Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Procedură civilă
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
Banner BA-01
Banner BA-02
Procedură civilă Revista revistelor juridice

Revista Română de Drept Privat nr. 1/2014: Procedura verificării prealabile a cererii de chemare în judecată şi cererea de reexaminare | Ion Deleanu

12 august 2014 | Andreea BANU

Prof. univ. emerit dr. Ion Deleanu a publicat, în Revista Română de Drept Privat nr. 1/2014, articolul intitulat „Procedura verificării prealabile a cererii de chemare în judecată şi cererea de reexaminare„.

În prezentul articol, autorul observă că procedura restabilită, în formă redimensionată şi aprofundată, prin dispoziţiile art. 200 din Codul de procedură civilă este o expresie normativă remarcabilă a dialecticii dintre instanţă şi autorul actului introductiv de instanţă, cu scopul de a facilita accesul efectiv la justiţie. Această procedură, în mod esenţial stimulantă şi pozitivă, dar care poate avea, uneori, rezultatul diametral opus scopului real pentru care a fost restabilită, cuprinde remediul procedural necesar în însăşi structura sa. Cererea de reexaminare în materie civilă este un instrument de procedură primordial, original şi autonom, putând fi pus în practică în situaţiile pe care legea însăşi le stabileşte, pentru că astfel de instrumente nu pot fi puse în practică în circumstanţele unor situaţii asemănătoare. Aceasta nu este o instituţie de procedură inedită şi, în niciun caz, venerabilă. Este vorba doar despre o instituţie relativ nouă, care a devenit remarcabilă prin dispoziţiile Codului de procedură civilă actual.

În continuare, autorul realizează o sinteză teoretică a procedurii preliminare pentru verificarea actului introductiv de instanţă şi, de asemenea, a cererii de examinare, iar, în ceea ce o priveşte pe a doua, nu numai pentru a releva elementele sale esenţiale, ci şi pentru a evidenţia formele sale diferite de concretizare.

În concluzie, autorul apreciază că, în ambianţa procesului civil, cererea de reexaminare este o instituţie juridică distinctă. Pe de o parte, ea are ca obiect modul de rezolvare a unei cereri făcute de partea interesată (reclamantul, cel ce solicită ajutor public judiciar, cel amendat judiciar şi/sau obligat la plata unor despăgubiri pentru tergiversarea judecării procesului, după caz), cerere care nu se încadrează în niciuna dintre categoriile prevăzute şi definite de art. 30 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Pe de altă parte, deşi cale de atac, ea nu se încadrează în niciuna dintre căile de atac calificate şi identificate de art. 456 din Codul de procedură civilă. Sub unele aspecte, precizează autorul, cererea de reexaminare se apropie de calea de atac de reformare; sub alte aspecte, ea se apropie de calea de atac de retractare. Originalitatea procedurii de reexaminare constă şi în faptul că, în interiorul „aceleiaşi instanţe” învestite cu soluţionarea litigiului, două completuri de judecată distincte, dar identice ca structură în raport cu natura litigiului, interacţionează într-un mod specific: primul – cel învestit cu soluţionarea în fond a litigiului -, prin încheierea sa, „provoacă” cererea de reexaminare şi îi prefigurează obiectul; cel de-al doilea, omnia petita în raport cu cererea de reexaminare, asemănător limitelor unei devoluţiuni quantum appelantum, rezolvă această cerere, printr-o încheiere definitivă, care se impune primului complet.

Cererea de reexaminare este o cale de atac specifică, exclusivistă, dinamică şi deosebit de eficientă pentru unele categorii de încheieri judecătoreşti, înlăturând posibilele sau realele incidente în cursul procesului civil şi astfel înlesnind valorizarea efectivă şi deplină a dreptului de acces la justiţie.

Andreea BANU

Citeşte mai mult despre , , , , ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

 
Homepage J JURIDICE   Cariere   Evenimente   Dezbateri   Profesionişti   Lawyers Week   Video
 
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Sustenabilitate
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi
Drept maritim
Parteneri ⁞ 
Specialişti
Arii de practică
Business ⁞ 
Litigation ⁞ 
Protective
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul sportului
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note şi studii juridice ISSN
Note de studiu ⁞ 
Studii
Revista revistelor
Autori ⁞ 
Publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională a României
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dezlegarea unor chestiuni de drept
Recurs în interesul legii
Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
Curţi de apel
Tribunale
Judecătorii
Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Flux noutăţi
Selected
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi
RSS ⁞ 
Publicare comunicate
Proiecte speciale
Cărţi
Condoleanţe
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Povestim cărţi
Poveşti juridice
Războiul din Ucraina
Wisdom stories
Women in Law

Servicii J JURIDICE   Membership   Catalog   Recrutare   Talent Search   Comunicare   Documentare   Evenimente   Website   Logo   Foto   Video   Partnership