Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

PICCJ. Luare și dare de mită, cumpărare de influență, trafic de influență. Trimitere în judecată


22 august 2014 | Raluca ASAVEI, Paula VÂRBAN, Raluca ASAVEI
Secţiuni: Activitate parchete, Drept penal
JURIDICE - In Law We Trust
UNBR Caut avocat
Evenimente juridice

PICCJ. Luare și dare de mită, cumpărare de influență, trafic de influență. Trimitere în judecată.

Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:
– Ș. I. C., în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită (42 de fapte) şi trafic de influenţă (două fapte);
– M. I. D., B. R., P. G. G., R. A. R., S. A.C. A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită;
– S. E. E. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de dare de mită şi cumpărare de influenţă;
– P. N. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
Inculpatul Ș. I. C., prodecan al Facultăţii de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori (FFABBV) din cadrul Academiei de Studii Economice, având grad didactic de conf. univ. dr., în calitate de profesor titular al cursurilor de fiscalitate, asigurări şi reasigurări la această facultate, în perioada ianuarie 2012 – mai 2014, a pretins şi primit sume de bani, cuprinse între 500 de lei şi 500 de euro, de la studenţi sau masteranzi ai FFABBV, în scopul de a efectua un act contrar atribuţiilor de serviciu, respectiv le-a oferit lucrări de licenţă sau lucrări de disertaţie, gata elaborate, în formă digitală, asigurându-i totodată că, în calitate de membru şi al comisiei de licenţă/coordonator al lucrării de disertaţie, le va asigura nota corespunzătoare promovării examenului de licenţă/master.
De asemenea, inculpatul Ș. I. C. a primit de la inculpata P. N. suma de 400 de lei, în schimbul căreia i-a oferit acesteia lucrarea de licență gata elaborată, acceptând totodată să-și traficheze influența prin intervenție pe lângă profesorul scriptic coordonator al lucrărilor de licență oferite și membru al comisiei de examinare, pentru a-i asigura studentei promovarea examenului de susținere a lucrării de licență.
Inculpatul a primit şi de la inculpata S. E. suma de 200 de euro și 200 de lei, pentru a-și trafica influența, prin intervenție pe lângă cadrele didactice, pentru a-i asigura studentei promovarea unor examene de an ce au avut loc/urmează a se susține.

În baza art. 112 lit. e din Codul penal, art. 289 alin. 3 din Codul penal și art. 19 din Legea nr. 78/2000, sumele de bani obținute de către inculpatul Ș.I.C.  din comiterea celor 42 de infracțiuni de luare de mită, respectiv 9.730 euro, 1.525 lei şi 1.300 USD, urmează a fi confiscate.

Prin ordonanța din data de 21 iulie 2014 s-a dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra sumei de 650 euro, ridicată cu prilejul percheziţiei domiciliare efectuate la locuința inculpatului Ș. I. C., precum și asupra apartamentului acestuia.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Bucureşti.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

:: sursa: www.mpublic.ro

Avocat Paula VÂRBAN
Raluca ASAVEI

Cuvinte cheie: , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi ciţi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice


Servicii JURIDICE.ro
Cont profesional
JURIDICE Comunicare
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii
 
Privacy
Politica
Utilizare
Publicare
Despre noi
Secţiuni
Servicii
Contact
© 2003-2023 J JURIDICE.ro