Av. Liviu-Alexandru Viorel, Muşat & Asociaţii, a publicat, în Revista Română de Drept Privat nr. 1/2014, articolul intitulat „Unele propuneri de modificare a configuraţiei cererii de reexaminare a taxei judiciare de timbru prevăzute de O.U.G. nr. 80/2013. În căutarea unei abordări coerente. Necesitatea reglementării exprese a posibilităţii pârâtului de a formula cerere de reexaminare„.

Autorul apreciază că, ţinând cont de elaborarea inadecvată a dispoziţiilor pertinente ale Legii nr. 146/1997, nici doctrina, nici jurisprudenţa nu au fost uniforme în ceea ce priveşte identificarea persoanelor având dreptul de a depune o cerere de reexaminare împotriva modului de fixare a taxei judiciare de timbru datorate de către reclamant. Conform consideraţiilor făcute de anumiţi autori şi de anumite instanţe, numai reclamantul ar fi putut să depună o cerere de reexaminare; dimpotrivă, alţi autori şi alte instanţe au considerat că acest drept ar fi trebuit acordat nu doar reclamantului, ci şi pârâtului în ceea ce priveşte cererea reclamantului. Într-o abordare simplistă şi fără legătură cu justificarea mecanismului cererii de reexaminare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 prevede o primă teză, care a ocupat o poziţie minoritară în jurisprudenţa şi în doctrina elaborate, conform vechii Legi nr. 146/1997.

În opinia autorului, aceasta nu este unica deficienţă a cererii de reexaminare prevăzute de noua reglementare; din contră, reglementarea permite ca anumite soluţii contestabile să persiste. Spre pildă, chiar dacă cererea de reexaminare ar fi soluţionată de către un alt complet, totuşi, competenţa rămâne la aceeaşi instanţă. De altfel, relevă autorul, legiuitorul omite clarificarea chestiunilor procedurale specifice – cum se determină un termen până la care completul competent trebuie să se pronunţe asupra cererii de reexaminare sau în ceea ce priveşte obligaţia ce incumbă completului iniţial învestit pentru a indica de manieră expresă raţiunile esenţiale pe care s-a bazat decizia sa referitoare la valoare taxei judiciare de timbru.

În pofida faptului că soluţia este neinspirată şi discutabilă sub aspectul oportunităţii sale, autorul apreciază că Ordonanţa are meritul incontestabil de a fi clarificat problematica titularului cererii de reexaminare, consacrând opinia minoritară potrivit căreia numai reclamantul poate formula cerere de reexaminare.

În concluzie, autorul arată că se impune reconsiderarea soluţiei adoptate de legiuitor: „numai printr-o abordare extrem de simplistă şi neracordată la raţiunea de a fi a mecanismului cererii de reexaminare legiuitorul a consacrat la nivel legislativ această soluţie restrictivă şi negreşit dăunătoare; se impune, aşadar, modificarea actului normativ-cadru în materia taxelor judiciare de timbru în sensul legiferării exprese a accesului tuturor părţilor litigante la mecanismul cererii de reexaminare”.

Andreea BANU