ICCJ. Competența teritorială generală vs. competența teritorială exclusivă în materie de societate
05.08.2014 | Corina CIOROABĂ
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că, în cazul în care calitatea de pârât este deținută de o persoană fizică, iar obiectul cererii de chemare în judecată vizează suspendarea acestuia din funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, în condiţiile în care aceasta nu este parte în proces, nu se poate face aplicarea art. 15 C. proc. civ. (art. 119 NCPC) care stabilește competenţa soluţionării cauzei în funcţie de raza teritorială în care societatea îşi are sediul. Înalta Curte a statuat că, în această situație, obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă obligaţia de a face, acţiunea dedusă judecăţii fiind o acţiune personală în realizarea dreptului, astfel că devin incidente normele generale de competenţă teritorială, respectiv art. 5 C. proc. civ. (art. 107 NCPC) care statuează că: „cererea se face la domiciliul pârâtului”. (Decizia nr. 1181 din 19 martie 2013 pronunţată în recurs de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect obligația de a face)
