Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilCyberlaw
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 
Print Friendly, PDF & Email

Convenţia de nulitate. Clasificare, domeniu, interdicții și formă
26.08.2014 | Ana PÂRVU


NOTĂ JURIDICE.ro: Acest material a făcut tema unei dezbateri pe Dezbateri juridice.

A. Clasificarea nulităţii. Consecinţe

Nulitatea reprezintă sancţiunea care intervine atunci când sunt încălcate normele juridice de rangul legii, ce reglementează condiţiile sale de validitate (de fond sau formă). În principiu, efectul fundamental al acestei sancţiuni constă, printre altele, în lipsirea actului de acele efecte juridice contrare normei încălcate.

Noul Cod civil modifică parţial maniera în care intervine nulitatea. Astfel, sub noua reglementare (ca, de altfel, şi sub vechea reglementare), sancţiunea operează pe cale judiciară (adică prin hotărârea unei instanţe de judecată), atunci când partea interesată solicită să se constatate nulitatea actului. Un element de noutate absolută, specific noii reglementări, constă în instituirea căii amiabile de intervenţie a nulităţii: părţile se pot înţelege (în anumite cazuri) cu privire la încheierea unui contract prin care să constate caracterul nul al unui act juridic preexistent. În fine, în baza Noului Cod civil, în ceea ce priveşte nulitatea de drept (adică produsă automat, prin efectul legii, fără a fi necesară o hotărâre judecătorească/o convenţie a părţilor care să stabilească nulitatea actului) aceasta nu are aplicabilitate, ca regulă, funcţionând prezumţia de valabilitate a actelor juridice. De altfel, admiterea existenţei instituţiei nulităţii de drept, chiar şi în cazuri de excepţie, rămâne o problemă controversată. Reprezintă un astfel de caz de excepţie (în care, conform unui curent de opinie, s-ar putea susţine incidenţa nulităţii de drept) acele clauze calificate de legiuitor ca fiind „nescrise” – adică situaţiile în care anumite clauze contractuale produc o încălcare extrem de gravă a legii; conform unei posibile interpretări, acestea ar atrage o nulitate de drept, nefiind deci necesară o hotărâre judecătorească sau o convenţie de nulitate care să anihileze efectele clauzei.

Drept consecinţă, ca regulă (adică cu excepţia cazurilor în care se poate admite existenţa unei nulităţi de drept) acţiunea în justiţie nu va fi una în constatare, ci în realizare, indiferent dacă suntem în prezenţa unei nulităţi absolute ori relative.

B. Domeniu de aplicare

Recunoaşterea convenţională a nulităţii (adică situaţia în care părţile constată nulitatea unui act preexistent) reprezintă un act juridic distinct faţă de cel constatat a fi nul, care trebuie să îndeplinească toate condiţiile legale de valabilitate.

Pot fi considerate limite ale nulităţii amiabile: actele juridice unilaterale, acele actele juridice bilaterale care nu pot înceta într-o manieră simetrică celei prin care au luat fiinţă (precum căsătoria), situaţiile în care legea prevede în mod expres că nu este permisă nulitatea amiabilă.

C. Interdicţia de a suplimenta ori suprima motivele de nulitate

Părţile nu pot adăuga la lege, în sensul instituirii unui motiv de nulitate. Astfel, dacă o convenţie de anulare a unui act juridic va conţine o clauză de declarare artificială a incidenţei nulităţii (deşi actul preexistent era valabil), atunci respectiva convenţie este contrară legii (clauza esenţială fiind considerată „nescrisă”, adică atrăgând sancţiunea nulităţii). Într-un posibil scenariu, părţile ar urmări să fraudeze legea, creând în mod artificial premisele pentru a se produce efectele nulităţii: retroactivitatea, repunerea în situaţia anterioară şi anularea actului juridic subsecvent. Uzând în mod fraudulos de mecanismul nulităţii amiabile, părţile ar putea să afecteze drepturile unor terţi de bună-credinţă. Tocmai pentru a preveni astfel de situaţii, legiuitorul a intervenit, „incriminând” clauzele prin care se convine asupra unor motive de nulitate (motive suplimentare faţă de cele prevăzute explicit sau deduse din cadrul legal).

Similar, părţilor nu le este permis să suprime un motiv de nulitate. O atare situaţie s-ar întâlni atunci când o anumită conduită a părţilor contractante va fi considerată permisă (adică conformă cu legea), deşi respectiva acţiune intră în contradicţie cu normele legale (ceea ce ar fi justificat ca părţile să convină asupra nulităţii). Practic, suprimarea presupune o neacceptare a motivului de nulitate existent la momentul încheierii actului juridic preexistent, deci „o ascundere” a nulităţii. Şi o atare clauză va fi considerată „nescrisă”, adică va atrage sancţiunea nulităţii.

În opoziţie cu „suprimarea”, Noul Cod Civil reglementează confirmarea actului nevalabil. Ca regulă, confirmarea nu este aplicabilă în situaţia nulităţii absolute (excepţie făcând acele situaţii în care legea prevede în mod expres posibilitatea confirmării acestora). Atunci când actul juridic anulabil este confirmat, părţile trebuie să cunoască şi să recunoască caracterul său nevalabil. În plus, confirmarea actului nevalabil este indisolubil legată de faptul că, la momentul producerii sale, sunt îndeplinite condiţiile legale de validitate a actului relevant (adică este remediată cauza iniţială a nulităţii). În fine, confirmarea va produce efecte retroactive.

D. Forma convenţiei de nulitate

Convenţia de nulitate va îmbrăca forma actului anulat, în virtutea principiului simetriei formelor.

Spre exemplu, un contract de vânzare-cumpărare a unui teren, încheiat în formă autentică (adică valabil sub aspectul formei), însă nul din perspectiva condiţiilor de fond (e.g. eroare asupra bunului), va putea fi anulat convenţional doar printr-un alt act autentic.

Un alt exemplu este versiunea inversă a scenariului de mai sus: contractul de vânzare-cumpărare a unui teren respectă condiţiile de fond edictate, însă nu şi pe cele de formă (este încheiat sub semnătură privată). În ipoteza în care actul de vânzare-cumpărare este nevalabil ca act translativ de proprietate, prin efectul conversiunii, acesta ar putea valora ca antecontract. Conversiunea este operaţiunea bazată pe principiul salvardării actului juridic, în baza căreia un act nul poate îndeplini condiţiile pentru a fi calificat ca un act distinct. Or, antecontractul reprezintă un act sub semnătură privată, iar conform principiului mai sus enunţat, al simetriei formelor, se poate susţine că actul de anulare va avea aceeaşi formă ca cel a cărui anulare au convenit-o părţile (sub semnătură privată).

Ana PÂRVU
Avocat, ŢUCA, ZBÂRCEA & ASOCIAȚII

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate