Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilCyberlaw
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Recuperare creanţe
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
Executor judecatoresc Florin Traian Copuzeanu
 
 1 comentariu | 
Print Friendly, PDF & Email

Efectele trimiterii preliminare la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la cursul executării silite
08.09.2014 | Daniel-Mihail ȘANDRU, Mihai BANU, Dragoş CĂLIN


Motto:
„Justiţia nu este pusă în mişcare de grabă”
Umberto Eco, Numele trandafirului citat de
Umberto Eco, Limitele interpretării, Editura Pontica, 1996, p. 130.

Rezumat

Articolul îşi propune să analizeze problemele care pot apărea din aplicarea şi interpretarea dreptului Uniunii Europene, mai precis în situaţia în care instanţa naţională formulează, potrivit Noului Cod de Procedură Civilă, o trimitere preliminară la Curtea de Justiţie, în faza executării silite. În special, articolul va încerca să delimiteze acţiunea principiului autonomiei procedurale şi influenţa acestuia în privinţa suspendării judecăţii, precum şi efectele cu privire la suspendarea cursului executării silite.

1. Metodologia cercetării

Aplicarea şi interpretarea dreptului Uniunii Europene de către instanţele şi autorităţile publice din România devine parte a aplicării dreptului în general, prin eliberarea de limita trasată între dreptul nostru și dreptul „celălalt”. Desigur, percepţia şi, mai ales, ştiinţa aplicării dreptului Uniunii Europene pot fi îmbunătăţite. Nu există şi nu se pot realiza statistici, dar, după 7 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, sistemul de învăţământ este încă departe de a fi unul conform realităţilor. În plus, eforturile în direcţia cercetării şi diseminării informaţiilor pentru profesioniştii dreptului care nu au studiat în mod direct dreptul Uniunii Europene sunt încă precare. Această introducere a fost realizată pentru că subiectul articolului comportă o pregnantă latură teoretică, dar nu abstractă, în care sunt evidenţiate soluţii la posibile ipoteze. Autorii au considerat că un articol de întâmpinare este necesar întrucât cercetarea post-factum ar fi inutilă în soluţii practice/aplicative pentru ceea ce s-a petrecut, ci doar într-o analiză critică (evaluarea critică, istorică importantă în cercetarea juridică nu este singura care să substanţieze concepte şi instituţii) – de altfel, cum vom vedea, erorile în materie au şi apărut. Avantajele analizei critice sunt evidente, dar presupunerea autorilor este că efectele pozitive ale unui studiu în care metodologia cercetării să fie influenţată de ipoteze (ipoteza, de altfel, pune, etimologic – „hypo” şi „thesis”- cel puţin, temelia unei cercetări) este cel puţin necesară. De altfel, recenta cauză, soluţionată deja, C-92/14, Tudoran și alţii este un exemplu – din această materie – de cooperare judiciară între instanţele din România și Curtea de Justiţie.

2. Acest articol este despre suspendare?

Prezentul studiu nu se referă la acţiunea dreptului Uniunii Europene într-un mod abstract şi fără legătură cu realitatea. Acţiunea dreptului Uniunii Europene în procedura civilă română este cunoscută: procedura trimiterii preliminare[1] este utilizată din ce în ce mai des de instanţele naţionale[2]. Presupunerea autorilor este că această procedură a fost cunoscută de către profesioniştii dreptului în special pentru efectul de rupere de ritm pe care îl impune suspendarea judecăţii. Noul Cod de procedură civilă a fost de altfel un moment prin care avocaţii au mai primit o şansă[3]. Astfel, practicienii au înlocuit beneficiile suspendării în situaţia excepţiei de neconstituţionalitate cu posibilitatea formulării unei trimiteri preliminare, care are acelaşi efect – suspendarea de drept a acţiunii; în situaţia trimiterii preliminare există o altă responsabilitate şi se produc efecte în planul cooperării între instanţele naţionale şi cele europene, consecinţe de diplomaţie juridică, dar şi practice[4].

Nu doar formularea unei trimiteri preliminare de către instanţa naţională este în planul preocupărilor acestui articol. Se poate întâmpla ca aceeaşi problemă de drept să formeze deja o cauză la Curtea de Justiţie: în această situaţie, instanţa poate suspenda acţiunea până la pronunţarea Curţii de Justiţie în cauza respectivă[5]. În această privinţă, trebuie subliniate două aspecte: pe de o parte, această procedură nu este prevăzută în procedura civilă, şi tocmai de aceea, temeiul juridic al suspendării este disputat şi unori discutabil[6]; pe de altă parte, instanţa care suspendă acţiunea în aşteptarea pronunţării Curţii de Justiţie nu are controlul deplin al procedurii „principale”, în sensul că instanţa care a formulat trimiterea preliminară o poate retrage în orice moment, fără posibilitatea ca instanţa care a stat în expectativă să poată interveni – desigur, poate formula chiar ea o trimitere preliminară, dar aceasta presupune o amânare suplimentară (dar care este totuşi, în esenţă, singura posibilitate pentru interpretarea dreptului european de către Curtea de Justiţie).

3. Executorii judecătoreşti şi trimiterile preliminare

Executorii judecătoreşti nu sunt instanţe[7], în sensul art. 267 TFUE care reglementează procedura trimiterii preliminare. Interesul executorilor faţă de această procedură este indirect: posibilitatea ca în faza executării silite, a contestaţiei la executare, să se solicite de către una din părţi sau din oficiu formularea unei trimiteri preliminare. Trimiterea preliminară este o procedură care, birocratic, presupune traducerea trimiterii în limbile oficiale, observaţii şi intervenţii ale statelor membre, procedură care se consumă în aproape un an şi jumătate (ca timp mediu de soluţionare). Timpul este foarte important în executarea unei hotărâri judecătoreşti, iar o perioadă de peste un an poate fi fatală, cu atât mai mult cu cât nu poate fi solicitată una din cele două proceduri accelerate (şi care, de altfel, chiar în materie penală, au fost respinse în toate cauzele provenite din România). Există şi posibilitatea exercitării recursului faţă de formularea unei trimiteri preliminare[8], dar trebuie amintit că instanţa de trimitere este cea care îşi asumă întreaga responsabilitate cu privire la trimitere, iar instanţa de control judiciar are foarte puţine resurse pentru a împiedica procedura deja demarată şi. în orice caz. nu poate retrage trimiterea preliminară formulată.

4. Ce suspendă trimiterea preliminară în faza executării silite?

4.1. Principiul suspendării procedurii/acţiunii interne

Trimiterea preliminară formulată în condiţiile art. 267 TFUE suspendă de drept cursul judecăţii, potrivit art. 412 pct. 7 NCPC. Suspendarea intervine indiferent de etapa procesuală sau calea de atac exercitată, atâta vreme cât sunt întrunite condiţiile de legalitate cu privire la formularea trimiterii. Instanţa de control judiciar nu poate interveni nici asupra fondului unei trimiteri preliminare şi nici în situaţia unui refuz de trimitere preliminară. Desigur, nu ne aflăm în faţa unei decizii discreţionare, dar trebuie evitate excesele şi studiate cu atenţie situaţiile/motivele de refuz al trimiterii[9].

4.2. Principiul autonomiei procedurale în materia executării silite. Jurisprudenţa recentă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

4.2.1. C-415/11, Aziz. Curtea de Justiţie a arătat că „în lipsa armonizării mecanismelor naţionale de executare silită, modalităţile de punere în aplicare a motivelor de contestaţie admisibile în cadrul unei proceduri de executare ipotecară şi a puterilor conferite instanţei de fond, competentă să analizeze legalitatea clauzelor contractuale în temeiul cărora a fost stabilit titlul executoriu, sunt reglementate de ordinea juridică internă a statelor membre în temeiul principiului autonomiei procedurale a acestora din urmă, cu condiţia însă ca acestea să nu fie mai puţin favorabile decât cele aplicabile unor situaţii similare supuse dreptului intern (principiul echivalenţei) şi să nu facă imposibilă în practică sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite consumatorilor de dreptul Uniunii (principiul efectivităţii)”[10].

4.2.2. C-280/13, Barclays Bank. Într-o cauză recentă, Curtea de Justiţie, citând şi cauza Aziz, menţionată anterior, delimitează foarte clar procedura de executare silită de acţiunea Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii[11].

„28 Prin intermediul acestor patru întrebări, care trebuie analizate împreună, instanţa de trimitere solicită, în esenţă, să se stabilească dacă Directiva 93/13 și principiile dreptului Uniunii referitoare la protecţia consumatorilor și la echilibrul contractual trebuie interpretate în sensul că se opun actelor cu putere de lege și normelor administrative ale unui stat membru, precum cele în discuţie în litigiul principal, care, pe de o parte, prevăd că, în pofida adjudecării unui imobil ipotecat, a cărui valoare estimată este superioară valorii totale a creanţei garantate, pentru o sumă egală cu 50 % din această valoare creditorului ipotecar în lipsa unui terţ licitant, acest creditor poate să continue executarea silită a titlului pe care își întemeiază creanţa pentru o valoare corespunzătoare soldului restant din aceasta şi, pe de altă parte, permit extinderea garanţiilor creditorului menţionat, în ipoteza unei diminuări cu 20 % a estimării valorii imobilului ipotecat, fără a prevedea posibilitatea unei reevaluări în creștere a acestei estimări în favoarea debitorului.

29 Potrivit articolului 1 alineatul (1), Directiva 93/13 are ca obiect apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre privind clauzele abuzive în contractele încheiate între un vânzător sau furnizor și un consumator.

30 Trebuie amintit, de asemenea, că, potrivit articolului 1 alineatul (2) din directiva menţionată, „dispoziţiile prezentei directive nu se aplică clauzelor contractuale care reflectă acte cu putere de lege sau norme administrative obligatorii”.

31 În plus, în conformitate cu al treisprezecelea considerent al aceleiași directive, articolul 1 alineatul (2) din Directiva 93/13 „se referă și la normele care, în conformitate cu legea (naţională), se aplică între părţile contractante, cu condiţia să nu se fi instituit alte acorduri”.

32 Rezultă, dintr‑o jurisprudenţă constantă, că sistemul de protecţie pus în aplicare prin directiva menţionată se întemeiază pe ideea că un consumator se găsește într‑o situaţie de inferioritate faţă de un vânzător sau un furnizor în ceea ce priveşte atât puterea de negociere, cât şi nivelul de informare (Hotărârea Aziz, C‑415/11, EU:C:2013:164, punctul 44).

33 Având în vedere o astfel de situaţie de inferioritate, articolul 6 alineatul (1) din aceeași directivă prevede că clauzele abuzive nu creează obligaţii pentru consumator. După cum reiese din jurisprudenţă, este vorba despre o dispoziţie imperativă care urmărește să substituie echilibrul formal pe care îl instituie contractul între drepturile şi obligaţiile cocontractanţilor printr‑un echilibru real, de natură să restabilească egalitatea dintre aceste părţi (Hotărârea Aziz, EU:C:2013:164, punctul 45).

34 În acest context, Curtea a considerat deja de mai multe ori că instanţa naţională este obligată să analizeze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale care se încadrează în domeniul de aplicare al Directivei 93/13 şi, prin aceasta, să suplinească dezechilibrul existent între consumator şi vânzător sau furnizor, de îndată ce dispune de elementele de drept şi de fapt necesare în acest scop (Hotărârea Aziz, EU:C:2013:164, punctul 46 şi jurisprudenţa citată).

35 Pe de altă parte, Curtea a statuat că Directiva 93/13 trebuie interpretată în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru care nu permite instanţei sesizate cu o cerere de somaţie de plată să aprecieze din oficiu, in limine litis sau într‑o altă etapă a procedurii, deși dispune de elementele de drept şi de fapt necesare în acest scop, caracterul abuziv al unei clauze privind dobânda moratorie cuprinsă într‑un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor şi un consumator, în lipsa unei opoziţii formulate de acesta din urmă (Hotărârea Banco Español de Crédito, C‑618/10, EU:C:2012:349 punctul 57).

36 În plus, Curtea a considerat, la punctul 64 din Hotărârea Aziz (EU:C:2013:164), că directiva menţionată trebuie interpretată în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru care, în condiţiile în care nu prevede, în cadrul unei proceduri de executare ipotecară, motive de contestaţie întemeiate pe caracterul abuziv al unei clauze contractuale care constituie temeiul titlului executoriu, nu permite instanţei sesizate cu procedura de fond, competentă să aprecieze caracterul abuziv al unei asemenea clauze, să adopte măsuri provizorii, printre care în special suspendarea procedurii de executare menţionate, atunci când adoptarea acestor măsuri este necesară pentru garantarea deplinei eficacităţi a deciziei sale finale.

37 În această privinţă, trebuie să se constate că, în lipsa armonizării mecanismelor naţionale de executare silită, modalităţile de punere în aplicare, pe de o parte, a motivelor de contestaţie admisibile în cadrul unei proceduri de executare ipotecară şi, pe de altă parte, a competenţelor conferite în acest stadiu instanţei de executare pentru a analiza legalitatea clauzelor din contractele încheiate cu consumatorii sunt reglementate de ordinea juridică internă a statelor membre în temeiul principiului autonomiei procedurale a acestora din urmă, cu condiţia însă ca acestea să nu fie mai puţin favorabile decât cele aplicabile unor situaţii similare supuse dreptului intern (principiul echivalenţei) şi să nu facă imposibilă în practică sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite consumatorilor de dreptul Uniunii (principiul efectivităţii) (a se vedea prin analogie Hotărârea Aziz, EU:C:2013:164, punctul 50).

38 Cu toate acestea, cauza principală se distinge de cele în care s‑au pronunţat Hotărârile Banco Español de Crédito (EU:C:2012:349) şi Aziz (EU:C:2013:164), în care litigiile pendinte în faţa instanţelor de trimitere în cauză aveau ca obiect direct clauze contractuale, iar întrebările adresate se refereau la limitarea competenţelor instanţei naţionale de a aprecia caracterul abuziv al acestor clauze.

39 În cauza principală, instanţa de trimitere nu invocă nicio clauză contractuală care poate fi calificată drept abuzivă. Cele patru întrebări au ca obiect compatibilitatea actelor cu putere de lege şi a normelor administrative naţionale cu Directiva 93/13. Niciuna dintre dispoziţiile naţionale în discuţie în litigiul principal nu este de natură contractuală. Pe de altă parte, spre deosebire de cauzele în care s‑au pronunţat Hotărârile Banco Español de Crédito (EU:C:2012:349) şi Aziz (EU:C:2013:164), niciuna dintre aceste dispoziţii nu se referă la întinderea competenţelor instanţei naţionale de a aprecia caracterul abuziv al unei clauze contractuale.

40 Astfel, dispoziţiile naţionale care fac obiectul trimiterii preliminare sunt acte cu putere de lege sau norme administrative şi nu sunt reluate în contractul în discuţie în litigiul principal. Or, astfel de dispoziţii nu intră în domeniul de aplicare al directivei menţionate, care urmărește să interzică clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

41 Spre deosebire de cauza în care s‑a pronunţat Hotărârea RWE Vertrieb (C‑92/11, EU:C:2013:180, punctul 25), în care, potrivit punctelor 29-38 din această hotărâre, părţile au convenit cu privire la extinderea domeniului de aplicare al unui regim prevăzut de legiuitorul naţional, actele cu putere de lege şi normele administrative naţionale care fac obiectul întrebărilor sunt aplicabile fără să fi intervenit vreo modificare a domeniului lor de aplicare sau a conţinutului lor prin intermediul unei clauze contractuale. Se poate prezuma, așadar, în mod legitim că echilibrul contractual stabilit de legiuitorul naţional este respectat (a se vedea în acest sens Hotărârea RWE Vertrieb, EU:C:2013:180, punctul 28). Legiuitorul Uniunii a decis în mod explicit să menţină acest echilibru, astfel cum reiese din formularea celui de al treisprezecelea considerent şi din articolul 1 alineatul (2) din Directiva 93/13.

42 În plus, actele cu putere de lege şi normele administrative naţionale în discuţie în litigiul principal se aplică între părţile contractante cu condiţia să nu se fi instituit alte acorduri. Prin urmare, în conformitate cu al treisprezecelea considerent al Directivei 93/13, ele intră sub incidenţa articolului 1 alineatul (2) din această directivă, potrivit căruia „dispoziţiile prezentei directive nu [li] se aplică”. Astfel, directiva amintită nu are, în orice caz, vocaţie de a se aplica.

43 În ceea ce priveşte principiile dreptului Uniunii referitoare la protecţia consumatorilor şi la echilibrul contractual, este necesar să se constate că Directiva 93/13 urmăreşte să asigure respectarea lor prin eliminarea din contractele încheiate cu consumatorii a clauzelor abuzive ca manifestare a unui dezechilibru între părţile contractante.

44 Or, astfel cum s‑a subliniat deja, actele cu putere de lege şi normele administrative naţionale în discuţie în litigiul principal nu intră în domeniul de aplicare al Directivei 93/13, având în vedere că nu a fost invocată existenţa unei clauze contractuale abuzive. Prin urmare, în prezenţa unei lex specialis, precum Directiva 93/13, care exclude din domeniul său de aplicare o situaţie precum cea în discuţie în litigiul principal, principiile generale pe care se întemeiază aceasta nu își pot găsi aplicarea.

45 Având în vedere toate aceste consideraţii, trebuie să se răspundă la întrebările adresate de instanţa de trimitere că Directiva 93/13 şi principiile din dreptul Uniunii referitoare la protecţia consumatorilor şi la echilibrul contractual trebuie interpretate în sensul că sunt excluse din domeniul lor de aplicare acte cu putere de lege şi norme administrative ale unui stat membru, precum cele în discuţie în litigiul principal, în lipsa unei clauze contractuale de modificare a conţinutului sau a domeniului de aplicare al acestora”.

4.2.3. C-169/14, Sánchez Morcillo şi Abril García. Cauza Aziz este utilizată şi pentru fundamentarea răspunsului într-o altă cauză soluţionată în 17 iulie 2014[12]. Curtea dezvoltă efectele principiului efectivităţii şi al protecţiei jurisdicţionale (pct. 34-36).

„Pe de altă parte, în ceea ce priveşte principiul efectivităţii, Curtea s‑a pronunţat deja în sensul că fiecare caz în care se ridică problema dacă o prevedere procedurală internă face imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului Uniunii trebuie analizat ţinând cont de locul pe care respectiva prevedere îl ocupă în cadrul procedurii în ansamblul său, de modul în care se derulează şi de particularităţile acesteia în faţa diverselor instanţe naţionale. Din această perspectivă, trebuie să se ia eventual în considerare principiile care stau la baza sistemului jurisdicţional naţional, precum protecţia dreptului la apărare, principiul securităţii juridice şi buna desfășurare a procedurii (a se vedea în acest sens Hotărârea Asociación de Consumidores Independientes de Castilla y León, C‑413/12, EU:C:2013:800, punctul 34, precum şi Hotărârea Pohotovosť, EU:C:2014:101, punctul 51 şi jurisprudenţa citată).

Astfel, obligaţia statelor membre de a asigura efectivitatea drepturilor de care justiţiabilii beneficiază în temeiul Directivei 93/13 împotriva utilizării unor clauze abuzive implică cerinţa unei protecţii jurisdicţionale, consacrate şi la articolul 47 din cartă, pe care instanţa naţională este obligată să o respecte (a se vedea în acest sens Hotărârea Banif Plus Bank, C‑472/11, EU:C:2013:88, punctul 29). Această protecţie trebuie să existe atât pe planul desemnării instanţelor competente să judece acţiuni întemeiate pe dreptul Uniunii, cât şi în ceea ce priveşte definirea modalităţilor procedurale (a se vedea în acest sens Hotărârea Alassini şi alţii, C‑317/08-C‑320/08, EU:C:2010:146, punctul 49).

Or, în această privinţă, este necesar să se amintească faptul că, potrivit dreptului Uniunii, principiul protecţiei jurisdicţionale efective nu vizează dreptul de acces la un dublu grad de jurisdicţie, ci numai la o instanţă judecătorească (a se vedea în acest sens Hotărârea Samba Diouf, C‑69/10, EU:C:2011:524, punctul 69). În consecinţă, faptul că consumatorul nu dispune de o cale de atac, în calitate de debitor urmărit în cadrul unei proceduri de executare ipotecară, decât în faţa unei singure instanţe judecătorești pentru a‑şi valorifica drepturile pe care i le conferă Directiva 93/13 nu poate fi, ca atare, contrar dreptului Uniunii.”

4.2.4. C-92/14, Tudoran şi alţii, experienţa (neplăcută) a instanţelor române. O întrebare întrucâtva asemănătoare (foarte puţin asemănătoare, doar în privinţa obiectului întrebării) cauzei C-280/13, Barclays Bank – a fost formulată recent de o instanţă din România. Celeritatea răspunsului Curţii de Justiţie o ajută pe aceasta din urmă la statistica mediei de răspuns la trimiterile preliminare formulate de instanţele naţionale. Prin Ordonanţa din 3 iulie 2014, cauza C-92/14, Tudoran şi alţii a fost soluţionată, iar delimitarea între materia executării silite şi dreptul consumatorilor s-a realizat, indirect, în continuarea jurisprudenţei anterioare a Curţii.

4.3. Efectele formulării unei trimiteri preliminare în faza executării silite. Suspendarea cursului executării silite

Formularea unei trimiteri preliminare în faza contestaţiei la executare conduce la suspendarea judecăţii, însă în privinţa executării propriu-zise, dacă nu s-a cerut – suspendarea nu produce efecte[13]. Executorul judecătoresc nu poate dispune suspendarea decât la cererea creditorului, în condiţiile art. 700 alin. 2. Aşadar, trimiterea preliminară invocată în cadrul unei contestaţii la executare nu poate fundamenta o eventuală cerere de suspendare adresată de creditor executorului.

Dacă s-a solicitat suspendarea executării, însă instanţa nu a hotărât cu privire la aceasta, ci doar a formulat trimiterea preliminară, problema suspendării (a cauţiunii, de ex.) se judecă în continuare sau se suspendă (dând un efect negativ uneia dintre părţi care nu poate suspenda executarea)? Potrivit art. 718 alin. (1) NCPC „până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părţii interesate şi numai pentru motive temeinice, instanţa competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odată cu contestaţia la executare sau prin cerere separată.” Aşadar, în prima situaţie, în care s-a solicitat suspendarea executării în cadrul contestaţiei, acţiunea se suspendă de drept. Instanţa, pentru a da efect solicitării referitoare la suspendarea executării, ar putea soluţiona această cerere şi ar putea amâna formularea trimiterii preliminare. Suspendarea executării ar urma să se realizeze pe toată durata suspendării acţiunii pentru că a fost formulată o trimitere preliminară. Părţile interesate pot formula recurs cu privire la trimiterea preliminară, însă efectele acestei căi de atac sunt limitate. Trebuie subliniat că doar partea interesată poate să formuleze cererea de suspendare a executării silite, instanţa neputând să o dispună din oficiu (art. 718) așa cum poate, din oficiu, să formuleze trimiterea preliminară la CJUE (dar este obligată să pună în discuţia părţilor întrebările preliminare).

4.4. Instituţia întoarcerii executării silite

În situaţia în care trimiterea preliminară a fost formulată, executarea s-a realizat, acţiunea (procesul) se reia după primirea răspunsului la întrebările preliminare, iar hotărârea admite contestaţia la executare (se anulează actele de executare)[14] se poate apela la instituţia întoarcerii executării silite[15].

5. Concluzii

Ca o concluzie generală, în urma analizei efectuate, formularea unei trimiteri preliminare de către instanţa de judecată nu afectează direct cursul executării silite. Acţiunea este suspendată până la pronunţarea unei decizii preliminare de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene sau renunţarea la trimiterea formulată de instanţa naţională, indiferent de existenţa suspendării cursului executării silite, putând fi luată în considerare, ca remediu, instituţia întoarcerii executorii.


[1] Toate trimiterile preliminare din România sunt publicate într-o platformă on-line, gratuită, disponibilă la adresa www.iaduer.ro – Afaceri juridice europene este o publicaţie ştiinţifică editată de ARDAE – Asociaţia Română de drept şi afaceri europene în colaborare cu Asociaţia Forumul Judecătorilor din România şi Centrul de Studii de Drept European (CSDE) al Institutului de Cercetari Juridice al Academiei Române, cu suportul Editurii Universitare.
[2] Pentru un volum de teorie şi practică generală în care sunt analizate câteva mii de hotărâri judecătoreşti române a se vedea: Mihai Şandru, Mihai Banu, Dragoş Călin, Procedura trimiterii preliminare. Principii de drept al Uniunii Europene şi experienţe ale sistemului român de drept, Editura C.H. Beck, 2013, în special Capitolul V – „Suspendarea judecării acţiunii de către instanţa naţională în situaţia efectuării unei trimiteri preliminare” (p. 247-258).
[3] Un scurt comentariu asupra modificării din NCPC: Mihai Şandru, Mihai Banu, Dragoş Călin, Suspendarea procedurii de către instanţa judecătorească din România în situaţia efectuării unei trimiteri preliminare către Curtea de Justiţie potrivit reglementării noului Cod de procedură civilă, Curierul Judiciar, nr. 1/2013, p. 54-55. Articolul este disponibil pe JURIDICE.ro, precum şi pe SSRN.
[4] Tocmai de aceea am insistat asupra cunoaşterii tipologiei respingerii solicitărilor privind formularea unei trimiteri preliminare: Mihai Șandru, Mihai Banu, Dragoș Călin, Refuzul instanţelor naţionale de a trimite întrebări preliminare. Jurisprudenţa românească, Editura C. H. Beck, 2013.
[5] Mihai Şandru, Suspendarea acţiunii de către instanţa naţională în situaţia trimiterii întrebării preliminare de către o instanţă din alt stat membru, Revista Română de Drept European, nr. 4/2010, p. 167-172.
[6] Instanţele au aplicat art. 413 alin. 1 NCPC (Tribunalul Dâmboviţa, Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, încheierea din 7 aprilie 2014; Judecătoria Cluj-Napoca, Secţia Civilă, încheierea din 17 ianuarie 2014) dar şi art. 412 pct. 7 NCPC (Tribunalul Arad, Secţia Contencioas Administrativ şi Fiscal, încheierea din 14 noiembrie 2013), nepublicate.
[7] Mihai Şandru, Mihai Banu, Dragoş Călin, Încercări de utilizare a trimiterii preliminare în cadrul procedurii de executare silită în faţa instanţelor judecătoreşti din România, Conferinţa a fost publicată în volumul conferinţei Instituţii ale procesului civil şi ale executării silite, Editura Universul Juridic, 2013, p. 55-64 şi în Revista română de executare silită, nr. 3/2013, p. 84-95. Articolul este disponibil pe SSRN.
[8] Care din 2014 a fost de altfel experimentat şi în România: în cauza C-13/14, Municipiul Piatra Neamţ (înainte de a fi soluţionat recursul, cauza a fost declarată vădit inadmisibilă prin Ordonanţa din 12 iunie 2014) şi în cauza C-144/14, Tomoiagă (recursul a fost respins, de altfel, după ce cauza fusese oricum înregistrată la CJUE).
[9] Daniel Mihail Şandru, Constantin-Mihai Banu, Dragoș Călin, Interpretarea și aplicarea dreptului UE și a Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului și a libertăţilor fundamentale în cererile privind trimiterile preliminare în faţa instanţelor din România, în vol. Mai este Curtea Europeană a Drepturilor Omului un mecanism judiciar eficient?, coord. Raluca Bercea, Ed. Universul Juridic, 2013, p. 127-155. Textul este disponibil pe SSRN.
[10] C-415/11, Aziz, hotărârea din 14 martie 2013, ECLI:EU:C:2013:164, pct. 50.
[11] C-280/13, Barclays Bank, hotărârea din 30 aprilie 2014, ECLI:EU:C:2014:279.
[12] C-169/14, Sánchez Morcillo ţi Abril García, hotărârea din 17 iulie 2014, ECLI:EU:C:2014:2099.
[13] Pentru „Suspendarea judecătorească a executării silite”, a se vedea: Evelina Oprina, Ioan Gârbuleţ, Tratat teoretic și practic de executare silită. Volumul I. Teoria generală și procedurile execuţionale, Editura Universul Juridic, 2013, p. 480-486.
[14] Evelina Oprina, Ioan Gârbuleţ, op. cit., p. 634-639.
[15] Evelina Oprina, Ioan Gârbuleţ, op. cit., p. 560-571.


Prof. univ. dr. Mihai ȘANDRU
Cercetător asociat Mihai BANU
Judecător Dragoş CĂLIN

NOTĂ: Articol publicat în volumul Procesul civil şi executarea silită, experienţa unui nou început/Civil Lawsuit and Legal Enforcement. The Experience of a New Begining, coord. Eugen Hurubă, Ed. Universul Juridic, 2014, ISBN 978-606- 673-457-8, DOI: 10.13140/2.1.4798.4005, p. 56-65.

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Efectele trimiterii preliminare la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la cursul executării silite”

  1. Mihaela MAZILU-BABEL spune:

    „Or, în această privinţă, este necesar să se amintească faptul că, potrivit dreptului Uniunii, principiul protecţiei jurisdicţionale efective nu vizează dreptul de acces la un dublu grad de jurisdicţie, ci numai la o instanţă judecătorească (a se vedea în acest sens Hotărârea Samba Diouf, C‑69/10, EU:C:2011:524, punctul 69). În consecinţă, faptul că consumatorul nu dispune de o cale de atac, în calitate de debitor urmărit în cadrul unei proceduri de executare ipotecară, decât în faţa unei singure instanţe judecătorești pentru a‑şi valorifica drepturile pe care i le conferă Directiva 93/13 nu poate fi, ca atare, contrar dreptului Uniunii.” – la o instanta care sa analizeze pe fond problema, nu, inainte de a fi executat silit?

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate