Excepţie de neconstituţionalitate respinsă ref. contestaţia împotriva unei încheieri a judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate
18 august 2014 | Lorina PÎRVAN
În Monitorul Oficial al României nr. 421 din data de 6 iunie 2014 a fost publicată Decizia Curţii Constituţionale nr. 223 din 15 aprilie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74 alin. (7) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Timişoara – Secţia penală cu ocazia soluţionării contestaţiei împotriva unei încheieri a judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 74 alin. (7) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Textul de lege criticat are următorul cuprins: „Plângerea formulată conform alin. (1) şi contestaţia introdusă potrivit alin. (5) nu suspendă executarea sancţiunilor disciplinare, cu excepţia celei prevăzute în art. 71 alin. (1) lit. f).”
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia a susţinut că dispoziţiile art. 74 alin. (7) din Legea nr. 275/2006 încălcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (1) privind accesul liber la justiţie, ale art. 23 alin. (11) referitoare la prezumţia de nevinovăţie, ale art. 24 privind dreptul la apărare şi ale art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei întrucât sancţiunea aplicată de comisia de disciplină din cadrul locului de deţinere este pusă în executare înainte de a rămâne definitivă. Astfel, autorul a afirmat că, deşi persoana condamnată obţine o soluţie favorabilă la plângerea formulată împotriva hotărârii comisiei de disciplină sau la contestaţia introdusă cu privire la încheierea judecătorului delegat prin care s-a respins plângerea, aceasta rămâne fără efect, sancţiunea fiind executată.
În urma analizei excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 74 alin. (7) din Legea nr. 275/2006 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate şi, astfel, face trimitere la Decizia nr. 462 din 15 mai 2007, prin care a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, afirmând că dispoziţiile de lege criticate se circumscriu fazei de executare astfel încât cadrul general de reglementare vizează o activitate ulterioară fazei de judecată în care s-a stabilit existenţa vinovăţiei în materie penală şi că art. 74 alin. (7) din Legea nr. 275/2006 se referă la măsurile disciplinare şi la plângerea împotriva acestora, care, spre deosebire de căile procesuale de atac în materie penală caracterizate prin efectul suspensiv, au cu totul alt regim. De aceea legiuitorul, în considerarea acestor diferenţe, poate reglementa o procedură specială referitoare la executarea pedepselor, care nu mai poate pune în discuţie principiul referitor la prezumţia de nevinovăţie.
Referitor la încălcarea liberului acces la justiţie, Curtea a reţinut că orice condamnat are dreptul de a se adresa unei instanţe de judecată, după ce nemulţumirile acestuia au fost examinate de judecătorul delegat cu executarea pedepselor, conform art. 21.
Totodată, Curtea a arătat că prevederile contestate de autor nu suprimă dreptul la apărare, în sensul consfinţit de art. 24, deoarece nimic nu îl opreşte pe condamnat să îşi angajeze un avocat pe tot cursul procesului ce vizează aspecte referitoare la executarea pedepsei.
De asemenea, Curtea a făcut trimitere şi la Deciziile nr. 1.114 din 16 octombrie 2008 şi nr. 173 din 28 martie 2013.
Astfel, Curtea decide:
– Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile art. 74 alin. (7) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro