Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
 1 comentariu

Imparţialitatea judecătorului trebuie prezumată şi nu înlăturată
18.09.2014 | Dumitru-Virgil DIACONU

JURIDICE - In Law We Trust

O hotărâre din această vară fierbinte pentru justiţia română m-a pus pe gânduri. Este vorba despre Hotărârea nr. 846 bis din 3 iulie 2014, dată de CSM, pe tema imparţialităţii judecătorului, a abţinerii şi implicit a excluderii sale din cauza cu care a fost învestit.

Desigur, temele independenţei magistratului şi a imparţialităţii ca şi principii fundamentale ale înfăptuirii actului de justiţie sunt teme extrem de generoase în abordări, poziţionări, atât de substanţă cât şi de nuanţă, din care rezultă că aceste principii reprezintă cu adevărat garanţiile clare ale unui proces echitabil aflat în prim planul Constituţiei şi Convenţiei europene a drepturilor omului.

Dar garantul independenţei şi imparţialităţii judecătorului, care este CSM, trebuie să fie extrem de atent pentru că, deşi are intenţii bune de a le apăra, oferă uneori prilejul de a le vulnerabiliza.

În acest sens, mă refer la punctul 4 din hotărârea sus menţionată, pe care îl precizez textual: „Judecătorul faţă de care s-a început urmărirea penală pentru săvârşirea unor fapte de corupţie ar trebui să se abţină de la soluţionarea pricinilor cu această natură până la clarificarea situaţiei sale, întrucât se încalcă aparenţa de obiectivitate şi imparţialitate de care orice judecător este răspunzător”.

Sigur, odată începută urmărirea penală împotriva unui judecător pentru fapte de corupţie de către DNA – acesta este organul abilitat – se poate ajunge apoi treptat, în condiţiile legii, la punerea în mişcare a acţiunii penale şi suspendarea din funcţie a judecătorului, cu consecinţa de a nu mai judeca nicio cauză, inclusiv cele instrumentate de DNA.

Judecătorul însă, ca orice cetăţean, se bucură şi el de prezumţia de nevinovăţie şi a-i „lua” cauza care i-a fost repartizată aleatoriu şi a nu-l mai „lăsa” să judece el acea cauză numai pe considerentul că DNA-ul a început urmărirea penală împotriva sa nu în acea cauză, ci într-o altă cauză similară de corupţie, această înlăturare fiind determinată de aplicarea unei hotărâri dată de CSM, este, în opinia mea, de neacceptat.

De ce?

În primul rând, se poate spune că CSM-ul, care este garantul independenţei justiţiei, imixtionează chiar el în actul de justiţie. Sigur se va spune că o atare hotărâre – nu este folosită nici măcar formula firească „hotărăşte” ci „stabileşte” -, prin dispoziţia: „ar trebui să se abţină”, nu are caracter imperativ, ci de recomandare.

Totuși, stabilirea unei reguli generale, în sensul că judecătorul învestit cu o cauză de corupţie, judecare care poate nu a început sau a început şi se află la finalul cercetării judecătoreşti, ar trebui să se abţină de la judecarea sau de la judecarea în continuare a aceleaşi cauze, este o regulă prin care judecătorul e prezumat „ab initio”, fără nicio dovadă că nu este imparţial, afectându-se astfel statutul firesc al magistratului definit în primul rând prin independenţă şi imparţialitate.

Imparţialitatea trebuie astfel prezumată şi nicidecum înlăturată.

Mai mult, se face şi presiune asupra judecătorului ca acesta să se abţină întrucât, dacă nu se abţine, poate fi pasibil de aplicarea unei sancţiuni disciplinare deoarece constituie abatere disciplinară, printre altele, şi „nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una dintre cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa” – art. 99. lit. i teza 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Am auzit argumentul greu de crezut, dar totuşi teoretic posibil, că statuându-se o atare regulă, există posibilitatea ca DNA-ul, interesat cu orice preţ să obţină o condamnare într-o cauză de răsunet, să înceapă urmărirea penală într-o cauza de corupţie împotriva acelui judecător „incomod” prin verticalitatea sa pentru a-i „lua” cauza după care poate în final să dispună, de ce nu, o soluţie de netrimitere în judecată.

Indiferent însă de susţinerile şi interpretările care se pot face, sunt voci care afirmă că intervenţia CSM-ului în direcţionarea sau sugerarea unei conduite a magistratului de a se abţine de la judecarea unei cauze de corupţie, dacă s-a început urmărirea penală asupra sa tot pentru fapte de corupţie, vizează, totuşi, primul pas în procedura abţinerii şi anume al formulării unei cereri de abţinere care ţine de administrarea actului de justiţie, nu de soluţionarea lui.

Dar, în opinia mea, intervine pasul al doilea şi anume soluţionarea declaraţiei de abţinere, de această dată de alt judecător, care nu are nicio „problemă” cu vreo cercetare penală împotriva sa.

În acest ultim pas, abţinerea trece în faza judecăţii – soluţionarea tot o judecată este – iar raportat la această fază nu se poate spune că hotărârea dată de CSM, prin care recomandă abţinerea judecătorului de la judecarea cauzelor de corupţie în cazul în care s-a început urmărirea penală împotriva sa tot pentru fapte de corupţie, nu ar avea o influenţă hotărâtoare în procesul deliberării.

Consider că ea va imixtiona în actul de justiţie identificat cu judecarea cauzei de abţinere în sensul că soluţia ce s-ar impune este aceea a admiterii declaraţiei de abţinere şi nu alta.

Unde va fi libertatea judecătorului de a cumpăni, de a soluţiona, de a judeca? Va fi ea îngrădită?

Dacă tot în hotărârea CSM se vorbeşte despre Recomandarea nr. R(94)/12 A Comitetului de Miniştri către statele membre privind independenţa şi imparţialitatea judecătorului, de care judicios se prevalează CSM-ul în motivarea hotărârii, cum se „împacă” aceste prevederi cu alte prevederi din aceeaşi recomandare în care se arată în mod expres la Principiul I că „judecătorii trebuie să beneficieze de libertate neîngrădită pentru soluţionarea cauzelor imparţial, potrivit conştiinţei lor şi modului de interpretare”?

Personal cred că nu mai era nevoie de o atare „direcţionare” a unor asemenea soluţii ce pot limita independenţa judecătorului în soluţionarea unei cauze de orice gen ar fi ea, fie de abţinere.

Aceasta pentru că în mod normal judecătorul împotriva căruia s-a început urmărirea penală pentru fapte de corupţie şi care este învestit cu o cauză a DNA-ului trebuie să se abţină, aceasta fiind conduita firească şi normală a unui magistrat fără a mai fi nevoie de o „presiune” a CSM-ului în acest sens.

Dacă nu o face, atunci există celălalt remediu, şi anume al posibilităţii recuzării, fie de către persoana acuzată, fie de partea vătămată, fie de DNA.

De altfel, în cadrul unui proces echitabil, trebuie avute în vedere, în principal, dar fără a fi decisiv, temerile persoanei acuzate că judecata poate să fie imparţială. În acest sens, chiar inculpatul poate să susţină că nu are încredere într-o judecată imparţială într-o cauză de corupţie deoarece judecătorul poate să-i pronunţe o hotărâre defavorabilă de teama de a nu fi acuzat la rându-i şi el într-un alt proces declanşat împotriva sa de DNA.

La fel, dacă procurorul DNA ce participă la judecarea unei fapte de corupţie are temeri că judecata nu va fi imparţială, temeri ce ar rezulta dintr-o „pornire” a judecătorului împotriva DNA-ului care a început urmărirea penală împotriva sa, poate să formeze cerere de recuzare, pe acelaşi plan fiind posibil să se situeze şi partea vătămată şi ea interesată în soluţionarea corectă şi echitabilă a laturii penale.

Şi atunci, dacă există toate aceste posibilităţi, de ce mai era nevoie de o hotărâre a CSM care să statueze, ca si regulă, că în orice cauză în care s-a început urmărirea penală împotriva sa pentru fapte de corupţie, judecătorul ar fi trebuit să se abţină de la judecarea cauzelor de corupţie?

Se poate ajunge la interpretarea că, sub presiunea DNA, s-a dat o asemenea hotărâre şi că de acum încolo procurorul DNA ce participă la judecată în astfel de cauze ce fac obiectul hotărârii are „îndatorirea” de a recuza pe judecători, iar judecătorul de a-i soluţiona favorabil cererea de recuzare.

Se poate ajunge astfel la multe interpretări, multe concluzii, efecte pe care sunt sigur că CSM-ul nu le-a avut în vedere.

De pildă, judecătorii nu vor înţelege de ce o asemenea hotărâre vizează numai pe judecători, nu şi pe procurori împotriva cărora s-ar începe urmărirea penală pentru fapte de corupţie.

De asemenea, de ce sunt vizaţi numai judecătorii în penal şi nu şi cei din civil împotriva cărora este posibil să se înceapă urmărirea penală şi care judecă un litigiu civil în care e implicat DNA-ul?

Pe de altă parte, nu înţeleg această hotărâre şi dintr-un motiv extrem de simplu.

Pentru un asemenea caz de abţinere a unui judecător de la judecarea unei cauze de corupţie pentru că s-a început urmărirea penală împotriva sa pentru o faptă similară de corupţie, este suficient şi extrem de lămuritor textul articolului 64 alin. 1 lit. f din Codul de procedură penală ce fixează ca şi caz distinct de incompatibilitate ce atrage abţinerea situaţia în care „există suspiciunea rezonabilă că imparţialitatea judecătorului este afectată”.

Tema suspiciunii rezonabile ce vizează un observator rezonabil care nu poate fi decât unul neimplicat în judecată, dezinteresat, dar informat, ca şi tema imparţialităţii privită în componentele sale, fie cea interioară marcată de un subiectivism real al judecătorului ce poate fi greu de dovedit – cine poate pătrunde în conştiinţa judecătorului – fie cea exterioară, obiectivă, mai facil de demonstrat atunci când este vorba de aparenţa imparţialităţii, după formula justiţia nu trebuie numai înfăptuita ci să se vadă din afară, din public, că este înfăptuită, sunt teme abordate pe extrem de multe „faţete” în jurisprudenţa CEDO – aparenţa de imparţialitate fiind şi ea o garanţie a unui proces echitabil – în jurisprudenţa ICCJ, a instanţelor noastre, în comentariile atât de nuanţate ale principiilor de la Bangalore.

De aceea, formularea unei cereri de abţinere, a unei cereri de recuzare, dar mai ales judecarea acestora se pot face într-un cadru procesual adecvat, strict al normelor de procedură penală stabilite prin lege ce pot fi interpretate potrivit jurisprudenţei şi doctrinei menţionate.

A da, însă, o interpretare a acestui text de procedură penală de către CSM, direcţionând o anume soluţie, în sensul ca judecătorul să se abţină de la judecarea cauzei de corupţie pe care o are pe rol, dacă împotriva sa a fost începută urmărirea penală într-o cauză similară de corupţie, înseamnă a pune presiune pe magistrat – nu mai vorbesc de presiunea sancţiunii disciplinare – şi implicit înseamnă a afecta imparţialitatea judecătorului, a unui act de justiţie înfăptuit de acesta identificat cu deliberarea asupra unei declaraţii de abţinere sau a unei cereri de recuzare, ceea ce e de neacceptat, aşa cum am mai subliniat.

De altfel, imparţialitatea judecătorului trebuie prezumată şi nu de „plano” să existe suspiciunea că trebuie înlăturată!

Imparţialitatea nu trebuie afectată! Nu trebuie!

Prof. univ. dr. Dumitru Virgil DIACONU
Judecător Curtea de Apel Piteşti

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Imparţialitatea judecătorului trebuie prezumată şi nu înlăturată”

  1. Mihai COSTACHE spune:

    „În acest sens, chiar inculpatul poate să susţină că nu are încredere într-o judecată imparţială într-o cauză de corupţie deoarece judecătorul poate să-i pronunţe o hotărâre defavorabilă de teama de a nu fi acuzat la rându-i şi el într-un alt proces declanşat împotriva sa de DNA.”

    Daca ne spuneti cum pot eu – ca avocat al inculpatului – sa aflu daca judecatorul cauzei este inculpat intr-un dosar al DNA v-as ramine recunoscator. De la inceput avem o inegalitate a armelor intre aparare si acuzare.

    Si revin iar la obsesia avocatilor cu privire la relatiile extrem de strinse dintre procurori si judecatori (doar sunt magistrati, nu?) in sensul in care au birouri alaturate, analizeaza cazuri impreuna, discuta dosarele in lipsa avocatilor.

    Dar daca eu as face acelasi lucru cu un judecator, as fi imediat acuzat de trafic de influenta. Vi se pare corect? Judecatorii se feresc sa discute cu avocatii ca de ciuma dar nu au aceeasi retinere sa o faca cu procurorii.

    Sunt de notorietate vizitele facute de catre procurorii DNA in birourile judecatorilor ICCJ. Suntem convinsi ca se discutau probleme mondene si noile coduri 🙂 as fi putut sa recuz judecatorii dupa aparitia in presa a acestui lucru? Da, dar credeti ca ar fi admis cineva cererea mea de recuzare cind insasi presedintele ICCJ a participat la discutii?

    Mai mult, stiti foarte bine ca judecatorii (din ce in ce mai multi) sunt FOSTI colegi cu procurorii deci nu exista nici cea mai mica retinere in a conlucra la dosare in lipsa avocatului.

    Ori doriti o justitie in care sa existe IN REALITATE arme egale intre aparare si acuzare, ori ne prefacem ca totul este perfect si continuam pe aceeasi linie…

    Cel mai amuzant mi se pare cind magistrati sau politisti, ajunsi de cealalta parte a baricadei ca si inculpati, incep sa vada realitatea sistemului penal cu alti ochi.

    Abia atunci am inceput sa inteleg ca din scaunele de pe podium perceptia despre sistemul penal este mult distorsionata.

    Si ne intoarcem la articolul colegului meu avocat Costas despre cum pregateste INM viitorii magistrati…

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.