Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Excepţie de neconstituţionalitate respinsă ref. tragerea la răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune
27.08.2014 | Lorina PÎRVAN

Secţiuni: CCR, Drept constitutional, Drept penal, RNSJ
JURIDICE - In Law We Trust

În Monitorul Oficial al României nr. 389 din data de 27 mai 2014 a fost publicată Decizia Curţii Constituţionale nr. 195 din 3 aprilie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146 şi art. 215 alin. 5 din Codul penal din 1969.

Excepţia de neconstituţionalitatea fost ridicată într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, cu ocazia soluţionării unei cauze penale având ca obiect tragerea la răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. 1, 2 şi 5 din Codul penal din 1969, cauză aflată în stadiul procesual al apelului.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 146 şi art. 215 alin. 5 din Codul penal din 1969, cu următorul cuprins:
– art. 146 (modificat prin Legea nr. 278/2006 pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi): „Prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o pagubă materială mai mare de 200.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activităţii, cauzată unei autorităţi publice sau oricăreia dintre unităţile la care se referă art. 145, ori altei persoane juridice sau fizice.”;
– art. 215 alin. 5: „Înşelăciunea care a avut consecinţe deosebit de grave se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi”.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia au susţinut că dispoziţiile art. 146 şi art. 215 alin. 5 din Codul penal din 1969 încalcă prevederile constituţionale ale art. 124 privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, şi ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, deoarece se naşte un regim discriminatoriu pentru persoanele cercetate penal întrucât redactarea lapidară şi neclară a textelor de lege criticate creează posibilitatea săvârşirii unor abuzuri în aplicarea legii de către autorităţile în drept, lăsând interpretarea sintagmei „perturbare deosebit de gravă a activităţii” la aprecierea procurorilor şi judecătorilor, în condiţiile în care sistemul nostru de drept nu se ghidează după jurisprudenţă, aceasta neechivalând cu legea.
Totodată, autorii au invocat încălcarea prevederilor art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil deoarece este o inechitate și ingerinţă exercitată de legiuitor în activitatea economică a societăţilor comerciale întrucât suma de 200.000 lei poate reprezenta un prejudiciu nesemnificativ pentru operatorii economici cu rulaj valoric ridicat, dar şi un prejudiciu ce poate avea consecinţe deosebit de grave pentru societăţile cu o activitate de mică valoare economică.
Autorii au mai arătat că dispoziţiile art. 215 alin. 5 din Codul penal din 1969 sunt discriminatorii în raport de reglementarea infracţiunii de evaziune fiscală, fiind stabilite limite de pedeapsă diferite: pedeapsa pentru evaziunea fiscală prin care s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro este închisoarea de la 4 la 10 ani, iar pentru înşelăciunea care a produs o pagubă materială mai mare de 200.000 lei, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani.

În urma analizei excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea a constatat că autorii excepţiei critică dispozitiile art. 146 din Codul penal din 1969, în raport cu care este reglementată agravanta infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. 5 din acelaşi cod, cu privire la care Curtea s-a mai pronunţat şi, astfel, face trimitere la Decizia nr. 50 din 26 ianuarie 2006, Decizia nr. 176 din 2 martie 2010 şi Decizia nr. 623 din 6 mai 2010, prin care a statuat că reglementarea criticată este necesară cu atât mai mult cu cât legiuitorul a prevăzut consecinţele deosebit de grave ca element circumstanţial în conţinutul agravant al mai multor infracţiuni.

Susţinerile cu privire la reaprecierea criteriului valoric care determină înţelesul expresiei „consecinţe deosebit de grave” nu pot fi reţinute deoarece Curtea Constituţională verifică, în cadrul controlului de constituţionalitate a legilor, conformitatea acestora cu dispoziţiile constituţionale, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului, modificarea conţinutului unei norme juridice fiind o prerogativă exclusivă a autorităţii legislative.

Cu acelaşi prilej, Curtea a respins şi critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (3) deoarece aplicarea cerinţei procesului echitabil se impune numai în legătură cu procedura de desfăşurare a procesului, iar nu şi în ceea ce priveşte cadrul juridic sancţionator al faptelor, adică în domeniul dreptului substantial.
Astfel fiind, reglementarea infracţiunii de înşelăciune prevăzute la art. 215 alin. 5 din Codul penal din 1969, prin raportare la producerea unor consecinţe deosebit de grave în sensul art. 146 din acelaşi cod, reprezintă o opţiune de politică penală, de competenţa exclusivă a legiuitorului, care nu aduce nicio atingere principiului egalităţii în drepturi ce presupune ca la situaţii egale să corespundă tratament egal, iar la situaţii diferite să existe un tratament diferit şi nici principiului conform căruia justiţia e unică, imparţială şi egală pentru toţi.
În plus, nu subzistă nici critica bazată pe comparaţia dispoziţiilor de lege criticate cu norma de incriminare a evaziunii fiscale întrucât examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu prevederi din Constituţie sau din actele internaţionale la care România este parte, iar nu compararea dispoziţiilor mai multor legi între ele şi nici coroborarea lor sau posibilele contradicţii din cadrul legislaţiei interne.

Astfel, Curtea decide:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile art. 146 şi art. 215 alin. 5 din Codul penal din 1969 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Lorina PÎRVAN

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti