« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 

Excepţie de neconstituţionalitate respinsă ref. privatizarea societăţilor comerciale
18.09.2014 | Andreea BANU

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

În Monitorul Oficial al României nr. 669 din data de 11 septembrie 2014 a fost publicată Decizia Curţii Constituţionale nr. 367 din 26 iunie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32din OUG nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, în interpretarea dată prin Decizia nr. 18 din 17 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi a prevederilor art. 330din Codul de procedură civilă din 1865.

Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială Hidroconstrucţia – S.A. şi Asociaţia Hidrocon PAS într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 32din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, în interpretarea dată prin Decizia nr. 18 din 17 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi prevederile art. 330din Codul de procedură civilă din 1865.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii arată că solicită analizarea neconstituţionalităţii prevederilor art. 324 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 din perspectiva interpretării date prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 18 din 17 octombrie 2011, interpretare care nu corespunde normelor constituţionale privitoare la protecţia proprietăţii private. În opinia autorilor excepţiei, singura interpretare care asigură conformitatea cu normele constituţionale este aceea că despăgubirea este echivalentă cu valoarea de piaţă a bunului de la momentul pronunţării hotărârii, cu aplicarea principiului general al reparării integrate a prejudiciului, în sensul de a fi acoperite atât paguba efectiv suferită (damnum emergens), cât şi beneficiul nerealizat (lucrum cesaris). Se susţine că, prin neasigurarea unei valori de înlocuire a bunului restituit în raport cu valoarea sa de piaţă, ci în raport cu cea contabilă, dreptul de proprietate al societăţii comerciale privatizate este afectat esenţial prin limitarea despăgubirii. Se arată că este adevărat că autorităţile naţionale pot limita indemnizaţia, dar aceasta se poate face numai prin lege, nu prin interpretarea de către instanţele judecătoreşti a unor norme juridice. În lipsa unor măsuri legislative exprese care să prevadă limitarea despăgubirii la valoarea contabilă a bunului, se încalcă şi prevederile constituţionale referitoare la separaţia şi echilibrul puterilor în stat, rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare, rolul instanţelor judecătoreşti şi al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi principiul legalităţii.

În ceea ce priveşte prevederile art. 3307 din Codul de procedură civilă din 1865 se arată că, raportat la durata procesului în care a fost ridicată excepţia, circa 13 ani, Decizia nr. 18 din 17 octombrie 2011 a apărut la aproximativ 10 ani de la data la care unul dintre autorii excepţiei a formulat cererea de chemare în garanţie întemeiată pe prevederile art. 324 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 prin care a solicitat valoarea de piaţă a imobilului în cazul admiterii solicitării restituirii în natură a imobilului. Or, aplicarea deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie conform art. 3307 din Codul de procedură civilă din 1865 reprezintă o încălcare atât a accesului la justiţie, cât şi a dreptului la un proces echitabil.

Curtea, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile orale, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine, în primul rând, că a fost legal sesizată şi este competentă să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

În ce priveşte prezenta excepţie de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 324 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, în interpretarea dată prin Decizia nr. 18 din 17 octombrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în interesul legii, au mai format obiect al controlului de constituţionalitate în Decizia nr. 174 din 26 martie 2014. Cu acel prilej, Curtea Constituţională a constatat că interpretarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a textului criticat are ca efect coroborarea acestuia cu legislaţia în vigoare, observând, în acelaşi timp, că, potrivit dispoziţiilor art. 253 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, persoanele juridice au obligaţia de a înscrie şi de a actualiza periodic valoarea de inventar a fiecărei clădiri înregistrată în contabilitatea proprie. Astfel, valoarea contabilă a imobilului, astfel cum aceasta este reflectată în bilanţ la momentul ieşirii efective a bunului din patrimoniul societăţii, actualizat cu indicele de inflaţie de la momentul despăgubirii, reflectă în mod rezonabil valoarea bunului.

Curtea Constituţională a remarcat, prin decizia citată, că aprecierile de principiu elaborate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului îşi găsesc aplicare în situaţia reglementată de prevederile art. 324 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, în interpretarea dată acestora de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere că prejudiciile cauzate societăţilor comerciale privatizate sau în curs de privatizare sunt cauzate de restituirea către foştii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat. Astfel, aceste măsuri se constituie în indemnizarea unor categorii largi de persoane, care pot avea consecinţe economice importante asupra ansamblului statului.
Ca atare, Curtea a conchis că textul de lege criticat realizează un echilibru între interesele contrare ale părţilor implicate (foşti proprietari, societăţi comerciale privatizate, stat), iar nivelul indemnizării acordate societăţilor privatizate sau în curs de privatizare, astfel cum acesta este stabilit prin textul de lege, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 18 din 17 octombrie 2011, se află într-un raport rezonabil cu valoarea bunului în discuţie.
În lumina aceloraşi considerente, Curtea constată că textul de lege criticat, în interpretarea amintită, nu aduce atingere libertăţii economice şi nici nu contravine principiului egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice. Astfel, în jurisprudenţa sa, de exemplu, Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, Curtea Constituţională a statuat că, dacă, prin jocul unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii defavorabile, apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, acest fapt nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor de lege în discuţie.

În ce priveşte prevederile art. 3307 din Codul de procedură civilă din 1865, şi acestea au mai fost examinate sub aspectul constituţionalităţii, Curtea statuând, prin mai multe decizii, cu privire la conformitatea lor cu dispoziţiile Legii fundamentale. Dintre acestea, cu titlu exemplificativ, Curtea reţine Decizia nr. 1.064 din 11 decembrie 2012, prin care a statuat, în esenţă, că instituirea caracterului obligatoriu al dezlegărilor date problemelor de drept judecate pe calea recursului în interesul legii nu are decât să dea eficienţă rolului constituţional al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, contribuind la consolidarea statului de drept. Curtea a mai reţinut, în acord şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, că divergenţele profunde de jurisprudenţă pot crea un climat general de incertitudine şi insecuritate juridică, de natură să diminueze încrederea publicului în sistemul judiciar, care este una dintre componentele fundamentale ale statului de drept. Curtea a statuat că dispoziţiile din Codul de procedură civilă care îndrituiesc Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să unifice diferenţele de interpretare şi aplicare a aceluiaşi text de lege de celelalte instanţe judecătoreşti naţionale nu aduc atingere normelor constituţionale, ci, dimpotrivă contribuie la asigurarea exigenţelor statului de drept.

Astfel, Curtea decide:
– Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 324 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale în interpretarea dată acestora prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 18 din 17 octombrie 2011, precum şi a prevederilor art. 3307 din Codul de procedură civilă din 1865.

Andreea BANU

 
Secţiuni: CCR, Corporate, Drept civil, Drept comercial, Drept constitutional, RNSJ | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD