Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Banking
DezbateriCărţiProfesionişti
CMS CMK
 
Print Friendly, PDF & Email

Judecătoria Motru. Clauze abuzive în contractele de credit încheiate cu IFN
15.08.2014 | Andrei PAP

Dosar nr. xxx/xxx/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA MOTRU

Sentinţa civilă nr. xxx

Şedinţa publică de la 9 octombrie 2013

Completul C9 compus din:

Preşedinte: M. M. T.

Grefier: I. N.

Pe rol fiind pronunţarea asupra dezbaterilor din cauza civilă privind reclamanta R. P. şi pârâta SC X IFN SA, având ca obiect pretenţii.

Procedura legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.

Despre mersul dezbaterilor şi susţinerile pârâţilor s-a făcut vorbire în încheierea de amânare a pronunţării din data de 2 octombrie 2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANŢA

Asupra cauzei civile de faţă

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. dosar xxxx/xxx/20D, reclamanta R. P. a chemat în judecată pârâta SC X IFN SA, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se constate caracterul abuziv al clauzelor prevăzute în contractul de credit de consum nr. 33000287/26.11.2009 punctele 2.8, 2.9, 2.12 şi pe cale de consecinţă să fie înlăturate aceste clauze din contractul menţionat. De asemenea, să fie obligată pârâta să-i restituie suma de 3.385,80 lei încasată cu titlu de comision de administrare, pe care a achitat-o în baza acestor clauze abuzive, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în baza contractului de consum mai sus menţionat a convenit cu pârâta să achiziţioneze bunuri de consum de la vanzătoarea SC R. SRL Motru, în baza facturii fiscale seria RBZ nr. 126196730 din 27 noiembrie 2009 în sumă de 3.399,98 lei pe o perioadă de rambursare de 63 de luni, urmând să achite o rată lunară de 159,38 lei cât şi comision de administrare 0,00 lei, comision lunar 56,43 lei, dobândă anuală fixă 18,80%, DAE 49,74%.

Că, întrucât a sesizat faptul că a plătit o sumă mai mare faţă de cea stabilită prin contractul de credit, a solicitat pârâtei emiterea graficului de rambursare în care a observat că, deşi nu era stipulat în contract comisionul de administrare, pârâta îl percepea lunar, încasând total 3.385,80 lei precum şi alte sume încasate nejustificat în baza clauzelor abuzive a căror eliminare se impune.

Că acest comision este nelegal din moment ce nu a fost prevăzut în mod expres la data încheierii contractului de credit.

A mai arătat reclamanta că acest comision de administrare a fost redenumit astfel prin implementarea OUG nr. 50/2010, fiind în realitate comision de risc, eliminarea sa impunându-se prin prisma faptului că nu sunt precizate concret circumstanţele care să determine plata unui asemenea comision, el fiind de fapt o dobândă anuală.

În drept, cererea a fost motivată pe dispoziţiile Legii nr. 193/2000, OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.

În dovedire, reclamanta a depus la dosar înscrisuri, filele 6-10.

Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, iar pe cale de excepţie a invocat excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată.

S-a arătat prin întâmpinare că reclamantei i-au fost aduse la cunoştinţă, în mod clar şi corect, caracteristicile creditului de consum solicitat, precum şi valoarea dobânzii şi a comisionului de 56,43 lei, ce urmau a fi inserate în contract, iar subsecvent reclamanta şi-a manifestat dorinţa de a încheia contractul.

Contractul este guvernat de prevederile Legii nr. 289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor persoane fizice.

Că, după intrarea în vigoare a OUG nr. 50/2010, comisionul de 56,43 lei a fost asimilat ca fiind un comision de administrare ce se circumscrie prevederilor art. 36 din ordonanţă.

La data de 2 octombrie 2013, reclamanta a depus la dosar o precizare la acţiune în sensul că solicită instanţei, în completarea cererii de chemare în judecată, modificarea Convenţiei de credit nr. 33000287/26.11.2009 şi a actului adiţional la aceasta, în sensul eliminării clauzelor abuzive ce fac obiectul atât al punctelor 2.8, 2.9, 2.12 cât şi al punctelor 2.13, 2.14 şi a actului adiţional la contractul de credit 33000287/26.11.2009, anexa 1, precum şi restituirea prestaţiilor executate în baza clauzelor abuzive.

Reclamanta a formulat totodată note de şedinţă şi concluzii scrise.

La rândul său, pârâta a depus la dosar concluzii scrise.

Prin încheierea de şedinţa din 2 octombrie 2013 instanţa a apreciat că precizarea la acţiune depusă de reclamantă la dosar la al doilea termen de judecată, respectiv în şedinţa publică din 2 octombrie 2013, prin care se solicită să se constate caracterul abuziv şi al prevederilor de la punctele 2.13, 2.14 din contractul de credit şi al prevederilor actului adiţional la contractul de credit 33000287/26.11.2009, anexa 1, precum şi restituirea prestaţiilor executate în baza acestor clauze abuzive, reprezintă o modificare a acţiunii, tardiv formulată, în raport de dispoziţiile art. 204 alin. 1 din Codul de pr. civilă potrivit cu care reclamantul poate să-şi modifice cererea şi să propună noi dovezi, sub sancţiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat. Prin urmare, instanţa a decăzut reclamanta din dreptul de a-şi modifica cererea de chemare în judecată, având în vedere şi opoziţia pârâtei exprimată expres în faţa instanţei prin apărător, la acelaşi termen de judecată.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată şi reţine următoarele:

Prin cererea de faţă, reclamanta a solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzelor prevăzute în contractul de credit de consum nr. 33000287/26.11.2009 punctele 2.8, 2.9, 2.12, să fie înlăturate aceste clauze din contract şi să fie obligată pârâta să-i restituie suma de 3.385,80 lei, încasată cu titlu de comision de administrare, pe care a achitat-o în baza acestor clauze abuzive.

Potrivit art. 248 C. proc. civ., instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiei netimbrării cererii de chemare în judecată invocată de pârâtă.

Conform art. 15 alin. 1 lit. j din Legea nr. 146/1997, în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, sunt scutite de taxe judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac referitore la protecţia consumatorilor, atunci când persoanele fizice şi asociaţiile pentru protecţia consumatorilor au calitatea de reclamant împotriva agenţilor economici care au prejudiciat drepturile şi interesele legitime ale consumatorilor.

Prin urmare, văzând că prin prezenta acţiune, reclamanta a chemat în judecată societatea pârâtă tocmai pentru protejarea drepturilor şi intereselor sale de consumator împotriva abuzurilor săvârşite de pârâtă prin introducerea în contractul de credit încheiat între părţi a unor clauze care ar fi condus la un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, instanţa va respingere excepţia netimbrării cererii formulată de pârâtă.

Pe fondul cauzei, instanţa reţine că între reclamantă, în calitate de împrumutat, şi SC X IFN, în calitate de împrumutător, s-a încheiat contractul de credit de consum nr. 33000287/26.11.2009 prin care instituţia financiară nebancară a acordat împrumutatului un credit în sumă de 3.399,98 lei, pe un termen de 63 de luni, care include o perioadă de graţie de 3 luni, pentru achiziţionarea de bunuri de consum.

La punctul 2.8. din contract a fost menţionat comision de administrare de 0,00%, respectiv de 0,00 lei, iar la punctul 2.9 din contract s-a prevăzut un comision lunar de 1,66%, respectiv de 56,43 lei aplicat la suma finanţată şi inclus în anuitate. La art. 2.12 din contractul de credit a fost menţionată o dobândă anuală efectivă (DAE) de 49,74%.

Conform dispozipilor art. 1 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, „orice contract încheiat între comercianţi şi consumatori, pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii, va cuprinde clauze contractuale, clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate”.

În alineatul 2 din acelaşi articol, se arată că „în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului”.

Conform alineatului 3 din acelaşi articol, „se interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii”.

Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul, va fi conciderată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor”.

Se mai reţine că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv. Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidenţiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.”

Contractul de credit încheiat între părţi intră în câmpul de aplicare al Legii nr. 193/2000, fiind încheiat între un profesionist (comerciant), în cadrul activităţii sale profesionale autorizate, şi un consumator (persoană fizică), care a încheiat un contract în afara activităţii sale profesionale (art.2).

Nerespectarea dispoziţiilor imperative, de ordine publică, ale art. 4 din Legea nr. 193/2000, atrage nulitatea absoluta a clauzelor contractuale în discuţie.

Ceea ce sancţionează legea este că în măsura în care consumatorul doreşte să beneficieze de produsele sau serviciile unui anumit comerciant trebuie sa accepte în bloc condiţiile generale practicate de acesta, materializate într-un contract cu clauzele prestabilite, unele dintre acestea fiind abuzive, în sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000, sau să renunţe cu totul la a beneficia de respectivele produse sau servicii. Această opţiune nu poate fi considerata mulţumitoare şi nici în concordanţă cu principiul libertăţii de voinţa a părţilor întrucât legislaţia pentru protecţia consumatorului urmăreşte sa-l pună pe consumator în situaţia de a beneficia fără restricţii de produsele sau serviciile oferite pe o anumită piaţă, fără a fi nevoit să accepte clauze care creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul său şi contrar cerinţelor bunei-credinţe.

În ceea ce priveşte comisionul lunar de 56,43 lei, prin întâmpinarea formulată, pârâta a arătat că acest comision a fost asimilat ca fiind un comision de administrare ce se circumscrie prevederilor art. 36 din OUG nr. 50/2010, fapt pe care l-ar fi adus la cunoştinţa consumatorului. Se constată că în contractul de credit de consum s-a prevăzut comision de administrare 0,00%.

Conform listei anexă la Legea nr. 193/2000, sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract.

Prin urmare, instanţa apreciază că dispoziţiile de la art. 2.8, 2.9 şi 2.12 din contract privitoare la comisionul de administrare, comisionul lunar şi D.A.E. sunt clauze care nu au fost negociate direct cu consumatorul deoarece fac parte dintr-un contract standard utilizat de instituţia financiară, reclamanta neavând altă posibilitate decât să le accepte în bloc. În acest sens, instanţa consideră că nu are relevanţă faptul că reclamanta, la încheierea convenţiei, a luat cunoştinţă şi a acceptat drepturile şi obligaţiile ce îi revin, conform cluzelor din contract, întrucât pârâta trebuia să dovedească faptul că aceste clauze preformulate au fost negociate direct cu consumatorul. Instanţa apreciază că aceste clauze pun probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă pârâtei dreptul discreţionar de a încasa comisioane faţă de clienţi.

Convenţiile încheiate de părţi au putere de lege, într-adevăr, însă, acestea trebuie să fie legale şi în nici uncaz abuzive. Pârâta nu explică în niciun mod scopul solicitării acestor comisioane astfel încât clientul să înţeleagă de ce i se solicită, mai mult, acestea se achită lunar prin raportare la întreg împrumutul şi nu la soldul rămas, astfel încât clienţii care achită lunar conform graficului de rambursare al creditului sunt dezavantajaţi faţă de cei rău platnici, fiind obligaţi să achite sume de bani pentru care nu au nicio culpă.

Raporturile comerciale trebuie sa se bazeze pe încredere şi colaborare, iar părţile să-şi asigure un echilibru în aceste relaţii şi nu să transforme o relaţie comercială într-o afacere abuzivă numai în favoarea unei părţi.

Faţă de considerentele arătate, în baza art. 4 şi următoarele din Legea nr. 193/2000, instanţa va respinge excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată invocată de pârâtă, va admite în parte acţiunea, va constata caracterul abuziv al prevederilor de la punctele 2.8, 2.9, şi prin urmare şi de la punctul 2.12 din contractul de credit de consum nr. 33000287 din 26 noiembrie 2009 încheiat între părţi, va obliga pârâta la restituirea comisionului de administrare în cuantum de 3.103,65 lei şi va respinge capătul de cerere privind cheltuielile de judecata, ca nefondate.

Referitor la capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată, în baza art. 452 Cod proc. civ., instanţa va respinge acest capăt de cerere întrucât reclamanta nu a făcut dovada suportării unor astfel de cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată invocată de pârâtă.

Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta R. P., CNP […], cu domiciliul ales la […], în contradictoriu cu pârâta SC X IFN SA, cu sediul în  […], str. […], înregistrată în Registrul Comerţului cu nr.  […], CUI: […].

Constată caracterul abuziv al prevederilor de la punctele 2.8, 2.9 şi 2.12 din contractul de credit de consum nr. 33000287 din 26 noiembrie 2009 încheiat între părţi.

Obligă pârâta la restituirea comisionului de administrare în cuantum de 3.103,65 lei.

Respinge capătul de cerere privind cheltuielile de judecată, ca nefondate.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Motru.

Pronunţată în şedinţa publică de la 9 octombrie 2013, la Judecătoria Motru.

NOTĂ:

Deşi în ultimii ani s-a pus în discuţie problema clauzelor abuzive, îndeosebi în ceea ce priveşte contractele de credit încheiate cu băncile, nu de puţine ori s-au întâlnit în practică situaţii în care autorităţile administrative (comisarii din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor – ANPC) şi/sau instanţele de judecată au constatat existenţa unor astfel de clauze abuzive, inclusiv în cuprinsul contractelor de credit încheiate între consumatori şi instituţiile financiare nebancare (IFN).

Sub acest ultim aspect, am înţeles să prezentăm în materialul de faţă o sentinţă interesantă, prilej cu care atragem totodată atenţia consumatorilor (care au încheiat sau urmează să încheie contracte de credit cu diverse IFN-uri) asupra existenţei unor eventuale clauze contractuale care au caracter abuziv.

Nu credem că este cazul să intrăm în prea multe detalii referitor la problema clauzelor în discuţie pentru că, în opinia noastră, sentinţa prezentată în rândurile de mai sus este motivată într-un mod suficient de clar, suficient de convingător, iar această dovadă de profesionalism din partea judecătorului care a soluţionat cauza pe fond este de admirat.

Mai mult, se poate observa că acesta se apleacă cu multă atenţie asupra argumentelor celor două părţi litigante şi, cel mai important, efectuează o analiză minuţioasă asupra clauzelor contractului de credit prin raportare la legislaţia în vigoare, reţinând, inter alia, faptul că acesta (contractul) intră în câmpul de aplicare al Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate intre profesioniști şi consumatori[1], fiind încheiat între un profesionist (comerciant), în cadrul activităţii sale profesionale autorizate, şi un consumator (persoană fizică) care a încheiat un contract în afara activităţii sale profesionale. Tocmai de aceea, nerespectarea dispoziţiilor imperative, de ordine publică, ale art. 4 din Legea nr. 193/2000, atrage nulitatea absolută a clauzelor contractuale reclamate ca fiind abuzive.

Totodată, instanţa mai face o constatare importantă, subliniind că ceea ce mai sancţionează legea este faptul că, în măsura în care consumatorul doreşte să beneficieze de produsele sau serviciile unui anumit comerciant, trebuie (i) să accepte în bloc condiţiile generale practicate de acesta, materializate într-un contract cu clauzele prestabilite, unele dintre acestea fiind abuzive în sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000, sau (ii) să renunţe cu totul la a beneficia de respectivele produse sau servicii. Această opţiune nu poate fi considerata mulţumitoare şi nici în concordanţă cu principiul libertăţii de voinţă a părţilor întrucât legislaţia pentru protecţia consumatorului urmăreşte să-l pună pe consumator în situaţia de a beneficia fără restricţii de produsele sau serviciile oferite pe o anumită piaţă, fără a fi nevoit să accepte clauze care creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul său şi contrar cerinţelor bunei-credinţe.

O astfel de constatare lasă fără niciun fundament apărările formulate de bănci/IFN-uri, adesea invocate în faţa instanţelor şi potrivit cărora consumatorii nu ar fi trebuit să semneze contractele de credit în măsura în care nu au înţeles clauzele contractuale, fiind omis faptul că unui profesionist (comerciant) îi revine în primul rând obligaţia de a informa corect şi cu bună-credinţă consumatorul cu privire la natura unei clauze contractuale (mai ales când discutăm de un contract preformulat la care consumatorul urmează să adere), iar în al doilea rând, aspectul că un consumator, pentru a beneficia de anumite servicii, a fost nevoit să accepte în bloc condiţiile impuse de profesionist, nu este o scuză pentru acesta din urmă de a se prevala de unele clauze abuzive pentru a percepe sume de bani în mod nelegal.

Pe final, mai precizăm că această sentinţă a rămas definitivă, fiind menţinută prin decizia nr. […] a Tribunalului Gorj, care s-a pronunţat în sensul respingerii apelului formulat de pârâtă.


[1] Republicată în M. Of., Partea I nr. 543 din 3 august 2012.


Andrei PAP


Aflaţi mai mult despre , , , , ,
Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill













Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.