Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
3 comentarii

Punctul pe I. Numai judecător să nu fii
14.08.2014 | Dumitru-Virgil DIACONU

JURIDICE - In Law We Trust

Sunt judecător, judecător în penal de aproximativ 20 de ani, o viaţă de om m-am dedicat justiţiei, dar vremuri ca astăzi n-am mai trăit. O presiune uriaşă pe justiţie, mai ales pe o parte a ei şi anume justiţia penală, apasă, apasă lună de lună, săptămână de săptămână, zi de zi.

Deschid televizorul și văd sentinţe sau decizii afişate, cu ani grei de condamnare pentru persoane publice din vârful României postdecembriste. Aud şi eu, ca telespectator, argumente uneori pertinente, dar cele mai multe neavenite – la politică, la fotbal, şi în ultimul timp, şi la justiţie toată lumea se pricepe – fiind părtaş la o justiţie ce se vrea paralelă cu justiţia normală, o justiţie televizată cu verdicte categorice de condamnare sau achitare. Nu au îndoieli comentatorii, sunt atât de siguri pe ei – ştiu, însă, că există dictonul ”cugeţi bine atunci când ai multe îndoieli” – astfel că verdictul lor implacabil, răsunător se impune în conștiința oamenilor, convingându-i de justeţea concluziilor lor. Toate acestea, înainte de a se pronunţa judecătorul!

Se inoculează, astfel, în „popor” ideea că persoana inculpată este nevinovată sau vinovată şi hotărârea judecătorească dată ulterior va fi văzută, astfel, dreaptă pentru unii, nedreaptă pentru alţii, judecătorul fiind lăudat sau blamat, apreciat sau denigrat. Mai mult, chiar dacă e definitiv condamnat, tot nu e vinovat, iar dacă, de asemenea, e definitiv achitat, nu-i corect, trebuia să fie condamnat. O justiţie împărţită în două, o lume împărţită în două, o ţară împărţită în două! Judecătorul la mijloc.

Numai judecător să nu fii astăzi, mai ales în penal şi într-un caz puternic mediatizat, unde nu speţa este deosebită – câte nu judecăm noi de acest gen – ci inculpatul este „deosebit”, în jurul căruia se „ţese” un întreg eşafodaj de argumente de nevinovăţie – o televiziune – şi de vinovăţie – o altă televiziune.
Ce să mai înţeleagă cetăţeanul?

În acest „război” al intereselor, al pornirilor, al patimilor, judecătorul în penal este „prins” între televiziuni, între oamenii de rând din public, poziţionaţi într-o parte sau alta, după apartenenţa lor la o televiziune preferată, între acuzare şi apărare. Am colegi care mi-au spus că ei nu se uită la televizor atunci când mass-media abordează un caz pe care îl au a doua zi în sala de judecată pentru a nu fi influenţaţi. Foarte bine, dar eu în momente de răgaz mă mai uit şi la televizor şi nu cred că sunt singurul. După părerea mea, judecătorul nu trebuie să stea într-un „turn de fildeş”, izolat de comunitate, deoarece o atare singurătate nu este benefică pentru actul de justiţie. De altfel, judecătorului nu îi este indiferent „pulsul” cetăţii luat mai ales din mass-media, care are rolul esenţial de informare a publicului, de prezentare a faptelor într-o societate democratică, însă în sala de judecată trebuie să aibă puterea de a se detaşa pentru a putea judeca. M-aş bucura ca mass-media să facă o prezentare a cazului şi nu o judecare a acestuia. M-aş bucura ca prezentarea să fie făcută fără urmă de părtinire, subiectivism, să am o presă independentă, nu dependentă, care să fie obiectivă, nu partizană fie dintr-o parte, fie din alta, fie dinspre stânga, fie dinspre dreapta.

Sigur că noi, judecătorii din penal, ne-am „călit” în această luptă pe ”frontul” influenţării justiţiei, avem experienţă, rezistăm la presiune, la stres şi ne concentrăm la actele şi lucrările dosarului şi cu multă chibzuinţă, potrivit probelor şi a convingerii, în conformitate cu legea şi cu spiritul ei, pronunţăm o soluţie de condamnare, de achitare, indiferent de speţă, indiferent de nume. Este adevărat că fiecare parte ce-şi arogă verdictul de vinovat sau nevinovat clamează adevărul, dar acesta nu poate fi decât unul singur şi anume adevărul judiciar – ce se identifică cu cel obiectiv sau este foarte aproape de acesta – aşa cum rezultă el din probele dosarului, administrate de procuror şi cenzurate de judecător, din multitudinea actelor, din contrarietatea lor sau contradictorialitatea lor marcată de dezbaterile „aprinse” între acuzare şi apărare. Zile şi nopţi pe judecător un astfel de verdict, mai ales cu impact atât de mare, chiar şi definitiv, îl „chinuie”, îl apasă, îl răscoleşte, nu-i dă pace.

Numai judecător să nu fii.

Odată, însă, dat verdictul, pasiunile, orgoliile, interesele şi, odată cu ele, atacurile trebuie să înceteze. Judecătorul care a dat verdictul trebuie să continue o altă judecată, a doua, a treia, aceasta e misia lui, însă îi trebuie un climat echilibrat, netulburat întrucât de judecata lui depind în continuare destinele altor oameni mai puţini cunoscuţi, dar egali şi ei în faţa legii cu cei atât de cunoscuţi, ce vor şi ei la rândul lor, la fel, adevăr şi dreptate în cauza ce o au pe rolul instanței.

Verdictul dat, însă, mai ales cel definitiv, întotdeauna va nemulţumi partea care pierde şi care va spune că judecătorul a fost influenţat politic, corupt, abuziv, a fost necinstit, făcându-şi propria sa impresie şi imagine negativă despre judecător şi transmiţând-o apoi familiei, prietenilor, apropiaţilor, inoculându-se ideea, atât de dureroasă, că aşa sunt judecătorii. Dar, influenţa unei astfel de persoane care pierde e totuşi limitată la un cerc al cunoştinţelor extrem de restrâns. Cu totul alta este situaţia când mass-media, mai ales televiziunile ce au cea mai mare audienţă în rândul oamenilor, transmite mesajul public în toate „colţurile” ţării că hotărârea este nedreaptă sau dreaptă, judecătorul fiind la mijloc, marcat de comentarii extreme: pe de o parte a funcţionat statul de drept, pe de altă parte s-a exercitat un abuz de drept, pe de-o parte este democraţie, pe de altă parte este dictatură, pe de o parte justiţie este independentă, pe de altă parte atât de dependentă de politic, informarea fiind urmată de dezinformare, de manipulare, intoxicare, atâtea şi atâtea metode, ajungându-se chiar la manifestaţii de stradă la limita legalităţii.

De precizat că televiziunea, mass-media, creşte sau descreşte astfel încrederea publicului în justiţie, în magistraţi, o astfel de încredere fiind vitală într-un stat democratic pentru că justiția nu este altceva decât un serviciu public exercitat de judecător în folosul cetățeanului. Totuși, bună sau rea în percepţia publică, o hotărâre judecătorească rămasă în puterea lucrului judecat trebuie respectată pentru că reflectă dreptatea şi adevărul după luni sau ani întregi de aşteptare.

Adevărul este cel exprimat de hotărârea judecătorească definitivă şi nu altul. Acesta este statul de drept, aceasta e justiţia. Are principii. Ele trebuie respectate, nu încălcate. Totul ţine însă şi de educaţia, de instruirea noastră, de cultura noastră juridică, care pare mereu a fi trecută pe un plan subsidiar de mentalul colectiv influenţat atât de mult de partizanatele televiziunilor, a presei, a mass-media în general. Important este ca judecătorul, fiind la mijloc, să nu fie „strivit” de apăsarea vremurilor mereu în schimbare, el trebuind să rămână, de asemenea, mereu în picioare, dând astfel verticalitate profesiei și implicit statului de drept. Pentru aceasta ne trebuie şi alte mijloace de apărare, altele decât cele de până acum, nu pentru a proteja magistratul, ci pentru a proteja actul de justiţie pe care-l înfăptuieşte.

Cred că admiterea cererii de apărare a reputaţiei profesionale sau de apărarea a independenţei justiţiei, instrumentată de inspecţia judiciară, ca mijloc de contracarare la derapajele celor care vor să influenţeze sau să controleze justiţia, este un mijloc fără o prea mare eficienţă, care s-a plafonat sau uzat.

De aceea, văzând aceste vremuri și învățând din ele, se impun a fi abordate și alte reglementări care să asigure și un mai mare suport al garanției independenței judecătorului. Este, în plan general, sarcina CNA-ului și, în plan special, sarcina CSM-ului. În acest sens, CNA-ul, în plan general, sau CSM-ul, în plan special, trebuie să fie mai activi, mai prompți, garantând independenţa judecătorului. Ne trebuie o minimă reglementare, nu o răspundere penală – nimănui nu-i serveşte cenzurarea libertăţii presei ce răspunde chemării publicului de a fi informat – ci, eventual, una materială pentru a sancţiona abuzurile, derapajele în influenţarea actului de justiţie.

Fiat justitia pereat mundus!

E un dicton frumos, antic şi generos, cu o singură condiţie: să nu piară independenţa judecătorului, principiul sfânt al actului de justiţie ce consfinţeşte temelia statului de drept câștigat treptat, atât de greu, după anul de grație 1989.

Prof. univ. dr. Dumitru Virgil DIACONU
Judecător Curtea de Apel Piteşti

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Au fost scrise până acum 3 de comentarii cu privire la articolul “Punctul pe I. Numai judecător să nu fii”

  1. Florin RADU spune:

    Domnule judecator,
    Teoretic si respectiv intr-o societate normala, aveti dreptate: judecatorul trebuie sa aiba un climat echilibrat pt o buna desfasurare a activitatii.
    Ce ne facem, insa, atunci cand in unele procese exista comenzi politice si se comit grave, intentionate si absolut evidente erori de procedura?!
    Ori cand instanta scrie cu manuta ei in motivarea unei hotarari de condamnare ca in cauza nu exista probe directe?!
    Ori ca, cel mai probabil, legatura dintre inculpati s-a mentinut prin… telepatie?!
    Este imposibil ca, in fata unor asemenea orori (cu „o”, de data aceasta, nu cu „e” la inceputul cuvantului) societatea sa ramana complet pasiva, sa nu intereseze pe nimeni, sa nu comenteze nimeni ce s-a intamplat.
    As zice chiar ca, dimpotriva, poporul roman in general este mult prea pasiv la ororile de tot felul care se intampla in Romania…

  2. Mihai COSTACHE spune:

    Desi pot spune ca articolul dvs mi-a placut, nu pot fi de acord cu pozitia exprimata.

    Tot ce spuneti in articol nu este decit o parte a profesiei de judecator specializat in penal. Inteleg ca va doriti un ideal cu privire la conditiile de exercitare a porfesiei, dar multi dintre noi vrem asta si nu intotdeauna este posibil…

    Procentual, cite cauze „fierbinti” solutioneaza un judecator raportat la un an calendaristic? Nu cred ca sunt prea multe.

    Daca unui judecator nu-i place ca opinia publica, presa, politicienii etc. fac presiuni asupra sa nu are decit sa isi de-a demisia si sa se faca avocat sau notar public.

    Cine nu rezista la presiuni sa plece. Cine considera ca nu cistiga destul de multi bani ca sa merite eforturile facute in exercitarea profesiei de judecator sa isi aleaga o alta profesie.

    Oamenii care isi pun averea si libertatea in mainile judecatorilor nu au chef sa va auda cum va lamentati de presiunile opiniei publice. Personal, sunt satul de motivarea copy/paste ce o tot vad in incheierile de admitere a arestarilor preventive in care invocati aceeasi OPINIE PUBLICA ca si cind judecarea unei persoane sau arestarea ei se face conform opiniei publice si nu in baza legii.

    Dar in aceste cazuri opinia publica nu va mai deranjeaza, nu? Este un bun motiv pentru a aresta o persoana daca DNA o solicita, nu?

    Mai mult, poate ca ar trebui ca prin prisma experientei dvs. profesionale si manageriale sa scrieti un articol despre judecatorii carora le este teama de procurori si nu sunt in stare sa judece drept de teama unor anchete ulterioare. nu stiu cum este la Pitesti, dar in alte zone deja se simte acest lucru. Asta este mult mai important dpdv al independentei justitiei.

    Este asa de simplu! Profesia de judecator nu este pentru toata lumea, asta ar trebui sa le explicati celor care vin astazi la INM, inainte de a le preda cum sa intocmeasca hirtiile.

    Nu vreau sa fiu inteles ca postarea mea se refera la dvs., ma refer la judecatori in general, ca si categorie profesionala.

  3. Daniel UDRESCU spune:

    Un om cu principii sănătoase nu trebuie să fie afectat nici de media, nici de persoane. Instanţa din care faceţi parte, dar la secţia civilă, a judecat GĂUNOS cazul Casa Seciu. Oameni fără coloană vertebrală pot profesa ca judecători, fără probleme executând ordine politice, fiind influenţati de interese economice, de grup, etc.. Ce mă deranjează cel mai tare este distrugerea economiei româneşti prin închideri de firme în loc de recuperarea prejudiciului, de cele mai multe ori dictate de judecători.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.