copiilor pe pașaportul lui, pentru a putea reveni în Franța.
În motivarea acestei solicitări, domnul Dominique evocă precedente administrativ judiciare, care demonstrează frecvența cu care Consulatul francez a admis astfel de cereri.
În paralel, Administrația Federală Americană emite pașapoarte americane celor doi gemeni, aceștia dobândind prin naștere cetățenie americană, fiind tratați, ca atare.
Cererea reclamantului Dominique Mennesson nu este de îndată admisă, dat fiind că legislația franceză în vigoare la acea dată, respectiv art. 47 din Codul civil francez, permitea transcrierea actelor de stare civilă ale persoanelor a căror stare civilă/filiație a fost stabilită în alte state în Registrele de stare civilă franceze doar în urma verificării autenticității „actului‟ de transcris de către procurorul Republicii Nantes. O asemenea prevedere legală a fost în vigoare în perioada 25 octombrie – 27 noiembrie 2003.
În urma verificărilor astfel efectuate, la data de 25 noiembrie 2002 actele de naștere ale gemenilor, cetățeni americani, au fost transcrise în Registrele stării civile în Nantes, de către Consulatul francez din Los Angeles.
În alte cuvinte, filiația celor doi minori a fost recunoscută de către statul francez, cu toate consecințele acesteia.
În acest fel, Franța a recunoscut o hotărâre judecătorească pronunțată de o instanță din California, care a stabilit filiația în cauză.
Dacă lucrurile s-ar fi oprit aici, nu am mai fi avut de analizat nimic. Însă, la data de 16 mai 2003, Procurorul Republicii Crèteil cere anularea transcrierii actelor de stare civilă ale celor doi copii din Registrele de stare civilă franceze, invocând că transcrierea validată inițial a ignorat faptul că cei doi copii au rezultat în urma unei convenții de gestație pentru altul, prohibită de dreptul francez, contrară ordinii juridice interne, astfel că hotărârea instanței californiene nu trebuia să fie recunoscută și executată de statul francez.
Inițial, Înalta Curte Crèteil respinge această acțiune a procurorului republicii, invocând lipsa calității sale procesuale active pentru promovarea unei astfel de acțiuni în anulare a transcrierilor derivate din recunoașterea și executarea unei hotărâri judecătorești străine.
În urma exercițiului căilor de atac, Curtea de Apel din Paris la data de 18 martie 2010 admite cererea procurorului și anulează hotărârea, de transcriere/înregistrare a actelor de stare civilă ale celor doi copii, invocând perturbarea ordinii juridice internaționale, căci recunoașterea unei hotărâri judecătorești străine de către Franța este condiționată de:
– respectarea condițiilor de fond și procedurale ale statului care a pronunțat hotărârea, a cărei recunoaștere se solicită;
– respectarea ordinii juridice internaționale;
– absența fraudei la lege.
Cum, în Franța, apelul la metodele RUAM – varianta mamă surogat s-a constatat că este infracțiune, s-a apreciat incidența fraudei la lege și, implicit, atacarea ordinii juridice internaționale.
În plus, art. 16-7 Cod civil francez declară, expres, nule convențiile de gestație pentru altul.
Întreaga judecată a fost raportată la mama de intenție, doamna Sylvie Mennesson, ignorându-se dreptul domnului Dominique Mennesson, tatăl biologic al minorilor în cauză, de a-și vedea recunoscute drepturile generate de instituția filiației.
De precizat că, în paralel, domnul Dominique Mennesson a solicitat în baza art. 18 Cod civil francez, eliberarea unui certificat de naționalitate pentru cei doi minori, cerere în curs de soluționare (nesoluționată până la pronunțarea hotărârii în cauză de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului (26 iunie 2014).
Cum căile interne de atac au fost epuizate, soții Mennesson s-au adresat Curții Europene a Drepturilor Omului, invocând încălcarea art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului (CEDO) – dreptul la viață privată și de familie, art. 3 parag. 1 din Convenția internațională privind drepturile copilului privind interesul superior al copilului, art. 14 din CEDO privind discriminarea, art. 6 parag. 1 CEDO privind dreptul la un proces echitabil, art. 12 din CEDO privind dreptul la căsătorie.
Într-un asemenea context, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârea menționată, a statuat încălcarea dreptului la viață privată și de familie, prevăzut de art. 8 din Convenție, însă numai cu privire la persoana minorilor, cetățeni americani, nu și cu privire la reclamanții în cauză, soții Mennesson, aceștia neavând satisfacție în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, în legătură cu încălcarea art. 8, art. 6 parag. 1, art. 14, art. 12 din CEDO.
În judecata sa, Curtea nu s-a abătut de la jurisprudența sa constantă în domeniu, apreciind că:
– ingerința exercitată de Dreptul francez, raportată la legislația franceză, este prevăzută de această legislație;
– ingerința este legitimă căci problema stabilirii filiației, cât și a concepției unui stat de a recepta sau nu progresele științelor medicale în domeniul RUAM reprezintă chestiuni de ordine publică, motiv pentru care statele au mare marjă de apreciere în acest domeniu, în discuție fiind probleme de sănătate publică, etică, morală publică, drepturile celorlalți, cultură, tradiție, prevenirea săvârșirii de infracțiuni, etc., având în vedere riscurile utilizării metodelor de RUAM și implicațiile juridice ale utilizării lor.
În esență, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat că ingerința în discuție are un scop legitim, urmărind protecția sănătăţii și protecția drepturilor și libertăților altuia.
Cea de a treia condiție, pe care Curtea Europeană o verifică în toate cauzele deduse judecății sale, anume cea care vizează caracterul necesar al ingerinței într-o societate democratică, a impus soluția în această speță.
Analizând această condiție, Curtea s-a plasat în fața unei mari dileme, dat fiind că, prin întreaga sa jurisprudență în materie, a consacrat marja mare de apreciere a statelor în reglementarea problemelor legate de metodele de RUAM și efectele lor în planul filiației, dar nu numai, motiv pentru care a disociat analiza caracterului necesar al ingerinței într-o societate democratică, raportându-se, din perspectiva art. 8 din CEDO, diferit, respectiv, o dată în raport cu reclamanții Mennesson, cetățeni francezi, iar, mai apoi, în raport cu copiii (pârâții în cauză), cetățeni americani.
În prima raportare, Curtea a apreciat că, nu există o încălcare a art. 8 din Convenție, câtă vreme soții Mennesson au o viață de familie, care se desfășoară normal în temeiul stării civile americane a copiilor, al căror interes este prezervat, cu toții locuind/trăind împreună. Deci, ingerința este proporţională scopului legitim, identificat în cauză.
La această judecată s-a ajuns pornindu-se, inclusiv, de la premiza care exprimă o lipsă de consens în Europa cu privire la gestația pentru altul și tipul metodelor de RUAM, accesate de statele europene.
Cât privește, însă, măsurarea aceluiași art. 8 din Convenție în raport cu situația particulară a gemenilor în cauză, Curtea a constatat încălcarea art. 8 din Convenție, context în care a făcut următoarele reflecții asupra judecăților naționale franceze, confruntate cu speța în cauză:
– statul francez, prin refuzul de a recunoaște o hotărâre judecătorească pronunțată de o instanță din California, care stabilește filiația gemenilor în cauză conform dreptului californian, operează o confuzie între ordinea juridică internațională și ordinea juridică internă.
Curtea respectă dreptul francez cu referire la normele juridice imperative (de ordine publică) care reglementează filiația și efectele sale, precum și legislația franceză care interzice metodele de RUAM – varianta mamă surogat.
Constată, însă, că refuzul de recunoaștere a filiației unor cetățeni americani (copiii în cauză) nu atacă ordinea juridică internațională, ci, dimpotrivă.
Apoi, consternarea Curții rezultă din aceea că, statul francez a refuzat chiar o recunoaștere parțială a hotărârii instanței californiene, respectiv o transcriere parțială a actelor de naștere ale gemenilor în Registrele de stare civilă franceze, în condițiile în care tatăl acestora, așa cum este consemnat în actele de stare civilă ale celor doi copii, este chiar tatăl lor biologic, fapt care îngreunează situația celor doi copii, care, de exemplu, nu ar avea nici măcar dreptul la moștenire după tatăl lor biologic, în condițiile în care, orice copil, născut, însă, pe teritoriul Franței și-ar putea valorifica dreptul la moștenirea legală, după părintele său biologic.
Apoi, Curtea face o distincție clară între filiație și rudenie. Astfel, dacă în materie de filiație, Curtea nu sugerează schimbarea legislației franceze, ci chiar admite menținerea reglementărilor juridice în vigoare în Franța – fapt ce rezultă din considerentele hotărârii în discuție, în materie de rudenie, Curtea Europeană nu găsește ca fiind necesară ingerința în discuție într-o societate democratică, și, de aici, refuzul de constatare/stabilire a unei relații de rudenie – în ipoteza în care, de exemplu, ovulele ar proveni chiar de la mama de intenție (nu de la mama purtătoare), rudenia fiind o chestiune de fapt, care poate fi dovedită prin orice mijloc de probă și care, în anumite condiții, produce consecințe juridice, de exemplu în materia moștenirii, context în care Curtea face referire la jurisprudența sa din alte cauze.
Apoi, Curtea constată că, naționalitatea celor doi copii (franceză) stă sub semnul incertitudinii, chiar dacă Guvernul francez s-a apărat în cauză, arătând că art. 18 din Codul civil și o Circulară a Ministrului Justiției din 25 ianuarie 2013 stipulează în sensul de a nu se împiedica eliberarea unui certificat de naționalitate pentru simpla suspiciune că metoda de reproducere umană este una interzisă de legislația franceză (precum mama surogat), dat fiind că cererea reclamantului Dominique Mennesson de a obține un astfel de certificat de naționalitate (acordabil în Franța în ipoteza în care cel puțin unul dintre părinți este francez) nu a fost încă (până la data pronunțării hotărârii Curții Europene) rezolvată favorabil.
Suspiciunea Curții Europene, în legătură cu eliberarea certificatului de naționalitate solicitat de reclamantul Dominique Mennesson, este legată și de modul de interpretare dat de către instanțele franceze art. 47 din Codul civil, care reglementează recunoașterea hotărârilor judecătorești străine/actelor autentice emise de un alt stat, context în care Curtea Europeană constată o schimbare brutală a jurisprudenței franceze, în aplicarea art. 47, căci, dacă până în anul 2000, cererile de recunoaștere a hotărârilor judecătorești străine, cu referire la transcrierea actelor de stare civilă emise într-un alt stat, în Registrele de stare civilă franceze, au fost admise cu ușurință, după modificarea normei (perioada 27 noiembrie 2003 – 23 noiembrie 2006), lucrurile s-au schimbat, frauda la lege fiind invocată tot mai des pentru refuzul recunoașterii actelor autentice străine în dreptul francez, în baza principiului „fraus omnia corrumpit‟.
În analiza sa, Curtea Europeană evocă greutățile pe care le încearcă cei doi copii, în raport cu nerecunoașterea actelor lor de naștere în Franța, netranscrierea lor în Registrele de stare civilă locale franceze, legate de sarcina împovărătoare ce li se impune acestora ori de câte ori doresc să-și valorifice anumite drepturi, precum: dreptul de a se înscrie la o școală, dreptul de a beneficia de anumite alocații familiale, servicii specifice, etc., ei trebuie să-și prezinte actele americane de stare civilă traduse și autentificate de autoritățile franceze.
În același context, este analizat dreptul de ședere pe teritoriul francez a acestor copii, în momentul în care devin majori, respectiv dreptul de călătorie în străinătate – ca minori – alături de părinții înscriși în actele lor de stare civilă, emise de statul californian.
În strânsă și directă legătură cu dreptul la naționalitate este abordat și dreptul la cetățenia franceză și cele derivate din acesta, precum dreptul la vot, Curtea amintind, în acest sens, incertitudinile generate de jurisprudența instanțelor franceze în domeniul de aplicare al normelor care reglementează naționalitatea și cetățenia, care, în esență și în concret, permit dobândirea ambelor drepturi dacă cel puțin unul dintre părinți este francez, precum în cazul de față.
De altfel, Curtea Europeană nici nu ar fi putut să se pronunțe la modul în care a fost stabilită filiația celor doi copii, respectiv la normele juridice care vizează filiația în cauză, pentru un motiv simplu și clar, constând în aceea că statele federale americane, respectiv Statele Unite ale Americii nu sunt părți ale niciunei convenții europene în domeniul bioetic, al drepturilor omului, ori cu privire la familie, toate acestea nefiindu-le aplicabile și, pe cale de consecință, nici cenzurabile de către Curtea Europeană.
Mai mult, Curtea Europeană nu pune problema calității legislației franceze în materie de filiație sau tehnici de RUAM în niciun segment dintre cele analizate, ci problema modului de aplicare a dispozițiilor art. 47 Cod civil francez, în principal, în jurisprudența instanțelor franceze, respectiv în jurisprudența administrativă a Consulatului francez, pornind de la situația evidențiată în speța de față.
II. Ce constatăm?
1) În primul rând, hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Mennesson nu tranșează problema stabilirii/modificării filiației în cazul copiilor născuți în urma gestației pentru altul, raportat la art. 8 din CEDO și art. 3 parag. 1 din Convenția internațională privind drepturile copilului, așa cum susține, chiar în primul paragraf, autorul studiului citat – „Problema filiației copilului născut din gestația pentru altul tranșată de CEDO: aplicarea de către judecătorul național a art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului și a principiului interesului superior al copilului”[5], ci consecințele refuzului recunoașterii consecinţelor unei hotărâri judecătorești pronunțate într-un stat terţ – care permite tehnicile de RUAM – varianta mamă surogat și, totodată, nu interzice convențiile de gestație pentru altul și care a stabilit filiația gemenilor în cauză, conform dreptului lor intern – din perspectiva dispozițiilor art. 8 din Convenție, cu referire exclusiv la situația copiilor născuți în acest fel, din perspectiva dispozițiilor art. 47, art. 16-7, art. 16-9 din Codul civil francez și art. 227-12, art. 227-13 din Codul penal francez.
2) Apoi, Curtea Europeană a Drepturilor Omului clarifică raportul dintre ordinea juridică internă a statelor, în mod particular, deci exclusiv în domeniul rezervat RUAM – variantă mamă purtătoare/surogatul sau, eventual, alte variante care nu sunt reglementate juridic uniform în statele părți ale Convenției europene asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
În acest context, Curtea Europeană arată că, instanțele franceze au făcut o confuzie între ordinea publică internă și ordine publică internațională, care nu sunt sinonime. Apoi, pretextul fraudei la lege, cu cororalul său „fraus omnia corrumpit‟, care ar afecta inclusiv ordinea juridică internațională, invocat de Guvernul francez, dat fiind că, în Franța, convențiile de gestație pentru altul sunt încriminate ca infracțiuni, a fostdezavuat de Curtea Europeană, care, analizând norma penală în discuție, a constatat că, fapta în cauză este infracțiune numai în măsura în care se săvârșește pe teritoriul statului francez, nu și în California.
3) Nu în ultimul rând, Curtea observă că cererea reclamantului Dominique Mennesson de recunoaștere a hotărârii californiene, cu consecința transcrierii actelor de stare civilă ale gemenilor în cauză în Registrele de stare civilă locale franceze a fost admisă, o asemenea transcriere operându-se la data de 25 noiembrie 2002, pentru ca, mai apoi, în urma hotărârii Curții de Apel Paris să fie radiate asemenea transcrieri, la data de 18 martie 2010, respectiv după o lungă perioadă de timp.
4) Considerentele, în cauza Mennesson, conțin argumente/raţionamente care pun în lumină nefavorabilă decizia Curții de Apel Timișoara. Astfel:
a) Firul roșu al deciziei se axează pe ideea ca „ceea ce nu este interzis este permis‟, atribuind acestei „reguli‟ valoarea unui principiu de drept, deși nicăieri acest „principiu‟ nu este enumerat (sau învățat la vreo facultate de drept) printre principiile de drept, fiind o simplă regulă logică, neasimilată de logica juridică[6]. În acest context, instanța română a apreciat că tehnica de RUAM – mamă surogat este permisă de legea română, ca și convențiile de gestație pentru altul, care nu au nimic comun cu ordinea juridică/publică a statului român.
Acest „fir roșu‟ al raționamentului juridic în cauză este pur și simplu distrus de hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului care în considerentele sale se referă și la un studiu de drept comparat, în urma evaluării legislației a 35 de state, altele decât Franța.
Din acest studiu, valorificat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului rezultă că, România se numără printre statele care interzic în legislația lor metodele de RUAM – varianta mamă surogat, precum și convențiile de gestație pentru altul, care sunt nule, în baza unor dispoziții cu caracter general sau expres ( a se vedea normele juridice imperative din noul Cod civil de sub titlul „Reproducerea umană asistată medical‟ și art. 11 din noul Cod civil.
Țările care tolerează în dreptul lor asemenea tehnici sunt expres enumerate în considerentele hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului, între ele nefigurând România, ci Belgia, Republica Cehă, Luxembourg, Polonia. România nu figurează nici în enumerarea țărilor europene care permit mama-surogat (Albania, Georgia, Grecia, Olanda, Marea Britanie, Rusia, Ucraina).
În schimb, în aceleași considerente identificăm România ca fiind menționată între statele care nu recunosc hotărârile judecătorești în domeniul reproducerii prin metode RUAM – varianta mamă surogat, pronunțate în alte țări care reglementează/permit mama-surogat, alături de Andorra, Germania (excepție când unul din părinți este tatăl biologic), Bosnia și Herțegovina, Letonia, Lituania, Moldova, Monaco, Muntenegru, Serbia, Turcia.
În raport cu cele două hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului, pronunțate în cauzele Mennesson și Labassee c. Franței, credem că această stare de lucruri trebuie să fie schimbată, având în vedere lipsa de consens a statelor lumii în domeniul RUAM și efectele acesteia, care permite a se face diferența între ordinea juridică internațională și ordinea juridică internă, nerecunoașterea unei hotărâri judecătorești străine afectând ordinea juridică internațională, cu atât mai mult cu cât sistemul aduce în discuție hotărâri judecătorești pronunțate în state democratice!?
Însă, superioritatea jurisprudenţei române în raport cu cea franceză, de exemplu, în ceea ce privește aplicarea legii, rezidă în aceea că, în România, rudenia, conform Codului civil, poate fi dovedită prin orice mijloc de probă, iar dreptul de a stabili o legătură de rudenie nu-i este îngrădit nimănui.
În alte cuvinte, constatarea unei rudenii firești în România este acompaniată de culegerea efectelor juridice ale acestei rudenii, în condiţiile legii.
Dacă Curtea de Apel Timișoara s-ar fi rezumat la a constata rudenia firească dintre părinții de intenție și gemenii născuți prin metodele de RUAM – mamă purtătoare, fără a modifica filiația/starea civilă a minorilor în cauză, prin ignorarea totală a noului Cod civil, filiație stabilită administrativ, conform dreptului român, cu adevărat am fi avut ocazia să vorbim despre magistrați vizionari în Drept.
Din nefericire, lucrurile stau complet „pe dos‟.
b) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că problema reglementării tehnicilor de RUAM și validarea lor în planul Dreptului reprezintă o chestiune lăsată la latitudinea statelor, fiind de ordine publică, în timp ce hotărârea instanței române de recunoaștere stipulează contrar acestei constatări, motiv pentru care a înlăturat de la aplicare normele imperative incidente în cauză.
c) „Faptul nașterii‟ și prezumția generată de acesta, „mater semper certa est, pater incertus‟ nu a fost înlăturat nici măcar din legislația țărilor care recunosc toate tehnicile de RUAM – inclusiv maternitatea de substituție, în actele de stare civilă copiilor astfel născuți existând mențiunile corespunzătoare, pentru ca dreptul la identitate al copiilor, ca parte a dreptului la viață privată, să nu fie sacrificat, orice om având dreptul de a ști „cum a venit pe lume‟. Prin decizia instanței timișorene acest drept a fost sacrificat, căci actele de stare civilă ale gemenilor în cauză vor fi fost modificate, în baza deciziei Curții de Apel Timișoara, în așa fel, încât identitatea reală a celor doi copii chiar rămâne ascunsă (a se vedea dispozitivul deciziei instanței de recurs române), gemenii în cauză nemaibeneficiind de o sursă de informare oficială pentru a ști „cum au venit pe lume‟.
d) Hotărârea instanței române sancționează comportamentul statului român de a nu reglementa în legislația română asemenea metode de RUAM, apreciind că statul nu valorifică progresele științifice din domeniul medicinii și încalcă Convenții internaționale, deși nicio convenție internațională nu obligă statele la a reglementa metode de RUAM, context în care este interesant de amintit un studiu efectuat, la cererea Ministrului Familiei din Franța de Off Spring, de către doamna Irène Thery, sociolog, cercetător la CNRS, director de studii la Ecole des Hantes Etudes en scientes Sociales (EHESS) – intitulat „Filiația, origini, părinți‟.
Raportul Irène Thery (aprilie 2014) pune toate familiile pe picior de egalitate și conține deviza: „Nimeni nu are dreptul de a monopoliza valorile familiei. Toți contemporanii noștri au valori extrem de ridicate în materie de filiație‟. Totodată, Raportul final nu propune legalizarea mamelor-surogat în Franța, dar susține că, „transcrierea‟ în Franța a actelor de stare civilă emise în străinătate, pentru copiii născuți prin intermediul mamelor-surogat, este vitală, cu amendamentul că „această recunoaștere trebuie să fie însoțită de un angajament ferm în Franța pentru crearea unui instrument internațional în lupta împotriva sclaviei femeilor, prin organizarea de sarcini pentru alții, contrare drepturilor fundamentale ale Omului‟.
Interesant este că, în considerentele hotărârii sale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului se referă la acest studiu (pct. IV parag. 38) și la alte studii ale Consiliului de Stat francez (pct. III parag. 37) tocmai pentru a justifica sancțiunea Franței pentru refuzul de transcriere a actelor de naștere ale minorilor din cauza Mennesson în Registrele de stare civilă locale franceze, din perspectiva greutăților pe care trebuie să le suporte acești copii, născuți prin astfel de metode.
Instanța europeană, dimpotrivă, arată că, în acest domeniu, statele nu sunt obligate să valideze în legislația lor tehnicile de RUAM sau să-și modifice normele privitoare la filiație, în funcție de asemenea metode.
e) Toate statele care reglementează tehnicile de RUAM – inclusiv cele care admit „mama-surogat‟ – condiționează apelul la astfel de tehnici de imposibilitatea obiectivă de procreare a individului. Este și cazul de speță (Mennesson). Doar, hotărârea judecătorească română, în discuție, validează tehnicile de RUAM utilizate în cauza dedusă judecății, contrar acestei cerințe, căci, în speță, nu vorbim de o imposibilitate obiectivă de procreare, ci de o satisfacere a dorinței unui adult de a mai avea un copil, femeia în cauză având un copil în viață la data apelării la tehnicile de RUAM, utilizate în cauză.
f) Interesul superior al copilului nu a fost analizat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în raport cu dreptul părinților de intenție de a avea un copil (drept nereglementat în Convenție și nevalidat în jurisprudența CEDO), ci în raport cu impedimentele/greutățile la care ar fi supuși gemenii Mennesson în ipoteza nerecunoașterii consecinţelor unei hotărâri judecătorești, pronunțată de un stat – care permite metoda de RUAM aleasă în cauză – în dreptul intern francez, cu precizarea că vorbim de nerecunoașterea filiației unor cetățeni americani, filiație legal stabilită în California, fapt care nu e de natură să pună în discuție ordinea juridică internațională, ci dimpotrivă.
g) Spre deosebire de speța românească, spețele Curții Europene a Drepturilor Omului nu vizează stabilirea filiației sau modificarea acesteia, ci recunoașterea unei filiații, legitime și definitiv stabilite într-un alt stat decât cel solicitat a recunoaște o hotărâre judecătorească străină, respectiv efectele acesteia.
În alte cuvinte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a luat doar act de împrejurarea că filiația stabilită de instanța californiană, consemnată în actele de naștere ale copiilor, s-a realizat conform dreptului californian, deci condiția stabilită de art. 47 alin. (2) din Codul civil francez, relativă la respectarea normelor de fond și procedură de către statul care emite actul autentic (lit. a), a cărei înregistrare/transcriere se solicită în Franţa era întemeiată, piedica pusă de statul francez fiind legată de aprecierea neîndeplinirii celorlalte condiții vizate de art. 47, respectiv respectul ordinii juridice internaționale și absența fraudei la lege.
La fel s-ar măsura și oportunitatea transcrierii unui act oficial român în Franța, iar dacă ne referim la actele de stare civilă ale minorilor din cauza supusă judecății instanțelor române, cu ușurință autoritățile franceze ar constata că actele oficiale de transcris (actele de naștere ale gemenilor români) au fost emise cu încălcarea dreptului român, respectiv a Codului civil român, care reglementează situația filiației în Codul civil (art. 408–art. 450), inclusiv în cazul RUAM (art. 441–447 Cod civil), într-o secțiune distinctă (Secțiunea a 2-a a Capitolului II – Filiația), întrucât cerinţa de transcriere prevăzută de art. 47 (2) lit. a) Cod civil francez nu ar fi fost îndeplinită.
În mod cert, refuzul transcrierii unor astfel de înscrisuri oficiale nu ar fi fost cenzurat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în mod nefavorabil pentru statul francez, dacă acest refuz s-ar fi bazat pe neîndeplinirea cerinţei prevăzută de art. 47 (2) lit. a) Cod civil francez, respectiv dacă actul a cărei transcriere/înregistrare se solicită ar fi fost emis contrar dreptului californian. Acest lucru rezultă din raţiunile exprimate de Curtea Europeană în considerentele hotărârilor sale, care nu pun în discuţie calitatea art. 47 din Codul civil francez, ci modul de aplicare al normelor în discuţie.
În concluzie, dreptul francez, în urma acestor hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului nu poate fi bulversat, ci, eventual, jurisprudenţa instanţelor franceze ar putea fi amendată, şi, deopotrivă, pusă sub imperativul „unităţii”, căci Curtea Europeană a Drepturilor Omului a sancţionat în principal schimbarea brutală a jurisprudenţei franceze în materia recunoaşterii hotărârilor judecătoreşti străine, în domeniul filiaţiei/a actelor de stare civilă oficiale emise de un alt stat.
În considerentele hotărârii pronunţate în cauza Mennesson, Curtea Europeană a Drepturilor Omului admite menţinerea reglementărilor franceze în domeniul filiaţiei, expresis verbis, sugerând cu totul alte soluţii pentru respectarea dispoziţiilor art. 8 din CEDO, cu referire la minorii în cauză, a căror filiaţie rezultată din actele oficiale de stare civilă trebuia transcrisă în Franţa.
De precizat, în acest context, că Noul Cod Civil Român are reglementări similare Codului Civil francez în materia filiaţiei, reglementări regăsite şi în multe alte ţări europene.
Iată motive suficiente care ne îndreptăţesc să facem apel la lecturarea celor două hotărâri CEDO, cititorii putând face judecăţi de valoare în legătură cu calitatea demersurilor de informare a lor corectă, în legătură cu activitatea/hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului, evident, sub rezerva că ambele hotărâri ar putea fi retransmise Marii Camere, care, conform art. 43 din Convenţie, poate face o nouă analiză a cauzelor în discuţie (în tot, în parte), putând ajunge, inclusiv, la o soluţie de inadmisibilitate a cererilor cu care a fost învestită sau la amendarea ori substituirea motivării celor două hotărâri sau chiar la invalidarea încălcării art. 8 din Convenţie, chiar şi în privinţa minorilor în cauză[7] sau la constatarea altor încălcări ale Convenţiei.
În alte cuvinte, cele două hotărâri nefiind definitive, ne rezumăm doar la aceste comentarii sumare, fără a face o analiză exhaustivă a problemelor ridicate de judecătorii europeni în cele două cauze.
Lecturarea celor două hotărâri, îndeosebi cea pronunţată în cauza Mennesson este utilă şi prin aceea că permite accesul cititorului la conţinutul Studiului doamnei Irène Thery, dar şi la Studiul Consiliului de Stat pentru revizuirea legii în materie de bioetică, ambele fiind pe larg prezentate, în considerentele hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului.
[1] Lidia Barac, „Câteva consideraţii privind implicaţiile juridice ale tehnicilor de reproducere umană asistată medical (RUAM)”, pe www.juridice.ro (articol accesat la data de 3 martie 2014).
[2] Lavinia Tec, „Problema filiației copilului născut din gestația pentru altul tranșată de CEDO: aplicarea de către judecătorul național a art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului și a principiului interesului superior al copilului”, pe www.juridice.ro (articol accesat la data de 8 iulie 2014).
[3] Lidia Barac, „Câteva consideraţii privind implicaţiile juridice ale tehnicilor de reproducere umană asistată medical (RUAM)”, publicat pe www.juridice.ro (articol accesat la data de 3 martie 2014).
[4] Idem.
[5] Lavinia Tec, „Problema filiației copilului născut din gestația pentru altul tranșată de CEDO: aplicarea de către judecătorul național a art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului și a principiului interesului superior al copilului”, publicat pe www.juridice.ro (articol accesat la data de 8 iulie 2014).
[6] Lidia Barac, Repere de interpretare în drept. Ghid de interpretare în materie civilă, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2014, pp. 90-91.
[7] Pentru detalii, a se vederea Corneliu Bîrsan, Convenţia europeană a drepturilor omului. Comentarii pe articole, ediţia 2, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2010, pp. 1513-1533.
Prof. univ. dr. Lidia BARAC
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
