Gazele de şist nu sunt reglementate nici de Legea petrolului, nici de cea a energiei şi a gazelor naturale
4 septembrie 2014 | Maria BORNEA
Alături de alţi factori de decizie, justiţia poate fi unul decisiv în soluţionarea legală, echitabilă şi morală a problemei care frământă omenirea în prezent, aceea a exploatării sau nu, a gazelor de şist, a metodelor prin care se va face, a consecinţelor care se pot produce pentru mediu şi oameni, etc. Şi aşa cum nici statele lumii nu au o ajuns la o poziţie comună în această problemă, nici practica juridică din ţara noastră nu este unitară. Principala cauză a acestei situaţii cred că este dată de faptul că încă nu există studii certe, clare, indubitabile referitor la întreaga această problematică foarte complexă şi vastă. Şi dacă specialiştii în domeniu, adică cei de mediu, geologii, inginerii minieri, petroliştii, etc. nu ştiu încă exact ce sunt gazele de şist, cum se pot exploata mai bine şi mai sigur, cum să ştie juriştii? De aici soluţiile diferite date uneori la nimereală în instanţe.
Astfel, unele instanţe consideră că gazele de şist nu sunt cuprinse în reglementarea celor două legi de mai sus și că nu intră în categoria bogăţiilor de interes public ale subsolului, reglementate de art. 136 alin. 3 din Constituţie, deci nu aparţin statului ci comunităţilor locale, iar alte instanţe, prin adăugare la lege sau ignorând definiţiile din lege şi luându-le în considerare pe cele din dicţionare, consideră că ele intră în definiţia legală a gazelor naturale, astfel că sunt cuprinse în domeniul public al statului.
În hotărârile judecătoreşti pronunţate se regăsesc doar argumente juridice de interpretare a legilor, uneori complet greşite, aşa cum am arătat mai sus. Nu este admisibil ca, atunci când o instituţie juridică este definită într-o normă juridică în mod exact, cu enumerări limitative, să se dea o soluţie juridică bazată pe definiţia generală, pentru marele public, din dicţionar şi să fie exclusă cea legală.
În prezent explicaţia pentru care aceste gaze nu au fost cuprinse în aceste legi este dată de lucrarea întocmită de specialişti ai Institutului Geologic al României intitulată „Exploatarea gazelor de şist prin fracturare hidraulică. O metodă cu posibile efecte catastrofale pe termen mediu şi lung”, avându-i ca autori pe Dr. Mircea Ţicleanu, Radu Nicolescu, dr. Adriana Ion, din care redăm următorul capitol: „Analizând toate datele de care a dispus pînă la un moment dat asupra exploatării gazelor de şist un geofizician român, Nicolae Heredea ajunge la concluzia că este vorba în acest caz, de fapt, de o acţiune premeditată de provocare a unor reacţii geochimice antropice astfel încît gazul principal rezultat (metanul) este în realitate de natură abiotică. Deci aşa numitele ”gaze de şist” nu sunt de fapt gaze naturale combustibile. Fiind astfel vorba despre gaze antropice abiotice (deci care au rezultat prin intervenţia omului asupra argilitelor) este greşit să numim obţinerea lor ”exploatare” deoarece ne aflăm de fapt în faţa unui proces de ”fabricare in situ”. În realitate, au loc, deci, ”reacţii chimice producătoare de hidrocarburi gazoase”. În acest context, prin sondele de explorare se pot face teste, greu sau imposibil de controlat, de ”fabricare” de gaze combustibile pentru verificarea reţetelor de soluţii chimice.
Mai concret, se poate spune că argilitele (şisturile, shales) reprezintă de fapt materia primă, în timp ce apa şi aditivii au rol de reactiv chimic, între acestea având astfel loc reacţii chimice. Are loc, deci, din punct de vedere legal, un act de poluare deoarece se introduce direct în mediu o substanţă (din această perspectivă un ”poluant”) care modifică echilibrul constituenţilor acestuia. Este astfel creat în natură, in situ, în subsol, un ”reactor chimic”. Câmpul de reacţie chimică va avea o dezvoltare spaţială controlată de direcţiile de minimă rezistenţă şi de distribuţia spaţială a substanţelor care reacţionează cu amestecul chimic introdus cu ajutorul sondelor. Termenul de “fracturare hidraulică” maschează astfel o realitate cu totul diferită în raport cu tipul de exploatare care ne este în mod concret prezentat, fiind vorba de fapt despre adevărate “fabrici de gaze”, foarte rentabile din variate motive, respectiv despre “reactoare chimice” care, în număr mare, pot alcătui un adevărat “combinat chimic” uriaş, liber, neîngrădit, nesecurizat, cu procese de producţie libere, nesecurizate, necontrolate. După o astfel de “exploatare”, în subsol nu mai rămîne nimic natural. Rocile iniţiale nu mai sunt roci ci deşeuri amestecate cu noxe lichide. ”Rămîne un uriaş depozit de deşeuri ale umanităţii, cantonate în mediul geologic, distrus total, necontrolat şi necontrolabil de către om”. În acest context “migraţia geochimică în timp geologic” a gazelor “fabricate” şi a ”noxelor fluide” este inevitabilă. În totalitate, consecinţele nefaste ale unui astfel de tip de “exploatare” sunt numeroase şi cel mai adesea grave, iar uneori pot fi chiar catastrofale.”
Prin urmare, gazele de şist exploatabile sunt produse de om prin reacţia chimică a apei şi a substanţelor injectate în subsol, cu argilita. Adică laboratorul de producere a lor este mutat în subsol, astfel că ele nu sunt produse naturale ale pământului ci sunt rezultatul activităţii omului. Acesta este motivul pentru care specialiştii geologi nu au cuprins gazele de şist în textele acestor legi, dar nu au avut curajul să ne explice aceasta, având în vedere tendinţele politice care sunt în lume, în sensul exploatării a tot ce se poate, ignorând consecinţele pentru mediu şi om.
Am citat doar un capitol din această lucrare, dar ea merită citită în întregime şi vă veţi cutremura. Este extrem de densă, de bine documentată şi argumentată. Din ea rezultă, fără putinţă de tăgadă, că urmările fracturării hidraulice sunt extrem de periculoase şi pe termen scurt şi pe termen lung, că se pot produce catastrofe ecologice, pentru care planeta şi omenirea nu sunt pregătite.
Revenind la argumentele de text, art. 1 alin. 3 din Legea petrolului nr. 238/2004 spune:
„Gazele naturale cuprind gazele libere din zăcăminte de gaz metan, gazele dizolvate în ţiţei, cele din capul de gaze asociat zăcămintelor de ţiţei, precum şi gazele naturale rezultate din extracţia amestecurilor de gaz condensat.” Deci, definiţia cuprinde doar gaze convenţionale, nu şi pe cele de şist.
Legea nr. 123/2012 a energiei electrice şi a gazelor naturale, în art. 100 intitulat „Înţelesul unor termeni şi expresii”, prevede: „În sensul prezentului titlu următorii termeni şi expresii se definesc după cum urmează: (…)
pct. 48. gaze naturale: gazele libere din zăcăminte de gaz metan, gazele dizolvate în ţiţei, cele din capul de gaze asociat zăcămintelor de ţiţei, precum şi gazele rezultate din extracţia sau separarea hidrocarburilor lichide.” Nici aici nu sunt cuprinse gazele de şist.
Nu putem adăuga la lege şi nici nu putem distinge acolo unde legea nu o face. Iată deci, care este explicaţia faptului că legiuitorul nu a inclus în categoriile de gaze din textele de mai sus şi pe cele de şist, adică pentru faptul că nu sunt gaze naturale, ele sunt produse de om în subsol, unde se creează „reactoare chimice”, „fabrici de gaze” in situ.
Prin urmare, este evident că gazele de şist nu fac parte nici din categoria celor reglementate de art. 136 din Constituţie, deci nu aparţin domeniului public al statului.
Studiul specialiştilor de la Institutul Geologic al României a apărut în luna iulie 2014, după pronunţarea hotărârilor care includ gazele de şist în categoria gazelor naturale. Poate că dacă apărea înainte, s-ar fi înţeles ce sunt aceste gaze, cum se produc, şi în hotărâri nu s-ar fi regăsit definiţii de dicţionar, şi nici nu s-ar fi adăugat la lege. Câtă vreme noi, juriştii, nu am înţeles exact aceste fenomene, hotărârile care se referă la ele nu respectă realitatea, nefiind astfel legale şi temeinice.
Am semnalat acest studiu pentru că el nu ar trebui să lipsească de pe masa nici unui actor implicat în actul de justiţie referitor la gazele de şist, în special al judecătorilor, şi sperăm că aşa va fi în hotărârile care se vor pronunţa în viitor. Multe cauze se află în faza de recurs şi este imperios necesar să se cunoască mai bine ce sunt aceste gaze, cum se produc, ce consecinţe se pot produce prin exploatarea lor pentru că doar aşa se pot pronunţa hotărâri temeinice şi legale.
Vom încheia cu ultimul capitol al acestui studiu:
„CONCLUZII
Exploatarea gazelor de şist prin fracturare hidraulică de mare volum este neîndoielnic o formă agresivă de intervenţie antropică asupra mediului geologic, care poate avea urmări grave sau chiar catastrofale mai ales pe termen mediu sau lung.
În afara contaminărilor posibile legate de etapa de explorare şi a diferitelor moduri de poluare pe termen scurt a apei, aerului şi solului din vecinătatea zonelor exploatate, această metodă de „regim tehnologic incorect” (în termenii clasici de exploatare a zăcămintelor convenţionale de petrol şi gaze) presupune neapărat şi următoarele efecte sigure nedorite:
– transformarea unor mari cantităţi de ape curate (potabile sau industriale) în ape nocive, contaminate (prin alcătuirea fluidului de fracturare), pierdute definitiv;
– distrugerea unor segmente distincte ale mediului geologic (prin fracturarea rocilor vizate ca obiectiv al exploatării)
– formarea unor acvifere antropice de tip fisural cantonate în rocile supuse fracturării, îmbibate cu fluidele de fracturare şi cu substanţele rezultate din reacţia acestora cu mediul;
– perturbarea echilibrului dinamic al depozitelor aflate între nivelele de argilite fracturate şi suprafaţa terenului (cu efecte mai importante asupra rocilor poroase – nisipuri, gresii sau cu caverne şi goluri carstice – calcare, dolomite);
– transformarea fostelor zone exploatate în arii interzise în viitor altor intenţii de explorare, cu obiective complet diferite, chiar dacă ar viza ţinte aflate peste nivelul argilitelor exploatate prin fracturare hidraulică;
– pe termen mediu sau lung, migraţia geochimică (pe sisteme de falii sau fisuri sau/şi de-a lungul coloanelor cu izolaţia deteriorată a fostelor sonde de exploatare) poate duce, pe rînd, la poluarea (contaminarea) unor acvifere, a pînzei freatice şi în final a reţelelor hidrografice, deci implicit şi a solului, pe arii relativ mari. Un astfel de proces poate fi favorizat de suita de cutremure naturale obişnuite, ulterioare exploatării, şi poate fi accelerat în cazul unor seisme de magnitudini neobişnuit de mari, posibile de-a lungul unor perioade mai mari de timp.”
Maria BORNEA,
avocat Baroul Arad.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
