Secţiuni » Articole
ArticoleRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
21 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Despre protestul avocaților – gândurile unui tânăr judecător
19.09.2014 | Victor CONSTANTINESCU

Criticile care pot fi aduse sistemului de formare inițială în cadrul INM sunt multe și am mai vorbit despre ele cu o altă ocazie. Și atitudinea agresivă, egoistă și intransigentă a unor auditori de justiție și judecători tineri, inclusiv a subsemnatului, am recunoscut-o public. Având acestea în vedere, stimați colegi avocați, vă rog să îmi încuviințați mie, unui judecător de 27 de ani, absolvent al Institutului Național al Magistraturii în 2012, cererea judecării cauzei potrivit procedurii recunoașterii învinuirii și aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special pentru infracțiunea de a fi tânăr judecător.

În circumstanțiere, vă propun următoarele argumente, urmând ca dumneavoastră să apreciați.

Protestul pe care îl inițiați și susțineți printr-o veritabilă sentință de condamnare a judecătorului și a procurorului tânăr constituie numai sublinierea unui aspect de organizare judecătorească de tradiție în România. Intrarea în magistratură a persoanelor tinere, direct din facultate, pe calea repartizărilor în ordinea mediilor, este o modalitate aleasă de către legiuitor de ceva vreme, așa că mă surprinde că ar putea genera reacții atât de puternice în rândul avocaților încât să determine demararea unui protest.

Astfel, conform art. 10 din Legea nr. 982/1865 privind organizarea judecătorească, ”Se va numi judecătoru de plasă, acela care se va distinge prin bunele sale purtări, va avea ore care cunoscinţă de legi şi etatea de 25 ani, celu puţinu.” Art. 33 din Legea nr. 5/1952 privind organizarea judecătorească nu mai amintește de vârsta judecătorului, însă impune efectuarea stagiului judecătoresc de doi ani. Articolului 46 din Legea nr. 92/1992 îi lipsește de asemenea orice condiție privind vârsta minimă.

Constatăm din cele arătate că legiuitorul a apreciat de aproape 150 de ani că o persoană de 25 de ani poate îndeplini funcția de judecător. Desigur, criticabil din multe puncte de vedere, sistemul francez adoptat de către legiuitor este o alegere suverană a acestuia și care bineînțeles, poate fi schimbată prin modificarea sistemului de organizare judiciară. Nu am observat însă un demers public al barourilor de a solicita o inițiativă legislativă în acest sens.

Pe de altă parte, mă întreb câți avocați competenți și care au o experiență reală în zona litigiilor civile sau penale timp de cinci ani (nu mă refer la experiența pe hârtie făcută numai pentru a fi admis în magistratură) ar fi dispuși să intre în magistratură? Mai precis: (i) câți ar fi dispuși ca după cinci ani să își ia concediu câteva luni înainte de un concurs pe care nu știu dacă îl vor promova (ii) să încaseze timp de doi ani o bursă de aproximativ 1.500 lei sau timp de 1 an și 6 luni un salariu de 2.100-3.000 lei? (iii) să suporte o încărcătură medie de 1.363 dosare/judecător (J. Buzău), 1.336 (J. Buftea), 1.255 (J. Ploiești). 1.106 (J. Sector 2) 1.051 (J. Sector 3) – statistică pentru primele 6 luni din 2013; (iv) să se mute cu familia din localitatea de domiciliu? Nu am auzit pe niciunul dintre colegii mei de facultate care își desfășoară din 2010 activitatea la una dintre societățile de avocatură din București să își dorească să intre în magistratură, direct sau prin INM, deși mulți dintre aceștia au competența necesară. Și atunci, mă întreb, cât de viabil este sistemul pe care îl propuneți? Ne place să vorbim despre alte sisteme judiciare și să ne alegem aspectele care ne convin, fără a ne gândi prea mult la realitatea propriul sistem judiciar.

În ceea ce privește răspunderea disciplinară a judecătorilor și procurorilor, am convingerea că aceasta este realizată mult mai transparent decât în privința avocaților. Inspecția Judiciară ține o evidență publică cu acțiunile disciplinare promovate precum și cu privire la rezoluțiile de clasare. Din aceste statistici, rezultă că în anii 2005-2013 au fost admise în mod definitiv 80 de acțiuni disciplinare exercitate față de judecători și 35 față de procurori. Spre comparație, pagina cu activitatea Comisiei de Disciplină a Baroului București este în construcție, iar pe site-ul Baroului Cluj nu am putut identifica o secțiune dedicată Comisie de disciplină și nici la secțiunea comunicări nu am putut observa niciun comunicat care să privească o sancțiune disciplinară aplicată unui avocat. Nici site-ul UNBR nu ne dă vreo informație privind existența sancțiunilor disciplinare.

Așadar, apare surprinzător protestul avocaților din pricina unui incident în sala de judecată. Există în cazul judecătorilor și procurorilor mecanisme legale care au funcționat și funcționează privind răspunderea lor disciplinară, iar avocații uzează în nenumărate cazuri de sesizările adresate Inspecției Judiciare.

Problema relației avocat-judecător în afara sălii de ședință pentru mine nu există. Pe cine cunosc, salut și nu am nicio ezitare să discut cu foștii colegi de facultate sau cu profesorii pe care îi respect și acum la fel de mult sau poate mai mult după ce am devenit judecător. Cu toate acestea, bârfele și eventualele implicații penale legate de o anumită relație de amiciție între un judecător și un avocat, în special într-o instanță mai mică, sunt pornite, în mare parte, tot de colegii avocatului și ulterior preluate de justițiabili. Este de înțeles de ce, în aceste circumstanțe, un judecător este reticent, mai ales într-un oraș mic, să arate orice relație de amiciție față de un avocat. De asemenea, nu știu cum s-ar simți un avocat care ar vedea că, înainte de începerea ședinței de judecată, avocatul părții adverse are o discuție prietenească cu președintele completului de judecată.

În privința relației avocat-judecător în sala de ședință, s-au evidențiat în nenumărate rânduri ”abuzurile” pe care le fac judecătorii zi de zi în sală, cea mai recentă reacție venind de la Cluj. Mă voi rezuma numai la cele ce ating sfera procesului penal:
– încercările de temporizare a procesului vin de cele mai multe ori de la părți și de la avocații acestora. De la clasicul ”Vă rugăm amânați cauza pentru că este primul termen” până la cereri de recuzare, și desigur, să nu uităm regretatul efect suspensiv al excepției de neconstituționalitate.
– pregătirea profesională continuă a judecătorilor și procurorilor este asigurată de către Institutul Național al Magistraturii printr-o paletă destul de largă de conferințe pe diferite materii. Într-adevăr, la instanță primim și invitații de participare la alte conferințe organizate de facultăți, barou sau JURIDICE.ro. Pentru toate acestea este însă nevoie de timp, iar în afara instanței, care deseori ocupă toată ziua, găsim cu greu timp chiar și pentru familie, cu atât mai puțin pentru participarea la conferințe.
– relația dintre judecător-procuror este într-adevăr mai strânsă decât cea dintre judecător-avocat. Este eronată însă percepția că judecătorul și procurorul discută soluția înainte sau după ieșirea din sala de ședință.
– jignirile și atitudinea nedemnă nu merg într-un singur sens. Cred că dacă mergem în orice sală de judecată din România, cei care ridică tonul, amenință și au în general o atitudine nedemnă de roba pe care o poartă sunt preponderent avocații, nu judecătorii sau procurorii. Singura diferență este că noi suntem chemați de Inspecția Judiciară să ne explicăm comportamentul din sală – nu știu însă câți avocați au fost puși de comisiile de disciplină să își explice comportamentul lor în sala de judecată.

Deși sunt tentat să dau exemple de comportamente nedemne a unor distinși membri ai baroului, ca răspuns la articolul recent publicat, mi-ar fi jenă, în primul rând față de cititorii acestui site și în al doilea rând față de avocații competenți și care pregătesc temeinic cauzele în care răspund, să redau ceea ce ne este dat să auzim și să vedem deseori în sala de judecată sau să citim în actele de la dosar.

Totodată, discuțiile despre cine greșește mai mult sau cine e mai puțin pregătit pot continua și nu vor ajunge niciodată la final, însă cauza acestui ”război rece” este reprezentată de lipsa de cunoaștere și de înțelegere față de dificultățile celeilalte profesii. Avocații nu se gândesc la judecători, iar judecătorii nu se gândesc la avocați. Fiecare are cereri, respectiv hotărâri de redactat, familie, facturi și altele. Mai mult, ne place să ne gândim numai la avantajele celeilalte profesii, fiecare creându-și un stereotip preferat: avocații au bani și nu fac nimic, iar judecătorii se cred dumnezei și nu citesc cererile sau își bat joc de noi.

Așadar, stimați colegi avocați, eu recunosc că am greșit și probabil voi mai face greșeli în legătură cu soluțiile din dosare și în conducerea ședinței de judecată. Dacă observați acest lucru, uzați de toate căile legale pe care le aveți la dispoziție.

Dacă sunteți deranjați de reacții punctuale a unor judecători în sala de ședință, inclusiv a subsemnatului, sesizați Inspecția Judiciară.
Dacă sunteți însă supărați pe mine că sunt prea tânăr să judec, vă supărați degeaba. Supărați-vă pe legiuitorul care mi-a permis să fiu judecător la această vârstă. Să îmbătrânesc subit pentru că dvs. protestați nu pot.

Și dacă doriți respect în sala de judecată, asigurați-vă că nu ați făcut nimic înainte pentru a-l pierde.

Recunosc, dar nu regret că sunt tânăr. Deliberare ușoară!

Jud. Victor Horia Dimitrie CONSTANTINESCU
Judecătoria Sectorului 6 București, Secția Penală


Aflaţi mai mult despre , , , , ,
Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill













Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Au fost scrise până acum 21 de comentarii cu privire la articolul “Despre protestul avocaților – gândurile unui tânăr judecător”

  1. Cosmin COSTAȘ spune:

    Stimate coleg, v-am citit cu atentie articolul si am inteles ca l-ati publicat nu atat ca o reactie la protestul avocatilor, cat ca o reactie la articolul meu. Desigur, va respect parerea, construita sub cupola unei recunoasteri a „vinovatiei” si va invit, in egala masura, sa reflectati la unele nuante:
    – Am spus-o expressis verbis in articolul meu, nu trag in judecatorii tineri. Ar fi si stupid, din moment ce unii dintre ei mi-au fost studenti la Facultatea de Drept din Cluj. Dar orice avocat, orice justitiabil si orice cetatean are dreptul sa-si exprime ingrijorarea fata de o panta pe care evolueaza educatia tinerilor magistrati. Noi nu formam, in Facultatile de Drept, oameni care sa se urasca unii pe altii. Iar in sala constatam ca exista excese care sunt greu explicabile altfel decat printr-o involutie educativa in cei doi ani petrecuti la Institutul National al Magistraturii. Alteori, cand mai vin auditorii de justitie in practica spre exemplu, mai observam si alte metehne: refuzul de adaptare al auditorului la programul fixat de avocat, pe motiv ca la Parchet se face practica de la 10 la 15; tentatia de a considera stagiul la cabinetul unui avocat drept o vacanta; un aer de superioritate fata de profesia de avocat. Sunt chestiuni care, necorectate intr-o perioada importanta a formarii tanarului, risca sa conduca la derapaje.
    – Vesnic, auzim aceeasi scuze: judecatorii au multe dosare, mii de dosare pe an. Statistic insa, din numarul total al dosarelor, 1/3 sunt cereri de incuviintare a executarii silite sau contestatii la executare, aspecte care inclusiv in Noul Cod de Procedura Civila nu ridica probleme deosebite.
    – Nu stiu de ce judecatorii au senzatia ca numai ei au multe dosare. Sa facem deci urmatorul exercitiu: judecatorul solutioneaza 1.500 dosare ajutat de grefier, arhivar, registrator, dactilograf, fara niciun efort de natura administrativa si fara vreun efort financiar. In schimb, avocatul solutioneaza poate doar jumatate din stocul de dosare al judecatorului. Fara costuri, o face singur: indosariere, redactare, depunere documente, prezenta la termene, declarare cai de atac, depunere plicuri la posta. Daca vrea sa fie ajutat, are costuri semnificative. Si s-ar putea ca, la finalul lunii, venitul avocatului comparativ cu cel al judecatorului sa fie mai mic, la un volum de munca sensibil egal.
    – Din cauza proastei gestiuni a serviciului public al justitiei, avocatul pierde timp si bani. Posibil ca inclusiv in sala dvs. sa astept la rand de la 9 la 12, in conditiile in care puteati sa ma convocati civilizat la ora 12 pentru dezbaterea cauzei. Oare, atunci cand dvs. ma sunati pentru o consultatie juridica, sa va invit la ora 9 si sa va tin in fata cladirii sau in hol pina la ora 12, ca sa aveti aceleasi senzatii pe care le experimentez eu asteptand in sala dvs? Va asigur ca nu-i dificil sa va organizati sedinta de judecata, trebuie doar putina bunavointa.
    – Din pacate, argumentele dvs. referitoare la inexistenta unei relatii nefiresti intre judecatori si procurori nu sunt valide. Va rog sa cititi doar condamnarile de saptamina aceasta de la CEDO. Sunt mii de cauze in care procurorii au calcat si calca oamenii pe cap, la propriu si la figurat. Judecatorul ar trebui sa cenzureze excesele si sa sanctioneze incalcarea legii inclusiv atunci cand ea este facuta de procurori. Lucru pe care-l face extrem de rar sau deloc. Va dau voie, cu acelasi elan tineresc, sa ma corectati, imediat dupa ce se pronunta prima hotarire de obligare a Statului, in solidar cu procurorul responsabil, la plata de despagubiri pentru arestarea nelegala si haituirea unui justitiabil care este apoi achitat.
    – Cred, tinere domn judecator, ca a venit vremea faptelor. Daca justitia ar functiona asa de bine cum doriti sa ne faceti dvs. sa credem, acest lucru ar fi vizibil si in perceptia publica. Sa ne intelegem: nu avocatii „strica imaginea” sistemului, susotind pe la colturi; imaginea justitiei e terfelita de imaginile cu colegii dvs., unii de la Inalta Curte, condamnati pentru infractiuni de coruptie. Daca magistratii doresc sa judece cauza eficient si rapid, o pot face. Dar astfel de situatii sunt rare. Si, din pacate, avocatii nu au niciun remediu la dispozitie atunci cand dvs. nu va motivati opt sau zece luni hotarirea (afara de hilarul „remediu” de a va solicita tot dvs., in civil, sa urgentati motivarea hotaririi). Pentru ca Inspectia Judiciara este, in realitate, un corp de protectie si nu un organism de cercetare disciplinara impartial.
    Altfel, stimate coleg, eu va doresc liniste, dosare mai putine, timp mai mult pentru studiu si o remuneratie potrivita prestigiului functiei de judecator. Nu uitati insa ca respectul se castiga, si in sala de judecata, si in afara ei. Cu siguranta nu cu jandarmii.

    • ciresica spune:

      N-am inteles comparatia stimatului domn avocat intre solutionarea dosarelor de catre judecator si „solutionarea” lor de catre avocat. Nu eram la curent, ignoranta de mine, cu faptul ca si avocatul „solutioneaza” dosare, petrece ore intregi motivand, cara dosare acasa, isi asuma responsabilitatea celor asternute pe hartie in cereri intocmite prin fel de fel de tipare ingenioase avand ca scop distorsionarea realitatii, in lumina dezideratului „sa-l zapacim pe fraier de cap, ca si asa are multe dosare, si poate, daca nu se uita bine, ne da dreptate”…Nu mai vorbim de stiinta de carte a multora dintre colegii dumnealui, care n-au mai deschis o carte de ani de zile, ca doar e obligatia judecatorului sa stie de toate, iar daca nu castiga procesul, partea va fi informata ca judecatorul e ori prost, ori corupt…
      Iar in ceea ce priveste organizarea sedintei, admit cu nonsalanta ca ultima grija pe care ar trebui sa o manifeste judecatorul e consideratia fata de programul avocatului, in conditiile unei liste cuprinzand intre 50 si 80 de dosare, care presupune si 10 ore de stat in sala, pe acelasi scaun, cu o mica pauza, de cateva minute, in timp ce domnii avocati se fataie pe usi si isi roaga oricum amabilii colegi sa le transmita la a cata cauza s-a ajuns, pentru ca in acest interval sa mai puncteze o prezenta si la alta instanta.

      • Cosmin COSTAȘ spune:

        Doamna Ciresica, daca n-ar exista avocatii, ati primi toate cererile de chemare in judecata nefiltrate si ar trebui sa va faceti singura ordine in dosare. Avocatii va ajuta, deci nu-i cazul sa-i blamati.
        Dvs. intrati cu 80 de cauze in sala de sedinta o data la doua saptamini si aveti program de L pina V, de la 8 la 16. Noi muncim in fiecare zi.
        As putea face si eu consideratii referitoare la calitatea hotaririlor judecatoresti, daca tot vorbim de fraierii carora li se adreseaza, dar cred c-am ajunge la concluzii neplacute pentru membrii unui corp de elita…

    • Daniela COTUNA spune:

      E ca în gluma aceea cu blondele vor să fie brunete iar brunetele blonde.
      Dând la o parte glumele descoperim starea justiţiei româneşti. Avocaţii se plâng că…, magistraţii se plâng că… justiţiabilii se plâng că… Toţi se plâng şi… ATÂT.
      Din păcate a apus demult vremea statusului de profesie nobilă, noţiunea de avocat şi judecător alunecând în derizoriu prin exercitarea profesiei pe sistemul “copy paste”, sau “drumuri bătătorite” cum le-ar spune unii.
      Linii, veşnic se trasează linii. Acesta este “zidul” când pronunţi o hotărâre, acesta este “gardul” când redactezi o cerere introductivă de instanţă. PÂNĂ AICI că “aşa se face”. Rareori vedem la ştiri cum că instanţa X a pronunţat pentru prima dată o hotărâre în sensul de … contrară soluţiilor cutumizate în speţe de gen, sau că avocatul Y a “îndrăznit” să solicite … pentru prima dată la nivel naţional.
      E mai uşor cu Ctrl A decât cu consumarea substanţei nervoase, nu-i aşa domnilor?
      Concluzionez dând un LIKE d-lui Jud. Victor Horia Dimitrie CONSTANTINESCU, semnatar al articolului antemenţionat, îndrăznind totuşi o întrebare: Când, şi în ce mod se intenţionează depăşirea LIMITELOR “standardizate la nivel naţional” (constând în publicarea unui articol în mass-media) în sensul de A FACE şi nu de A DA un articol la presă, primind în schimb premiul cel mare constând în 461 DE LIKE-URI vinerea, pentru ca luni dimineaţa să o luăm de la capăt în aceeaşi rutină cu nobila titulatură de “uzanţă în câmpul muncii”, spunându-le justiţiabililor până vinerea viitoare că “nu am depus cererea de recuzare pentru că se poate depune oricând” sau “dăm soluţii excluzând administrarea de probe pentru că nu este necesar”.
      Că vorba aceea AŞA SE FACE, nu-i aşa domnilor?

    • Roxana STANCIU spune:

      „Statistic insa, din numarul total al dosarelor, 1/3 sunt cereri de incuviintare a executarii silite sau contestatii la executare, aspecte care inclusiv in Noul Cod de Procedura Civila nu ridica probleme deosebite”.
      Va invit la oricare dintre sedintele judecatoriilor sau Tribunalului din Bucuresti ca sa verificam aceasta afirmatie. Cu alte cuvinte, fractia indicata este relativ reala, dar … Contestatii la executare, chiar si in valuri de dosare identice, pun alte probleme, precum dezinteresul avocatilor care le susțin, tocmai din cauza volumului („lasa ca sta judecatorul sa verifice in fiecare dosar ce cauze de nulitate sunt real incidente si ce sume trebuie date pe intoarcerea executarii”) ca sa nu mai vorbim de lipsa de organizare a unor executori judecatoresti (care uneori trimit la instanta numai ce vor din dosarul de executare).
      Incuviintari de executare… pai un judecator de judecatorie din acela tanar din Bucuresti facea acum vreo doi ani cam 500 de bucati pe luna peste sedintele normale. Numai pana deschizi 500 de coperte de dosar, verifici competenta, verifici titlul etc. si este destul de clar ca nu e doar problema dificultatii, ci e o problema de VOLUM.
      Dvs. cred ca asta nu intelegeti. Judecatorii nu se vaita ca au cauze grele (desi sunt si din astea, tot cam 1/3), ci se vaita ca au cauze multe! Pentru ca avocatii au incetat de mult sa ii mai invete pe clienti sa negocieze cu adversarul, ci ii imping in instanta, unde e mai usor sa spui ca ai pierdut pentru ca judecatorul a avut interes in cauza, ori ca nu stie carte, ori ca e prea tanar, ori ca cine stie ce bube mai are.

      „Nu stiu de ce judecatorii au senzatia ca numai ei au multe dosare. Sa facem deci urmatorul exercitiu: judecatorul solutioneaza 1.500 dosare ajutat de grefier, arhivar, registrator, dactilograf, fara niciun efort de natura administrativa si fara vreun efort financiar. In schimb, avocatul solutioneaza poate doar jumatate din stocul de dosare al judecatorului. Fara costuri, o face singur: indosariere, redactare, depunere documente, prezenta la termene, declarare cai de atac, depunere plicuri la posta.”
      Nu stiu in ce instante va formati dvs opinia, dar grefierul, arhivarul, registratorul si, daca exista, dactilograful, au competente limitate. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca unii nici pe acestea nu le gestioneaza cum trebuie. Nu va imaginati ca in instanta judecatorul nu pune mana pe nimic, chiar nu e asa. Ca sa nu mai vorbim ca pana acum cativa ani judecatorul primea si inregistra cereri la registratura.

      „Posibil ca inclusiv in sala dvs. sa astept la rand de la 9 la 12, in conditiile in care puteati sa ma convocati civilizat la ora 12 pentru dezbaterea cauzei. Oare, atunci cand dvs. ma sunati pentru o consultatie juridica, sa va invit la ora 9 si sa va tin in fata cladirii sau in hol pina la ora 12, ca sa aveti aceleasi senzatii pe care le experimentez eu asteptand in sala dvs?”
      Daca avocatii nu s-ar inghesui pe lista de amanari si daca nu ar pune concluzii citind notele de sedinta (pentru a se ultragia apoi de faptul ca ii zoreste judecatorul, desi acesta desi a citit dosarul), poate judecatorul ar putea gestiona desfasurarea in timp a sedintei si ar putea fixa ora. In Romania, judecatorul ar trebui sa fie un fel de mitic cititor in stele sa poata prevedea pentru toata lumea (din sedinte de 70-80 de dosare) cand le va veni randul. Asta fara sa tinem cont de cererile de amanare trimise pe fax la orele 16 in preziua sedintei, cand cel putin trei-patru cauze se cer amanate pentru aceleasi clasice diagnostice : criza lombosciatica, criza hepatobiliara sau criza renala. Ce sa mai zic de expertii care depun rapoartele de zeci de pagini in preziua sedintei si de inevitabilele raspunsuri la adrese care tot atunci se nimeresc sa apara. Evaluati dvs., va rog, in acest haos in care toata lumea vrea sa i se rezolve repede problema, cam ce criterii pot fi folosite, pe incarcatura actuala a instantelor!?

      Imaginea justitiei nu e terfelita, e doar neclara si de o parte a lentilei, si de cealalta. Mereu am considerat ca cel mai bun exercitiu pentru ambele profesii ar fi un schimb temporar de locuri. Din pacate, sau din fericire, nu se poate.

      • Cosmin COSTAȘ spune:

        Doamna, cu tot respectul, v-am obligat eu sa deveniti judecator? Eu cred ca ati fost in deplina cunostinta de cauza cand ati ales si nu v-ati imaginat c-o sa aveti trei dosare pe sedinta. Asa ca, pentru chestiunile asumate, nu cred ca e cazul sa ne plangem. Noi, avocatii, nu cerem sa fie termenul de recurs de 6 luni in loc de 15 zile, ca sa avem timp sa facem cel mai bun recurs posibil. Dvs. va arogati, in contra legii, dreptul de a nu face lucrurile in termen.
        Ca de obicei, eu am disponibilitatea sa schimbam locurile, fie doar pentru un simplu exercitiu juridic. Va rog sa solicitati in acest sens acordul conducerii instantei la care activati. Si va pot demonstra, intr-un timp extrem de scurt si fara sa ma plang, cum pot fi gestionate eficient lucrurile. Si dosarele, si motivarile, si lista de sedinte

        • Roxana STANCIU spune:

          Multumesc pentru atentie! Asta e problema, ca mi-am dorit aceasta profesie si o iubesc, dar asta nu imi rapeste dreptul de a ma plange de neajunsurile ei. Unele intrinseci – din sistem – altele provocate de colegi, fie ca sunt avocati, judecatori, procurori, consilieri, executori etc. Interactionam mult, adeseori eficient si corect, dar uneori ne mai si necajim unii pe altii. Eu una cred ca e din vina volumului de munca.
          Va invidiez sincer pentru afirmata eficienta. Eu nu am reusit! Dar daca tot aveti acest avantaj, fiti mai ingaduitor cu cei care nu au acelasi talent.
          Sincer, am vrut sa nu ma bag in discutie. Dar nu am rezistat. Pentru ca am colegi magistrati care nu se potrivesc celor descrise in articolele pe aceasta tema de colegii avocati si mi s-a parut nedrept sa las lucrurile asa.
          Cu stima,
          R. Stanciu

  2. Amelia FARMATHY spune:

    1) sunt, intr-adevar, judecatori condamnaţi, dar sunt condamnaţi, ceea ce arată ca nu sunt protejaţi (mă rog, nu la nesfârşit, ar spune cârcotaşii). Orice persoană, jude, procuror, măturător, funcţionar, avocat etc. ajunge la duba arestaţilor daca cere, primeşte,pretinde mită sau participă în vreun fel la traficul de influenţă.
    2) pierdeţi din vedere faptul că, daca nu mă înşel, n-am stat să fac statistică, sunt cam tot atâtea condamnări sau arestări, dacă nu cumva mai multicele, în rândurile avocaţilor pentru trafic de influenţă, ca şi în ceea ce îi priveşte pe magistraţi. Bănuiesc că nici ele nu fac bine imaginii sau or fi doar „picanterii”?
    3) cauzele în care Romania pierde la CEDO din cauza comportamentelor punctuale, considerate necorespunzatoare ale procurorilor nu sunt atât de multe cum vreţi să sugeraţi, mai degrabă plătim cu toţii pentru lipsa condiţiilor din penitenciare. A, şi înca ceva, dacă aşteptaţi să răspundă procurorii, e o problemă pe care o vor specula 🙂 apărătorii respectivilor magistraţi chemaţi în jduecată, şi anume faptul că dispoziţiile legale de la vremea când procurorul a dispus o măsură pe care CEDO a apreciat-o, cu mult timp după, neconformă cu spiritul Convenţiei nu interziceau sau nu reglementau de o manieră previzibilă un alt comportament. Nu zic ca era bine sau rău, dar ce-ar fi sa deveniti, deşi nu cred ca vă doriţi, judecator şi sa reflectati la o astfel de speţă şi la ce soluţie ar fi de dat. Nu cumva ceea ce trebuia schimbat era chiar legislaţia?
    4) problema funcţionării compartimentelor auxiliare ale instanţei nu este treba judecătorului, ci a celui cu funcţie de conducere
    5) dacă vă imaginaţi că lucrează cineva pentru judecători, atunci chiar nu cunoaşteţi ce se întâmplă în realitate şi nu ar fi rău să iniţiem o „idee” – că tot înţeleg că devine emergentă o conlucrare pentru nu ştiu ce Cod deontologic_de a face schimb, să vedeţi cum „se lucreză” pentru judecător, vreo 3-6 luni, ca să nu trăiţi cu impresii eronate. Dacă vă referiţi că nu legăm dosare sau nu facem încheieri (deseori însă refacem încheieri), e corect să subliniem că judecătorul nu e grefier arhivar sau registrator, pentru aceste aspecte strict de alcătuire materială a dosarului existând alte categorii profesionale. Bănuiesc că nici pe dvs. nu vă împiedică nimeni să vă angajaţi o secretară sau vreun stagiar pe care să îl perindaţi pe la arhive pentru copiere acte din dosar, cum se întâmplă de obicei.
    În fine, e evident că aveţi impresia că juzii stau în birou şi… cam atât şi poate că există o atmosferă mai relaxată prin instanţele foarte mici, însă, în realitatea instanţelor din reşedinţele de judeţ, prin birouri lumea stă cu nasul în dosare, butonează motivări sau, dacă sunt vreo 4-5 colegi în birou, îşi mai ia de lucru şi acasă, pentru că e cam greu să te concetrezi cu trei butonându-ţi în cap, vreo alţi doi discutând pe marginea şedinţei de judecată etc.
    Când vă citesc, îmi aduc aminte cum aproape în fiecare week-end judecătorii de la Judecătoria Sectorului 1, în perioada 2004-2008, veneau la muncă pentru a nu intra mult prea adânc în restanţe sau pentru a avea linişte să îşi vadă şedinţa de jduecată. Nu era nicio condică de prezenţă, niciun şef administrativ 🙁 şi îmi dau seama că lucurile astea nu doar că nu se „Vad”, dar mai sutem şi priviţi ca un soi de mici „regi” cu slujbaşi pe unde întorci capul.
    Haideţi în locul nostru sau alături de noi, dnule Costaş, dar nu la vreo jduecătorie micută, cu parfum de ghindă, ci la o instanţă mare, aglomerată, să vedeţi cum e.
    Dacă rezistaţi şi nu vă pensionaţi în următorii ani (cum au făcut multi dintre colegii dvs., aflaţi în amurgul profesional, trecuti în magistratură doar pentru a apuca o pensie bună) atunci aveţi dreptate.

    • CCostas spune:

      Stimata colega, va accept provocarea. Vin eu in locul dvs., cu acordul prealabil al conducatorului instantei la care functionati. Si daca reusesc, intr-un interval de timp, sa-mi fac treaba macar pe jumatate la fel de bine ca si dvs. (pentru ca eu n-am fost pregatit de INM), o sa va rog sa veniti dvs. la noi la societate. Promitem sa va punem deoparte numai dosare serioase, pentru profesionisti cu experienta. Dar o sa va rog sa nu va suparati daca, pe ceea ce munciti dvs., o sa aveti surpriza ca judecatorul nu citeste.
      Mai jos, va dau o fraza dintr-o incheiere: „Domnul avocat Costas invedereaza instantei ca poate solutiona exceptiile de nelegalitate doar dupa solutionarea celorlalte exceptii, pentru a se lamuri care sunt partile din proces. Instanta invedereaza domnului avocat Costas ca se va lamuri pe parcurs”. Oare fraza asta e generata de faptul ca-i salariul insuficient, ca-i biroul mic, ca-s multe dosare sau magistratul care o spune si crede in ea ar fi bine sa nu mai judece?
      Nu folositi, va rog, un dublu standard: de ce-ar trebui sa ma intereseze pe mine problemele administrative care va impiedica sa va faceti meseria (lipsa salilor de judecata, lipsa spatiilor de birouri adecvate, salariile mici, lipsa hartiei de xerox) cand pe dvs. nu va intereseaza problemele mele (faptul ca n-am unde si cand sa studiez dosarul, de pilda)?
      N-am spus niciodata ca unii avocati nu savarsesc avocati. Dimpotriva, cred ca avem nevoie sa ne curatam si disciplinam profesia. Dar asta nu face ca lucrurile care se petrec in elita sa fie in vreun fel scuzabile.
      Ma tot intreb de ce aveti senzatia ca in timp ce dvs. lucrati avocatii sunt la mare. Avocatii n-au oficial 35 de zile de concediu pe an, plus doua luni de vacanta judecatoreasca vara si o luna iarna (in care aia care sunt oficial la serviciu stau maxim de la 10 la 14). Iar avocatii sunt in permanent contact cu clientii lor, nu o data pe saptamina, 4 ore in sala de sedinte.
      Daca doriti sa va indic eu magistratii – judecatori si procurori – care nu stiu sa scrie la calculator si au dactilografi, o pot face.
      Altfel, apreciez in mod onest dialogul cu dvs. Desi probabil amandoi avem de lucru sau ne-am putea petrece timpul mult mai placut. Fervoarea discursului se datoreaza probabil pasiunii fiecaruia dintre noi pentru ceea ce facem. Si cred ca acest lucru e unul din putinele lucruri pozitive in domeniul juridic

  3. cardozzo spune:

    Domnule avocat, va respect si in continuare am o parere neatinsa despre d-voastra (de altfel, cred ca am fost si colegi de facultate intr-o anumita perioada), dar nu pot sa nu remarc cat de departe de adevar sunteti atunci cand spuneti ca problemele vizand contestatiile la executare in materie civila nu ridica probleme deosebite. Sau atunci cand sustineti argumentul referitor la imaginea tagmei magistratilor afectata de unii colegi care se perinda pe la Inalta cu bratari pe la maini. Ca un simplu observator, aproape in toate cazurile mediatizate la care faceti referire era inclus si un coleg de-al d-voastra. Dar, cum spunea si colega, e bine ca astfel de lucruri sunt scoase la suprafata, desi mai sunt multe de facut si in privinta asta. Sper ca nu v-am necajit, insa sunteti departe de a cunoaste, in profunzime, ce inseamna sa fii magistrat.

    • CCostas spune:

      Stimate coleg, ar fi frumos si civilizat daca v-ati prezenta cu un nume. Altfel, e ca si cand dam o hotarire proasta si ne ascundem dupa apelativul „instanta”. V-as propune altceva: puteti sa obtineti si sa publicati o lista cu dosarele pe care dvs. le-ati judecat in ultimul an, grupate pe materii (plangeri contraventionale, incuviintari executari silite, contestatii la executare civile, contestatii la executare fiscale, contestatii la executare fiscale – masuri asiguratorii, ordonante de plata, cereri cu valoare redusa etc.), ca sa vedem intr-adevar daca numarul de 1000 sau 1500 dosare pe cap de judecator e artificial sau nu. Cu aceeasi seninatate va spun ca dvs. nu cunoasteti nimic despre profesia de avocat si in general despre desfasurarea unei activitati independente. De aici adversitatea fata de o profesie independenta. Sunt curios si eu cati magistrati ar face fata intr-un mediu concurential, in care sa trebuiasca sa-si castige painea. Inclusiv asteptand aiurea 4-5 ore in salile de judecata pentru ca magistratii, tineri sau batrani, nu stiu sa-si organizeze sedinta de judecata. Iar in privinta problemelor de natura penala, imi permit sa va intreb: oare reprezentantii unui corp de elita ar trebui sa se dedea la fapte de coruptie si sa se asocieze cu membrii unui corp care, in viziunea magistratilor, nu e unul de elita, pentru savarsirea de fapte de coruptie? Sau poate corpul care se pretinde de elita nu-i chiar de elita?

      • ANONIM spune:

        D-le avocat, lasati patima deoparte. Eu nu am spus niciodata ca stiu ce inseamna sa fii avocat, am remarcat doar ca d-voastra pretindeti ca stiti ce implica sa fii magistrat, formuland mai multe judecati. Si nici nu am spus ca cei despre care spuneti ar face cinste profesiei, am remarcat doar ca ii evitati „avocateste” pe colegii domniei voastre de aceeasi speta.

  4. Relația dintre judecător-procuror este într-adevăr mai strânsă decât cea dintre judecător-avocat. Este eronată însă percepția că judecătorul și procurorul discută soluția înainte sau după ieșirea din sala de ședință. – V-aș putea contrazice, domnule judecător; dar mizez pe insuficienta d-voastră experiență,ca tânăr magistrat.

  5. ANONIM spune:

    Ddomnule avocat ce spuneti de colegii dumneavoastra care intra in biroul judecatorului sau procurorului, cand clientul e pe hol, spun: buna ziua, ma scuzati, cred ca am gresit biroul o caut pe X, ies afara si ii zic clientului ca s-a rezolvat si-l costa atat. Nu pentru el, ca el e om cinstit si onorabil, pentru domnul judecator sau procuror.
    Dupa ce judele sau procurorul da un control judiciar, pt. ca asa a considerat, multi dintre avocati se duc si spun ca a fost o lupta grea si ia un onorariu cat salariul unui magistrat pe un an, desi acesta nici nu stia ce incadrare e in speta.
    Dar de avocatul care ii sugereaza clientului ca la expertul X, pe care el l-a cerut, ar fi bine sa mearga cu niste branza si ceva palinca?
    Doriti sa mai continuam??
    Nu cred.
    Avocatii astia tot la INM au fost pregatiti?
    Un jurist, cum va pretindeti, poate vorbi despre o institutie in care nu a intrat niciodata?
    O institutie la care anul acesta au concurat 4000 de candidati pe 160 de locuri merita blamata?
    Sau credeti ca in INM sunt cursuri de aruncat cu jigniri in avocati ori de aroganta.

    • Cosmin COSTAȘ spune:

      E greu sa discuti cu un anonim. Pentru ca probabil in spatele ANONIMULUI e un magistrat care cere si ia. Bani, branza, palinca. Dupa termenul „incadrare”, as spune ca anonimul e penalist. Eu nu intru in biroul niciunui magistrat, pentru ca acolo scrie „Intrarea persoanelor straine interzisa”. Iar daca lumea intra in biroul dvs. sau al altora si lasa ceva acolo, n-ar trebui sa-i mai primiti si sa mai primiti. Nu de alta, dar e infractiune.

  6. Maria M. spune:

    Buna seara!
    Un singur lucru uitati, domnilor, justitia nu este despre magistrati si avocati, justitia este despre oameni, despre respectarea valorilor sociale. Respectarea stricta a principiului solemnitatii sedintei de judecata nu este un act de superioritate, este un act de respectare a legii. Faptul ca un judecator tanar „si-a permis” sa dea afara din sala de judecata un avocat pentru ca avocatul nu a respectat legea nu este, de asemenea, un act de superioritate, este un act de respect, in primul rand, fata de ceilalti justitiabili care se aflau in sala. Cand oamenii vin in fata judecatorului, vin cu increderea ca li se va face dreptate, iar acel judecator trebuie sa arate ca poate sa faca dreptate, ca nu se lasa intimidat de „manifestarile” avocatului partii adverse. Magistratul, indiferent ca este tanar sau mai putin tanar, reprezinta a treia putere in stat, nu uitati. Faptul ca un magistrat tanar isi exercita cu fermitate acest rol nu este, de asemenea, un act de superioritate, ci reprezinta intelegerea si asumarea responsabilitatii pe care o implica o astfel de functie. Un avocat tanar care mi-a fost si profesor ne-a spus ca nu si-a dorit sa fie magistrat pentru ca nu a dorit sa isi asume responsabilitatea, nu pentru ca nu ar fi un om responsabil, ci pentru ca este un om care intelege ce presupune o astfel de munca, ce inseamna ca tu sa fii responsabil pentru viata si libertatea oamenilor.
    Dupa parerea mea, lipsa de experienta a tanarului magistrat este compensata de alte calitati, calitati ce mi se par esentiale in societatea romaneasca, dupa cum o vad eu. In primul rand, tanarul magistrat nu se va conforma cu sistemul, acolo unde el este defect. De fapt, de aici vine toata problema. Da, tanarul magistrat va refuza sa se conformeze, la el nu tine cu „merge si asa”.
    In al doilea rand, tanarul magistrat isi doreste sa ajunga cat mai sus, sa evolueze, sa fie cel mai bun, sa fie in fruntea celor mai importante institutii ale statului. Un magistrat tanar are curajul ca, la cea mai mica incercare de corupere, sa reactioneze.
    Niciuna dintre alegeri, avocat sau magistrat, nu este usoara, niciuna nu este mai buna sau mai vrednica decat cealalta. Fiecare are plusuri si minusuri, dar sa nu uitam ca, pentru fiecare dintre noi, exista magistrati si avocati a caror munca o respectam si care ne sunt modele de profesionisti ai dreptului si poate si mai mult.
    Eu, personal, am fost formata ca jurist, si nu numai, de avocati. Cand am dat interviul in fata magistratilor acestia au apreciat ceea ce profesorii mei avocati m-au invatat in 4 ani de facultate. Primul om caruia am simtit nevoia sa ii multumesc pentru tot srijinul acordat a fost un avocat. Nu cred ca exista un magistrat format de corpul profesoral al Universitatii din Bucuresti (format aproape integral din avocati) care sa nu aprecieze munca acestor avocati, care sa nu aiba incredere in parerea dumnealor (si nu este numai cazul Universitatii din Bucuresti). Dar respectul se castiga prin munca, seriozitate, devotament fata respectare legii, nu rezulta din niciuna dintre calitati.
    Sa nu uitam ca, asa cum un medic are in maini viata si sanatatea unui om, noi, avocati sau magistrati, avem in maini averea, libertatea oamenilor si, uneori, acestea sunt mai importante.

  7. Florin-Iulian HRIB spune:

    Idem (stiti de ce…): „Iară noi? noi, epigonii?… Simţiri reci, harfe zdrobite,
    Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,
    Măşti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;
    Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază;
    În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază;
    Voi credeaţi în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!” 🙂

  8. Vlad FESAN spune:

    Eu consider ca este incorect sa generalizam „toti avocatii sunt…” / „toti judecatorii sunt…”. Dupa parerea mea, si noi si magistratii trebuie sa ne rezolvam eficient problemele noastre.

    Stim cu totii destule exemple de avocati care si-au batut joc de clienti si de magistrati care isi bat joc de toti. Eu, totusi, consider ca 90% din avocati si magistrati isi fac treaba decent. Pentru ceilalti 10% nu avem nicio scuza nici noi, nici magistratii.

    Hai sa vedem la nivel de ultimul an cate suspendari si cate excluderi din profesie s-au dispus in profesiile noastre.

  9. Mihaela MAZILU-BABEL spune:

    Divide et impera. Acum, ca vad ca sunt toti divizati, ma intreb cine impera?

    • Pentru cunostinta dumneavoastra Dna Mihaela

      In America de Sud SUA a folosit modelul dictatorilor pentru controlul resurselor. In Europa a promovat modelul sistemului judiciar. Daca dvoastra nu observati, cei implicati direct vad un sistem judiciar care greseste mereu in favoarea statului si corporatiei. Vina este a sistemului cu care trebuie sa te judeci. Divide este pentru avocati, impera nu este pentru procurori si judecatori, care sunt marionete, ci pentru interesul general, care de fapt este manipulat si reprezinta intotdeauna un interes al celui care impera. Cine este deci impera? Cine dicteaza statului roman? Stiu, imi veti spune „teoria conspiratiei”. Este numai teoria controlului resurselor.

  10. Marian AMBROZIE spune:

    Buna ziua.
    Nefiind incartiruit in nici una din taberele „beligerante”, desi am terminat si eu aceeasi facultate cu dl Costas (ceva mai devreme decat dansul), ce pot sa va transmit este ca ambele dau dovada de, hai sa o numesc asa, lipsa de intelepciune.
    In afara de cazul extrem in care esti pus sa te lepezi de credinta, „o pace, chai daca e stramba, e mai buna decat un razboi drept”.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.