Limitele examinării în fond de către OSIM a cererilor de înregistrare de marcă
11 septembrie 2014 | Andru SANDU-CAPRĂ
Față de o practică administrativă neunitară în această materie, se pune problema de a ști dacă, în cursul examinării pe care o întreprind, direcțiile de examinare din cadrul OSIM pot analiza din oficiu atât motivele absolute ce pot conduce la refuzul de a înregistra o marcă (spre exemplu, lipsa distinctivității, caracterul ilicit), cât și pe cele relative, având la bază, în principal, similaritatea sau identitatea cu o marcă anterioară, pentru produse sau servicii de asemenea identice sau similare.
În cuprinsul paragrafelor următoare, voi expune argumentele pentru care, în opinia mea, motivele relative de refuz pot fi valorificate doar de către persoana interesată (cel mai adesea, titularul unei mărci anterioare), nu și din oficiu de către OSIM și aceasta doar pe calea opoziției sau a acțiunii în anulare.
Această concluzie decurge din cel puțin trei perspective.
În primul rând, art. 22 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 84/1998 statuează în mod direct faptul că ”OSIM examinează (…) motivele de refuz prevăzute la art. 5 alin. (1)”. Or, după cum reiese în mod neîndoielnic din cuprinsul său[1], acest din urmă text se referă strict la motivele absolute de refuz, nu și la cele relative.
Ideea este accentuată și de dispozițiile art. 20 alin. (5) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 84/1998, potrivit cu care ”în cazul în care în urma examinării motivelor absolute de refuz rezultă că există unul dintre motivele legale care împiedică înregistrarea mărcii, OSIM transmite solicitantului un Aviz de refuz provizoriu, invitându-l să își prezinte într-un termen de 3 luni un punct de vedere asupra acestui refuz (…)” (subl. ns.).
Prin urmare, există două dispoziții legale exprese care consacră principiul conform căruia OSIM poate invoca din oficiu doar motivele absolute de refuz de înregistrare a unei mărci, nu și pe cele relative. Acest lucru reiese, însă, și în mod indirect din economia celorlalte texte din Legea nr. 84/1998.
Astfel, dintr-o a doua perspectivă, observăm că în cazul în care au fost ridicate doar motive relative de refuz, petentul din cererea de înregistrare poate solicita dovada folosirii efective a mărcii anterioare care i se opune (art. 19 alin. (3) din Legea nr. 84/1998), cu consecința respingerii opoziției/acțiunii în anulare dacă această dovadă nu poate fi făcută (art. 47 alin. (4) din Legea nr. 84/1998). Proba utilizării îi incumbă însă prin excelență titularului semnului anterior (art. 46 alin. (4) din același act normativ). Așa fiind, este evident că OSIM nu ar putea invoca din oficiu motive relative bazate pe existența unei mărci anterioare, întrucât solicitantul nu ar putea cere Oficiului să producă dovada folosirii acesteia și astfel petentul ar fi lipsit de un mijloc de apărare lăsat la îndemâna sa de lege.
În al treilea rând, o eventuală nulitate decurgând dintr-un motiv relativ de refuz ar putea fi acoperită printr-o confirmare constând în acordul tacit sau expres al titularului mărcii și/sau al dreptului anterior în sensul înregistrării și/sau al menținerii mărcii subsecvente (art. 6 alin. (6), art. 48 alin. (1) din Legea nr. 84/1998). Or, OSIM nu poate substitui voința persoanelor nominalizate pentru a decide dacă și în ce măsură acceptă coexistența unor semne care ar putea să fie identice sau similare pentru produse sau servicii identice sau similare.
Așa fiind, în ceea ce mă privește, Oficiul nu poate proceda, în absența unei opoziții, la examinarea unor motive relative de refuz, constând în similaritatea cu o marcă anterioară a semnului solicitat spre înregistrare.
[1] Art. 5 alin. (1) din Legea nr. 84/1998: ”Sunt refuzate la înregistrare sau pot fi declarate nule dacă sunt înregistrate, pentru următoarele motive absolute (…)”.
Avocat Andru SANDU-CAPRĂ
SCA RĂZVAN DINCĂ și ASOCIAȚII
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
