BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalIPTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Corporate
DezbateriCărţiProfesionişti
POPOVICI NITU STOICA & ASOCIATII
33 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Nulitatea absolută a unei hotărâri AGA poate fi invocată de orice persoană interesată, inclusiv de asociații care s-au abținut sau care au votat pentru adoptarea hotărârii

15.08.2014 | Petre PIPEREA

Singura condiție impusă de art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 pentru invocarea motivelor de nulitate absolută (”când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acţiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată şi de orice persoană interesată”) este aceea a justificării unui interes.

Prin decizia nr. 3915/2013, pronunțată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secția a II-a Civilă, completul format din judecătorii Nela Petrișor, Constantin Brânzan și Aurelia Motea, s-a stabilit că asociatul administrator al unei societăţi nu are vocaţie să atace hotărârile AGA, nici din perspectiva calităţii de asociat, nici din aceea a calităţii de administrator şi nici măcar din aceea de terţ întrucât nu întruneşte cerinţele de „procedibilitate” (cuvânt inventat de instanță, așa cum au fost și argumentele expuse în motivare), prevăzute de art. 132 alin. (2), (4), ori (3), după caz, din Legea nr. 31/1990.

Faţă de exprimarea art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, rezultă că, indiferent dacă asociatul invocă un motiv de nulitate absolută sau unul de nulitate relativă, trebuie să facă dovada îndeplinirii cerinţelor speciale, respectiv să fi lipsit de la adunare ori să fi votat împotriva celor decise de adunarea generală şi să fi cerut să se insereze acest aspect în procesul verbal al şedinţei.

Judecătorii Nela Petrișor, Constantin Brânzan și Aurelia Motea au mai arătat că asociatul este un subiect activ calificat, în sensul că el poate invoca orice cauză de nulitate, fie absolută, fie relativă, doar dacă îndeplineşte condiţia specială prevăzută de art. 132, respectiv de a vota contra în cadrul adunării la care a fost prezent.

Lipsa calităţii procesuale active a reclamantului se justifică nu numai prin prisma celor reţinute mai sus, dar şi în raport cu funcţia de administrator pe care acesta o deţinea în cadrul societăţii.

De vreme ce administratorul asociat nu are dreptul de a vota în cadrul adunărilor generale în care administraţia sa este pusă în discuţie, el nu are dreptul să conteste revocarea sa din funcţie şi nici numirea noilor administratori sau a directorului general, numirea noilor persoane însărcinate cu conducerea administrativă fiind rezultatul firesc al măsurii revocării.

Notă critică:

Raportat la circumstanțele speței, apreciez că judecătorii Nela Petrișor, Constantin Brânzan și Aurelia Motea au pronunțat o hotărâre profund nelegală.

Scurt istoric al speței

Asociatul ”V” a convocat o adunare generală a asociaților la SC ”T” SRL pentru data de 10 mai 2007 și 11 mai 2007, adunare care avea pe ordinea de zi revocarea administratorilor numiți prin actul constitutiv și numirea unor noi administratori.

În data de 11 mai 2007, asociatul ”V” a refuzat să consemneze că asociatul ”I” s-a manifestat împotriva ținerii ședinței și a punctelor de pe ordinea de zi, opoziție întemeiată pe nelegalitatea convocării și pe neîntrunirea condiției unanimității pentru modificarea actelor constitutive.

Asociatul ”V” a revocat discreționar vechii administratori, a numit un nou consiliu de administrație format din interpușii săi și s-a desemnat pe sine președinte al consiliului de administrație.

Prin ordonanța președințială nr. 1022/COM/08.06.2007, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosarul nr. 2343/111/2007, s-a dispus suspendarea efectelor hotărârii AGA adoptate ilegal de asociatul ”V” în 11 mai 2007.

Pentru a-și asigura reușita în planurile sale de acaparare a controlului SC ”T” SRL, asociatul ”V” a repetat de încă 3 (trei) ori scenariul inițial, adoptând în aceleași condiții de nelegalitate alte 3 (trei) hotărâri AGA identice, respectiv hotărârile AGA din 5 iulie 2007, 9 ianuarie 2008 și 16 ianuarie 2008.

Hotărârile AGA din 9 ianuarie 2008 și 16 ianuarie 2008 au fost declarate nule absolut prin decizia nr. 3657/2010, pronunțată de ÎCCJ, Secția a II-a Civilă.

Ignorând hotărârea irevocabilă pronunțată într-o cauză identică, ÎCCJ a respins cererea de constatare a nulității absolute a hotărârilor AGA din 11 mai 2007 și 5 iulie 2007 formulată de asociatul ”I” pentru lipsa calității sale procesuale active.

1. Opoziția manifestată de asociatul ”I” față de ținerea ședinței și de votarea ordinii de zi reprezintă un vot împotrivă, neputând fi calificată ca o abținere de la vot.

1.1. În speță, justificarea calității procesuale active a asociatului ”I” rezultă cu evidență din manifestarea opoziției față de ținerea adunării și de aprobarea ordinii de zi, atitudine care trebuie caracterizată ca fiind un vot împotriva ordinii de zi (faptele au fost consemnate în procesul-verbal încheiat separat de asociatul ”I” întrucât susținerile sale nu au fost consemnate în procesul-verbal întocmit de celălalt asociat).

1.2. Refuzul de a participa la o adunare convocată și întrunită nelegal nu poate fi calificat ca o abținere, întrucât abținerea presupune lipsa unei opinii privind chestiunea în discuție, iar nu refuzul de a participa la săvârșirea unor nelegalități.

Chiar dacă opoziția asociatului ”I” față de ținerea adunării și față de aprobarea nelegală a ordinii de zi nu putea fi reținută ca un vot împotrivă, ea trebuia reținută ca o neparticipare la ședința AGA respectivă, ipoteză prevăzută de art. 132 alin. (2).

Așadar, justificarea calității procesuale active a asociatului ”I” rezultă, în speță, din aplicarea primei teze a art. 132 alin. (2) din Legea 31/1990, care legitimează asociații ce nu au luat parte la adunarea generală să exercite acțiunea în anulare a hotărârii AGA.

2. Nulitatea absolută a unei hotărâri AGA poate fi invocată de orice persoană interesată.

2.1. Dacă nulitatea relativă nu poate fi invocată decât de către asociaţii care fie au votat contra luării hotărârii adunării generale, fie au lipsit de la şedinţa adunării generale, nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată, inclusiv de asociaţii şi de administratorii societăţii.

Este demn de reținut că, indiferent de soluția referitoare la invocarea motivelor de nulitate relativă, singura condiție impusă de art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 pentru invocarea motivelor de nulitate absolută (”când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acţiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată şi de orice persoană interesată”) este aceea a justificării unui interes.

2.2. Astfel, dacă se invocă motive de nulitate absolută, acțiunea este imprescriptibilă și poate fi introdusă de orice persoană interesată, chiar și de către terți sau de către asociații care au votat pentru adoptarea hotărârii din eroare.

2.2.1. Se impune, însă, ca votul în favoarea adoptării hotărârii lovite de nulitate absolută să fi fost exprimat din eroare, întrucât exprimarea în cunoștință de cauză a unui vot favorabil și atacarea ulterioară a hotărârii adoptate cu votul reclamantului poate constitui un abuz de drept.

2.3. În ipoteza prevăzută de art. 132 alin. (3), acționarii și orice alte persoane prejudiciate prin hotărârea adunării generale, precum şi oricine dovedeşte un alt interes legitim pot ataca hotărârea AGA dacă invocă motive de nulitate absolută.

2.3.1. Cu alte cuvinte, pentru cazurile de nulitate absolută nu vor mai fi impuse și condiţiile prevăzute de art. 132 alin. (2) LSC, ci vor fi aplicabile condiţiile din dreptul comun.

În sprijinul acestei interpretări este și regula ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, care conduce la concluzia că impunerea condiției de a fi votat împotrivă sau de a nu fi participat la adunarea generală reprezintă o adăugare nepermisă la textul art. 132 alin. (3), respectiv în situația de excepție a invocării nulității absolute.

2.4. În doctrină s-a subliniat că „în consonanţă cu dispoziţiile de drept comun, art. 132 alin. (3) indică în mod expres că dreptul la acţiune în cazul invocării nulităţii absolute aparţine oricărei persoane interesate, aşadar atât persoanelor care nu au calitatea de acţionar, cât şi acţionarilor care au participat la adunarea generală şi au votat pentru toate rezoluţiile propuse sau au votat împotrivă, însă votul lor nu a fost consemnat în procesul-verbal” (Cristian Duţescu, Drepturile acţionarilor, ed. 3, ed. CH Beck, Bucureşti, 2010).

2.5. De asemenea, s-a arătat că „nu poate fi acceptată opinia izolată potrivit căreia acţionarii ar putea invoca motive de nulitate absolută numai cu respectarea prevederilor art. 132 alin. (2), adică numai dacă au lipsit de la adunare sau au votat împotrivă.

Derogările permise de art. 132 alin. (3) sunt, cel puţin teoretic, justificate de importanţa valorii normei încălcate. Or, având în vedere această raţiune, instituirea unui tratament diferit ratione materiae nu poate avea nici un suport” (Lucian Bojin, Acţiunea în anularea hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor, ed. UJ, Bucureşti, 2012, p. 201).

2.6. În plus, interpretarea, conform căreia asociații care au votat pentru adoptarea hotărârii AGA nu pot solicita constatarea nulității absolute a acesteia, nu poate fi reținută de vreme ce regimul nulității absolute presupune imposibilitatea acoperirii acesteia.

Or, blocarea posibilității asociaților de a solicita constatarea nulității absolute ar echivala cu acoperirea nepermisă a nulității absolute.

De altfel, imposibilitatea acceptării acestei interpretări rezultă în prezent și din prevederile art. 1247 alin. (3) NCC, care arată că ”instanța este obligată să invoce din oficiu nulitatea absolută”.

3Asociatul administrator are posibilitatea să ceară constatarea nulității absolute a hotărârilor AGA privind revocarea sa din funcție.

3.1. Conform art. 132 alin. (4), administratorii nu pot să atace hotărârea adunării generale prin care au fost revocați din funcție, dar ei pot ataca în instanță celelalte hotărâri ale adunării generale pentru motive de nulitate absolută, fiind, fără îndoială, persoane interesate.

Apreciez că interdicția, prevăzută de art. 132 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, are în vedere exclusiv administratorii care nu au și calitatea de asociat în societate, iar această interdicție trebuie interpretată și aplicată restrictiv, în concordanță cu principiul exceptio est strictissimae interpretationis.

Sensul textului menționat este acela că administratorii neasociați pot ataca pentru motive de nulitate absolută orice hotărâre, cu excepția acelei hotărâri prin care au fost revocați din funcția de administratori.

Interdicția comportă anumite nuanțări în ceea ce privește administratorii care au și calitatea de asociați.

3.2. Astfel, în jurisprudență, s-a arătat că acţiunea în anulare/constatare a nulității are caracterul unei acţiuni societare deoarece ea este exercitată exclusiv în folosul societăţii şi al acţionarilor, iar nu pentru valorificarea unui interes personal, chiar dacă, implicit, are şi consecinţe de această natură.

Ca atare, interesul reclamantului de a ataca hotărârea adunării generale a acţionarilor derivă din chiar calitatea sa de acţionar la societatea a cărei hotărâre o atacă (C.A. Bucureşti, s. a IV-a Com., dec. nr. 500/2002, în C.P.J.C. – C.A.B. 2002, p. 148-149).

3.3. De asemenea, ÎCCJ a statuat în jurisprudența sa recentă (decizia nr. 713/15.02.2012, pronunțată de Secția a II-a Civilă) că ”deşi dispoziţiile art. 132 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 prevăd că membrii consiliului de administraţie nu pot ataca hotărârea adunării generale privitoare la revocarea lor din funcţie, totuşi, în situaţia în care administratorul revocat deţine şi calitatea de acţionar al societăţii, devin incidente dispoziţiile art. 132 alin. (3) din aceeaşi lege, conform cărora, atunci când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acţiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată de orice persoană interesată.

Astfel, îngrădirea dreptului acţionarului care a fost revocat din funcţia de administrator de a ataca hotărârea AGA pentru alte motive decât cele ce vizează propria revocare ar da o interpretare de un formalism excesiv a art. 132 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, ceea ce ar conduce la încălcarea principiului liberului acces la justiţie, aşa cum este el reglementat prin dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţia României.”

3.4. De altfel, când se invocă motive de nulitate absolută, legitimarea procesuală activă ar putea fi recunoscută asociatului administrator chiar și pentru faptul că, prin respingerea acțiunii sale, s-ar ajunge la situația în care nulitatea absolută să poată fi acoperită, fiind evident că asociații care au adoptat-o nu o vor ataca.

3.5. Mai mult, o interpretare contrară ar avea și consecințe inedite: un terț față de societate ar avea posibilitatea să atace o hotărâre AGA pentru motive de nulitate absolută, dar asociaților nu le-ar fi permis acest fapt.

S-ar ajunge, astfel, la situația în care o hotărâre lovită de nulitate absolută să rămână valabilă doar pentru că asociatul prejudiciat este și administrator.

3.6. Dacă legiuitorul dorea să excepteze acţionarii/asociaţii dintre persoanele care au dreptul de a solicita instanței de judecată constatarea nulității hotărârilor adoptate cu încălcarea legii/actelor constitutive, atunci s-ar fi specificat clar acest aspect deoarece, în sistemul nostru de drept, excepţiile sunt de strictă interpretare, exceptio est strictissimae interpretationis.

În acest sens, doctrina[1] a reținut următoarele: „având în vedere caracterul social al acţiunii în anularea/declararea nulităţii absolute a hotărârii adunării generale, apreciem că orice acţionar justifică un interes atunci când invocă încălcări legale sau statutare prin hotărârea AGA atacată.”

3.7. Or, odată stabilit interesul, calitatea procesuală activă a asociatului ”I”, în această speță, este indubitabilă.

3.8. Așadar, acțiunea formulată de asociatul ”I” era singurul remediu pus la dispoziția sa de Legea nr. 31/1990 pentru înlăturarea modificărilor nelegale ale actelor constitutive ale societății, iar acest demers nu putea fi respins de plano doar pentru că ar fi avut consecințe implicite și asupra calității de administrator a asociatului reclamant.

De altfel, așa cum am mai arătat, ÎCCJ stabilise, cu putere de lucru judecat într-un litigiu identic, că administratorul asociat poate ataca hotărârea AGA prin care a fost revocat.

4. Decizia nr. 3915/13.11.2013 a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Din păcate, judecătorii Nela Petrișor, Constantin Brânzan și Aurelia Motea nu s-au limitat la interpretarea profund eronată a textelor de lege (fără a efectua o minimă cercetare doctrinară), ci au procedat în mod nelegal la reanalizarea și reaprecierea elementelor de fapt ale speței, calificându-le în mod diametral opus faţă de constatările instanței de apel.

Astfel:

4.1. ”În speță, asociatul ”I” a participat la adunările generale ale căror hotărâri sunt contestate, dar a refuzat să-și exprime votul, nefiind astfel în situația specifică a art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 de a vota împotrivă și de a cere să se insereze acest aspect în procesul verbal al ședinței”. (…)

După cum s-a statuat în doctrină[2], ”ca natură juridică, procesul-verbal este un mijloc de probă, a cărui constituire este impusă în mod imperativ de lege, dar care poate fi combătut prin probă contrară (inclusiv prin martori și mărturisire)”.

Așadar, instanța de recurs a reapreciat, a reinterpretat și a înlăturat fără nicio justificare probele reținute de instanțele de fond care demonstrau că asociatul ”I” și-a manifestat opoziția categorică față de ținerea adunării și de aprobarea ordinii de zi.

Reamintesc că această opoziție nu fusese consemnată în cuprinsul procesului-verbal redactat de interpușii recurentului ”V”, dar era dovedită de procesul-verbal întocmit chiar de asociatul administrator ”I”.

4.1.2. De altfel, art. 132 alin. (2) impune condiția de ”a cere” consemnarea votului împotrivă, aceasta nefiind o obligație de rezultat, deoarece secretarul de ședință poate refuza consemnarea acestui aspect în procesul-verbal de ședință.

4.1.3. În acest context, interpretarea, conform căreia neconsemnarea opoziției unui asociat la ținerea adunării și la adoptarea unei ”hotărâri” constituie o abținere, este de-a dreptul absurdă și creează premisele săvârșirii unor abuzuri în practică.

4.2. ”În mod eronat, instanța de apel a reținut că, față de împrejurarea că, pe ordinea de zi s-au aflat și alte puncte, respectiv alegerea altor administratori, modificarea actului constitutiv și numirea directorului general, reclamantul poate ataca hotărârea AGA privind și revocarea sa din funcție”.

”De vreme ce administratorul asociat nu are dreptul de a vota în cadrul adunărilor generale în care administrația sa este pusă în discuție, el nu are dreptul să conteste revocarea sa din funcție și nici numirea noilor administratori sau a directorului general, numirea noilor persoane însărcinate cu conducerea administrativă fiind rezultatul firesc al măsurii revocării”.

Pe lângă faptul că sunt analizate din nou și răstălmăcite probele administrate în dosar, se constată o strădanie din răsputeri a instanței de recurs în motivarea acestei soluții rarisime prin absurdul său.

Astfel, se afirmă în mod categoric și ilogic că administratorul revocat ”I” nu avea posibilitatea să conteste hotărârile AGA ce fac obiectul prezentei cauze, în contextul în care ÎCCJ tace asurzitor cu privire la faptul că aceste argumente sunt cu atât mai puternice în ceea ce-l privește pe administratorul ”V”, care se află sub incidența acestei interdicții atât ca administrator revocat, cât și ca administrator nou numit

4.3. Conform art. 314 CPC, ÎCCJ hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată, numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.

În toate celelalte cazuri, instanţele de recurs şi, în special ÎCCJ, nu pot judeca pricina pe fond, întrucât legea nu dă în competenţa lor funcţională astfel de atribuţii.

Aşadar, instanţele de recurs, cu atât mai puţin ÎCCJ, nu au competenţa funcţională de a se pronunţa în fond asupra pricinii deduse judecăţii decât în cazuri foarte limitate, mai precis, doar în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt deplin stabilite.

Exempli gratia, prin decizia ÎCCJ nr. 893/4.03.2010, nepublicată, s-a admis contestaţia în anulare pe motivul încălcării competenţei funcţionale, statuându-se că „în cadrul competenţei materiale, trebuie distins între competenţa materială funcţională, care se stabileşte după atribuţiile ce revin fiecărei categorii de instanţe, pe de o parte, şi competenţa materială procesuală care se stabileşte în funcţie de obiectul, natura sau valoarea litigiului, pe de altă parte.”

Asupra fondului pricinii, instanţele de recurs nu se pot pronunţa decât dacă faptele sunt pe deplin stabilite.

Instanţele de fond sunt suverane în aprecierea şi stabilirea situaţiei de fapt, motiv pentru care, de altfel, în recurs nici nu sunt admisibile probe noi (cu excepţia înscrisurilor).

De altfel, recursul este o cale de atac extraordinară şi nedevolutivă, în care nu se rejudecă pricina sub toate aspectele sale, ci se judecă, doar sub aspecte de legalitate, hotărârea atacată.

Or, din câte se pot observa din analiza motivării deciziei criticate, instanţa de recurs a reluat fondul pricinii, dând o altă calificare probelor administrate la instanţele de fond.

În doctrină[3] s-a arătat că “în cadrul competenţei materiale, trebuie distins între competenţa materială funcţională, care se stabileşte după felul atribuţiilor ce revin fiecărei categorii de instanţe, pe de o parte, iar pe de altă parte, competenţa materială procesuală, care se stabileşte în funcţie de obiectul, natură sau valoarea litigiului”.

Mai mult, se apreciază de acelaşi autor[4]: “Competenţa materială funcţională este aceea care determină şi precizează funcţia şi rolul atribuite fiecărei din categoriile instanţelor judecătoreşti, iar competenţa materială procesuală este aceea care determină categoria de pricini ce pot fi rezolvate, în concret, de o anumită categorie de instanţe judecătoreşti.

Competenţa materială este reglementată de norme de ordine publică, deci are caracter absolut, astfel încât părţile nu pot conveni să deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea instanţei.”

Astfel, în această speță, ÎCCJ nu putea reinterpreta și nu putea recalifica probele administrate la instanţele de fond întrucât legea nu dă în competenţa sa materială funcţională astfel de atribuţii.

În consecinţă, la interpretarea greșită a art. 132 din Legea nr. 31/1990, judecătorii Nela Petrișor, Constantin Brânzan și Aurelia Motea au adăugat și încălcarea competenţei materiale funcţionale fixate de lege prin norme imperative.

În acest context, pot înțelege calificarea dată acestei decizii de unul dintre avocații recurentului ”V” ca fiind o hotărâre ”providențială”, numai că, în opinia mea, termenul adecvat este acela de ”pleașcă”…


[1] C. Duţescu, Drepturile acţionarilor, ediția a II-a, Ed. CH Beck, Bucureşti 2007, p. 385.
[2] Stanciu Cărpenaru, Gheorghe Piperea, Sorin David, Legea societăților, Comentariu pe articole, ediția a V-a, p. 428.
[3] Gabriel Boroi, Codul de procedură civilă comentat şi adnotat, Vol. I, Editura All Beck, 2001, p. 6.
[4] Idem, p. 28.


Petre PIPEREA
Avocat Partener PIPEREA & ASOCIAȚII


Aflaţi mai mult despre , , , , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Au fost scrise până acum 33 de comentarii cu privire la articolul “Nulitatea absolută a unei hotărâri AGA poate fi invocată de orice persoană interesată, inclusiv de asociații care s-au abținut sau care au votat pentru adoptarea hotărârii”

  1. Marius GAVRILĂ spune:

    Ce am imbatranit, domnule!… Cum se schimba toate!… Uite, ca nici nulitatea absoluta nu mai e ce a fost (cand era ea fata mare)!

    Felicitari pentru analiza! 🙂

    • Petre PIPEREA spune:

      Multumesc! :))))

    • Adrian Mircea BURU spune:

      Eu as spune ca un simplu „si” folosit de legiuitor… (culmea culmilor acolo unde trebuia face diferenta…!)

      Interpretarea teleologica a textului… fata de exprimarea „si de orice persoana interesata” fiind urmatoarea:
      „(3) Când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acţiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată (de subiectii procesuali de la alin 2) şi de orice persoană interesată.”

      Paranteza imi apartine ca fiind logica…..!

      Alt fel de interpretare ar da nastere la un nou tip de nulitate absoluta… una care sa fie invocata in 15 zile 🙂 si ca sa fie si mai MODERAT interpretarea… invocarea acesteia nu poate fi facuta chiar de orice persona 🙂 …!!!! MODERAT…!!

      Altfel, toate bune!

      Av BURU Mircea Adrian

      • Petre PIPEREA spune:

        Stimate coleg,

        Metoda de interpretare logică/gramaticală conduce la aceeași concluzie, respectiv că nulitatea absolută poate fi invocată de asociații care s-au abținut sau au votat în favoarea hotărârii AGA.
        Astfel, art. 132 alin. (3) – ”iar cererea poate fi formulată şi de orice persoană interesată” – trebuie interpretat în sensul că nulitatea absolută poate fi invocată atât de asociații menționați la alin. (2), respectiv cei care au votat împotrivă sau nu au participat la adunare, cât și de orice persoană interesată. Evident, sintagma ”orice persoană interesată” îi include și pe asociații care s-au abținut sau care au votat în favoarea hotărârii.
        Precizez că, în speța comentată, nici măcar nu a fost vorba despre o abținere, ci despre refuzul secretarului de ședință de a consemna opoziția asociatului.

        Metoda teleologică reprezintă încă un argument în favoarea susținerilor mele. Astfel, actualul alineat (3) al art. 132 a fost inserat prin Legea 161/2003 tocmai pentru repara o mare lacună semnalată anterior în doctrină și în practică: acțiunea în anulare reglementată de alineatul (2) viza numai motivele de nulitate relativă și era pusă doar la dispoziția asociaților care îndeplineau anumite condiții, fiind ignorate complet motivele de nulitate absolută. Or, modificarea din 2003 a avut ca scop înlăturarea incertitudinilor cu privire la posibilitatea invocării nulității absolute și a instituit posibilitatea aceasta pentru orice persoană interesată (pentru detalii, Radu Catană, Dreptul societăților comerciale, Probleme actuale privind societățile pe acțiuni, Sfera juridică, Cluj-Napoca, 2007, pag. 64). Așadar, interpretarea conform căreia asociații trebuie să îndeplinească anumite condiții nu poate fi primită nici din această perspectivă.

        În încheiere, vă urez mult succes!

      • Petre PIPEREA spune:

        Stimate coleg,

        Se pare ca am interpretat gresit comentariul dvs. Textul a fost publicat fractionat si s-a creat impresia ca sustineti – cu niste termeni neadecvati – altceva decat ceea ce ati intentionat. :)))
        Imi pare rau pentru neintelegerea ivita si va urez inca o data mult succes in profesia aleasa!

        • Adrian Mircea BURU spune:

          Suntem de aceeasi parte a baricadei !!
          S-a inteles altceva din cauza cuvintelor moderate …!
          Eram in sala la ICCJ cand domnul Gheroghe Piperea incerca sa convinga instanta in acea inclestare nemaipomenita de forte!!
          Fiind de interes cauza pt. mine am urmarit pronuntarea data de instanta si am fost complet dezamagit de solutia instantei!!

          Cu deosebita stima

          Av Buru Mircea Adrian

  2. mihaela.mocanu spune:

    Comprehensibila analiza, felicitari!

  3. ANONIM spune:

    Trimiterea la art. 1247 alin. 3 NCC este nefericită și nu folosește ca argument în sensul acceptării calității procesuale active a asociatului care s-a abținut sau care a votat pentru în ședința AGA.
    Este limpede pentru oricine că o instanță de judecată nu poate declanșa un proces civil.
    Invocarea din oficiu de către instanță a nulității absolute nu trebuie înțeleasă în sensul că instanța ar putea să se sesizeze din oficiu cu o acțiune în declararea nulității absolute a unui act juridic, adică fără a exista o cerere de chemare în judecată regulat formulată, inclusiv sub aspectul existenței calității procesuale pasive a reclamantului.
    Atunci când se spune că instanța poate să invoce din oficiu nulitatea absolută a unui act juridic, se are în vedere ipoteza în care o parte își întemeiază pretenția împotriva celeilalte părți pe respectivul act juridic, a cărui executare o solicită, iar instanța, constatând (chiar și în lipsa invocării unei astfel de excepții-apărări de către pârât) că actul juridic ce constituie fundamentul pretenției deduse judecății este lovit de nulitate absolută, va respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată (nu va ține cont de act pe motiv că este nul absolut), fără însă a putea pronunța și nulitatea actului juridic (afară de situația în care pârâtul a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat constatarea nulității respectivului act).
    Dacă s-ar accepta, prin absurd, teza contrară, ar însemna că orice persoană care nu are calitate procesuală activă (inclusiv cei care nu justifică niciun interes) să poată formula cererea de chemare în judecată pe motiv că, fiind vorba despre o nulitate absolută, aceasta trebuie invocată de instanță din oficiu (exemplul este dat pentru a se înțelege absurditatea situației și nu se referă la faptul că asociatul în discuție în speța de față nu justifica vreun interes).
    Invocarea din oficiu de către instanță a nulității absolute nu poate avea loc decât în cadrul unui proces regulat deschis, inclusiv sub aspectul existenței calității procesuale active a reclamantului, căci, dacă cererea de chemare în judecată este formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, evident, instanța nu va mai putea analiza alte aspecte care țin de validitatea actului juridic indicat în acțiune.
    Instanța nu poate conferi ea înseși calitate procesuală activă reclamantului, prin invocarea nulității absolute.
    Lipsa calității procesuale active a reclamantului, respectiv lipsa posibilității unei persoane de a putea declanșa în mod legal un proces nu poate fi acoperită de instanță prin invocarea nulității absolute și nu acesta este sensul art. 1247 alin. 3 NCC.
    Calitatea procesuală activă a reclamantului de a deschide un proces printr-o cerere de chemare în judecată nu se poate legitima pretinzându-se obligativitatea instanței de a invoca din oficiu nulitatea absolută a actului juridic, căci această obligativitate funcționează în condițiile descrise mai sus, adică pe cale de excepție, în cadrul unui proces regulat promovat
    În plus, este total nejustificat raționamentul
    în sensul de a se accepta că „legitimarea procesuală activă ar putea fi recunoscută asociatului administrator chiar și pentru faptul că, prin respingerea acțiunii sale, s-ar ajunge la situația în care nulitatea absolută să poată fi acoperită”.
    Urmând același raționament al imposibilității acoperirii nulității absolute, ar însemna a se admite că are calitate procesuală activă orice persoană care nu are absolut nicio legătură cu societatea.
    Imposibilitatea acoperirii nulității absolute nu se confundă cu regimul nulității de drept și nu înseamnă că nulitatea operează de drept, fără a fi pronunțată de instanță.
    Chiar dacă o nulitate absolută nu poate fi acoperită, actul juridic lovit de această nulitate își produce efectele câtă vreme nulitatea nu a fost pronunțată pe cale judecătorească, căci nu este vorba despre o nulitate care să opereze de drept.
    Or, faptul că un act juridic lovit de nulitate absolută produce încă efecte deoarece părțile cărora legea le permite să acționeze în justiție au rămas pasive, nu justifică conferirea calității procesuale active oricărei persoane, în afara limitelor impuse de lege, sub motivul că respectiva nulitate nu poate fi acoperită și cu toate astea, actul juridic produce încă efecte.
    Subliniez că prezentul comentariu se limitează doar la argumentarea calității procesuale active a reclamantului prin invocarea art. 1247 alin. 3 NCC, căci, evident, s-ar mai putea face discuții în sensul că întinderea „interesului” persoanei care poate acționa în justiție a fost limitată de legiuitor, în privința asociaților, doar la situația în care aceștia nu au participat la ședința AGA ori au votat contra și au cerut să se insereze respectivul vot în procesul-verbal al ședinței.
    Această limitare a întinderii „interesului” asociaților, în sensul de a se aprecia de legiuitor că au interes de a ataca în justiție hotărârea AGA doar dacă nu au participat la ședința AGA ori au votat contra și au cerut să se insereze respectivul vot în procesul-verbal al ședinței, este posibil să aibă și alte rațiuni.
    Nu este de conceput, de exemplu, ca asociații care au votat în favoarea hotărârii AGA, să poată să ceară ulterior constatarea nulității absolute a acesteia, deoarece, în acest fel, s-ar ajunge la o reformulare a voinței sociale într-un alt cadru decât cel prescris de Legea nr.31/1990, adică în cadrul AGA. Este motivul pentru care se poate interpreta în sensul că legiuitorul a apreciat că interesul de a acționa în justiție este circumscris, în privința asociaților, existenței anumitor împrejurări(neparticipare ori vot contra cerut a fi inserat în procesul-verbal).

    • ANONIM spune:

      ÎCCJ nu a încălcat regula potrivit căreia instanţele de fond sunt suverane în aprecierea şi stabilirea situaţiei de fapt, ci, doar în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt deplin stabilite, a dat o calificare legală faptelor constatate (situației de fapt), alta decât cea dată de instanța de fond și agreată de reclamant.
      Altfel spus, nu a cenzurat constatarea faptelor, ci calificarea legală a faptelor constatate la fond.
      Or, aceasta intră în competențele stabilite instanței de recurs.

      • ANONIM spune:

        Iată motivarea ÎCCJ, care lămurește inclusiv aspectele legate de invocata jurisprudență anterioară așaziscontrară:

        Hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 132 din Legea nr. 31/1990. Astfel, în mod eronat, instanţa de apel a considerat că reclamantul are calitate procesuala activă, prevederile art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 nefiind aplicabile.

        Aceasta interpretare nesocoteşte prevederile alin. (2) al aceluiaşi art. 132 din Legea nr. 31/1990, care stabileşte condiţiile în care asociaţii pot contesta hotărârile adunării generale ale asociaţilor.

        Prin modul în care legiuitorul a înţeles să legifereze art. 132 din Legea nr. 31/1990 rezultă că a dorit să facă diferenţierea clară între categoriile de persoane ce pot contesta hotărârile A.G.A., respective: asociaţii sau terţii („orice persoană interesată”).

        Asociaţii nu pot fi consideraţi ca fiind „orice persoane interesate”, in sensul art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, ei având dreptul de a contesta hotărârile A.G.A., în condiţii restrictive, respectiv doar dacă au lipsit de la adunarea generală sau, dacă au participat, au vot în contra şi au cerut sa se consemneze poziţia lor in procesul-verbal al şedinţei. în măsura în care s-ar admite că şi asociaţii se pot prevala de prevederile art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, cum susţine reclamantul, atunci alin. (2) al aceluiaşi articol ar fi lipsit de conţinut şi nu s-ar aplica niciodată.

        Faţă de exprimarea art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 rezultă că hotărârile A.G.A. contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate de acţionari, fără a distinge între motivele de nulitate care afectează sau pot afecta hotărârea A.G.A.

        Cu alte cuvinte, indiferent daca asociatul invocă un motiv de nulitate absolută sau unul de nulitate relativă, trebuie să facă dovada îndeplinirii cerinţelor speciale, respectiv să fi lipsit de la adunare ori să fi votat împotriva celor decise de adunarea general şi să fi cerut să se insereze acest aspect în procesul verbal al şedinţei.

        În speţa, asociatul M.I. a participat la adunările generale ale căror hotărâri sunt contestate, dar a refuzat să îşi exprime votul, nefiind astfel în situaţia specifică a art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 de a vota împotrivă şi de a cere să se insereze acest aspect în procesul verbal al şedinţei.

        Asociatul este un subiect activ calificat, în sensul că el poate invoca orice cauză de nulitate, fie absolută, fie relativă, doar dacă îndeplineşte condiţia specială prevăzută de art. 132, respectiv de a vota contra în cadrul adunării la care a fost prezent. Or, sub acest aspect, decizia recurată, care a reţinut calitatea procesuală activă a reclamantului, este dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii, întrucât instanţa de apel a considerat că această condiţie specială nu-şi găseşte aplicare dacă se invocă de către asociat o cauză de nulitate absolută, fiind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

        Prin urmare, deşi reclamantul se apără susţinând că este terţă persoană, pe de altă parte, îşi justifică „interesul legitim”, pe calitatea de asociat. Contradicţia este evidentă şi contrară legii şi unei reguli elementare de drept: cel care este parte la formarea unui act juridic nu este terţ. Asociatul care a participat efectiv la adunarea asociaţilor nu este terţ.

        De aici decurg două consecinţe logice: 1. Dacă reclamantul este tratat ca un terţ veritabil, el nu poate să justifice niciun interes legitim de a ataca cele,două hotărâri A.G.A.; 2. dacă încearcă să justifice un interes legitim, atunci el trebuie să se prevaleze de calitatea de asociat. Dacă însă invocă această calitate rezultă că: 1. el nu mai poate fi considerat terţ; 2. interesul legitim al unui asociat de a ataca hotărârile A.G.A. este circumstanţiat de lege care instituie condiţia de a fi votat contra în A.G.A.

        În acest sens, la o coroborare atentă şi raţională a instituţiilor procesuale, se observă că. art. 132 alin. (2) din Legea societăţilor comerciale operează o calificare legală a caracterului legitim al interesului în persoana asociaţilor, cu consecinţa că interesul asociaţilor care au participat la A.G.A. este prezumat legitim atât timp cât au votat împotriva adoptării hotărârilor A.G.A. atacate şi au cerut să se consemneze aceasta în procesul verbal. Interesul este nelegitim dacă aceştia nu au votat împotriva adoptării hotărârilor A.G.A. atacate.

        Or, Curtea de Apel Oradea a procedat nelegal atunci când a reţinut interesul şi, implicit, calitatea procesuală activă a reclamantului în calitate de asociat, de a invoca fie şi o nulitate absolută, fără a constata că această calitate impunea verificarea cerinţei de procedibilitate, adică de a fi votat împotriva adoptării hotărârilor A.G.A., reglementate de art. 132 alin. (2) Legea societăţilor comerciale, cerinţă neîndeplinită de recurentul-reclamant.

        Având în vedere toate aceste considerente, rezultă că, prin raportare la decizia nr. 713/2012, invocată de către reclamant, opinia înaltei Curţii este concordantă cu soluţia de principiu reţinută cu acel prilej, întrucât motivul de nulitate absolută era reprezentat de adoptarea unor hotărâri A.G.A. în frauda şi în absenţa totală a unui asociat, în speţă era îndeplinită de plano în persoana asociatului şi cerinţa de procedibilitate instituită de art. 132 alin. (2) Legea societăţilor comerciale (sub aspectul lipsei de la şedinţa A.G.A.), în condiţiile convocării nelegale şi a reprezentării frauduloase.

        Aşadar, asociatul poate invoca motive de nulitate absolută, dar fiind un subiect calificat, când îşi demonstrează interesul, tocmai în considerarea exclusivă a acestei calităţi, atunci trebuie să dovedească şi întrunirea condiţiei speciale prevăzute de art. 132 alin. (2) Legea societăţilor comerciale, aspect ce nu este contrazis de jurisprudenţa adusă în discuţie, ci, dimpotrivă, confirmat.

        Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va reţine că instanţa de apel a ignorat art. 132 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, care interzice administratorului să atace hotărârea A.G.A. privind revocarea sa din funcţie.

        Lipsa calităţii procesuale active a lui M.I. se justifică nu numai prin prisma celor reţinute mai sus, dar şi în raport cu funcţia de administrator pe care acesta o deţinea în cadrul societăţii.

        Calitatea de administrator nu era, de asemenea, aptă să îi confere un interes legitim pentru atacarea hotărârilor A.G.A. care tindeau la revocarea mandatului său de administrator şi numirea unui alt consiliu de administraţie, intervenind impedimentul legal reglementat de art. 132 alin. (4) Legea societăţilor comerciale.

        De altfel, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din Decizia nr. 713/2012, depusă la dosar chiar de către reclamant, s-a reţinut în mod judicios că în situaţia în care administratorul contestă în instanţă hotărârea A.G.A. de revocare a sa din funcţie, există interes procesual doar dacă acesta cumulează şi calitatea de asociat şi promovează acţiunea tocmai în considerarea acestei calităţi.

        În consecinţă, nu calitatea de administrator, ci exclusiv cea de asociat al unei societăţi cu răspundere limitată conduce în mod efectiv la înlăturarea impedimentului instituit de art. 132 alin. (4) Legea societăţilor comerciale.

        Or, dacă M.I., sau orice alt administrator şi asociat al unei societăţi cu răspundere limitată, se prevalează în mod expres de calitatea de asociat pentru ocolirea impedimentului legal instituit de art. 132 alin. (4) Legea societăţilor comerciale, nu există nicio raţiune pentru care, în calitate de asociat să nu i se aplice cerinţa de procedibilitate expresă instituită de art. 132 alin. (2) Legea societăţilor comerciale.

        In mod eronat, instanţa de apel a reţinut că, faţă de împrejurarea că, pe ordinea de zi s-au aflat şi alte puncte, respectiv alegerea altor administratori, modificarea actului constitutiv şi numirea directorului general, reclamantul poate ataca hotărârea A.G.A. privind şi revocarea sa din funcţie.

        Dispoziţiile art. 132 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 sunt neechivoce cu privire la aceasta interdicţie şi sunt o continuare a prevederilor art. 79 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 („Asociatul care, într-o operaţiune determinată, are, pe cont propriu sau pe contul altuia, interese contrare acelora ale societăţii, nu poate lua parte la nici o deliberare sau decizie privind această operaţiune”) coroborate cu cele ale art. 126 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 („Acţionarii care au calitatea de membri ai consiliului de administraţie, directoratului sau consiliului de supraveghere nu pot vota, în baza acţiunilor pe care le posedă, nici personal, nici prin mandatar, descărcarea gestiunii lor sau o problemă în care persoana sau administraţia lor ar fi în discuţie”).

        De vreme ce administratorul asociat nu are dreptul de a vota în cadrul adunărilor generale în care administraţia sa este pusă in discuţie, el nu are dreptul să conteste revocarea sa din funcţie şi nici numirea noilor administratori sau a directorului general, numirea noilor persoane însărcinate cu conducerea administrativă, fiind rezultatul firesc al măsurii revocării.

        Revocarea din funcţie a unui administrator este urmată, de cele mai multe ori, de numirea unui alt administrator în locul celui revocat. In măsura în care s-ar admite dreptul asociatului administrator de a contesta numirea administratorului care l-a succedat, s-ar ajunge la situaţia de a fi lipsită de efecte chiar revocarea din funcţie. Cu alte cuvinte, sub pretextul contestării noului sau noilor administratori, asociatul administrator va putea să invalideze măsura revocării sale, fie prin reactivarea poziţiei sale de administrator, fie lăsând societatea fără administrator sau director general (în situaţia în care se anulează hotărârea A.G.A., doar în partea privind numirea unui nou administrator sau director general şi se menţine partea privitoare la revocarea din funcţie). În ambele situaţii însă, asociatul administrator înfrânge voinţa adunării generale, lipsind de efecte hotărârea de revocare din funcţie, ceea ce nu este permis de lege.

        Instanţa de apel, admiţând că intimatul-reclamant I.M. are calitatea procesuală activă, a anulat hotărârile A.G.A. privind revocarea din funcţie a acestuia, deşi art. 132 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 dispunea imperativ că administratorii nu pot solicita anularea hotărârilor A.G.A. privind revocarea din funcţie.

        Chiar dacă s-ar trece peste toată argumentaţia logico-juridică de mai sus, oricum reclamantul, din ipostaza de terţ veritabil nu poate ataca hotărârile A.G.A ce formează obiectul prezentului dosar.

        Pentru a i se putea aplica reclamantului dispoziţiile art. 132 alin. (3) din Legea societăţilor comerciale, „în calitate de terţ”, este de observat că terţul trebuie să fie, potrivit legii, „orice persoană interesată”. Deci interesul terţului trebuie să fie legitim, iar interesul lui este net delimitat de interesul asociaţilor.

    • Petre PIPEREA spune:

      Puțin, foarte puțin, anonimule!
      În primul rând, constat că, sub protecția anonimatului, ai reprodus pasaje dintr-o lucrarea realizată în coautorat de profesorul Gabriel Boroi și dna judecător Carla Alexandra Anghelescu fără să citezi autorii. Pentru edificare, Curs de drept civil, Partea generală, Hamangiu, 2011, pag. 245.
      În al doilea rând, ai ratat complet sensul argumentației mele: menționarea articolului 1247 NCC a fost făcută pentru a sublinia concepția legiuitorului asupra regimului nulității absolute, iar nu în sensul obligării instanței la invocarea nulității absolute a hotărârii AGA în speța noastră.
      Spre deosebire de anonimul comentator, eu respect munca și apreciez opera autorilor menționați mai sus și îi voi cita cu două paragrafe deosebit de relevante în speța noastră:
      • Nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are interes, întrucât ”această regulă își găsește justificarea în faptul că nulitatea absolută este menită să ocrotească un interes general, așa încât trebuie să se dea posibilitatea unui cerc larg de persoane sau organe să invoce o asemenea nulitate” (Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, Curs de drept civil, Partea generală, Hamangiu, 2011, pag. 245).

      • Funcția sancționatorie a nulității ”intră în acțiune atunci când funcția preventivă nu și-a dovedit eficiența, constând în înlăturarea efectelor contrari normelor juridice edictate pentru încheierea valabilă a actului juridic” (Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, Curs de drept civil, Partea generală, Hamangiu, 2011, pag. 219).
      Așadar, dacă instanțele de judecată sunt obligate în prezent să invoce din oficiu nulitatea absolută a unui act, rezultă că, a fortiori,această posibilitate trebuie recunoscută și asociaților, indiferent că au votat împotriva sau în favoarea adoptării hotărârii AGA.

      • Ramona HUSTIU spune:

        Observ că o altă părere deranjează, ceea ce este amuzant. O fi vorba de elanul elocinței. Ce mai, profesionism desăvârșit. Calmați-vă! Nu are nimeni nimic cu inițiatorul notei critice. E totul în regulă!
        Nu a pretins și revendicat nimeni originalitatea într-un asemenea comentariu juridic, care nu are vreo legătură cu redactarea vreunui articol doctrinar, ceea ce este lesne de observat pentru orice om cu mintea nu tocmai vioaie.
        Deși nu sunt citate cuvânt cu cuvânt, doar alineatele 3 și 4, precum și alin. ultim din comentariu au legătură cu doctrina, fapt pe care, de altfel, îl observă orice studinte de anul I la facultatea de drept și nu doar eruditul inițiator al notei critice, neintenționându-se în nici un caz a fi ascuns aspectul.
        Autoarea Carla Alexandra Anghelescu nu are însă vreo legătură dar pentru a fi lămurit, vă trimit a vedea și autorul Liviu Stănciulescu.
        Evident, nu urmărește nimeni să se pretindă original, dar dacă se dorește prin astfel de povești abaterea de la subiect, urez mult succes!
        Nu aceasta este însă chestiunea în discuție și cu atât mai puțin contează „deosebirea” dintre anonim și inițiatorul notei critice, care, sincer vorbind, ar fi și deranjant să nu existe (necunoscând personajul pe care se pare că l-am iritat, îmi permit să am o nețărmurit mai mare încredere în mine; bănuiesc extrem de puternic că așa ar sta lucrurile și dacă l-aș cunoaște).
        Astfel de aspecte nu interesează însă pe nimeni și cu atât mai puțin interesează aici.
        Ceea ce este scris se poate citi de oricine, pretinsa nouă „lămurire” era previzibilă, iar ultimele citate din doctrină expuse mai sus nu schimbă cu nimic aspectele relevate. Cititorii pot aprecia și discerne ceea ce am comentat referitor la art. 1247 alin. 3 NCC, menționând în mod expres ce vizează comentariul anonim.
        În plus, comentariul „ratat” mai cuprinde și referiri la invocata, de către inițiatorul notei critice, a „reinterpretării și recalificării probelor administrate” pretins a fi fost făcută fără drept de ÎCCJ, ceea ce evident nu s-a făcut fiind vorba despre reinterpretarea art. 132 alin. 2 (ÎCCJ reține „aplicarea greşită a prevederilor art. 132 din Legea nr. 31/1990”, iar interpretarea acestui text de lege a și generat prezenta notă critică).
        De asemenea, s-a arătat și argumentat și de ce este total nejustificat raționamentul în sensul de a se accepta că “legitimarea procesuală activă ar putea fi recunoscută asociatului administrator chiar și pentru faptul că, prin respingerea acțiunii sale, s-ar ajunge la situația în care nulitatea absolută să poată fi acoperită” și nu are rost să reiau.
        Corect ar fi fost să se fi indicat de către inițiatorul notei critice (în mod direct, în comentariul său inițial) întreaga argumentație a ÎCCJ și nu o argumentație trunchiată (că nu pot crede în ruptul capului că o fi vorba despre vreo lipsă de respect față de această instanță și de necazul pierderii unui proces, ci de o pură discuție în înaltele și seninele sfere ale dreptului!).
        Argumentația ÎCCJ lămurește aspectele legate de circumstanțierea interesului asociatului de a acționa, precum și de ce a reținut ÎCCJ că nu s-a încălcat jurisprudența anterioară invocată de furiosul inițiator al notei critice, respectiv decizia nr. 713/2013.
        O fi „inventivă” ÎCCJ, dar, nemilos târât fiind în doctrină, nu pot să nu citez dintr-o cărticică care comentează Legea societăților comerciale, aflată doar la a 6-a ediție (evident, nu pot să răpesc nimănui „respectul față de muncă și operă” și las posibilitatea de afirmare celor care doresc să recunoască autorii, fără a mă putea însă abține de la un indiciu: e vorba despre nici mai mult, nici mai puțin de 3 autori, iar autorul S. David este cel care a comentat art. 132 alin. 2 și nu ceilalți doi): Conform art. 132 alin. 2, numai acționarii care nu au luat parte la adunare sau au votat contra și au cerut să se insereze acest lucru în procesul-verbal al ședinței pot introduce acțiunea în anulare/nulitate. În consecință, acționarii care au votat în favoarea hotărârii ori s-au abținut de la vot nu au calitatea de a introduce acțiunea în nulitate, o altă soluție echivalând cu încurajarea propriei turpitudini. Aceeași soluție, a lipsei de calitate procesuală activă, se aplică și acționarilor care au votat împotriva hotărârii, dar nu au cerut inserarea în procesul-verbal a obiecțiunilor cu privire la modalitatea de vot.
        ÎCCJ asta, care împărtășește opinii „izolate”!
        Nu ar fi exclus însă ca autorul S.David, deși și-a menținut părerea timp de doar 6 ediții, în condițiile în care ar citi savanta notă critică aici de față, să își schimbe pe loc izolata opinie.
        Cât despre ratări (ufff, ce dureroase cuvinte!!!), se observă că altcineva a cam ratat.
        În orice caz, e foarte amuzant să te dai savant fiind agresiv față de opiniile contrare.

        • Petre PIPEREA spune:

          ”Să citez dintr-o carticiCĂ CAre”?! Come on :)))

          Pe fond,

          1. Din lipsă de timp, eu v-am răspuns doar la primul comentariu (cel în care ați reprodus opiniile autorilor Gabriel Boroi și Carla Alexandra Anghelescu referitoare la aplicabilitatea art. 1247 NCC). Apropo, nu am înțeles de ce trebuie s-o excludem pe dna Anghelescu din citate …

          1.1. Am considerat că nu este cazul să vă răspund și la celelalte observații, dar se pare că m-am înșelat, întrucât dvs. considerați că lipsa de reacție este cauzată de lipsa de argumente.

          Astfel, în ceea ce privește reinterpretarea și recalificarea probelor, constat că nu ați lecturat (cu atenție) punctul 4 al notei critice.
          Chiar citatul dat de dvs. confirmă cele spuse de mine: ”În speţa, asociatul M.I. a participat la adunările generale ale căror hotărâri sunt contestate, dar a refuzat să îşi exprime votul, nefiind astfel în situaţia specifică a art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 de a vota împotrivă şi de a cere să se insereze acest aspect în procesul verbal al şedinţei”.

          Am arătat deja că opoziția reclamantului manifestată în ședința AGA față de convocarea nelegală și față de ordinea de zi a fost consemnată într-un proces-verbal încheiat separat deoarece opoziția sa nu fusese consemnată în procesul-verbal ”ticluit” de celălalt asociat.
          Or, constatarea instanței de recurs citată chiar de dvs. reprezintă, în mod vădit, o reapreciere nelegală a probelor, de vreme ce înscrisul respectiv demonstra chiar votul împotriva ordinii de zi.

          1.2. Rămâne un mister faptul că dvs. cunoașteți așa de multe lucruri despre acest dosar și că sunteți foarte preocupată de imaginea ÎCCJ. Nu este exclus să fiți unul dintre avocații care au declarat ca fiind ”providențială” decizia criticată de mine. Oricum, apreciez tenacitatea dvs. în urmărirea subiectului propus de mine și vă mulțumesc pentru atenția cu care mi-ați lecturat opiniile. Sper că, după aceste precizări, veți și înțelege aceste opinii.

          2. Citatele dvs. din ediția a VI-a a comentariilor la Legea 31/1990 au darul de a mă dezorienta și tulbura peste măsură, întrucât este posibil să am această controversă cu Sybilla: la cunoștința mea, opera profesorilor Stanciu Cărpenaru, Gheorghe Piperea și Sorin David a ajuns abia la ediția a V-a (a cincea).

          În contextul în care se va demonstra că dvs. chiar vedeți viitorul, vă promit că achiesez la opiniile dvs. dacă îmi veți spune (doar mie, evident) numerele ce vor extrase la loto de Revelion …

          3. În combaterea afirmațiilor referitoare la pretinsa încurajare a propriei turpitudini, mă rezum la expunerea opiniei Curții de Apel Cluj (decizia nr. 238/2011): ”având în vedere interesul protejat de legiuitor prin aplicarea sancțiunii nulității absolute, respectiv un interes general, protejat de norme juridice imperative, în cauză nu are eficiență principiul de drept nemo auditur propriam turpitudinem allegans, principiu aplicabil doar în cazul nulității relative, când interesul protejat este unul particular”.

          • Ramona HUSTIU spune:

            1. Da, Come on baby lihgt my fire, de fapt. Pentru început e bine, v-ați prins care era ideea inserării cacofoniei și deja vă adresați cu dumneavoastră, ceea ce e promițător.
            O să vă povestesc altă dată despre licența mea poetică, așa că să trecem la subiect acum.
            2. D-na Anghelescu trebuie exclusă pentru că e vorba despre o carte scrisă în colaborare cu un alt autor (pe care l-am și indicat) de autorul G. Boroi. Cam dificil cu doctrina?!
            Și ce chestie! Lipsă de timp pentru a se răspunde la 7 rânduri! Sic! V-a epuizat răspunsul la povestea cu art 1247 alin. 3 NCC. Deh, trimiterile astea doctrinare iau timp se pare.
            3. Eu am lecturat totul, dvs. nu ați lecturat decizia ÎCCJ, ceea ce nu mă miră dat fiind afirmațiile categorice dar penibile pe care le faceți cu deosebită eleganță la adresa judecătorilor din complet, care și-au justificat opinia și soluția, chiar dacă aceasta nu vă convine (cam departe Oradea, poate de aceea).
            Sens în care vă reproduc din decizie încă o dată: “Hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 132 din Legea nr. 31/1990. Astfel, în mod eronat, instanța de apel a considerat că reclamantul are calitate procesuala activă, prevederile art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 nefiind aplicabile. Aceasta interpretare nesocotește prevederile alin. (2) al aceluiași art. 132 din Legea nr. 31/1990, care stabilește condițiile în care asociații pot contesta hotărârile adunării generale ale asociaților”.
            Urmează apoi pasaje în care ÎCCJ vorbește doar despre interpretarea textelor de lege (art. 132 alin. 2 și 3), fără absolut nicio legătură cu starea de fapt
            Descrierea stării de fapt pe care o redă pasajul ”În speţa, asociatul M.I. a participat la adunările generale ale căror hotărâri sunt contestate, dar a refuzat să îşi exprime votul, nefiind astfel în situaţia specifică a art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 de a vota împotrivă şi de a cere să se insereze acest aspect în procesul verbal al şedinţei” nu reprezintă o reconsiderare a stării de fapt de către ÎVVJ oricât v-ați strădui să credeți asta.
            Astfel prima instanță reținuse că: “Conform procesului verbal al ședinței A.G.A. din 11 mai 2007 autentificat din 11 mai 2007 de BNP – M.A., la ședință au participat toți asociații SC T.G.I.E. SRL, respectiv M.I., M.V. și SC R.D. SA reprezentat de R.A. Reclamantul M.I., nu a votat (f. 123-134)”.
            Deci nici vorbă să fi reținut de prima instanță că proces-verbal încheiat separat, la care faceți trimitere, demonstra chiar votul împotriva ordinii de zi 9cel puțin din ce se poate vedea în decizie nu rezultă ce susțineți; dar puteți posta hotărârea primei instanțe).
            Pasajul redat de ÎCCJ nu constituie o reinterpretare a faptelor, ci repetă starea de fapt reținută de instanța de fond și invocată de părți.
            După acest pasaj ÎCCJ vorbește iar despre corecta interpretare a textelor de lege, precizând expres: “Or, sub acest aspect, decizia recurată, care a reținut calitatea procesuală activă a reclamantului, este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, întrucât instanța de apel a considerat că această condiție specială nu-și găsește aplicare dacă se invocă de către asociat o cauză de nulitate absolută”.
            Apoi ÎCCJ face vorbire iarăși doar despre corecta interpretare a textelor de lege.
            Deci chiar nu aveți argumente!
            REPET: CITIȚI DECIZIA!!! Nu mai încercați să induceți în eroare.
            4. O fi un mister pentru dvs. însă bănuiți prost. Ar fi firesc să vă preocupe și pe dvs. să înțelegeți opiniile ÎCCJ și să nu mai faceți aprecieri nepotrivite cu “colocvialismul” la care făceați apel. Desigur, cred că vă miră că cineva dezinteresat ia atitudine, că doar suntem în România.
            Fiți convins că am cunoștință de opiniile pe care le-ați expus, căci poveștile sunt vechi “de când lumea” și nu au apărut doar după 1989, ceea ce ar trebui să știți.
            5. Speculațiile legate de ediția a 5-a și nu a 6-a vă caracterizează atitudinea avută și în primul răspuns, dar nu vă argumentează opinia.
            Dar vă satisfac curiozitatea și vă invit să observați că nu am scris VI (6 roman), cum singur vă place să credeți, (căci ați trecut VI) ci 6 în cifre arabe. Nu cunosc cam ce tastatură aveți dvs. și care e așezarea cifrelor pe aceasta, dar la unii dintre noi, n-avem ce-i face, cifra 5 e cam lângă cifra 6. Iar degetele mele elegante, de pianist…
            Așa argumente puternice aveți!
            Cât despre numerele la loto, sunteți un poznaș și jumătate, dar luați legătura cu celebrul Ogică. Nu v-ar fi greu să vă înțelegeți. Poate dați și lovitura împreună!
            6. Mă rezum să vă citez din nota dvs. critică, care se încheie cu elegantul cuvânt “pleașcă”: “Astfel, dacă se invocă motive de nulitate absolută, acțiunea este imprescriptibilă și poate fi introdusă de orice persoană interesată, chiar și de către terți sau de către asociații care au votat pentru adoptarea hotărârii din eroare. Se impune, însă, ca votul în favoarea adoptării hotărârii lovite de nulitate absolută să fi fost exprimat din eroare, întrucât exprimarea în cunoștință de cauză a unui vot favorabil și atacarea ulterioară a hotărârii adoptate cu votul reclamantului poate constitui un abuz de drept”.
            Aha, așa cică stă treaba cu interesul asta general! Care e și foarte lungit sau scurtat, după cum o cer interesele concrete ale spețelor.

            7. Voi explica încă o dată opinia mea legată de invocarea de către instanță, din oficiu a nulității absolute, conform regulii generale prevăzută de art. 1247 alin. 3 NCC, la care a fost nefericit făcută trimiterea din nota critică, precum și faptul că acest text de lege nu justifică susținerea în sensul că, cu atât mai mult ar trebui să se recunoască părții posibilitatea de a invoca nulitatea absolută în orice condiții.
            Astfel, se susține că, dacă se dă instanței posibilitatea de a invoca din oficiu nulitatea absolută, cu atât mai mult trebuie să se recunoască părții posibilitatea de a o invoca în orice condiții, fără circumstanțierea acestora.
            Afirmația de mai sus nu ține însă seama de un aspect de ordin procesual.
            Nulitatea (fie ea și absolută) se inocă în mod normal în justiție de către părți, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție (mijloc de apărare pe fond împotriva pretențiilor reclamantului, deci de drept substanțial).
            Am arătat deja că judecătorul nu se poate sesiza pe el însuși. Deci instanța invocă nulitatea absolută pe calea excepției, care, evident, astfel invocată, operează doar în favoarea uneia dintre părțile litigante (pârâtul), suplinindu-i apărările în caz de pasivitate.
            Dar instanța poate invoca din oficiu nulitatea absolută doar într-un anumit cadru procesual și în anumite circumstanțe, nu oricum și orice ar fi.
            Astfel, de exemplu, în cazul unui proces în pretenții intentat în temeiul unui contract împotriva unei persoane fără absolut nici o legătură cu respectivul contract, este evident că instanța, din oficiu, nu poate invoca nulitatea absolută a contractului, pentru ca, astfel, cererea formulată împotriva pârâtului să fie respinsă.
            Aceasta pentru că pârâtul, terț dezinteresat în cauză, nu ar fi avut el însuși posibilitatea de a invoca nulitatea absolută, fiind străin de contract.
            Iată că instanța nu poate invoca nulitatea absolută (care operează în beneficiul uneia dintre părți), decât în condițiile în care și partea o putea face.
            Lipsa interesului părții pentru a putea invoca nulitatea absolută atrage și imposibilitatea invocării din oficiu, de către instanță, a nulității absolute în beneficiul acelei părți.
            Aceasta chiar dacă justificarea instituirii regulii că instanța invocă din oficiu nulitatea absolută este ocrotirea unui interes obștesc, general.
            Dacă interesul părții care are dreptul să invoce nulitatea absolută este circumstanțiat de legiuitor, aceeași regulă se va impune în mod firesc și instanței de judecată.
            Altfel spus, instanța este “legată” de “condiția procesuală” a părții în favoarea căreia operează nulitatea absolută chiar și în situația în care nulitatea este absolută iar invocarea se poate face și din oficiu.
            Așadar, atunci când se spune că instanța are calitatea de a invoca din oficiu nulitatea absolută, trebuie ținut seama în concret de cadrul procesual și de posibilitatea circumstanțiată a părții în favoarea căreia operează nulitatea absolută de a o invoca în respectiva speță.
            Dacă condițiile în care partea poate invoca nulitatea absolută sunt circumstanțiate, instanța trebuie să le respecte, atunci când invocă din oficiu (față de pasivitatea părții), nulitatea absolută.
            Este limpede pentru oricine că legea poate impune îndeplinirea anumitor cerințe pentru ca nulitatea absolută să existe și poate să prescrie anumite reguli pentru ca nulitatea absolută să poată fi invocată.
            Partea nu poate pretinde existența nulității și nu o poate invoca în alte condiții decât cele prevăzute de lege.
            Situația este similară și din perspectiva instanței de judecată.
            Astfel, invocând din oficiu nulitatea absolută, instanța de judecată nu o poate face să existe și să funcționeze în alte condiții decât cele prescrise de legiuitor.
            Altfel spus, deși instanța poate invoca din oficiu nulitatea absolută, nu o poate face fără a respecta condițiile de existență și de operare a acesteia, respectiv nu poate înlătura cerințele impuse de legiutor.
            Instanța nu poate ca, invocând din oficiu nulitatea absolută, să o facă să existe și să fie operațională în alte condiții decât cele stabilite de legiuitor, căci nu este vorba despre nulități pretoriene (cu condiții create de judecător peste legiuitor).
            Când pârâtul rămâne în pasivitate, instanța nu poate invoca din oficiu nulitatea absolută care să opereze în favoarea părții pasive, decât în aceleași condiții în care o putea face și partea pasivă (a se vedea exemplul cu terțul dezinteresat), căci s-ar conferi instanței mai multe drepturi decât are partea înseși atunci când se pune problema posibilităților acesteia de apărare împotriva pretențiilor părții adverse.
            Dacă legea permite pârâtului să se apere doar într-un anumit mod, circumstanțiat, instanța de judecată nu va putea încălca această regulă sub pretextul că, din oficiu, are dreptul să ridice apărări care să opereze în beneficiul acestuia, altele decât cele permise de lege pârâtului.
            Regula generală a invocării din oficiu, de către instanță, a nulității absolute nu privează partea de puterea proprie (dar circumstanțiată în cazul supus dezbaterii) de a cere desființarea contractului și nici nu conferă în beneficiul părții apărări peste cele pe care partea le poate face prin prisma situației sale circumstanțiate de legiuitor.
            Dacă legea impune anumite condiții unei părți pentru a putea face operațională nulitatea în beneficiul său, instanța nu poate, sub pretextul că partea a rămas în pasivitate iar nulitatea se invocă și din oficiu, să eludeze cerințele impuse de legiuitor (circumstanțierea făcută de legiuitor) pentru invocarea nulității de către partea pasivă în favoarea sa.
            Trimiterea la art. 1247 alin. 3 NCC apare astfel ca fiind ineficientă ca argument pentru recunoașterea calității procesuale a asociaților de a solicita în orice condiții, nulitatea absolută a hotărârii AGA, pe motiv că nulitatea se invocă și din oficiu de către instanță, dacă se are în vedere circumstanțierea interesului asociaților de a acționa (doar dacă au lipsit ori au votat contra și au cerut să se insereze votul contra în procesul-verbal al ședinței).
            Interpretarea principiului general că judecătorul invocă din oficiu nulitatea absolută nu trebuie înțeles și analizat în sensul că instanța poate face ceva ce nu poate face înseși partea în beneficul căreia se invocă nulitatea absolută, astfel încât consecința ce s-ar despronde de aici ar fi aceea că trebuie să se recunoască și părții dreptul de a acționa în același fel.
            Este inexactă susținerea în sensul că o parte poate invoca în beneficiul său, în cadrul unui proces, nulitatea absolută în condiții circumstanțiate, iar instanța poate invoca nulitatea absolută din oficiu, în beneficiul acelei părți, fără a ține seama de condițiile în care chiar partea o putea invoca dacă nu ar fi rămas în pasivitate.
            Judecătorul invocă din oficiu nulitatea absolută în aceleași condiții în care ar fi putut să o facă și partea din proces al cărei interes este circumstanțiat de lege anumitor cerințe.
            Art. 1247 alin. 3 NCC este greșit interpretat în sensul că instanța poate oricum și în orice situație invoca nulitatea absolută, din oficiu, în beneficiul uneia dintre părțile litigante, fără a se ține seama de cerințele impuse de legiuitor acelei părți din proces în beneficiul căreia operează nulitatea, pentru ipoteza în care aceasta nu ar rămâne în pasivitate și ar invoca ea înseși nulitatea absolută.
            Textul art. 1247 alin. 3 NCC nu justifică prin el însuși argumentația în sensul necesității recunoașterii posibilității de a acționa în justiție a asociatului indiferent de împrejurare.
            Dar, după cum s-a spus, nu există materie mai obscură ca materia nulităților.

            Cu privire la “cercul larg de persoane” la care face trimitere autorul notei critice, citez din autorul G. Boroi: Acordând unui cerc larg de persoane posibilitatea de a invoca nulitatea absolută a unui act juridic, legea le acordă acelor persoane calitate procesuală activă, dar aceasta nu însemnă că, în mod automat, ele ar justifica și un interes propriu, deoarece, în privința condițiilor procesuale ale exercitării acțiunii civile, calitatea procesuală nu se confundă cu interesul.
            Așadar, “cercul larg de persoane” citat de inițiatorul notei critice nu exclude circumstanțierea făcută de legiuitor pentru unele dintre acestea sub aspectul interesului de a acționa.
            În cărticica amintită de mine anterior (în sensul circumstanțierii la care am făcut trimitere) se arată că: Această particularitate a dovedirii interesului prin simpla dovadă a calității de acționar care a absentat de la adunare sau a votat împotriva hotărârii atacate se întâlnește și în cazul unei acțiuni în nulitate absolută, atunci când ea este introdusă de un acționar.
            În “ratatul” comentariu anonim care a trezit nervișorii și verva inițiatorului notei critice, am arătat, după ce am limitat strict obiectul comentariului, că: “Evident, s-ar mai putea face discuții în sensul că întinderea “interesului” persoanei care poate acționa în justiție a fost limitată de legiuitor, în privința asociaților, doar la situația în care aceștia nu au participat la ședința AGA ori au votat contra și au cerut să se insereze respectivul vot în procesul-verbal al ședinței.
            Această limitare a întinderii “interesului” asociaților, în sensul de a se aprecia de legiuitor că au interes de a ataca în justiție hotărârea AGA doar dacă nu au participat la ședința AGA ori au votat contra și au cerut să se insereze respectivul vot în procesul-verbal al ședinței, este posibil să aibă și alte rațiuni.
            Nu este de conceput, de exemplu, ca asociații care au votat în favoarea hotărârii AGA, să poată să ceară ulterior constatarea nulității absolute a acesteia, deoarece, în acest fel, s-ar ajunge la o reformulare a voinței sociale într-un alt cadru decât cel prescris de Legea nr.31/1990, adică în cadrul AGA. Este motivul pentru care se poate interpreta în sensul că legiuitorul a apreciat că interesul de a acționa în justiție este circumscris, în privința asociaților, existenței anumitor împrejurări(neparticipare ori vot contra cerut a fi inserat în procesul-verbal)”.

            Sub aspectul circumscrierii interesului juridic al asociatului, ÎCCJ a făcut vorbire în decizie despre “condiția specială prevăzută de art. 132” pe care trebuie să o îndeplinească asociatul pentru a putea acționa în justiție și că interesul legitim nu poate fi justificat doar pe calitatea de asociat, precizând în mod expres și că “interesul legitim al unui asociat de a ataca hotărârile A.G.A. este circumstanțiat de lege, care instituie condiția de a fi votat contra în A.G.A.”.
            A mai precizat în mod expres ÎCCJ că: “art. 132 alin. (2) din Legea societăților comerciale operează o calificare legală a caracterului legitim al interesului în persoana asociaților, cu consecința că interesul asociaților care au participat la A.G.A. este prezumat legitim atât timp cât au votat împotriva adoptării hotărârilor A.G.A. atacate și au cerut să se consemneze aceasta în procesul verbal. Interesul este nelegitim dacă aceștia nu au votat împotriva adoptării hotărârilor A.G.A. atacate”.
            Observând talentul inițiatorului notei critice de a se abate de la “cestiune “, precizez că nu are rost să comentez respingerea acțiunii pe excepția lipsei calității procesuale active și nu pe lipsa de interes pentru că și dacă soluția ar fi fost pronunțată în sensul respingerii acțiunii prin admiterea excepției lipsei de interes a asociatului (pentru aceleași considerente legate de circumstanțierea făcută interesului de art. 132 alin. 2), nemultumirile manifestate de către inițiatorul notei critice ar fi fost exact aceleași, ca și argumentele în combaterea soluției ÎCCJ.

            Desigur, dacă se apelează la “experiența” inițiatorului notei critice pe care acesta o invoca atunci când încerca să dea de pămând cu un alt comentator despre care crezuse că a îndrăznit să nu-i împărtășească savantele idei, pot adăuga că respectiva experiență mă determină să cred că va apela la această argumentație când se va situa de cealaltă parte (da, am zis ”când”, nu ”dacă”).

            În final, nu pot să nu remarc cum inițiatorul notei critice are pretenții de “colocvialitate” față de comentatori, pozând în personaj care ține la etichetă, însă în postarea din data de 17.12.2014 renunță brusc la pronumele de politețe, ceea ce nu îi poate face decât cinste.
            Ori o fi vorba de bucuria Sărbătorilor, care l-au înnobilat, ori poate o fi alt personaj în spatele ideilor.
            Oricum ar fi, Crăciun fericit tuturor!

        • Petre PIPEREA spune:

          Comentariile dvs. demonstrează o neseriozitate maximă.
          Vă rog să meditați asupra următoarelor:

          1. Încercați să justificați o cacofonie printr-o presupusă intenție de persiflare, ceea ce mă obligă să mă repet: Puțin, foarte puțin! Oricum, mă bucur că v-am determinat să scrieți mai bine. Puteți să le mulțumiți colegilor și prietenilor care v-au revizuit postarea ulterioară.

          2. Încercați să justificați eroarea monumentală referitoare la numărul edițiilor comentariilor profesorilor Cărpenaru, Piperea și David la Legea 31/1990 printr-o așezare perversă a tastelor numerice, uitând că ați menționat de 2 ori același număr, fapt improbabil pentru un fin cunoscător al doctrinei (așa cum pretindeți). Nu ar strica să fiți sincer și să recunoașteți că nici măcar nu ați avut curiozitatea să deschideți lucrarea respectivă. Totuși, mă bucur că ați apelat la acest reper doctrinar și vă recomand să deschideți cartea la comentariul art. 196, pag. 677. Sunt convins că o să vă placă.

          3. ”Dezinteresul” clamat de dvs. este o persiflare pentru inteligența cititorilor: vorbiți ca ”opinia publică”, dar cunoașteți în detaliu dosarul și alocați timp berechet unor comentarii ofuscate care au ca scop susținerea deciziei criticate.

          4. Ați început postarea comentariilor ca anonim și ați continuat cu un nickname care vă asigură în continuare protecția anonimatului. Este o atitudine cam ciudată pentru cineva care se pretinde vertical și dezinteresat.

          5. Vă asigur că nu am intuit deloc greșit: atitudinea dvs. demonstrează că, deși nu ați figurat pe delegația avocațială, v-ați comportat permanent și sunteți încă unul dintre ”avocații” recurentului. Or, tocmai acest fapt ar trebui să vă ridice semne de întrebare asupra integrității dvs. morale.

          6. Renunțarea la pronumele de politețe a intervenit pentru că ați postat ca anonim. Deși ați rămas tot anonim prin utilizarea unui nickname, prefer să utilizez pronumele de politețe din respect pentru cititorii acestui site.

          În încheiere, menționez că am să vă răspund pe viitor doar dacă veți avea curajul să vă asumați identitatea. Sunt convins însă că nu o veți face.

          Sărbători fericite tuturor!

  4. Ramona HUSTIU spune:

    P.S. Drepturile de autor se aplică și în materie cinematografică! Că dacă aude domnul Nae…

  5. Petre PIPEREA spune:

    S-a dovedit că ”Ramona Hustiu” este dl. judecător Adrian Vârgolici de la Tribunalul Brașov. Nu cunosc și nici vreau să cunosc motivele care l-au determinat pe dl. Vârgolici să-și aleagă un pseudonim feminin, dar atitudinea sa este descalificantă, neserioasă și nedemnă.

    Dacă ar fi dorit realmente un dialog civilizat pe această temă, nu avea decât să-și expună opinia, dar să manifeste o decență minimă și să-și asume identitatea.

    Am tot respectul pentru judecători, dar sunt convins că acest comportament trebuie dezavuat tocmai pentru a nu aduce atingere imaginii justiției.

    Lăsând la o parte ”lipsa de inspirație” în alegerea pseudonimului, subliniez alte aspecte care devoalează gravele deficiențe din comportamentul ”Ramonei:

    • Din motive obscure, sub protecția anonimatului, ”Ramona” (dl. judecător Vârgolici) a postat sistematic comentarii pline de obidă la adresa subsemnatului;

    • După ce a constatat că administratorii site-ului nu au mai publicat comentariile unui anonim, ”Ramona” nu și-a mai găsit liniștea și a trimis pe e-mailul SCA Piperea și Asociații o înșiruire haotică de atacuri la adresa subsemnatului, iar lipsa răspunsului meu a determinat-o să scrie un fel notă critică la nota mea critică, în care înfierează soluția oferită de mine la problema invocării nulității absolute a hotărârii AGA.

    • Totuși, ”Ramona” a fost nevoită să se deconspire după ce administratorii site-ului au realizat că numele autorului notei critice nu este real. Aici trebuie să recunosc că m-am înșelat: orgoliul ”Ramonei” a fost mai puternic decât instinctul de conservare și ace(a)sta și-a exhibat identitatea pentru a evita eliminarea articolului de pe site.

    • Mai mult, din comentariile de mai sus rezultă că dl. Vârgolici nu s-a sfiit să reproducă pasaje din doctrină fără să citeze autorii. I-am semnalat acest fapt, dar a identificat urgent un pretext pentru ”omisiunea” sa: nu-și dorea să fie original …

    • De asemenea, ”Ramona” a identificat pretexte penibile și pentru gravele erori comise la citarea unei ediții inexistente a comentariilor la Legea nr. 31/1990.

    În acest context, amintesc că aluzia subsemnatului la Sybilla a fost contracarată ”elegant” de ”Ramona” printr-o referire la Ogică. Așadar, în timp ce eu dau exemple din mitologie, dl. Vârgolici apelează la emisiunile sale preferate de la OTV și-mi exemplifică unul dintre personajele care-i populează imaginarul cotidian.

    • Prin trimiterea făcută la comentariul art. 196, i-am demonstrat ”Ramonei” că invocă un reper doctrinar în necunoștință de cauză, dar ace(a)sta disprețuiește comentariul respectiv pentru că autorii (Gheorghe Piperea, Petre Piperea) sunt avocați. Se pare că aprecierea pentru reperul doctrinar menționat i-a scăzut dramatic după această controversă…

    • Cu toată aprecierea pentru eforturile ”Ramonei” depuse pentru remedierea problemelor semnalate de subsemnatul (a eliminat cacofoniile și a binevoit să deschidă reperele bibliografice invocate), sunt obligat să constat că mai are mult de lucru la ”acordul fin”, respectiv la subtilități.

    Lăsând la o parte, citatele fictive din ediția inexistentă a comentariilor la Legea nr. 31/1990, ”Ramona” perorează asupra aplicabilității și sensurilor art. 1247 din NCC în speță, deși am precizat că menționarea articolului 1247 NCC a fost făcută doar pentru a sublinia concepția legiuitorului asupra regimului nulității absolute.

    Ar fi fost suficientă o lectură atentă a speței pentru a ajunge la concluzia inutilității discuției respective: hotărârile AGA au fost adoptate în 2007, anterior intrării în vigoare a NCC…
    În concluzie, nu pot lua în considerare comentariile ”Ramonei”, întrucât abundă în ipocrizie, impostură și duplicitate.

    În încheiere, deficiențele comportamentale grave ale ”Ramonei” mă fac să deplâng soarta justițiabililor care sunt nevoiți să apeleze la ”luminile și înțelepciunea” unui astfel de personaj. Cel puțin, sper că va manifesta o decență minimă și se va abține de la soluționarea cauzelor în situația în care voi fi apărătorul unuia dintre justițiabilii ghinioniști.

    • Florin-Iulian HRIB spune:

      Ooo, judecatori ofticosi si razbunatori exista cu duiumul in justitia romana. Dar cei mai penibili si respingatori sint judecatorii care se oftica si se razbuna pe cetatenii care indraznesc sa le contrazica opiniile. Pt. mine, ca om si, mai ales, ca jurist, este de neinteles acest soi de comportament/caracter meschin. Trasatura de baza a oricarui proces este contradictorialitatea si insusi adevarul se naste din controversa de idei. Sa dispretuiesti sau chiar sa urasti un om doar pt. ca are opinii diferite mi se pare foarte degradant pt. orice om si cu atit mai injositor pt. un judecator, care este platit special pt. a discerne adevarul din contrarietatea de pareri.

      Eu insumi am fost acuzat (mai bine zis: insultat) de niste judecatori ba ca sint de „rea-credinta” (inspector-sef anonim din CSM), ba ca am facut afirmatii „false” (MODERAT de la tribunalul HD), ba ca nu cunosc legea sau ca nu am nici macar un „dram de luciditate” (MODERAT, membru in CSM), ba ca as fi un „hîrb” sau „hârb” (anagrama repetata si vadit intentionata a numelui meu, facuta de judecatoarele MODERAT, MODERAT si MODERAT de la Curtea de Apel Alba Iulia) si toate astea doar pt. ca mi-am permis sa le critic anumite fapte sau idei. Si acum imi vine sa rid de replica unui fost judecator (MODERAT), care fusese ofuscat nevoie mare de faptul ca am vrut sa depun jurisprudenta altor instante in sprijinul afirmatiilor mele, care contraziceau, evident, practica tribunalului HD in domeniul pensiilor, citez: „Ce-ti trebuie tie astea?! Stim si noi ce solutii dau colegii nostri…” (dincolo de luarea la per tu a unui jurist intr-o instanta din U.E., acel judecator avea un ton oribil de acuzator, ca si cum ar fi fost un veritabil inchizitor; reactia lui nervoasa, desi era explicabila prin prisma faptului ca l-am surprins ca nu citise nimic din dosar, dar deja ar fi vrut sa ramina in pronuntare, fara administrare de probe sau o minima dezbatere a fondului, totusi era inadmisibila, indiferent de context).

      Ma intreb cum ar reactiona acei judecatori enumerati supra daca ar fi scuipati sau loviti, din moment ce o simpla critica ii nemultumeste atit de tare?!

      Cit despre pseudonimul MODERAT Cel putin, acest pseudonim nu insulta memoria unui geniu, asa cum face persoana ascunsa sub foarte probabilul pseudonim „Mihail Eminovici”.

      • Petre PIPEREA spune:

        Din păcate, am întâmpinat și eu atitudini refractare față de jurisprudența invocată în litigii similare.

        Or, în contextul în care CEDO a pronunțat nenumărate decizii prin care a statuat imposibilitatea pronunțării unor hotărâri diametral opuse în cauze identice (mă rezum la un singur exemplu, respectiv cauza Beian contra României), ignorarea hotărârilor anterioare mi se pare cel puțin inexplicabilă.

        Consider că ar fi cazul să se apeleze mai des la procedura dezlegării unor chestiuni de drept sau la recursuri în interesul legii, întrucât hotărârile contradictorii generează, în primul rând, neîncredere în sistemul judiciar.

        • Florin-Iulian HRIB spune:

          Ooo (din nou!), ati atins un subiect sensibil atit pt. mine, cit si pt. judecatori. Eu sint convins ca o mare parte din aversiunea unor judecatori enumerati (si „moderati” de administrator) in comentariul anterior provine tocmai din faptul ca m-am zbatut sa le schimb jurisprudenta nelegala intr-un domeniu de larg interes pt. milioane de pensionari.

          In privinta modului de aplicare a virstei standard de pensionare si a stagiului complet de cotizare am reusit sa determin autoritatile sa demareze un RIL, solutionat favorabil prin decizia de indrumare a ICCJ nr. 4/04.04.2011.

          Insa, in privinta actualizarii pensiilor cu inflatia si dobinda legala, inca ma lupt sa urnesc ICCJ si parchetul dpl ICCJ sa rezolve aceasta problema cu adevarat veche si fierbinte. Recent, chiar le-am scris ca am de gind sa informez Comisia Europeana si, eventual, si CJUE despre nerespectarea recomandarilor din MCV in privinta unificarii practicii judiciare divergente. Mi se pare inadmisibil ca o problema atit de simpla sa primeasca 4 (PATRU) rezolvari diferite in instante! Si la fel de inadmisibil mi se pare ca aceiasi judecatori sa spuna azi ca zapada e alba, iar miine, ca e neagra!?

          Treptat-treptat, lucrurile vor intra pe un fagas normal si in justitia romana, mai ales ca unii tovarasi procurori si judecatori vor muri sau vor iesi la pensie ori se vor procopsi cu niscaiva bratari oferite cadou de DNA… 🙂 Eeh, ia sa fi fost inregistrate sedintele de judecata in 2008! Nu cred ca mai avea tupeul sa ma acuze de rea-credinta acel inspector-sef anonim din CSM, pe motiv ca nu se confirma cele reclamate de mine si poate ca si d-l MODERAT se alegea cu un cadou de pensionare de la sectia disciplinara a CSM…

  6. Amelia Farmathy spune:

    Buuun, what is next?
    O plângere la Inspecţie?
    Pentru efeminizare (glumesc, desigur)?
    Dincolo de partea de… societate din dialogul de mai sus, rămân cu o „satisfacţie” personală: prima dată când un barbat s-ar părea că se ascunde sub „fustele” numelui unei persoane de gen feminin (după numele şi prenumele dat, nu mă îndoiesc, în glumă, glumă care, pare-se, nu a fost prea gustată de dnul avocat).
    Însă, dnule avocat, să presupuneţi că un judecător nu e capabil să judece corect, ceea ce ţine, cel puţin în materia fostă comercială, de ştiinţa de carte şi de capacitatea de a gândi corelat, iar nu de mai ştiu eu ce experienţă de viaţă(cum se întamplă, încă, să mai aud, în special de la cei care, în afara de experienţa reală a statului la birou şi a răsfoirii unor hârtii din care, în realitate, nu înţeleg mai nimic, nu au nicio legătură cu capacitatea de a raţiona, ci doar cu cea de a-şi primi indemnizaţiile/salariile), e uşor hazardat.
    Am văzut o grămada de „nesuferiţi”, foarte buni judecători sau avocaţi.
    Adică, în alţi termeni, se poate, fără probleme, să fii corect judecat de către un judecător antipatic sau a cărui apetit pentru un anumit fel de dezbatere e_ din anumite perspective pe care le expuneţi_, poate, dezagreabil.
    Şi eu cred însă, ca şi dvs, că cineva care îşi răpeşte din timp pentru a înscrie comentarii, indiferent de statut, de ocupaţie sau, după caz:), de lipsa ei, trebuie să aibă eleganţa de a-şi declina reala identitate.

    • Petre PIPEREA spune:

      Sper că aveți dreptate și că temerile mele referitoare la calitatea actului de justiție înfăptuit de ”Ramona” să fie simple exagerări. Probabil că emailul trimis de dl. judecător către subsemnatul (de pe o adresă concepută special în acest sens), v-ar schimba și dvs. opinia, dar nu vreau să mai insist asupra acestui aspect.
      Sunt convins însă că, în calitate de avocat, nu voi avea nicio șansă la o soluție favorabilă din partea dlui Vârgolici, dacă voi avea vreun dosar repartizat la completul său.

      În altă ordine de idei, sunt de acord cu dvs. asupra faptului că judecătorii nu trebuie să fie neapărat simpatici. Judecătorii au o misiune foarte dificilă: nu trebuie să uite nici un moment că decid soarta oamenilor (chiar dacă miza unor litigii pare minoră pentru judecător, miza poate fi decisivă pentru parte).
      De altfel, îi apreciez foarte mult pe judecătorii cu ”apetit pentru dezbatere”, care-și studiază dosarele cu atenție și care nu lasă aspecte neclarificate în cursul dezbaterilor.

      Ședințele interactive (în care completul solicită lămuriri asupra problemelor de drept sau de fapt neclare și nu lasă părțile să interpreteze pe roluri niște pledoarii) se finalizează în majoritatea cazurilor cu o soluție justă.

      În final, vă asigur de aprecierea mea pentru curajul de a vă expune opiniile, pentru calitatea acestor opinii (chiar dacă nu am fost de acord mereu) și, desigur, pentru atenția deosebită acordată scrierii.

      • Amelia FARMATHY spune:

        Gramatica e una dintre puţinele mele obsesii, dacă nu cumva singura… 🙂
        Publicarea unor opinii sub pseudonim e dovada fricii de sine.
        E ca şi cum ANONIMUL SAU PSEUDONIMUL (ambele denumind, generic, persoane) s-ar privi în oglindă, dar numai după ce şi-a fixat pe chip o mască sau, în cazul doamnelor, un strat mult prea consistent şi inutil de fond de ten, pudră, blush, anticearcăn etc.

  7. Angela PETRESCU spune:

    Întrebare: există opinii scrise anterior de avocați pe care și le schimbă datorită unui anumit proces și a importanței onorariului primit pentru acel proces?

  8. Angela PETRESCU spune:

    Am citit si am inteles urmatorul lucru: judecatorul e obligat sa o apere pe una dintre parti in cazuri grave chiar daca partea nu stie cum sa se apere. Insa nu o poate face altfel decat o putea face partea daca avea cunostintele necesare…

  9. Angela PETRESCU spune:

    D-nule P.P., de unde aveți dvs. cunoștință despre ce anume articole urmează a fi eliminate de pe site de administrator? Vă comunică aceasta administratorul înainte de a posta articolele?
    De ce nu postați „înșiruirea haotică de atacuri” la adresa dvs., pt. a vedea toată lumea cât de grav ați fost atacat?! Doar aveți și blog personal, așa că o puteți face indiferent de ce se întâmplă aici.
    Obidă e un cuvânt des întâlnit la dvs.V-a marcat în vreun fel existența?
    Observ că pretindeți libertatea cuvântului, dar o înnăbușiți repede cu „imaginea justiției” și teama că veți fi judecat incorect de un anumit judecător.
    E ca în povestea cu drobul de sare.

  10. Angela PETRESCU spune:

    Am parcurs Gh. Piperea/P. Piperea, Funcționarea societăților – Societățile cu răspundere limitată, din St. D. Cărpenaru, S. David, Gh. Piperea, Legea societăţilor, Comentariu pe articole, Ediţia 5, pag. 677 și nota critică scrisă de P. Piperea și mi-au sărit în ochi următoarele:
    În Gh. Piperea/P. Piperea, din St. D. Cărpenaru, S. David, Gh. Piperea, Legea societăţilor. Comentariu pe articole. Ediţia 5, lansată în 9 mai 2014, pag. 677, autorii arată: “Se impune ca votul în favoarea adoptării hotărârii lovite de nulitate absolută să fi fost exprimat din eroare, întrucât exprimarea în cunoștință de cauză a unui vot favorabil și atacarea ulterioară a hotărârii adoptate cu votul reclamantului VA CONSTITUI UN VERITABIL abuz de drept”.
    În P. Piperea – nota critică din 15 august 2014 se arată: “Se impune ca votul în favoarea adoptării hotărârii lovite de nulitate absolută să fi fost exprimat din eroare, întrucât exprimarea în cunoștință de cauză a unui vot favorabil și atacarea ulterioară a hotărârii adoptate cu votul reclamantului POATE CONSTITUI un abuz de drept”.
    Sintagma categorică “va constitui un veritabil abuz de drept” din Gh. Piperea/P. Piperea, Legea societăților, este înlocuită în nota critică a lui P. Piperea cu formula mult mai atenuată “poate constitui un abuz de drept”.
    MODERAT?!

  11. Angela PETRESCU spune:

    Se pare ca (MODERAT) are liber la calomniat, nu-i sunt moderate comentariile. A se vedea termenii „ipocrizie, impostură și duplicitate” din comentariile sale de mai sus.
    Daca alti comentatori reproduc exact aceiași termeni sunt moderați.
    OK. Dar întrebarea legată de ce fel de cercetare științifică e aia: „va constitui un veritabil abuz de drept”, urmată de „“poate constitui un abuz de drept” de ce necesită moderată?
    (MODERAT) e subiect tabu pe JURIDICE.ro?!
    Ca în rest vad ca se scrie liber despre „duiumul” de „judecatori ofticosi si razbunatori”, „penibili si respingatori”, cu „comportament/caracter meschin”, „care se oftica si se razbuna pe cetateni”.
    Să sperăm că cercetarea științifică va deveni ceea ce trebuie să fie și nu va fi dictată de posibile interese.

    • Florin-Iulian HRIB spune:

      D-na Petrescu, sper ca nu sinteti si dvs. un barbat ascuns sub un pseudonim feminin, cum sustine d-l Piperea despre persoana „Ramona Hustiu”… Idem, sper ca nu va numarati printre acei judecatori ofticosi si razbunatori, cum i-am catalogat pe unii – pe buna dreptate – in primul comentariu… Daca eu, doar un cetatean, am avut (ne)norocul sa ma confrunt cu astfel de judecatori (de-i pun la socoteala si pe unii fosti colegi de facultate, actualmente judecatori, nu-mi ajung degetele sa-i enumar pe toti!), printr-o extrapolare simpla rezulta ca exista o droaie sau un duium de asemenea magistrati, poate chiar mai numerosi decit judecatorii arestati pt. coruptie. 🙁

      Problema e ca multe dintre afronturile slobozite la adresa mea de catre unii judecatori au fost facute prin acte oficiale, cu semnatura si stampila, nu prin banale comentarii personale, fara consecinte juridice imediate si irevocabile. Nu cred ca v-ar pica bine o hotarire judecatoreasca prin care tribunalul va acuza (complet gratuit si neintemeiat) de afirmatii „false”, iar apoi aceeasi instanta declara solemn ca este inadmisibila cererea de indreptare a hotaririi respective, in ciuda art. 442 NCPC.

      Cit despre schimbarea/nuantarea opiniei autorului despre un anumit subiect, va spun doar ca se intimpla si la case mai mari; unii dintre cei mai titrati profesori de la Fac. Drept a Univ. Buc. si-au revizuit/contrazis opiniile in propriile manuale reeditate, CCR si ICCJ au revenit deseori asupra propriei jurisprudente, ca sa nu mai vorbesc despre judecatori care azi au dat o anumita solutie, iar a doua zi au dat o solutie total opusa intr-un dosar similar…

      In fine, va informez ca mie mi-au fost cenzurate mai multe comentarii decit ati scris dvs. pe JURIDICE.ro, asa ca va inteleg nemultumirea!

  12. Angela PETRESCU spune:

    D-nule Hrib, exact asta am și spus, că trebuie să existe o dezbatere, cu posibilitatea tuturor de a-și exprima opiniile. Chiar și cele legate de fond de ten, pudră, blush, anticearcăn etc., căci nu toată lumea beneficiază de o frumusețe naturală.
    În legătură cu schimbarea unei anumite opinii, nu am susținut că nu este firesc să poată interveni la un anumit moment dat.
    Problema pe care am ridicat-o eu este aceea că respectiva opinie ar trebui să se schimbe datorită unor noi argumente juridice și nu ca urmare a unor eventuale interese pecuniare avute de emitentul opiniei într-un anumit proces în care sunt implicate persoane aflate în topul milionarilor români.
    Asta mai ales în cazul celor care fac cercetare științifică, căci dreptul este o știință.

  13. Petre PIPEREA spune:

    Comentariile Angelei/Ramonei/dlui Vârgolici (în continuare, Ramona) devin tot mai penibile.

    În primul rând, constat că interesele meschine ale insolitului personaj l-au determinat să disprețuiască reperul doctrinar pe care-l invoca respectuos în comentariile anterioare.

    În al doilea rând, Ramona pretinde că mi-aș fi schimbat opinia ”contra cost”, adică pentru a influența rezultatul unui proces, ignorând total posibilitatea ca acea opinie să exprime chiar convingerea mea.
    Or, lăsând la o parte faptul că, spre deosebire de Ramona, eu mă ghidez după niscaiva principii, constat că aceasta ratează din nou chestiuni evidente pentru alții: hotărârea irevocabilă criticată s-a pronunțat în 2013, iar comentariul a apărut … în 2014.
    Așadar, influențarea rezultatului procesului prin publicarea comentariului ar fi fost imposibilă, adică o ”investiție” proastă pentru cel care s-ar fi gândit să ”stimuleze financiar” autorul pentru schimbarea opiniei sale.

    Mai mult, ipoteza afirmației referitoare la abuzul de drept este total diferită de ipoteza din speță: afirmația respectivă are în vedere votul exprimat în favoarea adoptării AGA, în timp ce ipoteza din speță este aceea a abținerii asociatului.

    Se demonstrează astfel că pretinsele critici la adresa mea sunt doar niște atacuri imunde, motiv pentru care solicit administratorului acestui site să modereze comentariile de acest gen ale Angelei/Ramonei/dlui Vârgolici.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Newsletter
Publicitate
Corporate
Membership