Studii, opinii, interviuri ⁞⁞ RNSJ ⁞⁞ ESSENTIALSPovestim cărţi
 
 
Opinii
Înregistrările video sunt accesibile pentru membri şi parteneri. Cheltuială deductibilă fiscal. Reducere 39,6 euro pentru avocaţii din barourile Bucureşti, Ilfov, Dolj, Timiş, Prahova şi Sibiu. Se acordă 20 de puncte de pregătire profesională. UNBR încurajează extinderea naţională, detalii aici. Reducere 19,8 euro pentru executorii Camerei Executorilor Bucureşti, membrii UNELM şi notarii Camerei Notarilor Publici Bucureşti.
Abonare newsletter oficial JURIDICE.ro

8 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Custodia comună – este ea intangibilă?

21.08.2014 | Florin RADU

1. Una din cele mai rasunatoare inovatii ale noului Cod civil este, fara doar si poate, institutia custodiei comune – ca regula de stabilire a raporturilor dintre parinti si copii. Facand apel la legislatiile din alte tari europene, autorii importantului act normativ prezinta custodia comuna ca o mare cucerire, menita a responsabiliza (sic!) pe ambii parinti fata de copiii lor minori si a inlocui vechea regelementare, considerata ca fiind decadenta.

Instantele de judecata – probabil si sub impulsul I.N.M. (1) – s-au grabit sa declanseze o avalansa de hotarari judecatoresti in care – parca fara prea multa cugetare – au instituit aceasta masura.

Au aparut, in egala masura, ONG-uri care au ca obiect de activitate custodia comuna si promovarea acesteia.

2. Custodia unica – exceptia de la regula – este atat de exceptionala, incat o regasim intr-un numar absolut infim de hotarari judecatoresti si care, oricum, nu sunt luate in seama de alte instante judecatoresti – adepte de plano ale custodiei comune.

3. Spre exemplu, intr-o speta, doua instante judecatoresti (de fond si de apel) au stabilit custodia comuna, in conditiile in care unul din parinti nu si l-a dorit pe acel copil si nu s-a interesat de acesta decat intr-o masura derizorie, copilul il considera un strain, iar intre parti relatiile se rezumau la injurii si violente.

Intr-o alta cauza, in care bunicii minorului au solicitat drepturile parintesti, s-a stabilit custodia comuna a parintilor, in conditiile in care acestia nu au venituri, au o varsta foarte frageda, unul din ei a fost de acord cu admiterea cererii bunicilor, iar copilul a fost crescut si ingrijit, inclusiv medical vorbind, exclusiv de catre bunici.

4. Dar injustetea acestor hotarari nu se rezuma doar la frustrarea creata parintelui la care s-a stabilit domiciliul minorului, ci se circumscrie unei zone periculoase – cea a abuzului de drept, comis de parintele la care minorul nu are domiciliul.

Spre exemplu, sunt deja cunoscute suficient de multe situatii in care, in temeiul custodiei comune, parintele refuza sa isi dea acordul la eliberarea pasaportului pentru minor si pentru iesirea din tara a acestuia impreuna cu parintele la care i s-a stabilit domiciliul. Desigur, parintele are la dispozitie o actiune in justitie pentru suplinirea consimtamantului celuilalt parinte, consimtamant refuzat in mod abuziv. Insa acest lucru inseamna cheltuieli, mult timp pierdut (in zadar se solicita acest lucru pe calea ordonantei presedintiale, pentru ca si aceasta necesita cateva luni pentru solutionare), prejudicii morale, intarzierea ajungerii copilului la scoala in tara de destinatie si escaladarea tensiunilor intre parti.

De asemenea, sunt cunoscute multe alte cazuri (nu neaparat deduse analizei instantelor) in care – exclusiv in scop sicanator – parintele se opune deciziilor pe care celalalt parinte (doreste sa) le ia fata de copilul minor, in ce priveste diverse aspecte ale vietii cotidiene, cum ar fi cele de ordin medical, activitati recreative, cursuri, meditatii, excursii etc ce il privesc pe copil.

5. Intr-o lapidara concluzie, nu putem sa nu ne punem intrebarea: este chiar atat de sfanta si de intangibila custodia comuna?!

Chiar trebuie sa o dispunem ab initio, fara sa ne intereseze catusi de putin situatia concreta si mai ales, pericolul de se comite abuzuri, in numele acesteia?!

Este fireasca dispunerea custodiei comune, in conditiile in care chiar in timpul procesului reiese neechivoc faptul ca parintii sunt in relatii incordate, eventual presarate si cu violente?!

Cui serveste custodia comuna in care parintii nu pot lua nici o decizie de comun acord privind copilul?!

Oare nu cumva custodia comuna trebuie acordata doar atunci cand exista probe temeinice ca parintii vor colabora in mod civilizat in scopul asigurarii unei bune cresteri si educari a minorului?


[1] A se vedea Dispozitii ale noului Cod civil in materia dreptului familiei – unificarea practicii judiciare –


Avocat Florin RADU
Consilier, Baroul Hunedoara


Aflaţi mai mult despre , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Au fost scrise până acum 8 de comentarii cu privire la articolul “Custodia comună – este ea intangibilă?”

  1. Marius GAVRILĂ spune:

    Cred ca orice discutie privind interesul superior al copilului (si soarta lui dupa divortul parintilor) trebuie sa plece de la 3 aspecte:
    1. Divortul este al parintilor
    2. Copilul nu isi poate alege alti parinti, sunt cei pe care ii are (amandoi), buni sau rai
    3. Copilul nu este vesnic minor

    Momentul in care se pune problema autoritatii parintesti, sau mai bine zis a exercitarii autoritatii parintesti de catre un singur parinte sau de catre ambii (ca, exercitiul dreptului ii intereseaza), nu este unul potrivit, pentru ca relatiile dintre ei sunt tensionate. Au fost si inainte, dar s-au accentuat pe parcursul procesului de divort. Cu toate astea, situatia copilului trebuie sa fie clara. Masura trebuie dispusa si ea angajeaza viitorul.

    In situatia in care de copil se va ocupa un singur parinte, custodia exclusiva, pe fondul tensiunilor dintre parinti, copilului i se interzice legatura cu celalalt parinte. Si numai cu el, ci si cu toate rudele copilului pe linia acestui parinte (bunici, unchi/matusi, veri,…). Este astfel privat de o parte a vietii lui de familie, pe care ar fi putut sa o aiba, cu repercusiuni si in viata lui viitoare de adult.
    Eu cred ca este bine ca s-a stabilit regula custodiei comune. Este prevazuta si exceptia – custodia exclusiva, dar trebuie sa intervina doar in situatii exceptionale si sa vizeze strict relatia parinte – copil si nu relatiile parintilor, adica sa produca o suferinta, o vatamare copilului. Oricum, exercitarea in comun a autoritatii parintesti vizeaza doar deciziile importante si nu actele curente.

    In ceea ce priveste stabilirea locuintei copilului se are in vedere „principiul californian”, al „parintelui cooperant”, respectiv „capacitatea fiecăruia dintre părinți de a respecta și drepturile părintești ale celuilalt părinte și de a crea în ochii copilului imaginea unei coparentalități normale”. El vine sa sanctioneze comportamentul parintelui egoist, care din orgoliu, fara motive justificate si obiective, nu-i permite copilului legatura cu celalalt parinte. Inca nu l-am vazut aplicat in integralitatea sa. Adica, nimic nu este batut in cuie si oricand se poate schimba locuinta copilului. Adultii sunt niste copii mai mari si au si ei nevoie de educatie uneori.

    Comentariul se doreste a fi in completarea articolului dvs. Inteleg ca problema pe care o ridicati vizeaza aplicarea dispozitiilor legale in situatii concrete.

  2. Mihaela MAZILU-BABEL spune:

    Ah, cum de nu mi-am dat seama că interesul părintelui de a obține mai repede pașaportul și faptul că justiția în România are câteodată tendința să funcționeze în pași de melc, primează față de interesul copilului de a reuși, peste o lună, două, trei, un an, doi sau trei, în a avea o relație si cu celălalt părinte. Sunt total de acord cu cele reliefate de domnul Gavrilă și mă bucur să constat că în România, reglementarea s-a modernizat sub acest aspect. Ambițiile nu au ce căutau în astfel de cauze, iar dacă părintele nu reușește să obțină pașaportul, poate, de dragul păstrării relației dintre copil și celălalt părinte, renunță, pentru o perioadă, la călătoriile în străinătate.

  3. Codin BĂLTĂGAN spune:

    Buna ziua,

    Sunt membru al Asociatiei Romane pentru CUSTODIA COMUNA. Noi cei de la ARPCC (si ma bucur sa vad ca si majoritatea parintilor responsabili, indiferent daca sunt mame sau tati) consideram ca institutia custodiei comune (sau a autoritatii parentale comune) a evoluat mult si in bine in Romania. Noile raporturi juridice, in aplicare incepand cu octombrie 2011, impun aceasta prezumtie. Prezumtia POATE si TREBUIE sa fie înlăturată de catre partea interesata si de catre judecatori in cazurile in care se observa (printr-un probatoriu indubitabil nu afirmatii nefondate) ca un astfel de aranjament dauneaza copilului.

    Nenumarate instante au dezbatut situatia parintilor aflati in conflict si ne bucura majoritatea acestora au considerat in mod CORECT ca conflictul parental [despre care se stie ca se aplaneaza in timp, nu ramane la cotele din timpul procesului] NU este un predictor privitor la conflictele ulterioare si NU trebuie considerat ca fiind un argument temeinic pentru a refuza custodia comuna unui parinte. Cand spun „CORECT” nu ma bazez pe opinii ci pe studierea indelungata a situatiei din tarile care au aplicat custodia comuna cu zeci de ani inainte. Statistic, prezumptia de custodie comuna (mai ales cea fizica, dar si cea legala), se coreleaza cu o reducere a starii de conflict, o reducere a duratei proceselor, o crestere (in timp) a numarului disputelor rezolvate extrajudiciar si mai ales o crestere semnificativa a starii de bine a copiilor.

    Noul cod civil a fost gandit spre reducerea nivelului de conflict dintre parti si pe stimularea partilor sa rezolve extrajudiciar conflictele (prin tranzactii avocatiale, mediere). Nu o sa imi permit sa intru in detaliul cazurilor enuntate de catre dvs dar cunoastem cazuri in care instantele au identificat (cu probe, nu pe afirmatii) un comportament complet delasator al unui parinte si au decis acordarea custodiei unice catre celalalt parinte.

    Altfel probleme legate de „pasaportul copilului” sau „stabilirea domiciliului copilului” sunt lucruri de capatai care si in strainatate creaza anumite tensiuni. Dar faptul ca in prezent o instanta analizeaza (speram noi, cu discernamant) situatia de fapt a copilului si doar apoi ingaduie sau respinge o relocare a copilului in strainatate nu poate fi decat imbucuratoare la nivel social. Copilul nu e o „mobila” pe care o poti muta in alta tara cum vrei tu, parinte. Exact cum spuneau predecesorii comentatori, printr-o astfel de mutare copilul pierde de obicei orice legaturi semnificative cu parintele care nu emigreaza dar si cu intreaga familie extinsa (din partea acelui parinte dar uneori chiar si din partea parintelui emigrant). Nu in ultimul rand copilul pierde legaturile cu orasul, scoala, vecinii, prietenii din tara. Trebuie sa invete o noua limba, etc. Acesta pot sa ii provoace traume mari copilului, mai ales celui de varsta frageda. As opina ca, intr-o atare sitatie, prezumtia de la care judecatorul trebuie fie aceea ca interesul copilului este mai degraba sa nu emigreze, Bineinteles ca parintele care doreste sa emigreze, poate sa emigreze singur.

    Va transmit un singur link. Este un „raport consensual” semnat de catre 110 profesori universitari, cercetatori stintificici, psihologi de renume, multi dintre ei sefi de catedre de psihologie (a copilului si a tinerilor) care indica la unison ca in covarsitoarea majoritate a cazurilor (care nu implica violente asupra copilului) custodia comuna fizica (adica minim 35% din timp petrecut de copil in grinja fiecaruia dintre parinti) ajuta cel mai bine copiii in dezvoltarea lor. Studiile stiintifice au demonstrat fara putinta de tagada ca din punct de vedere statistic custodia comuna se coreleaza cu cele mai bune rezultate pentru copii, aparoape identice ca si rezultatele copiilor din familii intacte. Aceste studii au fost facute pe cohorte mari de familii, aflate in diferite aranjamente custodiale, in diferite tari si, mai ales, pe perioade lungi de timp (care au permis sa se urmareasca rezultatele copiilor nu doar in imediata vecinatate temporala a divortului atunci cand „nivelul de conflict” era mare). Implicarea continua a ambilor parinti a „facut diferenta” pentru acesti copii care au evoluat in medie, mai bine decat media copiilor aflati in aranjamente de tip custodie unica.

    Aici este link-ul promis: http://goo.gl/QfbYmI (pe moment textul inca nu a fost tradus).

    Cu deosebita consideratie.
    Codin Baltagan
    http://www.arpcc.ro

  4. Florin RADU spune:

    se impune sa mai fac cateva precizari:
    1. pt inceput, as detalia exemplul dat lapidar in eseu, la pct . 4.
    ambii parinti sunt in italia de cativa ani, copilul locuieste cu mama, iar exercitiul drepturilor parintesti se exercita (inca) in comun.
    in fiecare vara, mama si copilul vin in romania. in toti anii precedenti, tatal a fost de acord fara nici o problema cu iesirea/intrarea celor doi in/din italia si romania, dandu-le in acest sens procuri autentice sau mergand cu ei.
    in aceasta vara, tatal nu a mai fost de acord sa semneze o astfel de procura, astfel ca mama si copilul nu mai pot iesi din romania. asta in conditiile in care copilul se afla in clasa a II-a la o scoala din italia, scoala incepand in 15 septembrie.
    imediat ce a luat la cunostinta refuzul tatalui, mama a actionat in justitie, prin ordonanta presedintiala, la sfarsitul lunii iulie.
    nici pana acum nu s-a fixat termen in cauza, desi a solicitat solutionarea fara citarea partilor, cu maxima urgenta, astfel incat pana in 10 septembrie sa aiba hotararea definitiva si pasaportul, ca sa poata iesi din tara.
    in mod evident, nu au nici o sansa sa faca acerst lucru, ceea ce inseamna ca minorul va intarzia foarte mult la scoala (cu probabile consecinte administrtiv-scolare), iar mama isi va pierde locul de munca, la care de asemenea trebuie sa fie in 15 septembrie.
    acum, dupa ce am rememorat exemplul, imi dau seama ca adeptii custodiei comune au dreptate: e o institutie foarte buna. iata ce situatii minunate ies din ea …
    ps: credeti ca instanta care va judeca fondul litigiului va acorda custodie unica, dupa acest refuz al tatalui ?! eu pariez ca nu, desi sper sa pierd pariul.
    2. vazand atat textul codului civil, cat si doctrina si jurisprudenta in materie, constat ca intre cei care fac legi, doctrinari si judecatori – pdop si cei carora li se aplica concre legea – poap, exista o mare prapastie.
    cu alte cuvinte, primii sunt foarte departe de realitati.
    judecatorii, de exemplu, ar trebui sa discute si altfel cu partile, ar trebui sa fie mai deschisi spre dialog, spre opinii, inclusiv spre relatarile avocatilor (aici ajungem la o alta problema a justitiei actuale a romaniiei – ideea ca judecatorii nu trebuie sa interactioneze deloc cu avocatii si justitiabilii, ci sa traiasca intr-o lume a lor si atat. nu cumva un judecator – ma refer la cei care ies acum de la INM – sa salute un avocat sau sa discute cu el la o cafea, sa auda si alte idei, alte conceptii; cati judecatori stiu ce sa intampla in familii dupa ce ei dau hotararile intr-un anumit fel ?!…).
    eu, ca avocat, discut mult cu oamenii si cu alti colegi. rezultatul este ca 90% din cei cu care discutam noi, avocatii, sunt foarte nemmultumiti de aceasta custodie comuna, oamenii nu o inteleg si nu o accepta, decat in mod formal, pt ca scrie undeva intr-o hotarare despre ea.
    zicea cineva mai sus ca parintii sunt foarte incantati de custodia comuna. probabil parintii din alte tari, unde civilizatia si cultura sunt mult peste cele din RO.
    noi, aici, trebuie sa facem legi concrete, aplicabile romanilor, nu legi idelaiste, despre cum ar trebui sa fie lucrurile.

  5. Cătălin OROVICEANU spune:

    Dintr-o anumita perspectiva, autorul are dreptate: custodia comuna poate deveni o arma in mana unor parinti „nerezidenti” cu mai putina materie in cutia craniana. E adevarat, refuzul emiterii unei declaratii pentru deplasare in strainatate sau al acceptarii unor tratamente medicale, inscrieri la o anumita scoala, motivate doar pe principiul „asa vreau io”, sunt manifestari abuzive ale parintelui nerezident care se bucura de custodie comuna.
    I-as aminti insa autorului si de cealalta fateta a problemei: de parintii (in general mame, sa nu ne ascundem), care, la adapostul fostei custodii unice, aveau un comportament la fel de abuziv, prin care sub diferite forme, negau orice implicare a parintelui nerezident in viata copilului (fie ca era vorba de decizii asupra unor aspecte importante, fie ca era vorba de legaturi personale). Intreb – retoric, desigur – daca autorul a avut discutii despre asemenea probleme anterior Noului Cod Civil, cu colegii de breasla care acum sunt atat de nemultumiti de custodia comuna.
    Personal, cred ca custodia comuna are atat un rol teoretic, cat si unul practic. Rolul teoretic (subliniat deja in mod coerent de cei care au postat mai sus) este de a permite o implicare a ambilor parinti in deciziile majore privind copilul. Altfel spus, nu trebuie prezumat ca doar un parinte stie ce e mai bine pentru copil, iar celalalt habar nu are.
    Rolul practic, la nivelul relatiilor parentale din Romania, este de a tempera din abuzurile parintilor rezidenti, stiind ca sunt amenintati de putinele „arme” la indemana parintelui nerezident.
    Cred ca ambele aceste roluri sunt benefice pentru relatiile dintre parinti si copilul lor minor.
    Da, de acord, pot exista si abuzuri sau situatii absurde. Si da, legii ii lipsesc unele parghii pentru a contracara asemenea situatii. Si da, judecatorilor le lipsesc curajul si/sau pregatirea pentru a proceda la o asemenea contracarare.
    Dar cred ca aceste abuzuri/situatii absurde nu inlatura beneficiile custodiei comune pentru marea masa a parintilor si, mai ales, a copiilor.
    PS1 De acord cu autorul si cu lipsa de empatie intre judecatori si avocati. Am avut recent un caz in care am lucrat cu avocati germani. Si ei imi spuneau ca il suna pe procuror si judecator, iar acesta le raspundea, le dadea detaliile solicitate (bineinteles, rezonabil solicitate). SF pentru Romania, ce mai…
    PS2 Am vazut recent un caz pe ProTV cu o mama plecata la munca in strainatate timp de 5 ani, interval in care copilul ei minor a fost ingrijit de bunici. Dupa 5 ani, mama a venit sa-si ia copilul cu ea, iar bunicii au refuzat. A fost in instanta si a castigat. A venit cu executor judecatoresc si copilul a refuzat sa plece. Bineinteles, m-am intrebat ce a fost in mintea judecatorului. Si, bineinteles, asemenea cazuri pot sustine pozitia autorului. Dar o mama cu putina materie la cutia craniana si un judecator slab nu inseamna in nici un caz ca ideea de custodie comuna este gresita.

    • Maria VAIDA spune:

      Nicio institutie de drept nu ar trebui sa fie intangibila! Judecatorul este chemat sa judece, nu sa aplice! Exercitarea impreuna a autoritatii parintesti este buna (si exista in fapt, chiar si fara sa fi fost legiferata) atunci cand parintii se pot intelege. Cand autoritatea parinteasca comuna este folosita de catre oricare dintre parinti drept arma impotriva celuilalt, nu mai despre interesul superior al copilului nu se mai poate vorbi. Cand copiem legi din alte tari, fara a exista si celelal;te mecanisme ale societatilor de unde copiem (fara discernamant!), rezultatul este unul dezastruos. Cand aplici, metaforic, regulile de circulatie de pe autiostrada pe ultia satului, rezultatul este ca vei calca cu masina toate animalele satului, chiar daca a circula pe autostrada e mai civilizat si mai confortabil decat a circula pe ulita satului! Si asta, fara sa mai vorbim despre absenta instantelor pentru minori, cauzele fiind lasate, intre un dosar de somatie de plata si altul de evacuare, la aprecierea unor judecatori care inca locuiesc cu propriile familii.

  6. Maria CLINCI spune:

    Am citit si am vazut pareri pro si conta. Eu cred ca, custodia comuna intre parinti este benefica pentru cresterea armonioasa a copilului. Oricum pentru el este o geutate, mai ales cand este foarte mic sa inteleaga ce se intampla. Prietenul meu este inca insurat, este in proces de divort, chiar de ne-am dorii ca copului sa ajunga sa creasca in prezenta noastra stim ca in Romania drepturi mai multe pentru custodia comuna ii revin mamei. In fine, nu este acest lucru o problema, eu nu sunt mama ei naturala, ar avea nevoie de afectiunea si dragostea ei. Problema este cand intervin mofturile mamei si nebunia ei ( nu spun ca este nebuna psihic, dar nici nu sunt sigura ca nu are ceva probleme psihice ) dar nu putem confirma acest lucru. La varsta de 17 ani a incercat sa se sinucida cu pastile, dupa ce a nascut a facut cateva sedinte la psiholog,acesta dandu-i o trimitere la psihiatru, dar nici un act doveditor ca s-au intamplat toate aceste lucruri. In fine… de ce sunt eu nelamurita, ar putea ca tatal sa nu primeasca custodie comuna? fetita este la mama, acum o da la gradinita, are un domiciliu stabil de 4 luni, dar fara resedinta pe buletin,stau impreuna cu chirie. Ultima oara cand am vazut copilul aman2 a fost cand bunica fetei a venit la noi,impreuna cu mititica, bunica a plecat la munca in afara, nu a vrut sa ne dea fata sa o crestem noi pana la intoarcerea ei in tara. Intrucat copilul era in grija ei in perioada acea, mama era plecata. Dupa acest eveniment fata a fost luata de mama si stau impreuna. Stim ca este ingrijita si iubita, dar mama are un comportament deplorabil. In aceasta perioada de 4 luni tatal a incercat sa mai vada fata chiar daca stia ca nu se poate intelege cu „fosta sotie”. Astfel s-au intalnit au mers in magazin sa ii cumpere cate ceva, evident ca mama nu s-a dezlipit de copil, a incercat sa faca scandal, nu l-a lasat sa petreaca timp cu copilul, au fost mai multe reprosuri, iar intr-un final pentru ca nu a dus-o pana la scara casei,la intaorcere a aruncat punga cu cumparaturi in mijlocul drumului si a lasat-o acolo. De la acest eveniment el nu a mai incercat sa o vada pe mititica pentru ca stie ca incearca doar sa il batjocoreasca, totul se reduce la banii, el are responsabilitati dar nu si drepturi. Tatal a continuat ca sa ii depuna lunar o suma de bani prin mandat postal si sa ii trimita pachete, pe care ori nu le-a ridicat, ori am afalt ulterior ca le-a donat fara ca macar sa le deschida, ori le-a luat dar nu stiu ce a urmat. Stiu ca jucarii din perioada in care a fost fata la noi le-a gasit la casa bunicii si le-a taiat cu foarfeca ( era un minion galben dupa care era inebunita mititica) . Am detaliat destul de mult povestea, ce nu am zis este ca tatal este nesigur de necinstea „fostei sotii” si din aceasta cauza si din cuvintele ei adresata in cearta el nu este sigur de paternitatea minorului, astfel a cerut in instanta tagada de paternitate, in urma acestei cerei desi mama susine ca este copilul lui a inaintat in instanta o cerere prin care cere oprirea tagadei, inaintarea divortului si respingerea de a aduce probe tatal la judecata. Ce credeti ca va urma? ce este de facut?

    Pe noi ne termina psihic, ne suna numai ca sa se certe, pt banii sau alte reprosuri, ii spune ca nu il intereseaza copilul dar daca vrea sa o vada, i se impune sa o vada pe copila doar la conditiile ei, doar daca ii cumpara ceva, doar , doar… nu poate pur si simplu ca le este dor unul de celaalt. In mesaje apar tot felu de cuvinte si amenintari la adresa lui, sau a mea, jigniri adresate catre aman2, desii eu nu ma opun cu nimic din ce doreste el sa faca pentru fetita, chiar din contra, eu sunt cea care ii cumpara lucruri pentru a trimite pachete care ulterior sunt aruncate. Spre rezumat, el incearca si face tot posibilul ca sa se inteleaga cu ea pentru dragul copilului lor. Ce este de facut? Multumesc anticipat !

  7. Florin RADU spune:

    A trecut, iata, un an si vreo 4 luni de la acest articol.
    Am fost sunat de atunci de zeci de oameni, inclusiv avocati, din toata tara, pentru schimb de pareri, de practica etc.
    Din pacate, insa, toate informatile pe care le-am primit de atunci, din toate directiile, nu a facut decat sa imi confirme sustinerile.
    Ceea ce este si mai grav e faptul ca instantele traiesc undeva sus, deasupra realitatii si emit hotarari nu conforme cu realitatea practica, ci cu dezideratul – intangibil – al bunei intelegeri intre fostii parinti.
    Poate ca, daca judecatorii ar afla cum se desfasoara lucrurile dupa ce ei au dispus custodie comuna, asta i-ar face sa se gandeasca mult mai bine cand se multumesc sa aplice, simplist, aceasta custodie comuna.
    Chiar si azi m-am intalnit cu o fosta clienta, care, ghici ce mi-a spus: ca fostul sot nu ii da acordul sa plece din tara cu copilul, in luna decembrie. Ce e de facut? Sa il dam in judecata, zic, doar ca procesul – chiar pe ordonanta presedintiala – dureaza vreo 4-5 luni.
    E bine, nu?!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.


Irina Maria STANCU


Oana ISPAS


Radu Slăvoiu


Livia Dianu-Buja


Ștefania Stoica


Luminița Malanciuc


Ioana-Olivia Voicu


Eduard Toma-Apostol


Florina-Lăcrămioara Drăgan