StudiiOpiniiInterviuri ⁞⁞ Proiecte speciale: RNSJESSENTIALSRubrici de autorRevista revistelor juridiceCitate juridiceLegal DaysLegal FUN
 
Opinii
JURIDICE CORPORATE
12.570 citiri
20 comentarii | 
Print Friendly

Magistraţi vs. avocaţi. Războiul rece din justiţie

16 septembrie 2014 | Cosmin Flavius COSTAȘ

Toate conferinţele şi dezbaterile organizate de JURIDICE.ro, inclusiv întreaga arhivă: 49 euro/an.

Începând din 15 septembrie 2014, timp de o săptămână, colegii mei din Baroul Cluj protestează civilizat şi respectuos, cu banderole albe, în semn de solidaritate cu o distinsă colegă împiedicată să-şi exercite profesia şi evacuată din sala de judecată de o domnişoară judecător. E poate primul episod vizibil, mediatizat, dintr-un război rece care se poartă în justiţie, între magistraţi şi avocaţi. În acest context, cred că s-ar impune câteva observaţii asupra cauzelor acestui război rece.

Într-un veritabil stat de drept, magistraţii (voi include sub această cupolă şi procurorii, deşi domniile lor sunt, cel puţin în România, doar funcţionari publici) şi avocaţii nu se află pe poziţii antagonice. Aceasta deoarece justiţia nu se poate înfăptui şi administra fără magistraţi sau fără avocaţi. Prin urmare, în matricea ideală, magistraţii şi avocaţii colaborează pentru buna administrare a justiţiei şi în scopul înfăptuirii justiţiei şi aflării adevărului, fără a face unii sau alţii rabat de la principiile în baza cărora sunt organizate cele două profesii juridice. Cu alte cuvinte, avocaţii recunosc magistraţilor rolul de arbitri ai disputelor juridice şi calitatea de profesionişti bine pregătiţi, experimentaţi, responsabili şi cu un ascendent moral suficient pentru a tranşa dreptul. În egală măsură, magistraţii îi tratează cu respectul cuvenit pe cei mai importanţi auxiliari ai justiţiei, ascultă şi valorizează argumentele acestora şi se sfătuiesc cu avocaţii în chestiunile care ţin de organizarea procedurii judiciare. În esenţă, pe această matrice funcţionează sistemele judiciare din nordul Europei sau cele nord-americane. Iar rezultatele sunt în mod evident excelente: spre pildă, statele nordice au cele mai reduse durate pentru procesele civile şi penale şi cele mai puţine hotărâri de condamnare la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

În România începutului de mileniu III, cea mai importantă cauză a războiului rece dintre magistraţi şi avocaţi porneşte de la un antagonism insuflat în timpul pregătirii de la Institutul Naţional al Magistraturii. Facultăţile de Drept nu pregătesc separat viitorii magistraţi şi viitorii avocaţi şi nici nu îi învaţă pe viitorii avocaţi să-i urască pe viitorii magistraţi sau pe viitorii magistraţi să nu-i salute pe viitorii avocaţi. Etica faliei eterne dintre magistraţi şi avocaţi este creată, justificată filosofic şi inoculată la Institutul Naţional al Magistraturii. De acolo ne sunt trimişi înapoi la Cluj auditorii de justiţie sau judecătorii stagiari care fie nu-şi salută profesorii sau colegii pe stradă, fie îi salută cu jumătate de gură, iar în următoarea milisecundă iuţesc pasul, ca să nu fie suprinşi de Big Brother în compania duşmanului perpetuu, avocatul. Nici n-ar avea cum să fie altfel atâta timp cât, în speţele predate, culmea ironiei, chiar la materia „Etică”, răspunsul corect e acela potrivit căruia magistratul trebuie să evite avocatul cu care se întâlneşte întâmplător la un restaurant sau să-i restituie lucrarea ştiinţifică pe care avocatul i-a trimis-o cadou magistratului, cu o dedicaţie, pentru a nu crea suspiciuni. Din păcate, tinerii magistraţi sunt învăţaţi că aşa e bine şi că patria le va fi recunoscătoare doar dacă se comportă aşa. Iar cei mai tineri, mai neexperimentaţi, mai docili sau mai slabi de înger se comportă exact aşa.

În ceea ce mă priveşte, am rezervele mele şi cu privire la calitatea educaţiei pe care viitorii magistraţi o primesc la Institutul Naţional al Magistraturii, cel puţin în unele domenii. Urmând matricea Drept Civil – Drept Penal, cursurile omit faptul că în prezent numărul litigiilor „clasice” e de maxim 25% din totalul litigiilor şi că dreptul administrativ, protecţia drepturilor consumatorilor, dreptul fiscal, dreptul contravenţional, dreptul asigurărilor sociale, procedura fiscală ar trebui să fie studiate aprofundat şi să fie incluse în bagajul de cunoştinţe al unui viitor magistrat. Cel puţin din informaţiile pe care le primim, dreptul european şi dreptul european al drepturilor omului par a fi văzute, cel puţin de auditori, ca o corvoadă inutilă, din moment ce ei judecă în România. Şi, fără supărare, e rolul Institutului Naţional al Magistraturii să explice studenţilor faptul că obligaţia de a respecta dreptul european sau dreptul european al drepturilor omului revine şi judecătorilor şi procurorilor, respectiv că în multe cazuri judecătorul naţional este primul judecător european. În fine, unele dintre rezervele mele privesc şi capacitatea unor magistraţi dintre cei care funcţionează ca formatori de a-i învăţa pe tinerii aspiranţi la poziţia de magistrat lucrurile de care au cu adevărat nevoie. Vorbesc aici în special de capacitatea de a înţelege că în drept soluţiile juridice nu pot fi pronunţate doar prin raportare la litera legii, cu ignorarea marilor principii de drept, naţional şi european. Un sistem educaţional în care magistraţii îi pregătesc pe magistraţi are toate şansele de a eşua, dacă n-a făcut-o deja.

Dintr-o educaţie insuficientă a unui tânar fără nicio experienţă profesională – pentru că matricea auditorului de justiţie e cea a unui tânar de 23-25 ani, absolvent de Facultate sau eventual de vreun program de masterat – se naşte o altă cauză a războiului rece. Ideal, judecătorul trebuie să fie atât bine educat, cât şi cu o experienţă profesională în domeniul justiţiei. Justiţia nu poate fi nici administrată şi nici înfăptuită pe baza unor modele teoretice, iar experienţa aşa numitelor „stagii” pe care viitorii magistraţi le fac la instanţe sau la cabinetele de avocaţi e insuficientă. Spre pildă, din puţinele experienţe cu auditorii de justiţie trimişi în practică la cabinetele de avocaţi, concluzia e aceea că oamenii privesc stagiul ca o vacanţă şi nu ca pe o perioadă de pregătire intensă, care să-i ajute să înţeleagă modul în care funcţionează o altă profesie juridică. Prin urmare, un tânăr fără vreo secundă de experienţă profesională şi cu o experienţă de viaţă redusă e trimis direct în „arenă” să împartă, solomonic, dreptatea. Oare degeaba se solicită în unele sisteme de drept o experienţă de 10-15 ani ca avocat înainte de a fi considerat suficient de înţelept pentru a decide asupra vieţii unor oameni? Poate oare un judecător, după cei doi ani la Institut, să soluţioneze corect un litigiu fiscal sau ar avea nevoie, aşa cum se întâmplă în Germania, de o experienţă profesională de minim 5 ani ca funcţionar fiscal? Părerea mea este că în mod evident nu. Doar că nici Institutul Naţional al Magistraturii şi nici magistraţii nu înţeleg acest lucru. Iar în sala de judecată, de la prima şedinţă, mulţi dintre ei se cred Dumnezei fără a fi. De aici şi până la scoaterea avocaţilor cu jandarmii din sală nu mai este decât un foarte mic pas.

Departe de mine gândul de a scrie un articol critic la adresa tinerilor magistraţi. Şi printre ei, ca şi printre magistraţii mai înaintaţi în vârstă, sunt veritabili profesionişti şi oameni de caracter. Din păcate însă, nu sunt nici majoritari şi nici plasaţi în cele mai bune poziţii pentru a putea decide să schimbe, în mai bine, sistemul judiciar şi în primul rând propriul lor sistem.

Antagonismul dintre avocaţi şi magistraţi provine şi dintr-o perpetuă lipsă de comunicare. Pe modelul creat şi predicat la Institutul Naţional al Magistraturii, magistraţii sunt realmente prizonieri într-un „turn de fildeş” şi au puţine legături cu lumea exterioară. Mare parte dintre magistraţi n-au habar de problemele reale de la arhivă sau registratură, nu au dificultăţi în a studia dosarul cauzei şi nici nu aşteaptă zile în şir să obţină copii din dosarul cauzei. La Parchet e şi mai simplu, acolo procurorilor li se duce întotdeauna dosarul, pentru că domniile lor nu se amestecă nicidecum cu plebea la arhivă pentru studiu şi apoi cu dosarul în braţe la biroul de copii xerox. Magistraţii participă rar la evenimente ştiinţifice în care să-şi expună opiniile asupra unor probleme juridice şi evită orice întâlniri cu avocaţii. Empatia e deci imposibilă. Din turn, orice sesizare a unui avocat se vede drept o tentativă de a da cu pietre în turnul de fildeş, condamnabilă şi sancţionabilă cu prima ocazie. Pe uşile magistraţilor scrie „Intrarea persoanelor străine interzisă”, iar avocaţii sunt desigur persoane străine şi interzise. Iar comunicarea între barouri şi instanţe este mai degrabă o rara avis.

Poate cel mai deranjant lucru, din perspectiva avocaţilor, este atitudinea de superioritate a magistraţilor faţă de celelalte profesii juridice. De mai multe ori, în ultimele zile, s-a vorbit despre faptul că judecătorii se cred Dumnezei. Iar unii dintre ei chiar cred faptul că sunt cei mai importanţi după Dumnezeu, dacă Dumnezeu există. Superioritatea vine din credinţa, insuflată la Bucureşti, că magistraţii sunt un corp de elită, anume selectat, în baza unui examen dificil pe care nu l-ar fi promovat vreodată vreun avocat. Statul îl pregăteşte pe acest magistrat, îi inoculează ideile potrivite, îi înlătură orice capacitate de a alege şi de a decide altfel decât l-a învăţat sistemul, astfel încât, la momentul semnării decretului prezidenţial de numire în funcţie, el este în mod veritabil cel puţin „unsul lui Dumnezeu”. Nu ştiu sincer cum s-ar putea vindeca această formă gravă de dedublare a personalităţii. Poate după modelul roman, acela de a plasa un funcţionar în dreapta magistratului, pentru a-i şopti mereu la ureche Sic transit gloria mundi… E cert însă faptul că ea este dăunătoare şi că, în lipsa unei schimbări de atitudine din partea magistraţilor, în fiecare sală de judecată va exista mereu un fitil aprins.

Am păstrat pentru final discuţia despre frustrările şi abuzurile magistraţilor, pentru că ea e mai amplă. Frustrările magistraţilor au în principal două componente: volumul mare de muncă şi salariile prea mici prin raportare la volumul de muncă. Un observator neutru ar spune că aceste probleme nu-i privesc pe avocaţi întrucât salariile nu sunt fixate de avocaţi (care, dimpotrivă, finanţează din impozitul pe venit bugetul de salarii al Ministerului Justiţiei), iar cauzele nu le sunt repartizate magistraţilor de avocaţi. Alt observator ar spune că argumentul nu e valid, în condiţiile în care în Europa salariile judecătorilor sunt în medie de două ori mai mari decât salariul mediu, iar în România de patru ori mai mari decât salariul mediu. Ca să nu mai vorbim de faptul că avocaţii nu se opun nici construirii de noi instanţe, nici amenajării unor noi săli de judecată, nici selectării unui număr mai mare de avocaţi sau de grefieri. La Cluj, de pildă, fiecare avocat (inclusiv cei cu sedii secundare) achită lunar 10 RON pentru a plăti personalul, angajat de Baroul Cluj, care scanează actele din dosare şi le pune la dispoziţia justiţiabililor şi avocaţilor online. Din perspectiva magistraţilor însă, „Viaţa-i nedreaptă” (moto-ul neoficial al auditorilor de justiţie), iar avocaţii sunt vinovaţi pentru nefericirea lor. Iar de aici începe seria abuzurilor:
– Judecătorii reduc „onorariile avocaţilor” (în fapt, cuantumul cheltuielilor de judecată suportate şi solicitate de client), fie fără motivare, fie cu motivarea că avocatul n-a muncit suficient. În privinţa procurorilor e mai simplu, domniile lor nici măcar nu le analizează. Raportarea se face desigur in abstracto, din turnul de fildeş, fără administrarea vreunei probe şi fără o argumentaţie coerentă. Iar logica e simplă şi mi-a fost mărturisită de mai mulţi magistraţi: Cum să-i dau avocatului un onorariu de 3.000 RON, când eu câştig 10 RON pentru fiecare dosar? sau Nu-i de ajuns că i-am dat NUP sau l-am achitat, mai vrea şi cheltuieli de judecată în procesul penal? Aşa cum am spus-o şi în alte rânduri, această practică e o mizerie juridică şi o proiecţie a unui tip de frustrare care poate fi stăvilită doar prin tratament de specialitate, semnul unui „Eu sunt Dumnezeu” în sala de judecată patologic şi periculos, din păcate. Desigur, niciun judecător nu a reflectat vreodată, subsecvent reducerii onorariului, la următoarea problemă de drept fiscal: Societatea X a achitat unui avocat un onorariu de 1.000 RON plus TVA şi a înregistrat cheltuiala ca integral deductibilă. La finalul procesului, se constată că judecătorul a redus onorariul la suma globală de 300 RON. În urma executării hotărârii şi a încasării de către societate doar a sumei de 300 RON, determinaţi: (a) Componenţa sumei globale de 300 RON – valoare servicii şi TVA – şi modul de înregistrare în decontul de TVA; (b) Caracterul – deductibil sau nedeductibil fiscal – al cheltuielii iniţiale; (c) Persoana/persoanele responsabile pentru efectuarea unor cheltuieli nedeductibile. Oare chiar se rezolvă problema salariilor judecătorilor – desigur, a celor dublate de sporuri, cum ar fi cel de solicitare neuropsihică – prin reducerea onorariilor avocaţilor?

– Judecătorii/procurorii fac tot posibilul să temporizeze procesul. În penal, nu e o noutate faptul că urmărirea penală poate dura oricât (cel puţin sub imperiul vechiului Cod de Procedură Penală). Iar în civil, graţie activităţii laborioase a Consiliului Superior al Magistraturii, procedura de regularizare începe când vrea, are timp şi chef judecătorul, iar nu când spune Noul Cod de Procedură Civilă. Mai recent, abuzul e mai subtil şi constă în anularea, vădit nejustificată, a cererilor de chemare în judecată, pe motive hilare: neindicarea contului bancar al organului fiscal; neindicarea valorii obiectului cererii cu privire la o cerere neevaluabilă în bani, de competenţa exclusivă a unei instanţe, etc. Pentru magistraţi, toate termenele sunt de recomandare, iar pentru avocaţi toate termenele sunt de decădere. Dacă te plângi de durata procedurii, în arhitectura sinistră a Noului Cod de Procedură Civilă, contestaţia ţi-o judecă tot judecătorul căruia i te-ai plâns că nu ţi-a motivat hotărârea de 8 luni ş.a.m.d.

Cele două tipuri de abuz nu sunt singurele. Ele sunt variate în toate procesele şi în toate fazele proceselor. Abuzul e instituţionalizat, patronat de conducerile instanţelor şi binecuvântat de Consiliul Superior al Magistraturii, iar avocaţii sunt primii lezaţi de acest comportament. Poate doar exemplificativ pot fi avute în vedere câteva componente distincte:
– Magistraţii au un sistem de evaluare al performanţelor proprii opac, specific unei caste, iar la evaluare toată lumea ia nota 10. Într-adevăr, din sistem n-a plecat niciodată vreun magistrat pentru slabe performanţe profesionale. Rezultatul e propriu doar zeilor imposibil de izgonit din Olimp, iar nu muritorilor, în cazul cărora, cel puţin de dragul statisticii, există un caz sau două cazuri de persoane care nu pot ţine pasul cu dezvoltarea societăţii. Iar noi, avocaţii, trebuie să acceptăm în sala de judecată persoane inapte să administreze sau să înfăptuiască justiţia, pentru simplul fapt că ei sunt independenţi şi inamovibili.

– Sub oblăduirea sindicală a Consiliului Superior al Magistraturii, evaluările conduitei judecătorilor şi sancţiunile corespunzătoare sunt rare. Din lectura unei hotărâri a unei comisii disciplinare reiese că un judecător a fost exclus din profesie doar după ce s-a constatat că a amânat de 50 ori pronunţarea într-o cauză. E probabil matricea pe care o au în vedere comisiile disciplinare. Consiliul în sine e preocupat să apere reputaţia profesională a membrilor castei sau se compromite în diverse jocuri politice, în loc să gestioneze problemele reale ale sistemului. Iar intervenţiile brutale, cu consecinţe semnificative în ceea ce priveşte activitatea avocaţilor – cazul Programului privind volumul optim de activitate al instanţelor – sunt realmente dezgustătoare din punct de vedere juridic.

– Din nefericire, reacţia şefilor instanţelor nu există. Deunăzi, am sesizat conducerii unei instanţe faptul că un judecător refuză să aplice cu prioritate dreptul european. Răspunsul: e irelevant ce susţineţi dvs., sesizarea priveşte doar două cauze, noi am soluţionat 13.000 cauze anul trecut şi o să soluţionăm tot atâtea şi în acest an. Curat european, desigur.

– „Frăţia inelelor” dintre magistraţi şi Statul Român este în continuare de notorietate. Spre pildă, Curtea de Apel Cluj – Secţia a II-a Civilă şi de Contencios Administrativ şi Fiscal reduce onorariile avocaţilor în cauzele având ca obiect taxe de înmatriculare, pentru a reduce expunerea Statului (a.k.a. entitatea care plăteşte salariile magistraţilor). Cu alte cuvinte, deşi într-o logică a lucrurilor încălcarea repetată a dreptului european ar trebui să atragă consecinţe mai severe pentru stat (ex. obligarea la plata integrală a cheltuielilor de judecată, în toate procesele), la Cluj este o circumstanţă atenuantă a răspunderii Statului o asemenea conduită. De aici şi până la replica unei judecătoare de Tribunal – Cum să-ţi dau eu dreptate într-un litigiu împotriva Statului? – nu-i lung drumul.

– Sistemul judiciar nu asigură o pregătire profesională continuă, de calitate, pentru toţi magistraţii. Iar marea majoritate a magistraţilor nu sunt interesaţi de o pregătire suplimentară. Mi-amintesc faptul că în urmă cu un an, la începutul cursului meu de Contencios Fiscal, am transmis prin e-mail o invitaţie de a participa la acest curs vice-preşedintelui Tribunalulul Cluj şi preşedintelui Judecătoriei Cluj-Napoca. Doamna vice-preşedinte a Tribunalului mi-a răspuns, elegant, că instanţa nu agrează participarea la asemenea programe. Domnul preşedinte al Judecătoriei – instanţa la care avocaţii sunt daţi afară cu jandarmii – nu mi-a răspuns niciodată…

– În procesele penale, simbioza dintre judecători şi procurori – plastic redată prin butada „Judecătorul şi procurorul dorm în acelaşi pat” – e vădită, supărătoare, anti-convenţională şi dăunătoare ideii de justiţie înseşi. Procurorul ştie exact ce să-i solicite judecătorului, iar judecătorul dă exact ceea ce solicită procurorul. Avocatul este, în opinia multor magistraţi, o simplă piesă de mobilier tolerată în sala de judecată.

– Justiţia nu funcţionează, bune perioade de timp, din cauza magistraţilor. În 2009, magistraţii n-au protestat cu banderole albe. Ca la piaţă, au închis galantarul timp de o lună. În acest interval, avocaţii au fost nevoiţi să-şi calmeze clienţii, să accepte umilinţa de a merge în fiecare zi într-o sală de judecată doar pentru a fi daţi afară pe motiv că magistraţii protestează, de a tempera plângerile clienţilor şi de a-şi asuma inerentele pierderi de venituri. Cu alte cuvinte, dacă un avocat lipseşte un termen de la cauză riscă cel puţin o amendă, iar dacă un magistrat nu lucrează o lună e admirabil şi primeşte şi salariul integral. Ca efect al desuetei „vacanţe judecătoreşti”, din 1 iulie şi până prin 15 septembrie sistemul e paralizat, iar din 15 decembrie până în 15 ianuarie e plecat la schi. Faxul funcţionează, la instanţe (pentru că parchetele în general nu au fax), între 9 şi 12, iar funcţionarii aflaţi sub oblăduirea magistraţilor şi a Consiliului Superior al Magistraturii/Ministerului Justiţiei sunt extrem de ocupaţi inclusiv în timpul programului de lucru specific femeilor însărcinate, de 2-3 ore pe zi.

– Avocaţii sunt permanent jigniți atunci când magistraţii transmit, inclusiv presei, faptul că există „chichiţe avocăţeşti” care împiedică buna desfăşurare a procesului. Sub această calificare abjectă prezintă cei mai mulţi dintre magistraţi toate incidentele procedurale invocate, legitim, în apărarea clienţilor. Astfel, dacă într-un litigiu fiscal avocatul invocă faptul că n-au fost respectate mai multe reguli procedurale atunci când s-a efectuat inspecţia fiscală, argumentele sunt respinse de pe scaun, cu motivarea că aşa se încearcă evitarea judecării fondului. Într-un proces penal, orice încercare de valorizare a drepturilor persoanei acuzate sau a terţilor introduşi aiurea în proces (de pildă a celor vizaţi de măsurile asigurătorii) e privită drept o tentativă de a amâna soluţionarea unui proces în care echipa de magistraţi (judecător + procuror) a hotărât deja ce soluţie va adopta înainte de citirea rechizitoriului. Într-o societate sănătoasă la cap, avocatul care nu exercită efectiv drepturile clientului său ar fi exclus din proces. În România, un avocat care valorifică toate faţetele dreptului la apărare este inamicul personal al judecătorului.

Ar mai fi poate multe de spus. Despre corupţia din rândul magistraţilor, de pildă, care spulberă mitul INM-istic potrivit căruia avocaţii se dedau doar la fapte de corupţie. Sau despre necesitatea diversificării sancţiunilor disciplinare ale magistraţilor. Nu cred că un magistrat învaţă ceva din faptul că i s-a aplicat sancţiunea disciplinară a mutării timp de 3 luni la o altă instanţă de acelaşi grad. Ar învaţa însă mult mai multe dacă timp de două luni de vară ar urma programul unui practician la cabinetul unui avocat: trezirea la 6 dimineaţa ca să prindă un loc la coadă de la Judecătorie; îmbrânceli cu jandarmii care te dau afară la „fără 10” pentru că sigur nu mai ajungi la ghişeu în timpul programului; o coadă la poştă pentru trimis corespondenţa; redactarea unui recurs după-amiaza; îndosarierea corespondenţei primite înainte de plecare, etc. Totul pentru salariul minim pe economie, fără spor de solicitare neuropsihică.

În acest moment, punţile de comunicare dintre avocaţi şi magistraţi sunt puţine. Majoritatea au fost distruse în timp, într-o veritabilă tactică de otrăvire a fântânilor şi pârjolire a câmpiilor, de care nu sunt responsabili avocaţii. Eu personal şi cred că şi ceilalţi colegi avocaţi avem toată disponibilitatea să le refacem, cel puţin din respect pentru clienţii noştri, pentru ideea de justiţie şi pentru colegii magistraţi care ne salută sau care, atunci când noi stingem lumina la birou, o au încă aprinsă pe a lor. Banderolele albe pe care le vor afişa colegii mei nu sunt un alt stindard din acelaşi război rece, ci o avertizare serioasă şi o invitaţie la respect şi la dialog. De aici încolo, cel puţin pentru următoarea mişcare, mingea este în terenul magistraţilor şi a celor pe care domniile lor fie i-au ales, fie îi tolerează în funcţiile de reprezentare. Nu de alta dar, vorba lui Gandhi: nu poţi să dai mâna cu cineva care ţine pumnii strânşi.

avocat Cosmin Flavius COSTAŞ
Facultatea de Drept, UBB Cluj-Napoca
COSTAŞ, NEGRU & ASOCIAȚII


Aflaţi mai mult despre , , , , , , , , , , ,

CONFERINŢE JURIDICE

7 iunie 2017: Noutăţi în dreptul Uniunii Europene (ed. 4)
16 iunie 2017: Dreptul Afacerilor 2017 (ed. 13)
20 octombrie 2017: Probleme dificile de drept civil (ed. 6). Conferinţa Valeriu Stoica
23 noiembrie 2017: Probleme dificile de drept comercial (ed. 3). Conferinţa Stanciu Cărpenaru
24 noiembrie 2017: Probleme dificile de dreptul internetului (ed. 2)

ATELIERE JURIDICE

6 iunie 2017: Cum putem convinge şi impune instanţei naţionale să adreseze o trimitere preliminară Curţii de Justiţie a Uniunii Europene? | Mihaela Mazilu-Babel
14 iunie 2017: Achiziţii publice de la teorie la practică | Florentina Drăgan
15 iunie 2017: CYBERCRIME | Maxim Dobrinoiu
16 iunie 2017: Excepţiile de procedură penală. Examen de practică judiciară | Cristian Bălan
21 iunie 2017: Contestaţia la executare între DA şi NU. Examen de practică judiciară | Roxana Stanciu
26 iunie 2017: Evaziunea fiscală. Aspecte controversate de drept penal şi drept procesual penal | Alexandra Șinc
27 iunie 2017: Probleme şi soluţii juridice în SPORT | Cristian Jura
28 iunie 2017: Interpretarea normelor şi actelor juridice | Valentin Constantin
29 iunie 2017: DNA Inside. Elemente conceptuale şi jurisprudenţiale | Laura Codruța Kövesi, Florentina Mirică, Cameluş Păduraru, Livia Săplăcan
30 iunie 2017: Retorica şi logica juridică în activitatea juristului | Mihai Hotca
4 iulie 2017: Cum folosim în mod eficient PUBLICITATEA MOBILIARĂ. Reglementări, metode juridice şi procedee tehnice | Irina Oglindă
5 iulie 2017: Spălarea de bani. Pericole concrete şi soluţii de prevenire | Elena Hach
27 iulie 2017: Abuzul în serviciu. Incriminare, cercetare, sancţionare | Marius Bulancea
7 septembrie 2017: Arbitrajul comercial: noua procedură şi examen comprehensiv al soluţiilor pe fond | Cornel Popa
11 septembrie 2017: Camera preliminară. Examen teoretic şi jurisprudenţial al posibilităţilor şi rezultatelor | Teodor Manea
20 septembrie 2017: Expertiza contabilă în dosare penale. Studii de caz | Daniel Udrescu
22 septembrie 2017: Ordine şi răspundere în dreptul muncii | Marilena Balabuti
9 octombrie 2017: Apărarea drepturilor de proprietate intelectuală prin mijloace de procedură civilă | Sonia Florea

Au fost scrise până acum 20 de comentarii cu privire la articolul “Magistraţi vs. avocaţi. Războiul rece din justiţie”

  1. Mihai COSTACHE spune:

    Nu se va intimpla nimic atit timp cit procurorii DNA vor considera ca orice discutie avocat – judecator inseamna trafic de influenta.

    Pot spune ca exista deja o paranoia ce nu va fi inlaturata atit timp cit legea nu va reglementa clar limitele relatiei avocat/judecator/procuror si in afara salii de judecata.

    Sau practica judiciara in materie penala.

  2. Petru CRUCIU spune:

    Foarte mult subiectivism in acest articol, astept cu nerabdare opinia magistratilor.

  3. Constantin STANCU spune:

    Revin la ideea cu obsesie: magistrat poate să fie cineva care are experienţă în funcţii juridice de cel puţin 5 ani, fără experienţă este inutilă orice discuţie pentru că oamenii sunt nevinovaţi. Se preferă tineri fără experienţă pentru că pot fi manipulaţi fără să fie conştienţi de asta! Un tânăr care are un loc de muncă, un salariu bun şi protecţia socială nu are mamă, nu are tată în instanţă. Ori MAGISTRATUL TREBUIE SĂ AIBĂ VOCAŢIE, este şi o delegare divină în meseria lui, cum o delegare divină este şi consultanţa (sfătuitor), etc. Aici este în joc viaţa omului! Puţină teologie biblică, nu ritualică, nu ar strica la facultate şi la INM, oamenii ar fi modelaţi de idei inalte spiritual. Articolul pune în lumină o realitate crudă, lipsa relaţiei dintre oameni ca oameni! Independenţa justiţiei este un mit, dar ca orice lucru ea are un preţ (până şi IIsus a avut un preţ), ca atare mitul trebuie susţinut, pentru că înseamnă putere! Sunt multe de spus, dar România are nevoie de civilizaţie, de cultură, de înţelegere… Sistemul reacţionează ca în orient, nu ca în vest! Asta este realitatea… Societatea românească se află în situaţia asemănătoare cu perioada antică, înainte de creştinarea acestui spaţiu, o perioadă de idolatrie, mit, vrăjitorie, satrapie…

    • Florin-Iulian HRIB spune:

      Cind aud Prostia (cu P mare!) despre virsta frageda a INM-istilor, imi vine sa-i … (completati dupa gust pe linia punctata) pe toti cei care o colporteaza! Virsta nu este direct proportionala cu inteligenta (mai degraba invers proportionala). Eu ma vad pe mine inainte sa acuz pe altii: nu mai am aceeasi memorie ca la 20 sau 25 de ani, puterea de concentrare mi-a scazut vertiginos, cheful/placerea de a citi s-a diminuat treptat etc.

      De asemenea, virsta nu este direct proportionala nici cu experienta, nici cu competenta. Ca dovada, va dau doar doua exemple din propria-mi experienta profesionala: 1) la primul meu loc de munca aveam doi colegi juristi (deja pensionati din fostele lor activitati principale, anume activismul politic comunist, respectiv securitatea ceausista), care nu mai aveau ce sa ma invete nimic, practic vorbind, dupa nici doua luni de la angajare; iar la teorie, amindoi erau mai varza decit mine, care nu invatasem (intentionat) mare lucru in facultate; 2) la al doilea job ca jurist am avut o sefa cu multi ani de vechime in spate, dar care nu avea deloc experienta pe instante, cum mi-au destainuit unii colegi de serviciu. Chiar din primele zile am remarcat niste probleme normative impreuna cu solutia acestora, insa sefa a zis ca nu e treaba juristilor; ulterior, cind instanta a constatat exact ce remarcasem eu, respingind citeva actiuni din acest motiv, aceeasi sefa mi-a ordonat sa rezolv problemele respective… Mai mult, intr-o zi m-am trezit ca-mi da dispozitie „sa fac intimpinare” intr-o cauza penala?!?

      Idem, nu cred ca exista judecatori absolut obiectivi, asa cum nu exista judecatori corecti sau morali 100%. Cunosc destui fosti colegi, actualmente judecatori, care au dat mita in timpul facultatii (pt. examene sau pt. loc in camine) si sint convins ca, daca au facut-o in trecut, vor continua sa o faca si in viitor. Dar cu ce sint mai prejos astfel de INM-isti, decit marionetele batrine, inculte si timpite, cu totul aservite unor politicieni analfabeti si ticalosi imbuibati in parlament si guvern, precum si in autoritatile/institutiile subordonate acestora?

      Asadar, recomandarea mea catre toti cei care invoca mereu „argumentul” virstei juvenile pt. a diminua valoarea unor judecatori este: DATI-VA DOUA PALME SI APOI FACETI UN DUS RECE, poate asa va mai treziti un pic!

      De bine, de rau, INM constituie un filtru suplimentar si extrem de dur pt. actualii sau viitorii judecatori/procurori, spre deosebire de marea majoritate a judecatorilor si procurorilor (inclusiv si mai ales cei din CSM si ICCJ), care au fost numiti in functie direct din facultate (promotiile din secolul XX) sau pe baza unui simplu interviu (cei cu 10 ani vechime) ori test grila de 70 de intrebari (cei cu 5 ani vechime).

      Da, recunosc, exista multe hibe in recrutarea magistratilor si eu am fost printre primii si putinii care au indraznit sa critice fatis CSM si INM pt. concursurile organizate sub egida lor (de pilda, faptul ca multi judecatori/procurori actuali au intrat la INM cu note de 3 si 4 la examenul de logica, accentul pus pe teorie si toceala, subiectivismul interviului etc.). Insa nu agreez deloc anatemizarea sau (mai rau) bagatelizarea in bloc a tuturor absolventilor de INM, mai ales din partea celor care habar nu au cit este de greu sa intri in acest institut. Spre exemplu, in 2011, eu am obtinut nota finala 7,26 si am fost respins (dar cu aceasta nota s-a intrat la INM si in 2010, si in 2009, si in 2008); in schimb, in 2014 nu am reusit sa trec nici macar de primul examen si mi-e si rusine sa spun ce punctaj minuscul am obtinut.

      Prin urmare, nu-i de mirare ca formatorii INM-ului le inoculeaza cursantilor ideea elitismului, ca si cum numai acestia plutesc in stratosfera si nu respira acelasi aer ca muritorii de rind. Evident ca trebuie schimbata metodologia de admitere sau de predare, dar si mentalitatea examinatorilor/formatorilor. D-l Savescu stie foarte bine ce fel de intrebari pun judecatorii si procurorii in cadrul interviului de admitere la INM. Chiar eu am primit intrebari de genul: ce ati face daca un prieten avocat v-ar vizita la serviciu sau ce ati face daca v-ati intilni cu niste avocati intr-un restaurant unde luati masa si v-ar chestiona in legatura cu anumite spete? In ambele situatii am raspuns ca mi se pare normal si civilizat sa conversez cu avocatii, fara a dezbate dosarele in afara salii de judecata. Se pare insa ca raspunsurile mele i-au nemultumit pe membrii comisiei, din moment ce am primit doar nota 8,60…

      Cit despre factorul declansator al acestui articol „razboinic”, cu toata stima pt. autor, tin sa spun ca, probabil, unii avocati merita sa fie evacuati din sala, mai ales ca nu degeaba a tinut legiuitorul sa insereze un text expres in codurile de procedura referitor la astfel de situatii. Eu insumi am asistat cindva la o „circoteca” (dupa cum a caracterizat incidentul tocmai presedinta completului de judecata), declansata de o avocata din Bucuresti, care se falea nevoie mare cit este ea de desteapta in comparatie cu juristii din oraselul meu amarit de provincie… Sincer, eu as fi dat-o afara pe sclifosita aia sau as fi amendat-o, dar presedinta a fost mai indulgenta decit mine.

      In fine, admit ca m-am confruntat si eu (deseori) cu niste judecatori care lasa de dorit in comportament, pregatire etc., dar niciodata nu mi-am permis in sedinta solemna de judecata sa sfidez instanta, oricit de enervanti ar fi fost membrii completului, ci mi-am impus sa fiu cit mai calm si sobru. Iar eventualele abateri ale judecatorilor le-am reclamat la inspectia judiciara – a carei reactie este discutabila, desigur, dar asta-i alta poveste.

      p.s.: Observati ca m-am abtinut sa comentez despre ideea dvs. cu teologia in facultati si INM, comentariu-mi fiind deja prea lung pe ideea cu virsta. E de-ajuns sa constatam o realitate extrem de simpla: de ani de zile de cind s-a introdus religia in scoli, absolventii acestora sint tot mai slabi… (si nu ma refer la trup!) 🙂

      • Cosmin COSTAȘ spune:

        Domnule Hrib, ma intreb daca ati citit articolul inainte sau dupa dusul rece. Nu de alta, dar m-ati confundat cu o prezidentiabila care vorbeste despre religia in scoli. Revin: faptul ca eu sustin, cu argumente, ca unii judecatori se cred Dumnezei (sau semizei) n-are treaba cu dilema predarii sau nu a religiei in scoli.
        Dupa stiinta mea, cu timpul devii macar mai intelept, chiar daca iti pierzi o parte din pasiune sau memorie. Dar s-ar putea ca unii sa fie geniali doar la 18 ani.
        Si eu sunt convins ca unii consilieri juridici merita sa fie dati afara din sala pentru ca vin fara roba la instanta. Sau ca unii magistrati ar trebui sa fie supusi mai des unor controale psihologice, pentru simplul fapt ca la 8.30 dimineata urla in sala. Dar astea sunt discutii off topic.
        In rest, libertatea de opinie este garantata. Putem sacraliza INM-ul sau putem discuta, deschis si cu argumente, despre calitatea pregatirii de acolo si despre calitatea absolventilor.

        • Florin-Iulian HRIB spune:

          Stimate d-le Costas, v-ati inflamat mai repede decit o faceam eu la 12 ani, inainte sa ma apuc de arte martiale, care m-au „inteleptit” un pic si mi-au cultivat stapinirea de sine… 🙂

          Subliniez ca am citit si chiar mi-a placut tot articolul (cu sau fara dus rece!), ca si altele pe care le-ati publicat pe JURIDICE.ro, insa nu sint de-acord cu teza privind virsta INM-istilor, cea mai dezbatuta, de altfel, in comentariile la articolul dvs.; am mai spus-o si o repet de cite ori am ocazia: in opinia mea, virsta nu reprezinta o conditie sine qua non, in niciun domeniu, nefiind sinonima cu inteligenta, competenta, experienta etc.; pe vremuri, unii oameni deveneau regi sau imparati ori faraoni inca din adolescenta si aveau mai multe realizari decit altii, maturi sau batrini. Nu mai vorbesc de talent, care se naste odata cu tine si n-are nicio legatura cu virsta.

          In plus, sa stiti ca au intrat la INM si oameni la virsta senectutii, nu doar tineri de 22-25 de ani. De fapt, statistic vorbind, numai o treime dintre cei admisi reusesc din prima incercare, marea majoritate a celor admisi reusind dupa mai multe (3-5) incercari, asa ca sint foarte putini absolventi de INM la 24-25 de ani.

          De asemenea, nu sint de-acord cu rationamente inductive de genul: daca unii INM-isti sint rai, prosti, inculti, imberbi nesimtiti etc., atunci toti sint la fel.

          In rest, rezonez cu aproape tot ce-ati scris in acest articol si imi permit sa spun ca am fost chiar mai critic decit dvs. la adresa sistemului, incit unii judecatori, membrii CSM si reprezentanti INM au ajuns sa ma iubeasca ca sarea in ochi (cacofonie intentionata)… Daca nu ma credeti, e suficient sa cititi articolul meu: https://www.juridice.ro/185105/admiterea-la-inm-radiografia-unui-concurs-inechitabil.html si sper ca veti avea rabdarea sa-l parcurgeti pina la capat, asa cum procedez si eu cu orice articol inainte sa postez un comentariu, fiindca nu imi permit sa ma bag in seama fara sa stiu despre ce e vorba in articolul respectiv; de altfel, daca nu ati observat, eu am dat o replica la comentariul d-lui Stancu, nu la articolul propriu-zis, fiindca in acel comentariu, pe linga virsta, se mai vorbea si de teologie. Si nu cred ca v-ar putea confunda cineva cu prezidentiabila pomenita, pt. ca respectiva e o p…a (completati dvs., dupa preferinte, pe linia punctata)! 🙂

          Si mai sper, d-le Costas, ca nu imi veti purta pica doar pt. ca nu sint de-acord cu una dintre ideile dvs.; eu am deseori divergente de opinii cu prietenii mei, dar niciodata nu ne suparam dintr-atita lucru. Ca jurist si mai ales ca profesor de drept, stiti prea bine ca din contradictorialitate se naste adevarul.

      • Constantin STANCU spune:

        Si eu sunt de acord ca in profesie se invaţă continuu. Este şi o parte tehnică, dar de reţinut: un judecător cu aceleaşi probe poate admite sau respinge o acţiune, sau poate condamna ori nu. De aici intervine vziunea despre viaţă a magistratului. În practică avem de a face cu vieţile oamenilor într-un timp dat, cu munca lor, cu speranţele lor (este şi o hotărâre a CEDO privind dreptul la speranţă). Teoria statului şi a dreptului este o materie interesantă, acolo se abordează dreptul ca ştiinţă, etc. Când am făcut referire la teologia biblică (!), nu m-am referit la cea orodoxă, catolică etc. ci la o materie distinctă care deschide mintea omului. Mari teologi au schimbat lumea, inclusiv în domeniul juridic, în vest (Toma D Aquino, Carl Barth, Kirkegaard,etc). Baza dreptul stă în regulile de dreptate din Biblie. Din acest motiv, colegii comentând articolul au observat că în alte ţări oamenii pot comunica, pot vorbi detaşat, etc. A menţine o persoană în „turn” îi face rău, fără relaţii sociale normale, are mari probleme, dovadă că CSM a pus problema consultaţiilor psihologice periodice ca o necesitate provenind din medicina muncii… Stress-ul zilnic macină fiinţa umană, cum faci faţă? Recent Monica Macovei, venind în contact cu cu civilizaţia europeană la Parlamentul European, a afirmat că în România este necesar să se studieze Istoria creştinismului, nu alte doctrine copilăreşti. Nu uitaţi, Papa Ioan Paul, prin demersurile sale a contribuit la căderea comunismului, deci, nu este o joacă viziunea asupra vieţii! Magistratul influenţează prin deciziile sale vieţile oamenilor. Dincolo de tehnică legislativă, etc. este o dreptate care se cere pusă pe tapet. Apoi, sociologic, se formează o masă critică la adresa justiţiei, în timp cei care au pierdut procesele sunt tot mai mulţi, devin memulţumiţi, când masa critică ajunge la apogeu se pot petrece multe… Dacă există o parte tehnică a meseriei, totuşi de observat că România a fost condamnată pentru practică judiciară inconstantă, pentru legislaţie schimbătoare, imprevizibilă. Iată, decizii ale CCR se contrazic cu cele de la ICCJ, comisiile din parlament au alte idei decât Ministerul Justiţiei, CSM-ul vede lucrurile altfel decât MJ, inspecţia judiciară greşeşte şi ea, actele ei pot fi atacate, etc. Profesorii de la o facultate de drept văd lucrurile altfel decât alţi profesori din altă facultate, etc. Oricum, dialogul de pe marginea articolului prezent este benefic!

  4. Cătălin OROVICEANU spune:

    In sprijinul unora dintre aspectele sustinute de autor (si cu felicitari pentru curajul de a scrie acest articol, chiar daca pe alocuri ar putea fi acuzat de subiectivism):
    – acum cativa ani, intr-o vizita la niste prieteni din Irlanda (o familie obisnuita, cu un fiu absolvent de drept), le-am povestit despre faptul ca proaspeti absolventi de facultate ajung judecatori dupa 2 ani de INM. Au facut ochii mari cat cepele, si mi-au spus ca in Irlanda nu exista asa ceva, ca, inainte de fi judecator, trebuie sa ai o practica indelungata ca avocat/procuror. Stim cu totii ca in sistemele de common-law aceasta este situatia, dar sa recunoastem ca e surprinzator ca o familie obisnuita sa stie cum functioneaza justitia.
    – acum un an sau doi am lucrat cu niste colegi avocati din Germania. Las la o parte faptul ca o instanta din Germania a vazut frauda imensa din dosar si mi-a acordat o ordonanta presedintiala, in timp ce in Romania, unde lucrurile erau mai vizibile, nu mi s-a intamplat asa ceva. Ce vreau sa spun aici este ca acei colegi din Germania puteau suna judecatorul si procurorul (a fost implicat si un procuror la un moment dat), li se raspundea la telefon, erau primiti in audienta fara probleme. Bineinteles, cand imi spuneau la telefon asta faceam ochii mari si abia ma abtineam sa le spun ca ma mint in fata.
    Suntem deci mult in spate in procesul de selectie si in procesul de atitudine al magistratilor. Probabil greu de facut un progres real.

  5. Gabriel LEFTER spune:

    Stimate coleg,

    Ab Iove principium, ţin să subliniez că niciunul dintre termenii din formula introductivă sunt folosiţi de complezenţă … chiar doresc că să întâlnesc numai colegi avocaţi (deşi consacrată doctrinar, personal nu agreez sintagma „auxiliari ai justiţiei”), ale căror concluzii să fie atât de pertinente încât să le pot prelua integral în motivarea hotărârii …
    Realitatea face ca această aşteptare să fie încă una lungă, dar sunt tânăr … (şi, mai tânăr fiind – imberb chiar, în opinia dvs.-, când am dat afară un avocat escortat de jandarmi, de „jalnica” lui situaţie nu a deplâns o întreagă profesie).

    Remarc agasarea sub imperiul căreia aţi scris de spre „război”, declanşat de un episod dintre o „distinsă colegă”, faţă de o „domnişoară judecător”; în textul dvs. aţi repetat cuvântul „matrice” de 5 ori, ceea ce îmi spune, la o persoană cu calităţile dvs., că inspiraţia a fost una ab irato.

    Ar fi multe de spus şi, fiind convins că, având exerciţiul dezbaterilor contradictorii, îmi veţi putea întoarce fiecare afirmaţie, aşa că vor trebui spuse şi mai multe…

    Pentru că aţi încheiat cu un citat, eu îmi permit să încep cu unul aparţinând lui Zoe Petre, care în cadrul unui interviu, a răspuns întrebării dacă s-a născut judecătorul ideal („Despre justiţie şi judecători”, în revista Forumul judecătorilor): „adevărata cale către încrederea publicului este respectul de sine al reprezentanţilor profesiei care a stat la baza întregii civilizaţii omeneşti din Antichitate până azi, respect care presupune cunoaşterea şi asumarea personală a legii, intransigenţă faţă de încălcarea acestei legi, faţă de propria conduită şi curajul de a cenzura când este necesar conduita altor colegi de demnitate publică şi, nu în ultimul rând, compasiune faţă de justiţiabili”.

    Din nefericire, această cale este (încă) un lungă, dar nu din cauza problemelor care, în opinia dvs. au condus la „războiul rece” .

    Primul lucru de care mă dezic categoric şi care tinde a se transforma într-o adevărată monomanie căreia par să-i fi căzut pradă o bună parte a colegilor avocaţi (de unde şi imboldul de a vă răspunde) şi ţine de marota blamării în grup a absolvenţilor I.N.M., în baza unor inepte stereotipii care ţin de vârstă sau de însăşi absolvirea Institutului.
    Logomahia privind selecţia şi recrutarea magistraţilor nu este nouă şi nici una care se va finaliza vreodată însă, dacă ar fi să aleg între „un tânăr fără nicio experienţă profesională” şi o persoană care vreme de 5 ani (ca să am în vedere perioada vizată de art. 33 din L. 303/2004) nu a realizat nimic d.p.d.v. profesional (ori „experienţa” ocupaţiei juridice îmbrăţişate a fost una atât de îmbucurătoare, încât cu prima ocazia va fi abandonată), aş alege „tânărul” de fiecare dată, fără ezitare şi cu toate riscurile.
    Aceasta, pentru că putem oricând instrui un novice dornic să înveţe elementele de bază ale funcţionării justiţiei, dar este mult mai dificil să-i formăm integritatea, judecata, dinamismul, echilibrul şi voinţa de a duce lucrurile la bun sfârşit; de aceea, la admiterea în magistratură nu CV-ul, nu posturile ocupate până ieri ar trebui să conteze, ci contribuţia pe care candidatul o poate avea mâine şi modul în care se întrepătrund propriile sale valori cu cele ale sistemului judiciar.
    Dar, cum aceasta ţine şi de programa I.N.M. şi de punerea în practică a acesteia – care nu pare a fi subiectul principal al supărării dvs. – mă limitez în a susţine că absolvenţii I.N.M. chiar sunt „membrii unui corp de elită, anume selectat, în baza unui examen dificil pe care l-ar promova oricând (modificarea mea L.G.) un avocat” şi, dacă după intrarea în profesie, „nu-şi salută profesorii sau colegii pe stradă, fie îi salută cu jumătate de gură”, aceasta nu ţine de pregătirea pe care o perfecţionează Institutul (care asigură cursuri postuniversitare, iar nu preşcolare), ci de faptul că, alegând că ignore minime reguli de convieţuire socială, sunt pur şi simplu, lipsiţi de bun-simţ, de bună creştere.

    Mă bucur că înţelegeţi „frustrările magistraţilor”, dar aşa cum magistraţii ar trebui să arate compasiune faţă de situaţia justiţiabililor, la fel şi aceştia – bineînţeles, ghidaţi şi sfătuiţi de dvs. avocaţii -, ar trebui să arate înţelegere faţă de starea de lucruri din justiţie.
    De aceea, vă contrazic în afirmaţia dvs. referitoare la „Programul privind volumul optim de activitate al instanţelor”, pe care doar dintr-o perspectivă redusă la opinia pe care avocaţii o au despre aceasta, poate fi redus la calificativul „realmente dezgustător”.

    Şi aici trebuie aplicată distincţia (Ion Vianu, în „Despre justiţie şi judecători”): „demersul magistratului este total diferit de cel al avocatului, avocatul este devotat unui om, clientului, al cărui apărător este; magistratul este devotat unei idei: cea de dreptate, care nu este decât un echilibru (balanţa justiţiei indicând verticala)”.
    În opinia mea „Programul privind volumul optim de activitate al instanţelor” este o ultimă măsură (disperată, chiar) de a forţa puterea executivă să adopte soluţiile necesare bunei funcţionări a justiţiei efectiv sufocate de numărul de dosare (iar o parte le-aţi enunţat chiar dvs. construirea de noi instanţe, amenajarea unor noi săli de judecată, selectării unui număr mai mare de judecători sau de grefieri; altele – iar cea mai importanţă, medierea, a eşuat cu largul concurs al avocaţilor – vizează modalităţile alternative de soluţionare a litigiilor).
    Niciodată nu voi putea să dau o explicaţie acceptabilă (adică un care ar putea efectiv să fie satisfăcătoare) justiţiabilului care are de aşteptat până la primul termen (sau până la termenul de recomandare) mai mult de 2 luni, însă trebuie observat şi cauzele care au condus la această soluţie.
    Vă mărturisesc că, pentru mine pregătirea şedinţei este cea mai mare consumatoare de timp: o şedinţă de recursuri şi/sau apeluri cu 40 de dosare necesită pentru studiu temeinic (care pentru mine înseamnă fişe la dosarele complicate şi posibilitatea de a răspunde în sală oricărui incident procesual sau tuturor cererilor părţilor) minim 3 zile; mai consumă 2 zile ţinerea şedinţei, pronunţările şi amânările de pronunţare (şi, ca că nu mai creadă cineva că intrăm cu idei preconcepute în sală, într-o amânare de pronunţare care a durat 2 săptămâni, mi-am schimbat părerea de trei ori, evident, de fiecare dată, după o altă studiere a dosarului).
    Se poate lesne constata că, din cursul sămptămânii legale de lucru, nu mai rămâne mare lucru (practic nimic) pentru motivat.
    Desigur, pentru cel care se plânge că nu i s-a motivat hotărârea de 8 luni şi nu îi pasă de volumul activitate (căci lui îi este necesară hotărârea pentru exercitarea căilor de atac sau pentru executarea silită), această situaţie nu are nicio valoare, dar un avocat care vede când lumina la biroul magistratului este „încă aprinsă”, trebuie să înţeleagă că soluţionarea temeinică unei cauze durează tot atât cât a durat conceperea acţiunii, întâmpinării şi tuturor apărărilor ridicate de părţi în cauză .
    Pentru aceste considerente, aş fi vrut ca şi colegul nostru, care crede în virtuţile reeducative ale muncii, să aibă privilegiul de a fi pentru câteva luni un „Dumnezeu” şi, după judecarea cererilor cu care este învestit – ce ar putea fi oricând modificate şi completate -, într-un program de lucru infernal: şedinţe, pronunţări, alte cereri (f. multe, reexaminări, recuzări ş.a.), şedinţe, pronunţări, motivări etc. să ne spună când mai găseşte timp pentru studiu personal ?

    Desigur, dacă principala nemulţumire a justiţiabililor este durata de soluţionare a pricinilor, iar nu preocuparea pentru calitatea actului de justiţie (şi, nu este întâmplătoare, deoarece C.S.M. şi M.J., pe de o parte, prin măsurile privind organizarea sistemului şi I.J., pe da altă parte, prin cercetările disciplinare vizează exclusiv indicatori cantitativi privind performanţa sistemului, iar nu indicatori calitativi), conduita judecătorilor, bine susţinută de sistem falimentar de evaluare al activităţii, se va plia pe ceea ce justiţiabili solicită sau tolerează.

    De aceea, dacă vă nemulţumesc manifestările magistraţilor care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de avocaţi ori exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, aveţi permanent deschisă calea formulării unor solicitări de cercetare disciplinară a magistraţilor.
    Însă, dacă nu o faceţi, prin îngăduinţa pe care o manifestaţi, sunteţi la fel de vinovat ca şi cel acuzat de atitudinile nedemne ori abuzive, căci – fie şi indirect – veţi sădi în minte celui pe care acum îl consideraţi un dictator (comparaţia cu Dumnezeu mi se pare o blasfemie) un sentiment de impunitate dublat de o greşită credinţă a încuviinţării sociale .

    Iar, dacă veţi crede că orice demers în acest sens este inutil, vă pot spune că nu puteţi porni la luptă doar în războaiele (fie le şi „reci”) pe care veţi crede că le veţi câştiga şi că lucrurile se vor schima prin simpla participare.

    Şi, pentru a reveni la tema articolului, închei cu afirmaţia lui Neagu Djuvara: „Judecătorul ideal nu s-a născut până acum, nici la noi nici altundeva. Dacă citim bine biblia aflăm că Solomom, la bătrâneţe, s-a prostit”.

    • Cosmin COSTAȘ spune:

      Domnule Lefter, ieri am discutat cate o ora cu doi magistrati. Care aveau opinii cel putin la fel de pertinente precum cea pe care dvs. ati exprimat-o. Intr-adevar, dialogul este solutia. Si dialogul nu inseamna faptul ca eu va fac dvs. o plangere la CSM sau ca dvs. ma amendati pe mine.
      De acord cu dvs. ca potentialul unui tanar magistrat si energia lui pot fi valorificate. Din pacate nu la INM. Atat din cauza programei, cat si din cauza unei parti a formatorilor INM. Notiunea asta de „formatori” ascunde multe capcane si nu ne permite, nici mie si nici dvs., sa vedem daca intr-adevar formatorul are experienta profesionala sa ofere ceva in plus auditorului de justitie. Mie mi se pare, in multe cazuri, ca unii magistrati sunt recompensati cu aceea ca tin niste ore la INM. Prestigiu si bani in plus la salariu pentru formator, desigur. Dar oare auditorii chiar beneficiaza de ceva in plus? Si, pentru ca tot vorbim de programa, vi se pare normal ca la INM sa nu se predea vreo ora de curs de drept contraventional (sunt doar 10 ore de seminarii in programa, daca retin bine), in conditiile in care la debut judeci cu nemiluita plangeri contraventionale?
      Vedeti, o problema provine dintr-un dublu standard. Daca un termen de recurs e uneori prea scurt, prin raportare la complexitatea cauzei sau la programul avocatului, nu exista nicio posibilitate, nici macar legala, de prelungire a lui. Daca un magistrat decide ca n-are timp – unii, ca dvs., pentru ca in mod real nu au timp; altii pur si simplu pentru ca n-au chef – poate, cu de la sine putere, in contra legii si fara riscul real al unei sanctiuni disciplinare, sa prelungeasca termenul de motivare a hotaririi de la 30 zile la 8 – 10 luni. Adica, avocatul trebuie sa-l inteleaga pe magistrat, dar nu si invers. Ce-ati zice daca, dupa expirarea celor 30 zile, vi l-as trimite dvs. la birou, pe clientul care ma suna in fiecare zi? Sau daca am conveni sa facem asa: daca amanarea motivarii imi provoaca prejudicii – de pilda, in lipsa motivarii nu pot executa hotarirea, iar societatea intra in insolventa – sa achite prejudiciul magistratul? (sau, in baza unui sistem de asigurari de malpraxis judiciar, un asigurator privat)
      In masura in care imi furnizati o adresa de e-mail, va transmit anterior publicarii teza mea de doctorat, dedicata Dreptului la judecarea cauzelor intr-un termen rezonabil. Veti gasi acolo si discutii despre Programul CSM privind volumul optim de activitate. Si veti citi in special faptul ca pentru el nu exista o baza legala si ca el violeaza art. 6 NCPC. De altfel, daca ati observat, inclusiv o minuta a unei consfatuiri a judecatorilor face referire la faptul ca procedura de regularizare trebuie sa inceapa imediat, iar nu la Pastele Cailor.
      Altfel, apreciez dialogul onest pe care l-ati incercat. In spiritul mainii intinse pe care am solicitat-o la sfarsitul observatiilor mele…

  6. Mihai COSTACHE spune:

    d-le Lefter, raspunsul dvs pertinent si interesant ar putea fi publicat sub forma de articol in replica.

    ar fi mai usor de citit de catre toti cei interesati de acest subiect.

  7. Florin RADU spune:

    cred ca s-a inteles gresit ca articolul ar fi despre un razboi magistrati (treaca de la mine, ii includ si pe procurori aici) – avocati si chiar titlul este oarecum nepotrivit.
    articolul vorbeste, de fapt, despre modul in care sunt formati viitorii magistrati, la INM.
    acolo este principala problema, pt ca acolo li se inoculeaza idei absolut gresite: cum ca ei nu trebuie sa faca dreptate, ci doar sa aplice sec si literal legea; cum ca trebuie sa traiasca intr-o lume a lor, fara sa aiba nici un contact, nici o discutie cu alte persoane (avocati, justitiabili); cum ca ei sunt superiori celorlalti etc.
    de aici si pana la atitudinile total nepotrivite ale majoritatii magistratilor „INM-isti”, nu mai este decat un foarte mic pas.

  8. Amelia FARMATHY spune:

    Imi pare sa rau sa va contrazic, partea cu „delegarea divina ” a trecut de binisor timp.
    Acum litigiile sunt foarte tehnice in marea lor majoritate si ajuta doar stiinta de carte, stiinta pentru care nu exista varsta, ci doar pregatire temeinica.
    Unde erati cu misia divina cand, nu mai tarziu de anii 1995-2000, judecatorii, avand niste salarii mai mici decat ale unui electrician de la Electrica, erau doar aceia care ramaneau din cei trecuti in alte misii la fel de „divine” cum era cazul avocaturii?
    Asta ar mai lipsi …..teologie biblica la INM, la cata teorie cvasiinutila le baga in prezent in cap(CEDO, CJUE ), plus alte materii de care tinerii judecatori nu se „lovesc” in primii ani de activitate efectiva la judecatorii.
    Oricat v-ar displacea sa auziti asta, intr-un Stat laic, eu nu intru si nu ies in cap cu Dumnenzeu in/din sala de judecata.
    Dumnezeu ramane in afara serviciului.
    La fel si ideile obsesive.
    Cat priveste experienta, aceasta este un cliseu pe care il utilizeaza(nu ma refer la dvs sau la autorul articolului, banuiesc ca doar motive personale va impiedica sa va prezentati la sesiunile de intrare in magistratura organizate pentru cei cu mult pomenita si laudata vechime de cinci ani, apropo, am cunoscut din cei cu 5 ani, unii foarte isteti, perfect adaptabili, altii, in schimb, habar nu aveau sa scrie o minuta, atat de multa experienta aveau) cei care nu accepta ca autoritatea nu are varsta.
    La fel cum la semnul politistului pusti din intersectie va opriti masina si, eventual, inscrieti obiectiuni in procesul-verbal la amenda pe care vi-o aplica, la fel si in sala de judecata, va ridicati in picioare si formulati cereri in fata autoritatii, nu in fata varstei.
    Orice exagerare sau comportament nepotrivit din partea unui judecator, tinar sau ne-tinar, e supusa sanctiunii, dar a generaliza inseamna a arata neputinta acceptarii ca stiinta de carte, pregatirea si, finalmente, autoritatea nu au varsta.
    Cat despre manipulare, aceea merge de la opt clase sau 12 cu seral /fara frecventa in jos.
    Va asigur ca la tinerii magistrati nu e loc de manipulare, dar nici de ifose, cereri inepte, fara acoperire sau pentru incercarea de a pune presiune, invocandu-se fie de acum obisnuitul „Am stat si eu pe scaunul pe care il ocupati dvs”(intrebarea e, atunci de ce nu ati ramas?), fie „la experienta mea…”, in conditiile in care experienta devine un soi de pseudo-scut juridic pentru justificarea unor atitudini de superioritate in spatele carora nu sta nimic in afara de propria imagine care se mai intampla sa nu fie confirmata de către jude.
    Un judecator nu are a fi impresionat de varsta, experienta sau alte aspecte care exced cauzei pe care o judeca.
    Razboaie reci sau calde….. or fi, pentru cine chiar are timp de ele.
    Cand esti realmente ocupat,numai sa te razboiesti nu iti mai ramane timp sau disponibilitate.
    Inchei prin a va spune unde gresiti, domnule avocat: va luati judecatorii acasa, lasati-i la instanta, inchideti de-a binelea usa salii de judecata si vedeti-va de viata, e asa de scurta, la urma urmei!
    Dar, daca le veti purta ranchiuna pentru ca sunt tineri, ca nu îi intereseaza in mod sincer cum va numiti, ce functie sau titulatura aveti in barou sau in viata academica, ca va resping cererile, ca pierdeti(dupa cum se intampla sa si castigati deseori), va veti razboi de unul singur.
    Cu cinci sau fara cinci ani in profesii juridice, exista o singura solutie corecta intr-un dosar.
    Daca iti merge mintea si intelegi legea, nu doar o citesti si o aplici mecanic, vezi solutia dintr-un dosar, daca nu, sunt inutili atat cei cinci ani de vechime, cat si cele opt ore de stat cu partile delicate implantate in catifeaua moale/inlocuitorul de piele al scaunului de birou.
    Despre Iisus numai de bine, dar nu inteleg ce treaba are cu justitia laica, cu ce poate fi relationat EL intr-o cauza de faliment sau de anulare autorizatie?
    Domnule Stancu, scrieti din amvon(in sensul figurat, desigur), dar justitia nu are unul si nici nu trebuie sa aiba, e destul podiumul inegal care starneste atatea discutii despre pozitia „superioara” a procurorului.
    Nu imi ramane decat sa sper ca nu vor trece 50 de ani pana veti reveni la sentimente mai bune:) si la mai mult optimism.
    Articolul insa e unul interesant, pentru ca nu e amortit, anost, cu lingura de lemn intre si printre randuri, e viu, antrenant, slobozeşte nemultumiri, chiar daca mai trebuie ridicat din cand in cand capacul, sa nu dati in clocot:).
    Mi-a placut.
    A, si sa nu uit, ziceam intr-o postare anterioara ca am vazut cereri de chemare in judecata cu…. cuprins, ei bine, exista si Concluzii scrise cu …cuprins.
    Eu declar razboi doar cuprinsurilor!

    • Cosmin COSTAȘ spune:

      Stimata colega, am remarcat in special, din comentariul dvs., faptul ca la INM ii invata lucruri inutile despre CEDO si CJUE. Mi-ati confirmat in fapt asertiunea. Ca INM-ului ii este in esenta greata de dreptul european si ca, in procesul de formare a magistratilor, le transmite aceeasi greata. Probabil asa isi apara corpul magistratilor raul, ramul … Sau asa au mai putin de lucru?
      Eu percep frustrarile de natura salariala. Dar salariile magistratilor nu vor creste daca reduceti onorariile avocatilor sau daca nu aplicati dreptul european si astfel creati un beneficiu statului. Altfel, in privinta accesului in profesia de magistrat, cred in continuare ca promovarea examenului la INM cu 70 grile (care logic inseamna ca in medie auditorul stie doar 70% din civil, penal, procedura civila si procedura penala) nu inseamna ca esti cel mai bun jurist sau un jurist cu experienta. Putem sa facem un examen adevarat, pe modelul licentei germane, cu vreo 8 examene scrise (civil, penal, fiscal, administrativ, dreptul muncii, comercial, drept european si drept european al drepturilor omului), urmat de 8 examene orale la aceleasi materii si vedem atunci rezultatele. Sau aplicam acelasi model la absolvirea INM si la examenele de promovare, ca oricum e plictisitor interviul de la ICCJ. Logic, fara vreo bariera de varsta.

    • Mihaela MAZILU-BABEL spune:

      M-am uitat la avocatii care pledeaza in fata Curtii de la Strasbourg, atat cei ai partilor-pretinse victime cat si cei care reprezinta statul-parat. Majoritatea sunt foarte tineri. Oare de ce?

      In ceea ce priveste inutilitatea predarii CEDO si a dreptului UE la INM deoarece cei care ies din INM nu au de a face cu dreptul UE la inceput, consider ca aceasta perceptie este eronata, din moment ce procedura trimiterii preliminare a fost inventata tocmai pentru a permite instantei inferioare si foarte inferioare sa se „razvrateasca” fata de practica instantelor superioare, practica pe care ei o considera contrara dreptului UE. Cu cat o procedura este initiata mai devreme in treapa procesului, cu atat mai repede se rezolva definitiv cauza iar principiul egalitatii in fata legii (si a dreptului UE) este respectat.

      Cu deosebita consideratie,

  9. Razvan Nicolae MICUL spune:

    Domnul Costaș este un jurist eminent, a cărui opinii trebuie citite cu interes de orice persoană preocupată de domeniu. Eu am însă câteva nelămuriri legate de acest incident. În primul rând, până acum nu există nici o constatare a unei autorități care să statueze că doamna avocat a fost victiam unui abuz din partea instanței. De altfel nici nu am identificat în mediul virtual vre-o plângere a doamnei avocat împotriva judecătorului. Baroul Cluj nu este o organizație sindicală, din contră, are chiar competențe disciplinare în raport cu avocații. Practic BCJ pleacă de la prezumția irefragrabilă că doamna avocat a fost victima unui abuz, fără nici o probă concretă în acest sens. Antepronunțare s-ar numi o asemenea abordare dacă ar veni din partea puterii judecătorești.

    • Cosmin COSTAȘ spune:

      Stimate coleg, verificati site-ul Baroului Cluj. Plangerea a fost formulata de Baroul Cluj, in urma sesizarii avocatului, si transmisa deja Consiliului Superior al Magistraturii. Ar fi util sa urmarim toti rezultatul. Si, dupa cum v-am spus, eu nu sunt adeptul excluderii sau sanctionarii drastice a unui judecator. Mi s-ar parea mai logic sa fie sanctionat altfel: program la registratura la judecatorie, audiente in care sa le explice direct justitiabililor argumentele neexpuse in scris dintr-o hotarire etc.
      In rest, daca vorbim de antepronuntari, poate e mai bine sa ne uitam fiecare in curtea noastra. Cand un judecator spune in sala „Hai sa vedem ce masuri asiguratorii mai dispunem azi in cauza”, merita sa avem macar o discutie despre capacitatea lui de a fi un judecator impartial si independent

      • Razvan Nicolae MICUL spune:

        Tocmai aici este dilema mea, conform art. 45 alin. 2 din L. 317/2004 „În cazul în care Inspecţia Judiciară este titulară a acţiunii disciplinare, aceasta se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată în scris şi motivat de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârşite de judecători şi procurori”. Eu nu inteleg ce treaba are BCJ in aceasta poveste? Doamna avocat, la fel ca orice alt justitiabil, se poate adresa IJ din cadrul CSM. Presiunea mediatica, sesizarea BCJ pentru ca acesta sa sesize CSM, denota faptul ca doamna avocat nu accepta sa fie tratata EGAL IN FATA LEGII, ci apeleaza la UN GRUP profesional pentru a-i proteja interesele. In Legea 51 nu exista nici o referire la atributia baroului de a proteja avocatii, sau de a emite hotarari in aceasta directie. Personal nu inteleg de ce atat de mult circ?

  10. Cosmin COSTAȘ spune:

    Domnule Rus, ma asteptam sa cunoasteti unele lucruri care se petrec in aceeasi cladire in care va desfasurati si dvs. activitatea. Vedeti va rog Hotarirea Consiliului Baroului Cluj nr. 81 din 16.05.2013. Exista un protocol de colaborare intre Barou si Judecatoria Cluj-Napoca, in baza caruia Baroul a angajat doua persoane care sa scaneze documentele depuse la Registratura Judecatoriei Cluj-Napoca. Cheltuielile sunt finantate printr-o taxa suplimentara de 10 RON/luna achitata de avocatii definitivi si de 5 RON/luna achitata de avocatii stagiari. Un motiv in plus, cred eu, sa reflectati mai bine atunci cand procedati la reducerea onorariilor avocatilor. Nu de alta, dar s-ar putea ca intr-o zi avocatii sa se sature de finantat justitia.

  11. Florin-Iulian HRIB spune:

    Desi initial m-am ferit sa comentez teza autorului despre modul in care sint scoliti auditorii la INM, totusi trebuie sa spun ca, inainte sa ne preocupe modalitatea de predare/absolvire la INM, ar trebui sa ne preocupe modalitatea de intrare la INM.

    Eu am discutat cu diversi auditori, din promotii diferite, si toti au zis ca sint nemultumiti de felul in care se predau materiile la INM. Insa nu am auzit pe niciun auditor sau candidat la INM sa critice modul in care se intra acolo. In afara de citeva contestatii la grila de Drept/Logica… pauza totala! Chiar la articolul meu fluviu despre INM, pe care l-am pomenit supra, nu s-a obosit niciun fost sau actual auditor sa comenteze, sa ma completeze sau sa ma contrazica, iar asta mi se pare foarte trist. Nu este vina auditorilor ca li se preda intr-un anumit fel, dar faptul ca nu iau atitudine impotriva modului de recrutare a auditorilor/procurorilor/judecatorilor le este imputabil, pt. ca asta denota lipsa curajului si a spiritului critic, adica exact atributele esentiale ce caracterizeaza un magistrat. In plus, lipsa lor de reactie incurajeaza abuzurile din partea CSM si INM, care n-au nicio jena in a-si trata, practic, viitorii colegi ca pe niste cobai, in fiecare an schimbind cite ceva in modul de recrutare.

    Si daca auditorul intra bou sau vaca la INM, nu are cum sa iasa de-acolo inorog, oricit de bune ar fi programele de instruire…

    De pilda, o fosta colega de facultate, actualmente judecatoare INM-ista, mi-a spus odata explicit, citez din memorie: „Eu nu vreau sa ma pun rau cu sistemul”, acuzindu-ma totodata ca as fi un „rebel fara cauza”!? Un alt judecator INM-ist, fost coleg de facultate, mi-a spus cindva ca: „Daca mi-as pune mintea cu tine, n-as alege nimic din tine”, iar o astfel de bravada stupida a venit ca o consecinta a faptului ca il batusem o noapte intreaga la sah, dupa care i-am demontat pas cu pas toate credintele lui religioase.

    Prin urmare, daca esti prost la 25 de ani, vei fi, cel mai probabil, la fel de prost sau chiar mai grav la 50 de ani. In cazul acesta, nici D-zeu nu te mai salveaza… De-aia ziceam ca nu e bine sa amestecam religia cu scoala sau instanta de judecata si nici sa acuzam in masa judecatorii doar pt. ca sint tineri.

Lasă un răspuns

Important
Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real şi care respectă Politica JURIDICE.ro si Condiţiile de publicare. Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.
Return to Top ▲Return to Top ▲