România la CEDO: Cauza pendinte Stoian. Accesul copiilor cu dizabilități la educație publică
11 august 2014 | Mihaela MAZILU-BABEL, Valeria BĂLĂNEL
Cererea nr. 289/14
Ștefan-Mosche Stoian și Luminița Stoian împotriva României
înregistrată în data de 19 decembrie 2013
Reclamanții, domnul Ștefan-Moshe Stoian (primul reclamant) și doamna Luminița Stoian (al doilea reclamant), mama primului reclamant, sunt cetățeni români născuți în 2001 și 1967, respectiv, și locuiesc în București.
Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de către solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează (vom reda doar o selecție a faptelor descrise):
A. Circumstanțele cauzei:
Primul reclamant suferă de tetraplegie spastică, o condiție medicală ce afectează dezvoltarea și funcționarea normală a membrelor, dar care nu aduce nicio atingere dezvoltării capacității mintale a suferindului. Acesta a fost încadrat, de la vârsta de un an, cu handicap sever având nevoie de un însoțitor permanent.
Din cauza handicapului său, copilul s-a aflat și se află sub tratament medical complex care vizează menținerea mobilității membrelor și compensarea anomaliilor prin susținerea tonusului muscular. Acesta a fost supus în repetate rânduri la operații chirurgicale de îndreptare, în România și Ucraina, dar și testat neurologic și ortopedic în Israel. De asemenea, acesta urmează în mod constant un tratament fizioterapeutic. Mai trebuie menționat că pentru a se deplasa, reclamantul apelează inclusiv la scaune cu rotile electrice, mopede și tricicluri electrice. Sănătatea lui este monitorizată la Spitalul de Copii M. C. din București.
Al doilea reclamant este singurul părinte al primului reclamant și, prin urmare, susținător de familie unic care în mod repetat a informat autoritățile de faptul că având nevoie să-și întrețină familia, nu își putea permite să acționeze ca asistent personal pentru fiul său. Ca atare, al doilea reclamant a solicitat autorităților competente, în nenumărate rânduri, numirea unui asistent personal, în conformitate cu dispozițiile normative aplicabile.
În 2004, primul reclamant s-a înscris la grădiniță, dar după doar trei zile a fost forțat să renunțe, mama fiind informată de directorul grădiniței că instituția sa „nu face handicap” (‘did not do handicap’).
Din 2007 până în aprilie 2013, la recomandarea autorităților, copilul a frecventat cursurile oferite de Școala nr. 131 care este situată la șaizeci de metri de domiciliul solicitantului.
La începerea școlii de către primul reclamant, aceasta nu era dotată pentru a acomoda o persoană cu handicap fizic. De aceea, o nouă poartă a fost creată iar o bandă de asfalt a fost turnată pentru a permite accesul la clădirea principală. Pentru a satisface nevoile fiziologice, o baie pentru copil a fost improvizată la toaleta fetelor. Din 2013, școala are propria toaletă pentru persoanele cu handicap, însă copilul tot are nevoie de asistență.
Deoarece în interiorul clădirii nu erau rampe de acces la etajele superioare, copilul nu a putut lua parte la diferite ore de laborator. În plus, deși copilul a fost acceptat pentru lecțiile de pian oferite de școală ca activitate extracuriculară, acesta nu a putut partipa întrucât clădirea respectivă nu era dotată cu rampe de acces.
În timp, situația a generat tensiuni între reclamanți, pe de o parte, și personalul școlii, ceilalți copii și părinții lor pe de altă parte, iar mobilitatea copilului a avut de suferit, acesta devenind și mai dependent de asistență. Pentru detalierea conflictelor apărute, inclusiv cu poliția, a se citi, în engleză, aici.
B. Reclamațiile de la nivel național:
Al doilea reclamant, mama, a depus plângeri atât la autoritățile administrative locale, dar și la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. CNCD a respins sesizările fie ca nefondate, fie ca inadmisibile (a se vedea deciziile din 29 iunie 2011, 11 iulie 2012 și 16 februarie și 20 martie 2013).
De asemenea, în instanță, Tribunalul București a admis în parte, printr-o hotărâre din 19 iulie 2011, acțiunea îndreptată împotriva diferitelor autorități în ceea ce privește modul în care acestea au soluționat diferitele plângeri cu privire la situația primului reclamant-copil.
Tribunalul București a constatat faptul că nu era obiectiv imposibil pentru autoritățile-pârâte să angajeze un asistent personal pentru primul reclamant și a dispus, prin urmare, ca Agenția de Protecție a Copilului să identifice o persoană pentru acest rol, ordonând Consiliului local să asigure fondurile necesare plății salariul de asistent personal.
La 7 iunie 2012, o nouă acțiune a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei de sector din București pentru a obține o ordonanță care să dispună ca Școala nr. 131 să ofere primului reclamant sprijinul, asistența și tratamentul necesar pentru a participa, fără restricții, la programul școlar. Cauza este încă pendinte.
Pendinte este și a treia acțiune aflată pe rolul Tribunalului București, prin care s-a solicitat obligarea Școlii nr. 131 de a răspunde la o cerere de oferire de informații oficiale cu privire la modalitățile de acces la orele de educație oferite persoanelor cu handicap.
În plus, plângerile penale care au fost depuse în mai 2013 sunt încă în faza de cercetare, la Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Mama este, de asemenea, cercetată ca urmare a unei plângeri penale depuse de directorul școlii.
C. Capete de cerere:
Reclamanții se plâng de încălcarea articolului 3 în coroborare cu articolul 8 din Convenție, dar și de încălcarea articolului 2 din Protocolul nr. 1 la Convenție coroborat cu articolul 14 din Convenție și articolul 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție. În fine, reclamanții se plâng și de încălcarea articolului 13 din Convenție.
D. Întrebări adresate părților:
Secția 3 a Curții de la Strasbourg adresează 9 întrebări părților. Menționăm doar lit. a) de la întrebarea nr. 4 prin care Guvernul trebuie să răspundă dacă evacuarea mamei din incinta școlii împreună cu ducerea ei la secția de poliție, lucru care a rezultat la lăsarea fără ajutor a copilului cu handicap (acesta fiind nevoit să își aștepte la școală mama până la ora 6 după-amiază – atunci când mama a fost lasată să plece de la secția de poliție), constituie tratament inuman și degradant în sensul articolului 3 din Convenție.
E. Dispozițiile CEDO invocate:
ARTICOLUL 3
Interzicerea torturii
Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.
ARTICOLUL 8
Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie
1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora.
ARTICOLUL 2 (din Procolul nr. 1 la CEDO)
Dreptul la instruire
Nimănui nu i se poate refuza dreptul la instruire. Statul, în exercitarea funcţiilor pe care şi le va asuma în domeniul educaţiei şi învăţământului, va respecta dreptul părinţilor de a asigura această educaţie şi acest învăţământ conform convingerilor lor religioase şi filozofice.
ARTICOLUL 14 CEDO
Interzicerea discriminării
Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.
ARTICOLUL 1 (din Protocolul nr. 12 la CEDO)
Interzicerea generală a discriminării
1. Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nicio discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere sau oricare altă situaţie.
2. Nimeni nu va fi discriminat de o autoritate publică pe baza oricăruia dintre motivele menţionate în paragraful 1.
ARTICOLUL 13 CEDO
Dreptul la un recurs efectiv
Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta Convenţie au fost încălcate, are dreptul de a se adresa efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.
Mihaela MAZILU-BABEL
Doctorand, Facultatea de Drept și Ştiințe Sociale, Universitatea din Craiova
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
