Mihai Daraban despre noile obiective ale CCIR
15 august 2014 | JURIDICE.ro
Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, a acordat miercuri, 13 august 2014, un interviu pentru ziare.com, în cadrul căruia a discutat despre noile obiective ale instituției pe care o conduce.
Reprezentantul CCIR a declarat că, în prezent, instituția se află într-un proces de reformare pentru a face trecerea de la „statutul de observator neimplicat, la care a fost adusă în ultimii ani, la statutul de participant activ la dezbaterea publică pe teme economice și de apărător al intereselor mediului de afaceri”. Pentru atingerea acestui obiectiv, vor fi implementate o serie de măsuri, printre care:
– majorarea gradului de evaluări sectoriale din teritoriu, pentru protejarea intereselor mediului de afaceri;
– diversificarea serviciilor puse la dispoziția companiilor astfel încât CCIR să devină ”principalul ghid al firmelor românești în materie de legislație, dar și în relația cu instituțiile publice”;
– refacerea legăturilor cu partenerii instituției, parteneriate ”distruse” de Mihai Vlasov, fostul președinte al Camerei;
– semnarea unui acord cu Fondul de Mediu, pentru sprijinirea firmelor în atragerea de fonduri europene;
– susținerea diplomației comerciale și implicarea directă în atragerea de investiții în țară.
Mihai Daraban susține că: ”Realitatea este că după 7 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, potențialul României este foarte puțin cunoscut, comparativ cu cel al altor țări. Trebuie să găsim soluții mai potrivite și pentru promovarea externă și pentru a face lucrurile mai simple și mai ușoare pentru investitorii străini, aici în țară. Sunt multe modalități, între care una ar putea fi instituirea obligației ca toate administrațiile locale să facă publice disponibilitățile de terenuri și de conectare la utilități, pentru că multe investiții sunt ratate din cauza junglei imobiliare spre care investitorii sunt împinși după ce pun piciorul în țară. Investitorul ar avea la dispoziție, în mod centralizat, disponibilitățile către investitori și punctele forte ale fiecărei localități.
Simplificarea accesului investitorilor în România ar fi de un real ajutor. Orice efort trebuie făcut. Statele se bat pe fiecare investiție mai mult ca niciodată”.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro